Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Grigore Lese : Acum stie cine sunt.

La răspântia vremurilor tulburi în care ne aflăm, am crezut si eu la un moment dat că nu vom sti, ca neam vechi si încercat, să alegem încă o dată calea cea bună si dreaptă, singura care ne poate asigura dăinuirea si împlinirea lumească si cerească în deplină libertate si cunostintă de ceea ce suntem.

În tămbălăul ultimilor 24 de ani nu m-au răvăsit niciodată în intimitatea mea nevoile cotidianului, atât de hulite azi. Am înteles de multă vreme că suferinta venită din lipsuri lumesti e trecătoare, e doar o furtună de vară de care scapi usor dacă îti vezi de drum. Am înteles la timp că, în ciuda a ceea ce se spune, avem mult mai multe decât au avut stramosii nostri. N-am jelit nicicând de lipsa banilor, n-am facut nicicând din asta un caz. Când n-am avut bani am avut dragoste si libertate, oameni dragi în jur, cer si mare albastră în jos si în sus, un suspin, o ceteră, un părinte, un prieten, o iubită.

Birocratia, hulită si ea, nu m-a deranjat niciodată pentru ca niciodată nu mi s-a părut greu să scriu ceva pe o hârtie, sau să mă deplasez dintr-un loc într-altul. Niciodată nu m-am grăbit. Eram oare prea tânăr? Manelele nu m-au stingherit pentru că nu le-am ascultat, asa cum nu m-au stingherit nici personajele si emisiunile căzute din televiziuni; pentru că nu m-am uitat la ele. Si-apoi, trăim în Lume nu în Rai, m-astept să mai fie si rău nu numai bine. Am muscat din măr; dar mai avem si-o cruce cu care să biruim.
Un singur lucru însă m-a izbit. Începutul de moarte din satul românesc. Muzeificarea lui. Discoteca care a înlocuit duminica horei si-a-nvârtitei. Milioane de copii plecati la cules prin depărtări, în loc s-arunce cu seminte pe pământurile lor. Milioane de copii în pantaloni albastri care nu mai stiu ce e aia o ie; că le e rusine de ea. Milioane de copii care n-au mai vrut să fie ca părintii si străbunii lor; ci ca modelele de pe telesticla din fiecare casă: fotomodele, telefotonovele, manelomodele. Lepădarea si acedia… Semne ale disparitiei; iar asta m-a înspăimântat cumplit.

Dar, ca orice spaimă, trece. Am avut norocul să vad semnele bune, să-nvăt să le văd. Semne de regenerare si revitalizare a neamului, care-au început sa încoltească precum semintele. Iar unul dintre aceste semne-seminte, care-mi dă curajul să sper la bine si frumos este inconfundabilul Grigore Lese.
În luna lui Undrea a anului trecut, Grigore Lese si-a lansat cartea intitulată „Acum stiu cine sunt”, arătând că nu este doar un „rapsod popular”, asa cum câtiva răutaciosi de meserie au tot insinuat, ci si un om care stie „sa horeasca” si numai în cuvânt scris. În hora de cuvinte, simple, neaose si sincere, autorul ne prezintă, prin episoade bine alese, repere semnificative ale vietii lui. O viată nedesfăcută niciunde si nicicând, nici acum trăind la oras, de lumea satului din Tara Lăpusului unde s-a ivit pe lume... Satul si tăranul sau „păcurariul” român reprezintă pentru G. Lese fibra cea ma mai sănătoasă a spiritualitătii sale, ceea ce este el în adevăr. Nimic nu se întâmplă în lumea lui Grigore Lese, chiar si în lumea sa actuală, urbană, fără legatură cu suferintele, bucuriile, datinile, traditia, sărbătorile si misterul satului si a oamenilor din el.

Locurile în care a copilărit si crescut, precum si plaiurile pe unde a hălăduit mai tărziu în căutare de hori românesti autentice, apartin unei lumi sacre, tainice, încărcate de semnificatii. Bunăoară, plecând din Idicel Pădure – un loc ascuns din Mures – G. Lese întelege că ura fată de noi însine trebuie depăsită, vindecată prin dragoste.

„Când am plecat din Idicel Pădure, am lăsat în urma mea ulitele si crângurile sufletesti. Oamenii de aici m-au făcut să simt singuratatea si singularitatea locului. Si am înteles încă ceva: că cine urăste România pe sine se urăste.”
Conceptia lăpusanului despre teritoriile românesti este iarîsi una pilduitoare. Grigore Lese nu crede că o Românie Mare ar trebui să fie visul tuturor românilor, ci o Românie Întreagă...
Toti oamenii, de la tară, dar si de la oras, din familie dar si din afară, prezentati în nenumăratele povestioare ale cărtii, sunt vii, adevărati, autentici. Diferiti de arhetipul actual. Lelea Lucretie din Surile Tomenilor horea numai atunci când nu era auzită de altcineva. Înoptând la ea, copil fiind, Grigore Lese o surprinde si retine un cântec de dor al fetelor după băietii plecati cătane. Rugată în zori să-i repete cântecul, lelea Lucretie îi spune că nu mai stie... Acea horă a fost însă salvată de Grigore Lese cum rupi unui saman un mic secret. Asa cum a fost salvata si memoria Lelei Lucretie: „Să vezi că dom profesor n-a vini la petrecanie, au zis oamenii când o murit lelea Lucretie. Dar eu m-am dus cu cele mai frumoase flori pe care le-am putu găsi în luna lui Ciresar.”

Moartea în lumea lui Grigore Lese, precum moartea în sufletul tăranului român, nu este decat un drum initiatic către cer, către Lumea de Dincolo. „Tata a plecat din casa vietii, s-a dus pe marele fluviu al cerului. A plecat într-o călătorie spre insula adevărului, la fântâna vietii vesnice, în mijlocul grădinii, la piciorul pomului...[...] Din când în când, din cetatea linistii, tata ne trimite semne.”
Despre oamenii de la oras, sau ajunsi la oral, sau mai sus în ierarhia oficial-artistică, Grigore Lese ne vorbeste cu acelasi limbaj tărănesc, de o sinceritate si pătrundere miscătoare. Aflăm unele amănunte si interpretări originale ale operelor unor repere ale culturii române, precum Gheorghe Zamfir, Maria Tănase, Horia Bernea sau Constantin Brăiloiu. Fără a-i contesta uriasul har muzical, Maria Tănase este văzută ca o interpretă „de scenă”; a scenei oficiale, diferită, chiar opusă, de scena din satul românesc, o scenă tainică unde spectatorul si interpretul se contopesc într-un tot ceremonial unitar.

Locurile si oamenii din povestea lui Grigore Lese, vin din adâncurile sufletesti ale românilor care-au reusit să care până aici si până acum bogătiile spirituale ale unui popor încercat, „poate mai încercat ca altele”, cum spune maestrul. Această lume, sacră, fantastică, amenintată cu disparitia de tăvălugul rational-tehnologic, îmi pare mie a fi salvată de povestea lui Grigore Lese.
Acum stie cine este. Chiar si când conduce, horeste... Rămâne cititorului să descopere toate aceste „amănunte”.






Cristian Medelean    1/23/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian