Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


111 poezii - Antologie de autor ( fragmente )

111 POEZII este o antologie constituită, deopotrivă, după un criteriu tematic (sunt incluse în Sumar numai poezii de factură asa-zicând spiritual–metafizică, definitorii, cum s-a afirmat, în repetate rânduri, pentru scrisul autorului) si după un criteriu estetic (s-a retinut ceea ce, în perceperea, fatalmente subiectivă, a antologatorului, rezumă, esentializează si reprezintă întregul unei biografii literare de câteva decenii). Culegerea este structurată cronologic: a fost urmată, în însiruirea textelor, succesiunea, în timp, a cărtilor de poezie din care ele au fost selectate: Omul de cenusă (antologie 1972 – 2001), 2002; Biblice, 2003 ; Elegii, 2003; Moartea tatălui, 2005; În
Piata Centrală, 2007; Omul din oglindă (antologie 2003 – 2008), 2008.
Exceptie face Rugăciunea regelui Manase, plasată în final, înainte de Epilog, dar apărută încă în 2001 (în volumul Exodul) si preluată de Biblice.
Pentru editia de fată, am adăugat corpusului intial (publicat la Editura online Semănătorul, în 2009, sub titlul Abyssus abyssum invocat – corpus revizuit si partial redistribuit acum), într-o Addenda, nouă poezii – unele dintre ele inedite, altele apartinând volumelor Drumul spre Tenerife, 2009 si Elegiile de la Bad Hofgastein, 2010.
E.D.


Motto:

La duración de nuestra vida es de setenta ańos,
la de los más fuertes, ochenta,
pero en su mayor parte no son más que trabajos y miseria,
pues pasan aprisa y nosotros volamos.
(Salmo 90/89, 10)

P r o l o g
(În tăcere)

N-a fost cu neputintă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare soaptă si impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Si iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens si tel,
Tăcerea era drumul către El.
Asa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Asa-I vorbeam : Abis lângă abis.

1

În clopot de-ntuneric luna bate.
E-un naos marea. Golul, dedesubt,
Se-acoperă cu-un pod de alge, rupt.
Concentrice văpăi dezghiocate.
Un miez de foc alunecă pe creste
În râpe-ntunecate strălucind.
Vin zorile, cu grape de argint.
Nimic nu e aicea. Totu-i peste.

2

O urmă temătoare de licorn
Însângerează pajistea. E-o rază
Pe care răsuflarea unui corn
Ca într-o pantă limpede se-asază.
Cuprinsi de lunecare, iată-i dusi
Pe lungi cărări, în negre labirinte.
Deschide codrul usi si iarăsi usi,
Rămâne cornul vesnic înainte.
Gonesc si-acum, gonesc în infinit —
Cu funii verzi îi fură paradisul.
Lichidul corn, cel mult prea vălurit,
E depărtarea însăsi, e abisul.

3

Dacă n-as fi aici,
oare pustiul si marea ar fi ?
Iată ce m-am întrebat în zori,
când am iesit în goană din mare
si m-am întins pe nisip.
Si-atunci,
bucuria s-a stins, a pierit.
Si n-am mai găsit în inima mea
nici măcar o fărâmă de spaimă.
„Deci nu le pot pierde, mi-am zis,
de ce să mă tem ?”
Si, iată, marea, sub privirile mele,
s-a domolit.
Si culmea ei neagră
s-a frânt în genune. „Vai mie, am strigat,
ce poate să-nsemne minunea aceasta ?”
Iar nisipul, ca o ceată, mi-a acoperit glasul.
Si vidul apei
îl purta spre abis.
„Nu te bucura, nu te teme.
În mare te pierzi, în nisip.
Eu sunt abisul”.

4

Frumos si pur, asa ca la-nceput,
Mă aflu pe un tărm necunoscut,
Un tărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici si-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele si casa de nisip ;
Nici nu mai stiu : sunt chip, sunt arhetip ?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare si se-ascunde —
Si totusi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi si suflet nu-i nimic :
Nu pot si nu încerc să le despic
Cerul de cer si soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare.

5

April, pe durul Mart cu ochii verzi
Spre alt tărâm al negurii-l împinge.
În urmă vin alaiuri de livezi,
Departe-n fată-i chiciură si ninge.
E jos, e sus frumosul carusel ?
Porti prin oras o mască de armindeni —
Mereu la fel. Si rimele-s la fel :
Prieteni, caruselu-i pretutindeni.
Totu-i să fii în stare să-L găsesti
Pe-Acela care e*. Pe-Acela care
E dincolo de cruguri, de povesti,
De curgere, rotire si uitare…
aprilie, 1982
______
* În Iesirea 3,14, Dumnezeu se defineste pe Sine Însusi astfel :
’Čhyčh ’Ashčr ’Čhyčh (ebr.) ; gr. : Égô éďmi ho ôn; lat. : Ego sum
qui sum.
Vezi Les Saintes Écritures, 1995, p. 92.

6

Mă tăvăleste-n brazde, ca pe-o grapă,
un demon, cu pulpanele de apă,
în nori de fosfor boltile se-ngroapă.
De ce mă mir ? Acesta este locul,
acolo-s vatra, clestele si focul,
acolo te găsesc. O sărutare
pe fierul gol, pe umbra-ti ce tresare,
pe flacără… Se risipeste drogul
privirii de-altădată. Inorogul
transcrie-n vid, pe ziduri, Decalogul.

7

Ce-mi mai poti spune,
tu, biată făptură,
adiind — ca oricare alta —
a floare, a moarte ?
Senina pietate a zilei,
noaptea
iertătoare, străveche,
ne cunosc îndeajuns...
Voi urma calea lor,
îngăduinta lor strivitoare.
Voi iubi fără trup. Mila,
dezgustul : ce desfătare amară !
Câtă liniste-n jur ! Sufletul
pâlpâie-ncet în amurg
printre viscerele-ti tulburi.

8

Copacii înfloriti până la poale
Sub revărsări de soare si azur,
Cu păsări si albine împrejur,
Sunt chipul pur al amintirii Tale.
Si râul. Si zburdalnicul ecou.
Si pajistea cu verdea ei prezentă.
Tot peisaju-i o reminiscentă,
Cât pare el de proaspăt si de nou.
Si totusi, în străvechea primăvară,
Mă pierd. Si-s fericit. Un altul sunt.
Ins de tărână, sânge si Cuvânt,
Ce vede pomi si flori întâia oară.

9

Realul cosmaresc, pe negândite,
A năvălit în plină veghe. Si
N-a încetat de-atunci a se lăti
Fălos că ne sfărâmă si ne-nghite.
Ne-am tot retras din fată-i. Ne-am proscris.
Cum te agăti de-o ramură, de-o stâncă.
Până-am găsit prăpastia adâncă
A visului. Si am plonjat în vis.
O vreme, deci, am vietuit visând
Si am trăit aievea doar cosmarul.
Ne-am măsurat afectele cu parul :
Când Cain si când Abel, rând pe rând.
Dar iată, ca o molimă, pătrunde
Cosmarul si pe insula din vis.
Ocupă retractilul paradis
Si n-avem loc în univers niciunde.

10

Se străduieste visul noaptea-ntreagă,
În ceea ce numim subconstient,
Se străduieste, sobru si atent,
Să cearnă, să discearnă, să aleagă.
Imensa informatie sordidă
Ce năvăleste-n cuget ca un val
Încearcă el, străjerul abisal,
S-o scoată din abis si s-o ucidă.
E-o luptă si incertă si cumplită,
Căci ofensiva creste zi de zi.
Absurdele, stupidele armii
Sporesc în jur, ca marea, si se-agită.
Dar visul nu cedează. Visul nu e
Supus decât divinului îndemn.
Din sufletul întins crucis pe lemn
El smulge lănci si-nsângerate cuie.

