Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sunetul colindelor

Realitatea de odinioară a copilăriei mele, s-a topit odată cu timpul scurs ca într-un vis, părând acum doar o nălucire alunecând pe vesmântul de mătase al timpului meu. Călătorind ani multi prin măruntaiele lumii vestice, dorul de casa părintească, în fiecare an, în ajunul Crăciunului, îmi pune gândurile pe oglinda amintirilor înghetate în timp, acolo în satul meu de munte. Mă văd mereu traversând pe punti de sfoară, prinse de colturile cerului, arcuindu-se peste satele Apusenilor, unde Nasterea Domnului, cutremura fiorul bucuriei fiecărui sălas sufletesc.
În acele timpuri, în seara Crăciunului, noi, copiii satului, ca niste postasi ai cerului, duceam vestea Nasterii Domnului de la o casă la alta, fără să stim că steaua noastră, în rotirea sa, misca lutul omenesc, întorcându-l spre credinta.

De la aprinderea serii, până la inima noptii, erau ceasuri lungi, în care pacea înaltului, îsi cobora ecoul în glasul colindelor, la căsutele unde candela suflării sufletesti era aprinsă si opaitul lumina ferestruica casei. Vedeam cum luna, stăpâna noptii, prinsă ca o piatră pretioasă în inelul stelar, îsi prăvălea potopul de lumină peste vatra satului, ca orice privire să poată vedea ieslea cu pruncul Iisus. Noi copiii, adunati în cete mari, în fata bisericii, eram gata să cutreierăm munti si văi, prin nămeti până la subsuoara gardurilor, printre nuieluse cu coajă de sticlă, printre nuantele sidefate ale zăpezii, peste care un albastru adânc îsi cernea Lumina Sfântă. Din orice colt al satului priveai, dădeai de turla bisericii înfipte-n cer, pusă pe un deal sub conul de lumină, pe fatada căreia se proiecta conturul căsutelor si a muntilor, preumblate de umbrele norilor, prin zarea albita de pulberea stelutelor zăpezii.

Luăm la rând casa cu casă, în drumul colindului, si când ajungeam la căsuta de pe coama muntelui, parcă trăiam tridimensional, pentru că acolo lumea era mai aproape de cer, de simtămintele astrale, ce te făceau să te simti la capătul unei lumi noi, deasupra celei vechi. Acolo sus parcă atingeai cerul cu mâna, parca te credeai la marginea unei galaxii, unde cerul contopit cu pământul făcea simtită prezenta lui Dumnezeu. În acel decor de vis, ne asezam sub fereastra casei, ca niste păpusi de lână, cap lângă cap si cu suflarea plină de aburi, dădeam tonul colindului, după care, auzeam ecoul pe muntele celalalt, sunând: “Steaua sus răsare, Ca o taină mare...” În timp ce colindam, privirile noastre aprinse de ger, traversau perdeaua de gheată a ferestrei, deslusind siluetele oamenilor ca într-un glob de sticlă cetos. Se putea zării într-un ungher întunecat, priciul acoperit cu un tol vărgat, si sub tavan, deasupra mesei se legăna lampa de petrol, ce-si amesteca lumina gălbuie cu licărul sobei, ce trezea lemnele speriind somnul pisicii, ce trona încolăcita după soba.

Acolo, între realitate si vis, colindul nostru compunea coloana sonoră a binelui, bătând ecouri sfinte în toaca stâncilor, ce-si răsturna sunetul pe fundul văilor, într-un abis profund emotional. La finalul colindului, când usa casei se deschidea si gazdele ne chemau inauntru, mirosul bucatelor ne ametea intru atat ca, ne vedeam umbrele lungite pe peretii odăii, in timp ce privirile noastre de faiantă se amestecau cu ochii piosi ai icoanelor. Acele clipe erau rupte din rai, prin bucuria aprinsă de bunatatea gazdelor, ce ne fericeau pe deplin cu masa plina de bucatele, dupa care plecam cu traista plină de nuci, mere, cozonac, si un banut fiecare.

Întotdeauna când iesim din casa omului, sub lumina sidefată a lunii, simteam cum natura tresălta alături de bucuria noastră, făcând schimburi de bucurii între noi, lăudându-ne cu bănutul primit. Eram chiar mari cutezători trecând raul Aries, pe o punte de nuiele alunecoase, ce trosnea, gata să se rupă sub pasii nostri, în timp ce culoarea fetelor noastre se schimba, după cum norii plimbători acopereau sau dezveleau trupul alb al pământului, iesind la iveală ca intr-o poveste, dincolo de rau, pe marele ecran alb, niste mogâldete miscătoare, învârtind o stea. În acele clipe aveam senzatia că dispărem din realitate, până in clipa când ajungând la luminita altei ferestre, si dădeam de ochii scânteietori ai ortacilor nostri, ca în clipa următoare, să spargem taina noptii, cu fiorul colindului. Parcă acum o văd pe sora mea mică si vioaie, înotând prin omăt, cu pălmutele ei iesite direct din umeri, ca niste aripioare prinse în cojocelul de oaie, părând o păpusă de lână, pierdută pe ulită de vreun înger. Acum când privesc înapoi, îmi par cetele colindătorilor, în peisajul satului, ca fiind un desen de copil, o scena unde, micutii ingerasi pământeni, paseau în realitatea tainică, ca să-i cante pruncului Iisus în ieslea satului, si tinându-se de mâna cu ingerii cerului, mergeau din casă-n casă să facă lumină în noaptea adâncă a sufletelor.

Fiecare ceata de colindători avea o stea cu un clopotel, întruchipând Steaua Nasterii, ce purta mesajul cerului, vestea cea mare de intrarea a fiului lui Dumnezeu în lume, să vindece orbirea lumii la vedere vesnică. Betleemul sufletesc al copiilor prin firea lor angelica, primea primul vestea, ca indata sa urce pe scena văzduhului, să întâmpine cu colindul lor, pe pruncul Iisus. Toti si atunci si acum, suntem mărturie vie în planul mântuirii, iar postul Crăciunului, spovedania si glasul colindelor, nu sunt altceva decât scoala întelepciunii, ce aprinde jarul de credintă pe vetrele sufletesti, chemând firea omenească la revelatia Divină.

În lumea satului românesc, traditia colindelor încă sta ca o cruce luminoasă în inimile oamenilor, ce se pregatesc pe dinauntru ca sa intre fiorul emotional, acea stare de bine, de pace si implinire. Cum să piardă satul nostru o asa valoare sufletească? Când din zori si până-n celelate zori, sărbătoarea Crăciunului umple ulitele de colindul bucuriei, de pace si bunăvoire. Din toate timpurile, privirea blândă a crestinului nostru, se lipeste de fereastra cerului, de nadejdea in Dumnezeu, ca să deslusească prin puzderia de stele aprinse, scena de unde concertul Noptii Sfinte cuprinde realitatea lumii.

Aflându-mă atat de departe de lumea satului românesc, unde sărbătorile de iarna îmi picurau mirul înaltei bucurii, mă văd aici ca un porumbel înghetat, care n-are cui duce vestea cea mare, n-are cui colinda, ca nimeni nu ascultă, n-au timp, toti alerga prin magazine de parca ar veni foametea, nu sarbatorile. Am noroc cu amintirile copilăriei care, mă pun să retrăiesc clipele dulci, clipe când eram parte din ceata îngerilor pământeni, acele făpturi angelice, acele sculpturi vi în bobul de grâu, ducând în glasul colindelor, potirul de cuminecare de la o cetate sufletească la alta. Apoi, când noaptea glisa spre ziuă, rupti de osteneală si fericiti, ne retrageam pe la casele noastre, cand inca cutiuta inimii mai vibra sunetul colindelor, ce-si facea culcus in amintiri, închizand freamătul bucuriei sub ploapa caldă a somnul.

Bucuria de atunci, a făcut rădăcini atât de adânci în fiinta mea, încât acum, atât de departe în timp si spatiu, emotia pare să dăinuiască vesnic în adâncul meu sufletesc, lăsându-mă să privesc în urmă, concertul de mistuire emotională a Crăciunului din copilărie, până când zărea eternă mă va lua la ea. Astfel ca, în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă, la lumina trandafirie a serii, sinele meu, pare să dispară din realitatea aceasta de plastic, si dus de vis departe, la casa părintească, în acel loc nespus de frumos, în satul meu de munte. Acolo să mă plimb fără miscare, să fiu iarăsi, acel copil cu aripi de lână, păpusa unui înger, uitată pe o ulita, în acel colt de rai, unde am plutit ca într-un vis învesnicit de Noaptea Sfântă.

Oriunde in lume am fi, si orcat de ocupati suntem cu pregatirile de Craciun, sa nu uitam ca Marele Praznic nu este ziua noastra de nastere, ci a Domnului Iisus, si lui trebuie sa-i facem cadouri, ca impreuna cu el si cu cei dragi, sa intram cu inima in bucuria cereasca, la cea mai marea sarbatoare a omenirii, la miracolul Nasterii Domnului.


Kitchener / ON















Maria Sava    12/20/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian