Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


„Incompatibila noapte”, de Coriolan Păunescu

Motto: Noaptea e o înteleaptă îndreptare chinestezică a trupurilor vlăguite de lumină” (T. I.)

Cartea „Incompatibila noapte” este un exercitiu în regim nocturn, al versului liber. Pasii silabici se compun pe fond sonor ,simetric, pe respiratii de lungimi si profunzimi diferentiate afectiv si melodic, înfruntând ritmul si prozodia clasică.

Regimul nocturn abundă în domeniile magice stăpânite de fauna si flora simbolurilor vegetale, animale. Lupul, lupoaica, tigri sunt statui ale iubirii sau teama feroce a unui suflet tulburat:
Mă căzneam să-mi ridic / trupul de plumb/ de pe marginea prăpastiei sure/ Nu cumva să n-ajungă lupul cel rău/ si flămând ca un tigru turbat/ din pustiu./ Hăulea, hăulea fioros/ muscându-si laba din care scăpasem./ Fugeam prinzând./ jumătate de nod pe frânghie./ Destul ca el să constate?.../ că iar a gresit/ pretinsele-i calcule de lup savant... (Teama).

Angoasa depăseste descrierea fioroasă a personajului terifiant – lupul, escaladând, prin fictiune si visare – poemul de altfel descrie un vis imaginat – prăpastia trezirii din cosmar.
Două gerunzii sustin respiratia în vis: „muscând”, „prinzând”, sugrumate de consoana „d” si silabele „când”, „zând”.
Desigur, o teamă ,dincolo de pregnanta detaliilor fizice, teama metafizică: lupul care întretine spaima ascunde „viata”, ori „viată dincolo de moarte”. Poemul se sfârseste, cum era de asteptat, sub o mare si luminoasă liniste: si astfel, el (lupul) a rămas hămesit/stea albă/ avariata-n marea câmpie.

Reprezentările simbolurilor ascensionale ale trezirii sunt si ele „ascunse” privirii. Privirea, în vis, nu răstoarnă lucrurile pentru a le atinge si ...intui. Doar drepte, cum minunea călătoriei nemiscate, în trup percepe umbra să adumbrească-n toate, as zice eu, visând alături de poetul Coriolan Păunescu.
De asemenea, specific acestei nopti incompatibile, poetice, este limbajul dezvoltat de la simpla comunicare până la metaforă „Mă căzneam..., nu cumva”, expresiilor uzuale ,ale limbajului cotidian, le asociază „marginea prăpastiei”, „lupul cel rău, flămând ca un tigru turbat”.
„Căznirea” este a respiratiei într-un somn nelinistit, expresia exterioară a crispării spaimei interioare. „Nu cumva”, joacă rol de „ferească Dumnezeu”, „Doamne fereste!”, de rugăminte si rugăciune interioară.

Prada lupului este sufletul poetului, care este tot o respiratie interioară. Fiorul si înfricosarea sunt la loc si timp potrivit asezate în poem. Repetitia: „hăulea, hăulea!”, precum si consoanele „f”, „s” de la „fioros”, consoana „s” de la „muscând”, reproduc sugrumarea, dar si alunecarea în cosmarul visului paradoxal.
După cum consoana „z” ,din „mă căzneam” ,leagă sufletul de trup, consoana „s” îl eliberează ,prin „muscându- si” prin asezarea ei dublă în „durerea înfiorătorului”.
Peisajului, formelor statice – natură moartă, poetul Coriolan Păunescu îi asociază noi motive magice, metafizice, fictionale, mereu sub spatii si cosmogonii ascensionale. Iată motivele ascensionale care îl/ ne îndeamnă în celest:
„să te cateri mereu/ ca un vechi alpinist/ pe ghetarul timpului/ din cadranul solar (Îndemn)”:„si iată, în usa deschisă spre cer/ toate îmi fac semn să plec si să pier (Explicatia)”.
Ascensiunile ori descendentele (nu căderile) trec din nou prin reprezentări magice:
„Lupoaica măsura cu fruntea/ circumferinta lăptoasă a cerului.../ obiectele celeste erau prea/ mari în raport cu instinctele[...]. Văzându-se în afara lumii, lupoaica ,se hotărî să sfâsie universul”.

Falicul este androgin.Fictiunea îmbracă, din nou, visul, aici latent, nu paradoxal, cu elemente telurice:
„Simtea că nu se mai poate urni/ din admiratia ei/ pentru cerul sălbatec, de sticlă/ si pentru trupu-i gol/ de nevinovată si odioasă statuie” (Statuie a iubirii).
Acest amplu peisaj si discurs, care a pornit din descrierea intuitivă a unei statui, îl asează pe Coriolan Păunescu în alt gen de scriere, cu alte motive filozofice. Mai estetice, ca frumos elaborat dogmatic, mai profunde, ca fundament stilistic conceptual.
Cosmogonia conectează expresia romantică la natural. Frumosul natural ,însă, cade mereu, la Coriolan Păunescu, sub ascensia, declinatia, zenitul „judecătilor senzoriale”. Alte imagini culminează aceste sensibile meditatii „nocturne”, cu noi si noi simboluri nocturne .Să urmărim asezarea lunii în „noptile incompatibile amiezilor barbare”: luna – pasăre ,luna – ochi viu, în poemul „Tablou”.
Iată, se iveste pasărea mută
Sângerândă si clară,
Pilon de marmură
A memoriei dinafară.

De- atâta durere în irisii mei
Se-nfioară luna turnată-n aur
Precum toamna icoana de tei
Izvodită de mesterul faur...

Si eu, dintr-un jilt de nuiele
Privesc ca un rege
Spectacolul lumii mele
Ce se deschide spre inima mea,
Joc de noroc
Mereu ascuns sub perdea.

Pe cohorta de gânduri, ochiul viu,
Aduna lumina
Pentru cea mai lungă noapte a biruintei,
Dar fără să stiu

Universul se deschidea pur,
Tremurând ca un astru,
Pe cerul înstelat si nespus de albastru.

Peisajul, înrămat astfel de Coriolan Păunescu, este o matrice stilistică ocupată, ocupând în acest poem categorii fervente, izomorfe altor poeme, sonorizate prin procedeul „contrapunctului”: rimă interioară, ritm a-metrică
Concret „pasărea mută” este, în alte asezări nocturne „compatibile” „bronz strălucitor” (Bronzul cel grav),”cires lovit de lună” (Visând copilăria), „intrarea cu lună” (Formulă)”, „luna-mi făcea semne...să urc într-o stea” (Un ghetar...),” în ceruri luna/ de-o vreme a-ncetat să apară” (Nestatornicie), „Luna se deschide ca floarea de sulfină” (Pe fluviu..), „iarna croncănea precum corbii pe lună” (Alegorii...),”mă satur de lună” (Regrete), „recenta-mi vizită pe lună” (Schimbări..),” patria, ca o blondă chemare de lună” (Întuneric si teamă).
Categorii iluminate germinate de Eumeros-ul blagian, ori de un tinut binecuvântat al sinelui, al eu-lui păunescian.
„Frumosul”, spunea Imanuel Kant, „este ceea ce se contemplă ca o satisfactie dezinteresată, în forma cea mai pură”.
„Luna” este acel „obiect” care ne produce senzatia de plăcere a confesiunii spontane, după cum vedeti, „obiect neconceptualizat” o prezentă cosmică, promisiune a luminii line, divine, ori tărâm al evadărilor galactice, masă a tăcerilor convive, astrale. „Luna”, simbol al însângerărilor de aur”, si, cât de frumoasa metaforă: „pilon de marmură a memoriei dinafară”.
Fără a conduce această analiză stilistică spre stilistica genetică, spre analiza excesivă a textului, putem, „actiona spontan”, ca „lectori înfometati de plăcerea textului”, asupra formei textului. Desigur, care ne–ar satisface subiectiv „pe diagonala din pătratul solemn al distantei dintre mine si cel prins”, cum ne sfătuieste poetul
În „Regrete”, se află un exemplu de esentializare a formelor spatiale si temporale a „diegesisului versului liber”. Dar, mai ales, revenind la maniera clasică, după poemul „Incompatibila noapte”, cu patru poeme:
„Visările copilăriei”: „si uite-asa îmi uit de casă si de mamă/ iar ceru-n cele patru puncte cardinale/ nici nu mai vrea să stie că-si dă seama/ ce mult m-absoarbe ochiurile sale”;
„Furtuna”: Hipnotic duc arcusul ei pe strune/ iar către cer se-naltă vâscoliri de sunet/ ce se alătură concertelor fragile/ iar eu plutesc pe norii grei de vuiet”;
Exemplu de relatie între armonii cosmice. Prezenta cerului ca element cosmic, stelelor, luceferilor, abundă „Noptile incompatibile”. „Noaptea”, fiind o intimitate tot cosmică, stelară:
„Mă strigă o fată brună-n pragul casei/ iar eu privesc prin geamul unei stele verzi/ si parcă-as vrea s-o stiu tot mai departe/ pentru ca-n somn, la noapte s-o visez.”
Si, ca mai în toate poemele, apare motivul falic, ascensional, celest si totodată pământesc:
„Dar nu stiu Doamne/ cum se-ntâmplă/ că mă îndeamnă cineva să urc pe culmi/ si parcă uit de vocea-i de altădată/ călcând cu talpa goală peste rugi si spini”.
Poemul ,ca si poetul ce îl scrie, au vârste comune. Intimitatea „noptilor incompatibile” e deseori viscolită, troenită de zăpezi si înfrigurare. Vointa si reprezentarea se bat pentru un loc matricial, în imagini ale intimitătii:
Iată-le în poemul „Noaptea cu zăpadă nebună” (atentie la formularea titlului poemelor, „cu zăpada nebună”, nu „cu zăpada năprasnică” ori pur si simplu „noapte înzăpezită”)
„Viscoleste-n suflet de o săptămană [...]/ De-atâta ger alb, mi-e sete de cuvinte [...]/ mă trezesc sub stânca albită a anilor mei/ [...]iar corbii mei îsi înfrâng sfiiciunea [...]/ Eu nu mai ies din această genune [...]/ pentru o nouă si preasfântă minune.”
Poezia domnului profesor Coriolan Păunescu adună mestesugit procedee stilistice si figuri de stil.
Catahreza..: „umbrele amiezii” „nordul de vis”’ ; „podul (plumbul) memoriei”; „pulberea fără sfârsit”; „pătrat solemn”; „glontul durerii”; „ghetarul timpului”.
Claritate: Trece-mă tu, iubire solară/ printre mălinii înfloriti a doua oară: (Trece-mă); „în urma–i mă simteam nedumerit si copil, care învată mersul pe iarbă” (Nedumeriri).
Repetitia: „Ploua violent, prea violent/ peste acoperisul lumii [...]/ iar eu mă piteam, din instinct, / la talpa planetei” (colosul).
Clauzule, în succesiune metaforică: „Scuturându–mă ca de friguri/ cineva m-a pus în ordinea cuvintelor/ [...]/ Am simtit atunci că plumbul memoriei/ se transformă în diamant...” (Senzatie).
Metafore: nelipsite metafore: „mintea fără de oprelisti”, „plita aprinsă a mirării”, „nevinovată si odioasă statuie”, „cea mai lungă noapte a biruintei”, „picături albastre, de sânge viu, extrem de regal”.
Oralitatea: „Hi! Hi! Râdea bumbul acela/ de portelan ce zbura-încurcate-s cărările sale!” (Cristica formă a trupului meu).
„Măi! ajunge o măciucă/ la un cor de oale, îmi spunea bunica” (Pământul ca o sfarlează)
„Ta-ta, ta-ta, ta-ta/ suna o goarnă-n cazarmă/ si ascult, undeva/ [...] focuri de armă: (Undeva)
„Îmi pare rău de ce aud, Doamne!/ De-aceea cobor pe pământ câteva toamne” (Nestatornicie).
Stilistica imaginilor izomorfe este si ea relevantă. Frecventa imaginilor (unei imagini) în „poemele – matrice stilistică” este aproape constantă pe „locuri categoriale”.
Astfel, în patru poeme, imaginile au fost grupate în: stele →astre →luna = i1; zăpezi →ninsori →gheată →frig = i2; pădure →copac = i3; lumină →întuneric → felinar→umbră →fotoni = i4; cer →tavan = i5; noapte = i6; sticlă, casă, beton = i7; câine →lup →urs = i8 = păsări.
În poemele „Noapte rebelă”, „Regrete”, „Statuie”, „Întuneric si teamă”, imaginile „i” se distribuie, autodistribuie, astfel:
i1 i2 i3 i4 i5 i6 i7 i8
Noapte rebelă 2 2 2 3 6 6 1 1
Regrete 2 1 - - - 1 - -
Statuie a iubirii 3 - - 3 4 - 2 3
Întuneric si teamă 2 - 1 2 - 2 5 3
stele zăpezi pădure lumină cer noapte casă animal