11

Acel tablou în care, pentru-o clipă,
Am nimerit, acea natură vie,
Ce exista si ea, asemeni mie,
Ca tot ce din neant se înfiripă
Mi s-a părut o crudă mascaradă,
O tragică batjocură, o farsă.
Părea că însusi diavolul ne varsă
Din gura lui în piete si pe stradă.
Am căutat cu teamă spre eternul
Ochi arzător, spre limpedele soare.
După-amiaza clară de ianuare
Se-asemăna dramatic cu infernul.

12

Am rătăcit destul idilizând
Pe cei din jur (pe mine însumi poate).
Într-o lumină crudă astăzi toate
Se dezvelesc hidoase, precum sunt.
Nu vreau să definesc si să calific.
Pe cine să calific ? Si de ce ?
Secretul libertătii mele e
Un suflet chinuit si hieroglific.
Suflet al meu ! Ce calm si ce aproape
De tărmurile sensului plutim !
Ca niste vechi corăbii din Kittim ,
Răsoglindite-n biblicele ape.

13

În zori, orasu-nzăpezit îmi pare
Că-i chipul Miriamei în desert :
Brusc invadat de lepră si inert,
Zămislitor de spaimă si oroare.
Oras lepros, cu gropi si cu gunoaie,
Cu-njurături, borfasi, cu nunti de câini !
Simt pe obraz, în gură si pe mâini
Saliva ta de strontiu si de zoaie.
Mă zguduie dezgustul. Trec pe stradă
Si tremur ca o coardă, ca un ram.
Calc pe obrazul bietei Miriam
Acoperit de lepră si zăpadă.

14

În neîncăpătoarea colivie
A lumii, învrăjbiti, ne-nghesuim.
Căci nu suntem ce-ar trebui să fim
Si lumea nu-i ce-ar trebui să fie.
Modelu-nfătisat de Marea Carte
Ne e tot mai abstract si mai străin.
Fiinte purtătoare de venin,
Murim încet si reproducem moarte.
Călătorim de-a valma, sub elipsa
Si tepii duri ai astrilor de fier.
Si iată-n zare primul Cavaler
A răsărit : vestind Apocalipsa !

15

În visul tragic, paradisiac,
Sub pomii înfloriti, în verdea vale,
Mi-apare iar conturul fiintei tale
Pe care-n van cuvintele-mi o tac.
Nu pot să stiu, nu stiu a prevedea
Momentul resurectiei nocturne.
De-aceea, ca-n cenusa unei urne,
Pătrund pierdut, uituc, în umbra ta.
Dar cum să scap de ură, de oroare,
De culpă, de uitare, de dezgust ?
Le port si-n vis. Si, cu delicii, gust
Bunăvointa lor ucigătoare.
Până ce zorii mângâie cu botul
Ferestrele si urmele-ti le sterg.
Tresar, mă scol, si iar învăt să merg
În lumea unde ireal e totul.

16

Obiecte triste, simplu referent,
Obiecte — ca si omul — muritoare
Sunt proiectate-n slavă si splendoare
De ochiul nostru las si indecent.
În felu-acesta, însă, fiinta lor
(Modestă, trivială, acefală)
Pătrunde-n fiinta noastră ca o boală,
Ca un flagel cumplit, nimicitor.
Pătrunde, si supune, si devoră,
Anihilează eu si supra-eu.
Abia atunci aflăm că un ateu
E-un idolatru care se ignoră.

17

În toamna neguroasă, ca o mare
De ceată, si de frunze, si de fum
(O toamnă de romantă, de album,
În aparenta ei înselătoare),
Cel mai cumplit din toate câte sunt
E chiar delirul sensului. Fiinta
Îsi pierde limpezimea, constiinta,
Exacerbându-si forma de pământ ;
E doar inevitabila tortură
A gândului (spre-a deveni mai pur !),
E corul cacofonic dimprejur
Cu partituri de sânge si de ură.
Acordurile straniei orchestre
Se iau si se reiau fără istov.
Iubitii mei, să nu-l uităm pe Iov
Care-a trecut, curat, prin toate-aceste…







© Eugen Dorcescu    10/7/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian