Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Emil Pinghiriac - un ultim autograf

In toamna anului 1960 s-a sărbătorit cu fastul cuvenit centenarul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Au participat la festivităti rectori de la universitătile românesti si de la prestigioase universităti europene si numeroase personalităti stiintifice, culturale si politice din tară si din străinătate.
Fiind vorba de un eveniment de importantă natională, întreaga capitală moldavă a fost cuprinsă de febra pregătirilor. Universitatea era în fierbere. Repetitiile pentru Spectacolul de gală în cinstea oaspetilor au început de prin martie, iar “artistii” au fost chemati din vacantă cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor. Toate formatiile artistice ale Universitătii se străduiau să se prezinte cât mai bine pentru sărbătoarea învătământului superior românesc. Formatia de teatru urma să joace piesa “Centenarul tineretii” a tânărului universitar Victor Crăciun scrisă parcă anume pentru noi, studentii. Corul pregătise trei piese corale românesti, Taraful – cântece populare moldovenesti s.a.m.d.
În seara primei zile a festivitătilor, pe scena Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iasi a avut loc Spectacolul de gală. În deschidere a apărut însă o situatie neprevăzută care ameninta să compromită întregul eveniment: în sală spectatorii asteptau cu nerăbdare ridicarea cortinei; pe scenă, noi, coristii, îl asteptam cu înfrigurare, care în curând s-a transformat în panică, pe dirijor. Acesta nu mai apărea. Atmosfera devenise incendiară. Ne uitam cu sperantă la solistul formatiei, Emil Pinghiriac, pe atunci student la Conservator si corist la Operă. Acesta a avut o prezentă de spirit demnă de un viitor artist: a urcat hotărât pe podium, devenind în clipa aceea dirijorul. Atât de bine si-a intrat în rol, încât nimeni din sală nu a observat substituirea. A fost un moment premonitoriu, care-i anunta o carieră fulminantă de solist la Opera din Iasi si pe alte scene din tară si din străinătate.

După cum a recunoscut el însusi în prefata la volumul 1 al lucrării autobiografice “Vocea, scena si viata mea”(Ed. Muzicală, 2006), “M-am format la Scoala ieseană, aici am iubit, am urât si am cultivat speranta în sufletul oamenilor, cu entuziasme si sovăieli, în vârtejul nobilelor pasiuni ale muzicii.”
În iunie 1959, când trecuse în anul V al Facultătii de Filologie-Istorie de la Universitate, a fost admis în urma unui concurs exigent în corul Operei din Iasi. Acumulase deja experientă muzicală în diferite formatii corale – solist în corul liceului, corist în Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava si în Corul Mitropoliei din Iasi. Talentul, ambitia, perseverenta, sacrificiul( si-a vândut singurul costum ca să poată lua cinci lectii înainte de concursul de admitere) si munca l-au ajutat să profite de sansa de a se fi înfiintat în anul 1960 Conservatorul din Iasi si iată-l, după cinci ani, absolvent al primei promotii. Între timp (mai, 1963) debutase cu brio în rolul lui Monterone din Rigoletto. Au urmat apoi roluri din ce în ce mai dificile, pentru ca până în anul 1969 să ajungă la un palmares care îl recomanda ca o sperantă a Operei din Iasi (era deja solist vocal): cincizeci si nouă de spectacole si cinci concerte de la debut. Devenise slujitorul zeitei Euterpe, căreia îi va rămâne credincios până în ultima zi a vietii. Cariera sa de artist liric urmează o continuă linie ascendentă. În decembrie 1969 avusese loc premiera operetei My fair Lady cu Emil Pighiriac în rolul lui Higgins. După spectacol regizorul Gheorghe Zaharescu l-a îmbrătisat, declarându-i: ...Te-ai jucat cu sufletele noastre, ale tuturor. Am văzut spectatori extaziati, oameni seriosi, obisnuiti ai spectacolelor noastre, care savurau fiecare vorbă, fiecare gest. I-ai fermecat pe toti! Bravo! Emile, de aici, tot înainte! Despre prestatia exelentă a acestuia, muzicologul, prof. univ, dr. George Pascu, va scrie: În dificilul rol al profesorului Higgins, baritonul Emil Pinghiriac, cu o sclipitoare vervă si cu dezinvoltură engleză, a conturat dinamicul personaj la un nivel foarte înalt, atasat de spiritul comediei lui Shaw (Cronica, 6 ianuarie 1970).
Rolul lui Higgins l-a fascinat si până în anul 1998 Emil Pinghiriac l-a interpretat în 144 de spectacole, pe scenele din Iasi, Bucuresti, Galati, cât si peste granită. Astfel, numai în Italia a avut douăzeci de spectacole în turneele din anii 1980 si 1981 cu Opereta My fair Lady. Mai mult chiar, în anul 1989 a si regizat-o, la Teatrul Muzical din Galati.

În cariera sa de artist liric a jucat în peste o mie de spectacole, interpretând peste saizeci de roluri în opere si operete ale celor mai mari compozitori ai genului. Jumătate dintre ele au fost roluri de mare întindere constituind, fiecare, o biruintă a vocii umane. A dat peste o sută cinci zeci de concerte, a interpretat peste cincizeci de lieduri, a regizat la Teatrul Muzical din Galati operele Don Pasquale, Il Campanello, La Serva Padrona, musicalul My fair Lady si vodevilurile Piatra din Casă si Hartă Răzesul, a făcut numeroase imprimări Electrecord. A apărut la televiziune de zeci de ori, l-au văzut în sălile de spectacole sute de mii de spectatori, care au iubit, au suferit sau au visat împreună cu el, Marele Vrăjitor – solistul de operă. Alte zeci de mii l-au ascultat în sălile de concerte, trăind sublimul odată cu vibrarea corzilor vocale ale Marelui Vrăjitor – cântăretul liric. Dumnezeu l-a binecuvântat nu numai cu o voce minunată, în care parcă s-au împreunat tânguirile Baladei lui Ciprian Porumbescu si măretia Rapsodiei lui George Enescu, toti de pe aceleasi meleaguri moldovene; i-a dat si un chip de Adonis, ceea ce oferea spectatorului posibilitatea de a se bucura nu numai de vocea, ci de chipul lui frumos. A trebuit însă să depună multă muncă pentru a face din Iago un personaj odios. În cronica spectacolului Otello de la Opera Română din Bucuresti Claudiu Negulescu va scrie în revista „Flacăra” din 18 ianuarie 1985: Pe baritonul Emil Pinghiriac l-am urât pentru răutatea si izbânda vicleniei, dar i-am recunoscut dreptul de a juca acest rol pe orice scenă, căci Iago nu este un personaj la îndemâna oricărui bariton.

Devenise vedetă, mândria urbei, admirat si apreciat deopotrivă de femei ca si de bărbati, dar rămăsese acelasi om modest, cinstit si cu frica lui Dumnezeu, asa cum l-au învătat părintii. Nu a uitat nici o dată obârsia lui de la tară, nici locurile pe unde a trecut prin viată.
Nu a uitat nici de cariera de dascăl, pentru care s-a pregătit la Facultatea de Filologie – Istorie. Si-a făcut astfel timp pentru a preda canto la liceul Octav Băncilă din Iasi si la Scoala de Artă si Facultatea de Canto de la Universitatea Hyperion, sectia din Galati. Iesirea la pensie i-a oferit posibilitatea să se dedice în totalitate activitătii la catedră si între anii 1997-2003 profesorul universitar doctor Emil Pinghiriac va preda cursul de canto studentilor de la Facultatea de Muzică a Universitătii Spiru Haret din Bucuresti. Pentru ei(si nu numai) va scrie mai multe lucrări de specialitate, printre care „Cursul de canto”, „Mirabila voce de bariton”- o „carte substantială si plurivalentă… un studiu stiintific cu implicatii istoriografice si stilistice si o autobiografie muzicală”, după cum a caracterizat-o prof. univ. dr. Mihai Cozmei, care l-a urmărit cu admiratie de-a lungul întregii cariere, încă de pe vremea când l-a avut ca student la Conservatorul din Iasi. Împreună cu conf. dr. Georgeta Pinghiriac, tovarăsă devotată de viată si colegă de catedră, cu care a împărtăsit timp de aproape patruzeci de ani bucuriile vietii, emotiile si succesele scenei, a scris cartea „Dimensiuni stilistico-interpretative vocale”. Despre autori si despre lucrarea lor, prof.univ.dr. Serban Dimitrie Soreanu mentiona: „În clipa de gratie prin care Georgeta & Emil Pinghiriac vor fi decis să scrie o Carte despre „stil”si însemnele acestuia din Timpuri aparent trecute pentru cei din Spatii din ce în ce mai disolute, s-a întâmplat să le cunosc – cu limitele impuse de labirinturile destinului – vocatia si suma de energii pe care domniile lor stiu să le mărturisească celor ce vor să îi înteleagă si să îi asculte(fie cântând, ca profesionisti ai Arte vocale culte, fie vorbind ca Profesori de expresie vocală la nivel academic!). Din suma de experiente pe care Viata le-a oferit spre chibzuită folosire, cei doi-unul vor fi alcătuit Istoria Culturii Muzicale.”

Personalitate complexă, cu vădit talent literar, a depăsit pe neobservate cadrul lucrărilor de specialitate si în ultimii doi ani a scris „Teatru-n teatru”(2012) si „O rază de soare”(2013). O altă carte a rămas neterminată în computer…
L-am remarcat pe Emil Pinghiriac încă de la repetitiile corului Universitătii. Impunea prin tinută, dezinvoltură si, mai ales, prin voce. Până am absolvit facultatea l-am recunoscut pe scena Operei în câteva roluri episodice, dar am mai avut timp să-l admir pe îndelete în rolul lui Monterone din Rigoletto. Am pierdut apoi legătura cu viata culturală a Iasiului, pe unde treceam doar vara, în drum spre locurile natale. Mai aflam uneori de la fostii colegi sau din mass-media despre ascensiunea lui artistică. În anul 2000 l-am reîntâlnit în Bucuresti, surprinzător, la intrarea în blocul unde locuia fiica mea. Erau vecini! Ne-am recunoscut cu usurintă si am legat o prietenie care avea să dureze până în ziua fatidică de 10 octombrie, când a trecut în eternitate. Ne-a apropiat sorgintea comună, trecutul iesean, preocupările, dar, mai ales, farmecul si calitătile lui. Era imposibil să nu te simti atras de un asemenea om. În tot ce făcea sau spunea strălucea artistul. Când ne refeream, între prieteni, la sotii Pinghiriac, îi numeam „ARTISTII.” Când aveam musafiri, invitatii mă întrebau dacă vor veni si „Artistii”.

Ne întâlneam în cadru restrâns, în familie, cu ocazia unor evenimente si depănam amintiri din copilărie, din anii de scoală si mai ales din studentie, vorbeam despre artă si literatură, făceam planuri aprecieri asupra ceea ce scriam fiecare si ne încurajam reciproc. Era un interlocutor fermecător, de o finete rară si de un optimism molipsitor. „Artistii” erau gazde desăvârsite si, pe lângă specialitătile culinare, în care Doamna Camelia(Georgeta) era „maestră”, aceasta îi oferea Maestrului de ziua lui de nastere plăcute surprize muzicale, acompaniindu-se la pianul din salon. După desert ne prezentau de multe ori înregistrări cu spectacolele în care au jucat pe scenele din tară sau în turneele de peste hotare. Ne desprindeam cu greu privirea de la Rigoletto si Gilda de pe ecran si eram surprinsi să-i regăsim lângă noi în altă tinută. Duminică 6 octombrie, l-am serbat pe Maestru, ca si în alti ani, la ei acasă. Împlinise 80 de ani! Era în vervă: repurtase o mare victorie în lupta pentru viată, cum îi plăcea lui să glumească. Bucuria lor era si bucuria noastră si ne făceam promisiuni să serbăm în aceeasi formatie jubileul fiecăruia dintre noi.
La plecare ne-a oferit ultima lui carte cu titlul premonitoriu „O rază de lumină” si cu subtitlul „Cronica unei vieti”. Ne-a scris o dedicatie: Pentru Mihai si Puica, cu mult drag si consideratie, de la Emil.
Era ultimul lui autograf.
Emil Pinghiriac va rămâne pentru toti cei care l-am cunoscut O rază de lumină.





Mihai Maxim    10/20/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian