Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Reflectii : La ce-i bun un răgaz ( II )

Munca este ineluctabil legată de existenta noastră si nu poate fi înlocuită cu nimic. Dar întrebarea urgentă si de importantă actuală pentru noi este: poate oare omenirea să-si atingă maximumul de dezvoltare într-o lume dedicată exclusiv muncii? Cu alte cuvinte poate existenta umană să consiste numai din activităti utile?

Anticii, în întelepciunea lor acum considerată pe nedrept desuetă, sustineau că anumite activităti umane desi lipsite de utilitate aparentă sunt totusi complet justificate etic si moral. Este semnificativ faptul ca Platon ne-a transmis în Legile (II c 653) traditia referitoare la modul în care s-au născut cultura si răgazul printr-o imagine superbă, scriind că “…Zeii, din milă pentru specia umană a cărei conditie naturală este munca, au instituit pentru ea, în scopul de-ai asigura odihna, o succesiune de sărbători si i-au dat ca tovarăsi de petrecere muzele împreună cu Apolo Musagetes care dirijează corul lor si pe Dionisos; astfel încât în compania festivă a divinitătilor oamenii să-si întărească si să-si păstreze intact spiritul de dreptate si modul corect de as trăi viata.”
Din această sursă metafizică a decurs împărtirea activitătilor omenesti în două categorii: artes liberales si artes serviles.
În vreme ce artele servile sau munca servilă se referă la activitătile cu caracter utilitar, artele libere după Aristotel au răgazul drept idee centrală si se referă mai degrabă la ceea ce noi numim astăzi arte frumoase si la contemplatie, activităti care nu sunt cu necesitate utile din punct de vedere material.

Răgazul, asa cum a fost definit de Josef Pieper în citatul de la finele articolului precedent, nu este atitudinea mintală a acelora care intervin activ în ceva de utilitate imediata. El presupune o stare de repaus, de calm interior si de tăcere, îndemnându-ne să lăsăm lucrurile să se intâmple, ori asa cum spunea Heraclit “să ascultăm esenta lucrurilor”.
Această abordare reverentă a realitătii conduce la o anumită liniste sufletească bazată pe acceptarea de către noi a caracterului misterios al universului si pe recunoasterea neputintei noastre de-al influenta, dându-ne totodată curajul să întâmpinăm cu încredere evenimentele în desfăsurarea lor naturală.

În comparatie cu munca percepută ca efort intens si obositor, răgazul sau tihna este un fel de sărbătorire contemplativă posibilă însă numai dacă fiinta umană acceptă si se supune legilor universului. Răgazul, asa cum am văzut la Platon, îsi are originea în sărbătoare si fiind prin propria-i natură el însusi sărbătoare presupune nu numai absenta efortului, dar este direct opusul acestuia. Deoarece munca în sens foarte larg este o dată a existentei această atitudine exclude total lenea, căci non-interventia ca trăsătură a răgazului nu înseamnă lipsă de activitate.
Dimpotrivă, în tihna festivă fiinta umană sărbătoreste pe Creatorul universului afirmându-si apartenenta la creatia acestuia si luând cunostintă de lumea înconjurătoare sub alte aspecte decât cele întâlnite în viata de toate.zilele. Si ce expresie afirmativă mai nimerită decât “lăudat fie Creatorul” se poate imagina?

Demn de retiut este faptul că răgazul este opusul muncii si ca functie socială. Prin prisma muncii de dragul muncii, o pauză, indiferent de durata ei, este doar un accesoriu, căci lucrătorul nu se odihneste pentru sine, el se odihnesste pentru a-si continua munca.
Răgazul sau odihna la care ne referim aici este însă cu totul altceva dat fiind că prin componenta sa contemplativă nu năzuieste să-l facă pe lefegiu un robot perfect capabil să-si îndeplinească norma fără gres ci din contră să-l ajute să rămână deplin uman. Numai în tihnă poate fiinta umană să-si afineze facultatea de-a întelege universul ca un tot în al cărui alcătuire participă ca entitate de sine stătătoare ce aspiră la o deplină înflorire personală.
Telul nemărturisit al fiecăruia dintre noi este instinctiv tocmai deplina realizare de sine, iar capacitatea de-a întelege în acest sens tihna ne dă acces la fortele existentiale supraomenesti, singurele ce ne pot reînnoi sufleteste.
Numai prin poarta eliberatoare care este răgazul fiinta umană scăpa de spectrele sclaviei si ale nimcniciei care populează “câmpia muncii” lipsită de pace si sigurantă unde după scriitorul american Richard Wright “job-ul si somajul sunt cei doi poli ai existentei”.
Completa valorificare a răgazului rezidă tocmai în întelegerea faptului că este în acelasi timp de natură umană si divină si asa cum precizează Aristotel (Nicomachean Ethics 10,7, 1177b) “face ca fiinta omenească să trăiască nu pe măsura puterilor sale omenesti ci pe măsura principiilor divine care sălăsluiesc în ea”. Acesta fiind în parte si răspunsul la întrebarea initială.

În concluzie putem afirma că sărbătoarea constitue esenta răgazului; si deci tihna se justifică în aceeasi măsură în care se justifică si festivitătile închinate divinitătii. Desi afirmatia stârneste în vremea noastră cel putin un sentiment de stânjeneală, dacă nu si reactii mai violente, ea contine un adevăr de neînlăturat.
Căci nu există sărbătoare mai solemnă decât cea închinată Creatorului.
Dacă ne gândim bine de-a lungul istoriei nici n-a existat vreodată sărbătoare fără “zei” chiar dacă asociatiile cu ei sunt cumva estompate în memoria usor de manipulat a oamenilor asa cum este de pildă cazul cu “ziua recoltei”. Faptul devine si mai evident dacă interpretăm corect imaginea mitică transmisă de Platon în care artele derivă din devotiune si răgazul din sărbătorirea solemnă constituind astfel baza culturii.
Cultura adevărată îsi trage seva din religie prin respectul fată de divinitate, căci numai prin arte si tihnă si în “tovărăsia festivă a divinitătilor” fiinta umană îsi atinge potential său deplin.
Socot că este superfluu să vă sugerez unde să priviti ca să observati ce se petrece cu o cultură care încearcă să extirpeze răgazul.



oct / 2013 Naramata BC






Gabriel Watermiller    10/25/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian