Lumina lui Ghenar
Au înflorit caisii în luna lui Ghenar,
Prin crengile-nverzite înoată roi de fluturi,
Ninsori de lună nouă scot din înalturi ciuturi
Si mă hrăneste-n taină un gând mereu fugar.
Din cerul de miresme cu chip de paraclis,
Sclipiri de diamante duc muntele spre seară,
Cărând de-o viată-n spate o trudnică povară,
Ne-am transformat în două fărâme de abis.
Călătorim în spatiu continuu separati,
Ca două emisfere ce ar fi vrut să tină
Pe-o axă a iubirii întregul glob de tină,
Doi Poli atât de-aproape si-atât de-ndepărtati!
Au înflorit caisii în luna lui Ghenar,
Veghem ca floarea sacră să redevină roadă,
Nimic din frumusetea-i în efemer să cadă...
Si între noi eternul de netrecut hotar.
Teren minat
Am vrut să trecem puntea către un tărm de vis,
Lăsând în urmă sesul si-un drum de mărăcini,
Am vrut pe Vârful Lumii să prindem rădăcini
Sorbiti de seva tare a cerului deschis.
Ca un ecou chemarea ne răsuna-n urechi
Cu albul ei albastru cum hainele de sfinti,
Ne mângâiau prin cetini, cu ochii lor cuminti,
Jivinele pădurii, făpturi de basm străvechi.
Au năvălit gonasii cu gândul la vânat,
Sunau din corn si goarne la poalele lunii,
Ne ascundeam în sufletul sălbăticiunii,
Si ne trezeam cu spaimă pe un teren minat.
Am vrut să trecem puntea din hăul abisal,
Să regăsim comoara ascunsă între stânci,
Am devenit, cu vremea, tot căutând pe brânci,
Din vânători de visuri vânatul ideal...
Sub vremuri
Seară binecuvântată,
Voal de umbră luminată,
Peste cântec de cicade...
Doamne, cine vrea s-o prade?
Suflet din flori de răchită,
Scăldat în apă sfintită,
Trupului suavă gardă...
Doamne, cine vrea să-l piardă?
Stânca vârstei răbdătoare
Pusă greu la încercare,
Tine-n loc furtuni de ape...
Doamne, cine vrea s-o crape?
Cine vrea să îmi înghită
Tot nisipul din clepsidră,
Motivând că-i doar o joacă...
Doamne, nu-l lăsa s-o facă !
|
Domnita Neaga 1/4/2014 |
Contact: |
|
|