În „Noapte rebelă”, cum era de asteptat, frecventa „noptii” abundă. Celelalte imagini parcă îsi împart ponderal „egal participarea” la „peisaj”. În „Regrete”, sunt abandonate „pădurea” (intimitatea), „lumina” (focul iubirii), „cerul” si ...”magicul”. Nici „noaptea” nu-i „loc” al sperantei si iubirii. „Întuneric si teamă” exprimă prizonieratul angoasei în „casă”.
„Statuie a iubirii” confirmă lupta categoriilor „luminoase” pentru edificiul piramidal al iubirii: stelar, ceresc, casă luminoasă, magie dezlăntuită cosmogonic ,prin 10 imagini luminoase/ 15 imagini totale, 2/ 3 din imagini.
Deci matricea stilistică există. Mesajele luminoase ale inconstientului dau năvală în arhitectura ei, independent de vointa constiintei si a judecătii conceptuale. Totusi, cum recunoaste si „domnul Imanuel”, elaborăm antinomic judecăti estetice. Ca sărmana mea statisticizare, constatare, evidentiere numerică, procentuală a imaginilor izomorfe, fierbinti, matriciale, de mai sus.
Coriolan Păunescu, poetul judecătilor senzoriale sincere si luminoase ne sfătuieste,însă:
„Esential nu era desenul,/ nici amănuntul culorilor de toamnă,/ doar gutuia uitată în geamul copilăriei mele”… „spre ochiul ce priveste 'nlăuntru răzvrătit/ mă poartă umbra în mantie de print” (Fluviu disperării).
Si-l putem crede ,mai mult decât ne opiniează confesional diabolica semnificatie a unei „variabile aleatoare”, ascunsă în textele sale.
Poetul învătându-ne didactica spontaneitătii, prin care as medita si eu:
„De-atâta tăcere plâng cu da si nu…/ Se-nfioară luna si se frânge-n două/ când cioplesc în palmă icoana de rouă/ a privirii-n care sfântă esti doar tu”.





Ioan Toderita    10/1/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian