Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisori pastorale

Scrisoare pastorală nr.260

Dragii mei !
Între David si Irod(IV). Cu câteva zile în urmă, la 29 august, am comemorat, cu post si cu rugăciune, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În cele ce urmează mă voi referi la câteva dintre semnificatiile acestui moment al decapitări lui Ioan, cu referire la propria noastră existentă.
Atât Ioan, cât si Irodiada, mi se par mai contemporani vremii noastre decât oricând. Îi întâlnim în noi însine si în toate domeniile de activitate. Putină atentie si-i identificăm cu usurintă. Semnalmentele lor sunt prea distincte, ca să rămână în anonimat.
Pentru multi dintre noi propria viată ni se aseamănă cu o curte împărătească plină de zgomote, de strigăte, de lovituri, de muzică si de hărmălae. Acolo se tes intrigi si fapte de rusine, setea de avutie si de măriri e deosebit de puternică. Patima, această Irodiadă a vietii noastre, ne perverteste sufletul, rosturile si idealurile. Sufletul nu ne mai este regele cinstit si pur de altădată, ci un Irod desfrânat si păcătos, concubinul Irodiadei. Din când în când străbate până la Irod strigătul cugetului umilit, acest Ioan al fiecăruia dintre noi. Cugetul sau constiinta încearcă să tragă semnalul de alarmă, să-i strige lui Irod si tuturor celor din jurul lui: „Pocăiti-vă, că s-a apropiat împărătia cerurilor!” Cugetul se revoltă întru puritatea lui si arată cu degetul, de câte ori are prilejul, ce e rău la curtea stăpânului său, regele. Ioan devine un fel de opozitie curată si pură, sinceră si devotată, care-si propovăduiste crezul său la ceasuri de taină. Cine l-ar iubi pe Ioan? Irodiada îl urăste de moarte, pe Irod îl deranjează avertismentele lui Ioan. Pentru amândoi mai bine de n-ar exista Ioan. Usor-usor, Irod si Irodiada uneltesc uciderea lui Ioan. Capul lui trebuie să cadă! Si, de cele mai multe ori, cade!
Câti prooroci ca Ioan nu sunt si în lume? Aici, acum, departe si întotdeauna. Fie că sunt vizionari, fie că sunt oameni simpli si de bună credintă, ei au curajul să strige în auzul tuturor că vremea e scurtă si ceasul judecătii se aproprie pentru fiecare în parte si pentru toti deopotrivă. El singur are curajul să arate cu degetul nedreptătile si josniciile, într-un cuvânt, răul în toate formele sale. Îl ascultă, îl iubesc si-l înconjoară cei cinstiti si nevoiasi, cei nedreptătiti si cei ce nu si-au pierdut speranta. Irodiada nu are liniste până când nu cade capul lui Ioan. Ea tronează alături de Irod, de Putere. Irod îi aude si-i ascultă soaptele, minciunile si linguselile, dar nu-i ascultă lui Ioan strigătele disperate, care vin din afara palatului, din stradă ori din temnită. Ioan plânge ori scrâsneste lângă fiecare nedreptătit, umilit, batjocorit, flămând si gol; Irodiada e fericită la palat. Regele o ascultă si o iubeste, nu-i vede perversitatea, coruptia, viclenia si nedreptatea. Regele e orb si surd, orbit si surzit de Irodiada, consilierul său cel mai apropiat. Doar Ioan dacă n-ar exista, Irodiada si Irod ar fi, într-adevăr, fericiti si nimeni si nimic nu i-ar mai deranja. Străji puternice le-ar apăra palatul de multimea revoltată si nedreptătită, usile capitonate le-ar feri urechile de gemete, de strigăte si blesteme. Ei aruncă pe Ioan în temnită, ca să nu mai scrie în ziare, să nu mai vorbească la radio, le televiziune si-n multime. Îl cenzurează si-l torturează. Dar el nu tace si-si urmează crezul constiincios. Dar si destinul!
Capul lui Ioan cade, dar idealul lui niciodată. Idealul lui Ioan rămâne port-drapelul dintotdeauna al celor nedreptătiti împotriva dictatorilor, puternicilor fără scrupule, răilor si viciosilor, coruptilor si perversilor.
Ascultati glasul lui Ioan cât mai este vreme si, într-o lume debusolată, obosită, rătăcită si secularizată, urmati-i cu încredere îndemnul: „Pocăiti-vă, că s-a apropiat împărătia cerurilor!”
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea Împărătiei a Părintelui Arsenie Boca mai citim:
,,SOARELE SMERENIEI. David, desi a trecut cu bine printr-atâtea încercări si cenzuri, totusi, numai om fiind, nu ne-a putut arăta ceva desăvârsit; cu toate acestea, dacă noi ne-am purta ca David în vremea ispăsirii păcatelor, am fi destul de sporiti în calea mântuirii. David era o icoană de mai înainte a lui Iisus, ce avea să vie. Dar numai Cel fără de păcat poate să ne arate si să ne dea ceva desăvârsit si în ispăsire. Adică ascultarea Lui si ispăsirea Lui să împlinească ceea ce lipseste din ascultarea si din ispăsirea noastră a păcătosilor. Învătătura desăvârsită o avem de la: ,,Cel ce, fiind în chipul lui Dumnezeu, n-a tinut ca la o pradă la egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor, si la înfătisare dovedindu-se ca un om; S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte - si încă moarte de cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preaînăltat si I-a dăruit Lui numele care este mai presus de orice nume, ca, întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor ceresti si al celor pământesti si al celor de dedesubt.”(Filip., VI, 10).
Răbdarea răului sau umilinta, în credinta lui Dumnezeu, este cea mai uriasă putere asupra răului în lumea aceasta. Chip de umilintă desăvârsită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El, Fiul si slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit, ci a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putintă pe pământ, căci stia ce putere are umilinta. Răbdând bătăi, scuipări în obraz, cunună de spini, piroanele si spânzurarea pe cruce, iar peste suflet hulirea celor fărădelege, toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea; pe aceasta o avea la spate. Crucea cea mai grea, pe care era răstignit cu fata, era neasemănata durere a milei Sale fată de oameni.
Oamenii acestia, care boleau de răi ce erau si care nu pricepeau nimic din dumnezeirea Mântuitorului, reprezintă acea coalitie a veninului sufletesc contra Mântuitorului. Acesti contemporani otrăviti de răutate reprezintă culmea invidiei omenesti contra sublimului. Căci de ce a fost invidiat Mântuitorul? Din cauza minunilor Sale printre cei sărmani si oropsiti, cei dintâi chemati la mântuire. ,,Flămânzii erau hrăniti, hrănitorul dusmănit; mortii erau înviati, invidiosii mureau de ciudă; demonii erau alungati, iar Celui ce le poruncea îi întindeau curse; leprosii erau curătiti, schiopii umblau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar Binefăcătorul era prigonit. În cele din urmă au osândit la moarte pe Dătătorul Vietii, au bătut cu biciul pe Izbăvitorul oamenilor si au judecat la moarte pe Judecătorul lumii”. Si pentru acestia S-a rugat Tatălui de iertare. Iubirea aceasta de oameni, asa cum sunt, si care n-a avut niciodată vreo umbră de cădere, I-a pricinuit o cruce neasemănat mai grea, pe care-o poartă si de care se tintuieste Mântuitorul cu fiecare din răutătile noastre până la sfârsitul lumii. Si noi suntem printre iudeii care-L pironesc pe cruce - fiecare în veacul nostru - pentru că Iisus e în toate veacurile. Dar Iisus a fost în toate acestea ascultător desăvârsit Tatălui; cu smerenia Sa a biruit atât pe pământ cât si în iad. Căci prin taina crucii, rupând pântecele iadului care înghitise neamul omenesc cu neascultarea, a înviat dintr - însul pe Adam si pe toti dreptii si de atunci este mântuire. Prin urmare, mântuirea e roada ascultării până la umilintă a Mântuitorului. Iisus S-a dat pe Sine umilirii celei mai de pe urmă, numai să ne câstige pentru mântuirea cu care a venit. De aceea El e Pomul vietii din Rai, iar întoarcerea în Rai, sau mântuirea, e roadă acestui Pom, care dă viată vesnică celui ce va mânca dintr-însul. Pomul îl stim, roada Lui ne este dată, - dar dacă n-o mâncăm, nu ne mântuim.
Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot asa de grăbiti, pe cât ne zoreste foamea si setea după cele pieritoare. Desăvârsirea Mântuitorului în ascultare si în lepădarea de Sine, pentru iubirea de oameni, a ridicat între crestini sirul fără număr de cuviosi si buni biruitori mucenici, care, pentru dragostea Lui, erau fericiti să sufere si ei chinuri înfricosate de la necredinciosii vremilor lor. Si precum odinioară David a omorât pe Goliat si leul, asa si crestinii biruiau leul nevăzut, căci dragostea până la moarte de Cel ce ne-a învătat cărarea si ne-a dat ca nebiruită armă lepădarea noastră pe cruce, aceeasi i-a făcut si pe ei mai tari ca iadul, care în zadar vărsa peste ei văpaie de ură, le îndesa cununi de spini pe cap, le bătea cuie înrosite în picioare, sau îi ardea în cuptoare de vii. De dragostea lui Hristos nu-i mai putea despărti nimic, nici frica de moarte, nici dragostea de viată. Acestia, sfintii, s-au arătat mai presus, nu numai de plăcere si durere, ci au covârsit si moartea si viata. În ei se întâmpla si moartea si învierea Domnului. Tinerii din Babilon sunt numai o începătură timidă, dar si acolo dragostea lor de Dumnezeu stinsese văpaia cuptorului, urgia focului fugind de la fata lui Dumnezeu, care în rouă o prefăcuse si mântuia pe sfinti.
Trebuie trecute vămile, rusinând încă de aici, de pe pământ, pe vamesii văzduhului, ca la mutarea noastră dincolo, cunoscând ei focul dumnezeiesc ce a ars lucrurile lor din noi, să nu ne poată opri cu vreo datorie neplătită din vremea de acum, vreme rânduită încercărilor. Că asa zic Părintii, că vremea de acum spre pocăintă ne e dată. Si nu le trebuie protivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor, decât răbdarea cu dragoste a necazurilor, căci ea arde datoriile noastre si toată strădania lor.
Nouă, neputinciosilor, desi cugetăm ale lumii si umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte si nu ne-a bătut piroanele în tălpi. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul si să se asemene cu El, în cruce să se asemene, si, cât poate să cuprindă firea omenească, asemenea cu El va fi.”
*
Simplitatea milosteniei. O povestioară simplă ne arată cât de usor este să faci milostenie: ,,Un credincios mai nevoias îl întrebă pe preotul lui, zicându-i: ,,-Părinte, cum poti face milostenie când nu ai ce da?” Preotul răspunse: ,, - Să luăm ca pildă pe Ioana cea din capul satului cu bărbatul ei si cu cei trei copii. Ei sunt mai nevoiasi ca dumneata, dar pentru că Ioana este o bună crestină, găseste mereu prilej să facă milostenie. Să-ti dau niste exemple: Ieri dimineată, Ioana, văzând o bătrână cu o greutate cam mare de lemne în spinare, i le-a luat si le-a cărat până a trecut dealul; tot ieri, vecina ei trebuia să plece la doctor, dar nu avea cu cine să lase copilul. Ioana s-a oferit, a luat copilul la ea si l-a îngrijit împreună cu copiii ei; o femeie bătrână, din vecini, a primit o scrisoare de la fiul ei din armată si, cum nu stia să citească, Ioana i-a citit-o cu răbdare si dragoste, încât bătrâna nu mai putea de bucurie, că băiatul ei este sănătos si apreciat de superiorii lui; după vreo două ceasuri, în fata portii ei doi tineri se certau dintr-o nimica toată, iar Ioana nu s-a lăsat până nu i-a împăcat, spunându-le că sunt crestini si dacă nu sunt împăcati, supără pe Dumnezeu...!
Iată, iubite frate, câte milostenii poate face un om nevoias, dar numai să fii credincios si milostiv! Asa face un adevărat crestin.
Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ne spune si ne asigură că sunt fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui, cu alte cuvinte, se vor mântui.
*
Frica de păcat. Împăratul Constantinopolului, Arcadie, se înfuriase cumplit de tare pe Sfântul Ioan Gură de Aur. ,,- As vrea să mă răzbun foarte tare pe acest episcop!” le-a spus într-o zi curtenilor săi.
Atunci, patru sau cinci dintre aceia au fost de acord cu el. Primul a zis: ,,- Trimiteti-l în exil îndepărtat, ca să nu-l mai vedem niciodată!” Al doilea a adăugat: ,,- Luati-i toate bunurile!” Al treilea a spus: ,,- Legati-l în lanturi si aruncati-l în temnită! Al patrulea a fost de altă părere: ,, - Mai bine ucideti-l, pentru a scăpa pentru totdeauna de grija lui!” Însă al cincilea, care era cel mai istet dintre toti, iată ce părere a avut: ,,- Vă înselati toti! Prin nici unul din aceste mijloace nu e posibil să vă răzbunati pe episcopul Ioan. Dacă-l veti trimite în exil, întreg pământul este patria lui! Dacă-i luati averea, nu de la el o veti lua, ci de la săracii pe care-i miluieste în fiecare zi! Dacă-l aruncăm în temnită, va săruta lanturile cu care-l vom lega si se va socoti pe sine fericit. Iar dacă-l osânditi la moarte, o va primi cu bucurie, căci prin aceasta îi vom deschide portile cerului!” Si a adăugat adresându-se împăratului: ,,- Maiestate, vreti să vă răzbunati pe el? Găsiti un mijloc prin care să-l amăgiti să păcătuiască. Îl cunosc foarte bine. Acestui om nu îi e frică de nimic în lumea aceasta, decât de păcat!” Cât de fericiti am fi, dacă s-ar spune si despre noi că: ,,acestor oameni nu le e frică de nimic, decât de păcat!”
*
File de jurnal: ,,5 aug. 1981: (…) Domnul Mite Măneanu de la Arhivele Statului mi-a relatat că a avut probleme cu materialele mele din volumul Mehedinti - Cultură si Civilizatie”. Domnul Virgil Tătaru, omul care trebuia să-si pună semnătura, s-a cramponat de faptul că au dat materiale atâtia ,,popi”. Eram eu, Părintele Dumitru Bălasa, Părintele Ioan Sfetcu, Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrita, Părintele Gheorghe Tinică, care murise de câtva timp. ,,-Ce, dom’le, zicea Virgil Tătaru, comitetul de partid n-are altă treabă decât să publice popii?” Si a scos un articol al Părintelui Tinică, făcut în colaborare cu Domnul Prof. Constantin Protopopescu de la Strehaia, cât si un articol al meu, Fond si formă în studiul istoric după conceptia lui Nicolae Iorga. Mi-a lăsat, în schimb, materialul cu documentele Mânăstirii Strehaia si pe cel cu Dinamică si determinism social în gândirea lui Nicolae Bălcescu, unde, consider eu, este destulă teologie. Am convenit însă cu Domnul Măneanu să mi-l scoată pe cel cu mânăstirea, fiindcă din acela am mai publicat în revistele ,,Biserica Ortodoxă Română” si în ,,Revista Arhivelor” si să-l bage pe cel cu Iorga(…)”.
20 aug. 1981: ,,(…) Pe piată produsele alimentare sunt foarte scumpe, iar altele lipsesc cu desăvârsire. De la 15 august s-au introdus în oras cartele la zahăr si ulei. Se dau 2 kg de zahăr si 1 litru de ulei de persoană pe lună. Cei de la tară iau acestea dacă achită cu produse agricole 60% din costul mărfii. Vai si-amar de cei cu regim! N-au ce mânca!”
27 aug. 1981. Ieri noapte am plecat, împreună cu unchiul meu, Ion Pârvănescu, la Bucuresti, la Congresul de Istoria Stiintei. Eu eram înscris, iar dânsul nu. Eu eram ,,Stan”, iar dânsul ,,Bran”. Ne spuneam că mergem ca studenti la Oxford. Numai că n-am prea avut noroc. Nu ne-au dat bilete cu loc, asa încât a trebuit să stăm în picioare, pe coridor. Trenul era arhiplin. A fost îngrozitor de călătorit în astfel de conditii. Când am ajuns în Bucuresti, eram dărâmati. Am tras la căminul patriarhiei. Am găsit o cameră cu două locuri. Ne-am dus apoi la Facultatea de Drept. Acolo se făceau înscrierile pentru congres. Fiindcă eu eram înscris regulamentar si plătisem taxa, mi-au dat patru volume cu comunicările în diferite limbi de la congres, o servietă de piele foarte frumoasă si numeroase pliante cu tot felul de hărti si de ilustrate. Mi-au dat invitatie si ecuson. Lui Bran nu i-au dat nimic. Cei care se înscriau atunci, plăteau taxa, dar nu mai primeau volumele, mapa si celelalte si nici nu participau la deschiderea festivă de la Sala Palatului.
L-am întâlnit pe Domnul Acad. Stefan Pascu. Era foarte bine dispus. M-a întrebat de ce nu i-am mai dat telefon; dacă ar fi stiut că vin la congres, îmi aducea lucrarea cu Iorga. A zis că mi-a citit-o si si-a făcut toate însemnările, ca să-mi alcătuiască referatul cerut de Editura ,,Scrisul Românesc” din Craiova. În jurul datei de 10 sept. să-i dau telefon, ca să stabilim când să mă duc să-mi iau lucrarea. A participat si Părintele Dumitru Bălasa la congres. Au fost multi străini. Seara, m-am dus cu Bran al meu la Teatrul ,,Giulesti” si am văzut piesa Opinia publică de Paul Everac. Mi-a plăcut mult. Foarte realistă. A arătat cum se poate ridica si coborî un om si ce valoare are un telefon primit ,,de sus”. Am luat masa la restaurantul ,,Capitol”. La masa vecină era actorul Ion Besoiu si scriitorul Alexandru Balaci”(va urma”).
*
Folclor din Mehedinti(XXIII). Vom reda mai jos alte câteva cântece de dragoste si dor, culese din satul Bârda, de la Mihăilescu Ana din Bârda(1919-2012), la data de 1 oct. 1973. Iată-le :


Mi-e căsuta sub pădure

,,Foaie verde rug de mure,
Mi-e căsuta sub pădure.
Dimineata când mă scol,
Ies afară si mă spăl
Si privesc la sat cu dor,
Cum vin tatii la feciori
Si mamele la nurori,
Dar la mine n-are cine,
Că sunt singurel pe lume!
Tata e bătrân, nu poate,
Mama-i putredă pe-o parte,
Surori am, da-s măritate!
Am avut si eu un frate,
S-a dus prin străinătate
De sapte ani si jumătate,
Fără să-mi scrie vreo carte!
Si-am venit la ai opt ani,
Găsii casa grajd de cai
Si părintii putregai!
Oborul cu mărăcini,
Nu-i nevastă, nu-s copii!
Nevasta s-a măritat,
Copii s-a-nstrăinat,
C-o haină si-un băibărac
Rupt în cot si după cap!”

Rotunjico la obraz!

,,- Rotunjico la obraz,
Aseară unde-ai rămas?”
,,- Am rămas într-o grădină
Si m-a-ntepat o albină!”
,, - Rotunjico, să nu minti,
Că albina n-are dinti!
N-are dinti, n-are măsele,
La tine să facă semne!
Tu să-mi spui adevărat:
Muscătura-i de soldat!
Fata ta-i matriculară,
Ca tunica militară!”

Mamă, opt copii să ai!

Mamă, opt copii să ai,
La stăpâni să nu îi dai!
Stăpânu-i ca câinele,
Curmă-i, Doamne, zilele!
De i-ai face apa-n bere,
Lui nu-i faci nici o plăcere!
De i-ai face apa-n vin,
Lui nu-i faci voia deplin!
Dar săracul tatăl meu,
De-i fac bine, de-i fac rău,
Tot zice ,,Copilul meu!”
Si mă pune pe genunche
Si mă sărută pe frunte!”

Mori, murgule, de necaz!

Mori, murgule, de necaz,
Că n-am la cin’ să te las!
Te-as lăsa la tatăl meu,
Dar el este om bătrân,
Nu poate cosi la fân,
Tu, murgule, mori în drum!
Te-as lăsa la mama mea,
Însă ea e vrăjitoare,
Ia desagii, pleacă-n vale,
Tu, murgule, mori de foame!
Te-as lăsa la frate-meu,
Dară el e om bogat
Si s-a pus primar în sat,
Tu, murgule, mori legat!
Te-as lăsa la sora mea,
Dar ea este fată mare,
Când vine vreo sărbătoare,
Se găteste ca o floare,
Tu, murgule, mori de foame!”

*
In memoriam: Doamna Mihaela-Maria Trocan. S-a stins în aceste zile, lăsând în urmă multă durere sotului, fiului, nurorii si nepoteilor, rudelor si cunoscutilor. Multi dintre enoriasii nostri din Bârda o cunosteau ca pe unul de-al lor, ba chiar unii din Malovăt povestesc că o stiau bine. Venea în satul nostru în fiecare vară si nu numai, împreună cu sotul său, Domnul Gheorghe Trocan, fiu al satului Bârda. Stia să se adapteze împrejurărilor. Vorbea cu soacra, regretata Maria Trocan, ca o adevărată fiică; vorbea cu cumnatele ca o soră; vorbea cu sătenii ca o consăteancă. Stia să vorbească serios, stia să glumească, stia să se facă plăcută. Dacă erai mai scolit, stia să vorbească la nivelul tău, nici să te simti în inferioritate, nici să fie străină de subiect. Era un om cu scoala lumii. Fiică de intelectuali, l-a cunoscut pe Domnul Ing. Trocan în tinerete. S-au plăcut, s-au căsătorit si au avut o căsnicie fericită aproape o jumătate de veac. A stiut să ducă greul casei si al serviciului, a stiut să astepte până târziu în noapte venirea sotului de la Platforma Pipera, unde era director general, ori de la minister, unde era ministru, a stiut să-l astepte unori săptămâni de-a rândul, când era plecat în delegatii în tară ori în străinătate! Cândva, Domnul Trocan îmi spunea că nu crede că mai este tară în care dumnealui să nu fi fost. Mă gândesc acum că toate aceste călătorii au însemnat absente din viata de familie… Asta în timp ce copilul crestea, termina scoala, devenea el însusi matur…
De câte ori familia Trocan venea în Bârda, nu uita să ajungă si la cimitir, ca să ducă o floare si o lumânare celor ce se odihneau acolo! L-am văzut pe Domnul Trocan oprind masina, coborând, îmbrătisând si sărutând pe cel mai prăpădit om din sat, Toma lui Dan. Se bucura dânsul, se bucura Doamna de fiecare zi petrecută pe meleagurile noastre, de fiecare sătean întâlnit, de fiecare casă văzută, de fiecare deal sau vale. Au venit de mai multe ori la biserica din sat, iar când acoperisul bisericii a dat semne de oboseală, Familia Trocan din Bucuresti a întins cu generozitate mână de ajutor. Era după 1990 si cei douăzeci de milioane lei, cât a costat tabla, nu erau putini bani. Familia Trocan i-a donat cu bucurie, cu constiinta că fac ceva pentru satul natal. An de an nu au uitat să trimită ajutoare în bani sau obiecte pentru biserica din Bârda. La un moment dat, Domnul Trocan a spus că multe biserici din Bucuresti au în altar fotografia dumnealui si a Doamnei Trocan, ca donatori si ctitori.
O boală nemiloasă a răpus-o pe Doamna Trocan, după o luptă înversunată de mai multi ani. Nu a fost medicament, pe care să nu-l folosească, nu a fost regim pe care să nu-l tină. A avut o vointă iesită din comun si o dragoste de viată cum rar poti întâlni. A luptat pentru fiecare clipă, pentru fiecare fărâmă de viată, sperând că, poate - poate, va reusi să iasă învingătoare. Nu a fost asa! A părăsit pe toti si pe toate, tocmai când era mai frumos să trăiască, să se bucure de cei dragi, să împlinească planuri amânate!
Dumnezeu să te ierte, Doamnă Mihaela, pe cei rămasi cu inima zdrobită de durere să-i întărească pentru a depăsi acest prag, iar pe oamenii de stiintă să-i lumineze, ca să descopere medicamentul miraculos de care este atâta nevoie în lumea întreagă în lupta cu această cumplită boală a secolului nostru!

*
În luna august am donat pâine credinciosilor care au venit la biserică, astfel: 4 Aug.(Bârda): 126 pâini; 11 Aug.(Malovăt): 240 pâini; 15 Aug.(Malovăt): 210 pâini; 18 Aug.(Bârda): 120 pâini; 25 Aug.(Malovăt): 240 pâini. Asadar, în luna august s-au donat 936 pâini. Copiilor li s-au dăruit si ciocolate.
*
Publicatii. În această perioadă, preotul Dvs. a reusit să mai publice sau a descoperit unele materiale publicate mai demult, astfel: Generatia lui ,,Huoo!, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 11 iunie, editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Cântece de jale din folclorul mehedintean, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 13 iunie, editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Alte cântece de jale din Judetul Mehedinti, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 22 iunie, editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Sodoma si Gomora vremii noastre, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 24 iun., editie on-line(http:// www.ziarulnatiunea.ro); ,,Colocăseniile” – rostire din folclorul mehedintean, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 7 iul., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Vorbele vornicelului la nunta mehedinteană, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 25 iul., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Între David si Irod, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 28 iul., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Cântece de dragoste si dor din Mehedinti, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 8 aug., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Oferta de carte – august, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2013, 13 aug., editie on-line(http:// www.ziarulnatiunea.ro);
*
Zâmbete din…. 1984! - Trăim epoca marilor prefaceri: eu mă prefac, tu te prefaci, el se preface.
- De ce este societatea socialistă multilateral dezvoltată cea mai avansată formă de organizare socială? Pentru că a preluat creator tot ce fost mai semnificativ de-a lungul istoriei: Din epoca de piatră – relatiile; din comuna primitivă – organizarea; din sclavagism – retributia; din feudalism – inchizitia; din capitalism - falimentul.
,,- Capitalismul este pe marginea prăpastiei!” ,,- Ce face acolo?” ,,- Se uită de sus la noi...!”
,,- Leul nu mai are valoare!” ,,-Ce-i de făcut?” ,,- Îi dăm patru găuri!” ,,- Si asta ar rezolva ceva?” ,,- Nu, dar am putea să-l vindem ca nasture!”
- Pauzele lungi si dese/ Cheia marilor succese!
- Din greseală în greseală/Spre victoria finală!
- În România nu se mai fabrică paturi. Nu mai avem nevoie. Dusmanul de clasă nu doarme, partidul veghează, iar clasa muncitoare lucrează necontenit.
- Propuneri de imn national: ,,Descurcă-te, române!” ,,De-as mai duce-o pân-la toamnă!” ,,Pe-al nostru steag e scris ... uimire!”
- Ce este Securitatea? Inima partidului: bate, bate, bate...

*
Bursă studii. În urma unui concurs care a avut loc la Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, cântăretul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, a fost unul din cei patru câstigători ai unei burse de studii pentru un an la Tübingen(Germania), cu drept de prelungire încă trei ani. Bursa este acordată de statul german. Prea Sfintitul Episcop Nicodim a aprobat plecarea, astfel că, începând cu data de 1 octombrie, episcopia va numi la parohia noastră un alt cântăret. Să dea Dumnezeu să stie muzică bisericească si să fie un bun crestin!
Din părtile noastre a mai plecat cu ani în urmă un alt mehedintean cu bursă de studii în Tübingen si acolo si-a luat si doctoratul. Este vorba de Părintele Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu din Siroca, fiul cel mic al regretatului Dumitru Delafag, cum era cunoscut în zonă. Părintele Nicolae Achimescu a ajuns apoi decanul Facultătii de Teologie ,,Dumitru Stăniloae” din cadrul Universitătii ,,Al. I. Cuza” din Iasi, iar actualmente este profesor de Istoria Religiilor la Facultatea de Teologie ,,Justinian Patriarhul” din Bucuresti.

*
Repartitii în învătământ. Preotul Dvs. a fost repartizat să predea Religia la cele patru scoli din comuna Malovăt pentru anul scolar 2013/2014.
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda


Scrisoare pastorală nr.261

Dragii mei !
Comoara din adâncuri. De mai multă vreme societatea românească este bulversată de o problemă deosebit de spinoasă: Rosia Montană. Nenumărate nopti si zile au fost marcate de manifestări masive de stradă în Bucuresti si în multe alte orase. La acestea au participat mii si zeci de mii de oameni de cele mai diverse profesii, pregătiri intelectuale. Oamenii acestia strigă, expun pancarte si vor să atragă atentia asupra unui contract pe care statul român l-a încheiat cu o firmă canadiană, prin care se permite acesteia să extragă aurul si celelalte metale din Muntii Apuseni. Demult nu am văzut o pornire atât de hotărâtă a maselor împotriva unui document, pe care guvernantii nostri vor să-l perfecteze. Presa cu toate formele ei sprijină în cea mai mare măsură aceste manifestări. Celor din stradă li s-au alăturat demult institutii de prima mână a statului, printre care mentionăm Academia Română si Patriarhia Română, aducând argumente solide în sprijinul cauzei manifestantilor. Chiar în discutiile pe care le ai cu oameni simpli din sate si orase revine tema aceasta a Rosiei Montane si, cu rare exceptii, toti sunt de acord că aurul Apusenilor nu trebuie vândut, indiferent de pret. Mai mult, se aduc argumente că este o afacere păguboasă pentru statul român, că peste 94% din aurul extras ar pleca peste mări si tări, iar restul ar rămâne drept plată pentru tară. Se aduc argumente că folosirea unei substante chimice, numită cianură, va distruge vegetatia din zonă si va otrăvi apele subterane pentru o perioadă greu de calculat. Împotriva acestei atitudini categorice se situează câtiva politicieni si un grup de localnici din zona respectivă a Muntilor Apuseni. Guvernantii încearcă să ne convingă că acel contract este făcut în conditii avantajoase pentru statul român, iar localnicii speră că începutul lucrărilor respective le va crea locuri de muncă si o sansă de supravietuire.
Problema este deosebit de delicată si a reusit să scindeze societatea românească. Fiecare parte are adevărul ei si o doză de dreptate mai mare sau mai mică.
Ca român, cu o brumă de cultură istorică si de constiintă civică, mă alătur celor ce spun un ,,NU” hotărât concesionării câmpului aurifer al Muntilor Apuseni. Este comoara neamului românesc. Ea apartine fiintei neamului, ci nu unei generatii oarecare. De mii de ani de aici s-a extras aur de romani, de români, de austrieci si de multi altii, dar aurul nu s-a terminat. Parcă Dumnezeu a rânduit ca din această comoară să se înfrupte multe-multe generatii, ea să fie reazimul neamului nostru la vremuri de nevoie si de restriste. Nu are dreptul nici o generatie să vândă această comoară, indiferent de pret si de conditii. Mineritul de astăzi nu se mai face ca altădată, cu galerii subterane, cu târnăcopul si cu lopata. Acum vor veni cu masini de mare capacitate. La Rosia Montană vor fi detonate zilnic aproximativ 10.000 tone de explozibil. Muntii vor fi sparti în bucătele. Acestea vor intra în pântecele uriase ale malaxoarelor si vor fi transformate în praf mărunt, care va fi spălat apoi în cianură de potasiu si astfel va fi extras aurul, argintul, wolframul si multe alte metale care mai sunt în pântecele muntilor. Unele din astfel de metale se mai găsesc într-un loc sau două de pe glob si sunt mai scumpe decât aurul. În urma acestor santiere vor fi clăditi noi munti, dar din sterilul ce va rezulta din aceste procese tehnologice. Sute de ani, pe muntii aceia de steril nu va mai creste iarbă sau pădure, nu se va mai auzi cântecul păsărilor! În urma acelui santier monstruos vor rămâne lacuri imense, dar nu de apă, ci de cianură uzată, care se va infiltra în sol, se va evapora în aer si va otrăvi tot si toate. Localnicii speră că vor găsi locuri de muncă. Este firesc. Se uită însă, că mineritul de acolo nu va mai fi ca cel pe care-l stiu ei din tată-n fiu. Vor lucra acolo câtiva mecanizatori, care vor manevra masinăriile de tot felul, iar localnicii se vor uita ca la spectacol. Localnicilor li se vor expropria fortat terenurile pe care le au în zonă, iar după cei câtiva ani cât vor dura lucrările, vor rămâne si fără terenuri, si fără locuri de muncă si cu pământ, si cu ape, si cu aer otrăvit. Nu numai ei au nevoie de locuri de muncă, ci în toată tara sunt probleme cu locurile de muncă, iar contractul în discutie nu este solutia salvatoare si nici de lungă durată.
Sperăm că situatia se va rezolva în spiritul apărării valorilor inestimabile ale pământului si neamului românesc, iar interesele mărunte, meschine, de moment, să nu aibă sanse de izbândă!
Constat cu bucurie că, în afară de comoara din Muntii Apuseni, pe care vor să ne-o răpească atâtia vântură-lume, mai există o comoară în adâncul sufletului românesc: dragostea de tară. Oamenii din stradă, fie că sunt din tară, fie din străinătate, fiecare român, care simte o revoltă în sufletul lui fată de înstrăinarea unei avutii nationale sunt români adevărati, care-si iubesc tara si neamul. Atâta vreme cât va exista acest sentiment, nu-i totul pierdut. Am întâlnit oameni, care plângeau, când vorbeau de fabrici si uzine transformate în fier vechi, care plângeau, când vorbeau de pădurile rase de pe suprafata pământului si duse aiurea, peste mări si tări. Întâlnesc astăzi oameni, care se revoltă cu hotărâre fată de înstrăinarea uneia dintre cele mai pretioase comori cu care a înzestrat Dumnezeu pământul românesc. Lucrul acesta ne bucură. Ne bucură, fiindcă generatii diferite, români de diferite vârste se regăsesc întru aceeasi dorintă manifestată în mod democratic de a-si apăra tara si valorile ei. Atâta vreme cât un astfel de ideal scoate în stradă zeci de mii de oameni, nu-i totul pierdut! România va trăi, în ciuda tuturor eforturilor vrăjmase de risipire. Dă, Doamne!
*
Bădăranii. Recent a avut loc la Bucuresti un meci de fotbal dintre echipele nationale ale României si Ungariei. Minunat! Două tări vecine se întrec în domeniul sportului. Sunt lucruri obisnuite într-o lume liberă si pasnică. Ceea ce a bulversat însă bucuria momentului, a fost prestatia sub orice critică a câtorva zeci de suporteri maghiari. Au venit în tară, au făcut tot felul de afirmatii revoltătoare prin gările prin care au trecut, au devastat localuri publice în Bucuresti si mijloace de transport în comun, au urlat si au înjurat birjăreste, au dovedit că fac parte dintr-o lume suburbană, necivilizată, care crezusem că a dispărut demult din Europa. Autoritătile române au avut o prestatie civilizată si au stiut să gestioneze admirabil situatia. Au dovedit cu prisosintă că România este un stat de drept, un stat civilizat, un stat din secolul XXI. În acele momente am fost mândru că sunt român si că sunt reprezentat de asemenea autorităti. Am fost mândru că sunt român, când băietii nostri i-au bătut măr la fotbal pe cei maghiari, făcându-i să plece acasă, cu mic cu mare, cu coada între picioare.
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea Împărătiei a Părintelui Arsenie Boca mai citim:
,,CEI CE N-AU NECAZURI. Nouă toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie si spală cu ele vinovătiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeste nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea stim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Fiind atotbun si atotîntelept, ne poartă de grijă si ne spală, cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom întelege pe urmă. Căci: ,,Dumnezeu este îndelung răbdător si mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă”(Naum, I, 3). El asteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinta de bunăvoie sau nu; învătăm din necazurile altora, sau asteptăm să ne spargem si noi capul de ele, ca si ei ?
Dumnezeu vrea să ajute pe toti, dar nu toti primesc purtarea Sa de grijă. Asa se face că sunt oameni păcătosi, care n-au necazuri. Pe acestia i-a lepădat Dumnezeu. Căci stiindu-le firea, precum că nu au leac si nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Acestia sunt cei de care zice David că: ,,N-au nici o suferintă până la moarte si sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte si nu sunt supusi la bătăi ca ceilalti oameni. Râd de toată lumea si grăiesc de sus. Iată, necredinciosii huzuresc în lumea aceasta si-si adună bogătii.” Asa încât multi din nestiintă: ,,Râvnesc soarta (pământească a) necredinciosilor, văzând propăsirea păcătosilor”; dar când înteleg ,,sfârsitul păcătosilor” - iar aceasta le vine numai când intră la ,,Altarul Domnului” - abia atunci nedumerirea li se împrăstie. Căci la Altarul Domnului, unde ,,se află ascunse toate comorile cunostintei si ale întelepciunii”, în Iisus Hristos, adică, ei află că: ,,Pentru viclesugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase si-i lasă să cadă în prăpastie si ajung la pustiire”.
Nu fericiti, asadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-I înteleagă căile, nu le mai rânduieste o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce, Dumnezeu preamilostivul, chiar si când osândeste la iad, tot milostiv se dovedeste si ca un mai-nainte stiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voia lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria si slava desartă a vietii acesteia, decât smerenia si supunerea lui Dumnezeu (fată de) tocmirea nebună a mintii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare si mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori, toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de întelegere pentru multimea neputintei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigasii de sine. După Sf. Marcu Ascetul: ,,Dacă cineva, păcătuind în chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.”
*
Vânătoarea dracului. Stiti cum sunt prinsi elefantii din jungla Virginiei? Vânătorii iau un elefant bătrân si îmblânzit si leagă de el o funie, care are la celălalt capăt un lat. Când vânătorii se apropie de turma de elefanti, aleg unul dintre ei si-i aruncă latul... Elefantul sălbatic, legat de acum de cel îmblânzit, se străduieste din răsputeri să scape... După ce oboseste îndeajuns, vânătorii se apropie de el si-l leagă de picioarele din fată. Apoi începe strădania chinuitoare de a-l ,,îmblânzi", adică de a-l înrobi si de a-l pune să care toată viata lemne, pietre etc.
Aceeasi metodă este folosită deseori si de satana: se străduieste să-l lege pe un om al lui Dumnezeu de un altul, care este înrobit de voia lui vicleană. Aceasta o reuseste printr-o prietenie, prin locuirea împreună, prin anturaje etc. După ce va izbuti în felul acesta să-l lege pe un om al lui Dumnezeu, atunci îi va fi usor să-l supună.
Să ne ferim, asadar, de orice legătură cu oamenii înrobiti de satana si să ne străduim, cu ajutorul Domnului, să înfruntăm ,,toate uneltirile diavolului".
*
File de jurnal. ,,27 august 1981. Azi dimineată ne-am sculat cam târziu. N-am mai avut timp să mâncăm. Ne-am dus repede la Biblioteca Academiei si am găsit cărtile de care Bran al meu avea nevoie pentru ca să-si completeze documnetatia pentru cartea sa dedicată lui Mihail Kogălniceanu. Eu am întors la Sala Palatului. Pe drum, am mers cu Domnul Magheran de la Academie. Ne cunosteam de la diverse simpozioane la care participasem în anii trecuti. S-a plâns în legătură cu publicatiile. S-a lăudat că i-a apărut o carte de istorie pentru copii la Editura ,,Ion Creangă”. Halal mândrie de cercetător ! Mi-a povestit că într-o vreme Domnul Stefan Pascu era foarte rău privit. Se pare că a fost si la închisoare. Ajunsese un simplu bibliotecar. În aceeasi vreme, un alt mare cărturar al Clujului, Domnul Prof. Univ. Dr. I. I. Russu, la o oră de lingvistică de la Universitate, după ce a demonstrat nu stiu ce teorie lingvistică, a afirmat : ,,Acest lucru l-a spus si tovarăsul Stalin, cel mai mare lingvist din lume !” A doua zi a primit transferul la o scoală generală dintr-o comună oarecare. La un alt curs, de pomicultură, un profesor, după ce a vorbit despre un anumit soi de prune, a spus: ,,Acest soi de prune creste si în Uniunea Sovietică, însă prunele sunt mult mai mari!” Această politizare a plăcut mult si profesorul respectiv a fost avansat.
Am ajuns la Sala Palatului. Mi s-a dat ecuson să-l pun pe piept. Pe ecuson scria numele meu, tara si satul. Mai fusesem o dată la Sala Palatului si atunci mi s-a părut a fi imensă. De data aceasta era atâta lume, încât sala mi s-a părut mică si neîncăpătoare. Pe lângă sutele de participanti din tară si si din străinătate, erau si multe ,,echipe de soc”, adică grupuri de oameni din diferite institutii, aduse pentru a umple sala, a supraveghea si a interveni în caz de nevoie. Am avut un loc bun, pe rândul 9 din standul G. Vizibilitatea a fost perfectă. Alături de mine a fost o doamnă de la Institutul de Filozofie. Până la începutul lucrărilor, am discutat cu dânsa câte toate. Printre altele, am întrebat-o dacă nu cumva institutul dânsei n-are în proiect să scoată un volum privind evolutia cugetării românesti. Mi-a spus că acesta este un vechi proiect al institutului, dar, practic, irealizabil, din cauza lipsei de cadre. Pe cont propriu nu se angajează nimeni la realizarea unuei asemenea lucrări(...). A rămas surprinsă, când i-am vorbit de cursul de Istoria Filozofiei al lui Eufrosin Poteca, pe care-l descoperisem recent si mi-a spus că ar putea foarte bine să facă parte din volumul în discutie(...). La lucrările sedintei de deschidere, din prezidiul juriului a făcut parte Doamna Elena Ceausescu, academicianul Mihoc si în rest numai străini. Doamna Ceausescu a vorbit surprinzător de bine. O dictie corectă, echilibrată, o cuvântare bine gândită, au făcut ca să-i câstige vorbitoarei stima auditoriului. Câteva puncte de reper as putea preciza din cuvântarea dumneaei: rolul stiintei si tehnicii în întărirea legăturilor de pace si colaborare dintre popoare, realizări românesti de prestigiu din domeniul stiintei si tehnicii, rolul stiintei si tehnicii în lupta pentru dezarmare. A vorbit apoi un rus, presedintele Asociatiei Internationale a Istoricilor Stiintei si Tehnicii. S-a axat, în mare, cam pe aceleasi teme.
După aceste cuvântări de deschidere a urmat o pauză de o jumătate de oră, după care a început un spectacol de gală. Dansurile ansamblului de balet al Teatrului ,,Fantasio” din Constanta pe muzica lui George Enescu(Rapsodia I-a) au fost ca un vis tulburător. O ritmicitate perfectă, sincronizarea miscărilor cu muzica ireprosabilă, costumatia, vioiciunea si tineretea dansatorilor au oferit spectatorilor adevărate momente de euforie. Nicolae Herlea a fost, ca întotdeauna, la înăltime. Vocea sa baritonală, când cutremura sala cu rostogoliri de avalansă, când o vrăjea cu soapta si cu gestul. A cântat ,,Revedere” de A. Eliade, pe versurile lui Mihai Eminescu si o arie din ,,Bărbierul din Sevilla” a lui Rossini. Mi-a plăcut prezenta corului Ansamblului ,,Doina” al Armatei. Cu seriozitatea unor voci de înaltă tinută artistică, selectiunile din Oratoriul ,,Tudor Vladimirescu” a lui Gheorghe Dumitrescu au strecurat în sufletele tuturor accente de meditatie si admiratie fată de trecutul glorios de luptă al neamului nostru. Nu mi-a plăcut, ca om, Sergiu Eremia, solistul corului. Făcând sfortări aproape peste puterile sale, mic de statură, cu ochi bulbucati, părea mai degrabă un broscoi, care stia să cânte minunat. Surpriaza zilei a fost Liliana Ciulei. Câstigătoarea unor concursuri internationale de prestigiu, îmbrăcată în rochie albă, frumoasă si cuminte, când a umplut sala de acordurile ,,Baladei” lui Ciprian Porumbescu, ne-a vrăjit. Părea o nimfă din alte sfere, care ne picura în suflete o picătură de mană cerească. Interesante au fost si dansurile colectivului de balet al Operei Române. De o înaltă tinută artistică au fost însă piesele ,,Tară dragă” de M. Constantin, ,,Fluierase si buciume” de N. Moldovan si ,,Cântec si joc” de Dan Goia si Gheorghe Danga, interpretate de Corul ,,Madrigal”. Au urmat câteva numere ale orchestrelor de muzică populară ,,Doina” al Armatei, ,,Rapsodia Română”, ,,Plaiul Românesc” si ,,Hora Bucurestiului”, în timpul cărora Dumitru Zamfir si alti interpreti de prestigiu au arătat frumusetea cântecului românesc, posibilitătile de expresie muzicală ale poporului nostru. Dansurile ansamblurilor ,,Doina”, ,,Rapsodia Română”, ,,Balada”, ,,Hora Bucurestiului”, ,,Ciuleandra” si ,,Brâul” au adus pe scenă nu numai frumusetea dansului si portului românesc, ci si pe ale celor maghiare si germane.
Spectacolul, în esentă, a îmbrăcat un caracter de vădită, dar si îndreptătită factură politică. A urmărit, pe de o parte, să scoată în evidentă specificul si înaltele valori ale spiritualitătii românesti, iar pe de altă parte, posibilitătile de integrare ale acestora în circuitul culturii universale. În acelasi timp, a adus si ideea înfrătirii dintre nationalitătile conlocuitoare din tara noastră, cât si mesajul păcii si înfrătirii între oameni si popoare.
A doua zi au urmat lucrările congresului pe sectiuni.
Regret că la acest congres, dintre preoti nu am participat decât eu si Părintele Dumitru Bălasa de la Drăgăsani- Vâlcea!”(Va urma).
*
Folclor din Mehedinti(XXIV). Din tezaurul folclorului mehedintean mai selectăm câteva piese în acest număr. Precizăm că prima piesă este culeasă de la Mihăilescu Ana(1909-2012) la 1 oct. 1973, a doua de la Stănciulescu Gheorghita(născută la 24 febr. 1904), culeasă la 23 dec. 1971, a treia piesă de la Nicolae Luca(născut în 1900), culeasă la 4 oct. 1973, iar a patra piesă de la Stănciulescu Nicolae(24 iun. 1927-25 iun. 2005), culeasă la 2 febr. 1983. Toti patru informatorii erau din satul Bârda. Iată-le :


Într-o joi de dimineată

,,Într-o joi de dimineată,
Mă cătă moartea pe-acasă.
Mă găsi mâncând la masă,
Cu copii si cu nevastă.
Eu pun mâna s-o cinstesc,
Ea-mi zice să mă grăbesc.
,,- Moarte, moarte si iar moarte,
Să mai vii si mâine-noapte !
Moarte, surioara mea,
S-am un cutit, te-as tăia,
Ca să mori-naintea mea !
Lasă-mă să mai trăiesc,
Copilasii să mi-i cresc,
C-am o casă de copii
Si-o mie de datorii!”

Si-am zis verde mărăcine !

Si-am zis verde mărăcine,
Codrule, trecui prin tine
Cu-a mea mândră lângă mine!
Si-am trecut si eu o dată,
M-ai pârât la lumea toată!
Să mă pârască pământul,
Că el mi-a fost asternurul !
Să mă pârască iarba,
Că ea mi-a fost plapuma,
Când mă iubeam cu mândra !”

Când oi zice murele

,,Când oi zice murele,
Ia-mă-n brate, dorule,
Să mă treci dealurile
Pe la toate mândrele!
Să văd pe mândruta mea,
Cum o bate maică-sa,
Că mi-a dat mie gura!
Bate vântul, iarna-i grea,
Ca si dor de la mîndra,
Care vine-asa fierbinte,
Inima-n mine s-aprinde !
Dar mai am si eu noroc,
Că mă misc din loc în loc
Si scap inima de foc !”

Foaie verde rugi de mure

Foaie verde rugi de mure,
Arde-te-ar focul, pădure,
Frumos cântă cucu-n tine,
Asa cum îmi place mie !
Numai eu nu am venire,
Să mai intru iar în tine,
Cu mândruta lângă mine !
Foaie verde foi de fag,
Mult mi-a fost în lume drag
Codrul cu cântecele
Si cerul cu stelele !
De-as trăi cât as trăi,
Toată viata le-as iubi
Si tot tânăr m-as simti !
Doamne, Tie m-as ruga,
Ruga de mi-ai asculta,
Ia-mi cinci ani din bătrânete,
Dă-mi unul de tinerete,
Să fiu tânăr si voinic
Si-as trăi om fericit,
Căci as sti că am iubit !”

*
*
Publicatii. În această perioadă, preotul Dvs. a reusit să mai publice câteva articole astfe: Oferta de carte-septembrie, în ,,Confluente literare”, 2 sept. 2013, editie on-line (http://confluente.ro), în ,,Omniscop”, Craiova, 2013, 2 sept., editie on-line(http://www.omniscop.ro); ,,Scrioarea pastorală – 260” , în ,,Curentul International, 2013, 8 sept., editie on-line(http://www.curentul.net); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2013, 10 sept., editie si on-line(http://www.armoniiculturale.ro); Între David si Irod(II-IV), în ,,Omniscop”, Craiova, 5 aug., 28 aug si 11 sept. 2013, editie on-line(http://www.omniscop.ro); De ziua lui Stefan Vodă, în ,,Omniscop”, Craiova, 24 iul., editie on-line(http://www.omniscop.ro);
*
De asemenea, preotul Dvs. a publicat la Editura ,,Cuget Românesc” brosura Doamnei Norica Ion, Evadarea din iad, editia a VI-a. Lucrarea cuprinde mărturiile zguduitoare ale unei femei, foste membre a unei secte oarecare, revenită la Ortodoxie. La prima editie a acestei lucrări, regretatul Părinte Dumitru Bălasa a scris că această brosură ar trebui tipărită de Patriarhia Română într-un milion de exemplare si donată fiecărei familii de crestini, fiindcă ar fi cel mai convingărot exemplu de rătăcire religioasă si revenire la matca Ortodoxiei.
*
Domnul Primar George Bazavan s-a oferit si în acest an să doneze suma necesară pentru ca să tipărim vol. IV din cartea Vietile Sfintilor si să v-o donăm Dvs., enoriasii parohiei noastre de Sfintele Sărbători, cât si celor din afara parohiei, care ne-au ajutat cu cel putin 50 lei în perioada 1 Dec. 2012 – 30 Nov. 2013. Anul trecut, vol. III din lucrare a ajuns 70 milioane lei, bani achitati tot de Domnul Primar. Să sperăm că si de data aceasta va costa cel mult tot atât. În ciuda interdictiei primite de la autoritătile bisericesti, am dat drumul cărtii la tipar. Între englezescul ,,a fi sau a nu fi”, alegem pe oltenescul ,,fie ce-o fi!” Oricum, programul Hrană pentru trup si suflet, pe care-l derulăm în parohia noastră de multi ani, va continua. Dă, Doamne, ca piedicile să se topească precum ceara de la fata focului si să se risipească precum fumul la suflarea vântului! Amin!
*
Mitropolia Moldovei si Bucovinei din Iasi, Arhiepiscopia Tomisului din Constanta si Arhiepiscopia Dunării de Jos din Galati ne-au preluat toate cărtile returnate de către Episcopia Severinului cu două luni în urmă, cât si altele, în plus. Multumim cordial lui Dumnezeu pentru această mână de ajutor pe care ne-a dat-o prin oamenii Lui!
*
O nouă experientă tristă am întâmpinat. Domnul Popi Ionel din Graz(Austria) ne-a comandat cărti în valoare de 1.260 lei. A mentionat apoi să nu i le trimitem, ci să le donăm copiilor care vin la împărtăsit în ajunul Sf. Pasti. Am făcut aceasta, fiecare copil semnând pe tabel de primire. Domnul Popi ne câstigase încrederea, fiindcă în iarnă donase peste 800 lei parohiei noastre. Între timp, a efectuat o operatie foarte grea pe cord deschis, ne-a mai trimis apoi câteva mesaje, asigurându-ne că îsi va achita promisiunea până la ultimul leu, apoi s-a asternut tăcerea! De la Pasti până acum n-a mai dat nici un semn de viată! Nu stim care-i situatia dânsului, dar cărtile au trebuit achitate. O experientă asemănătoare am trăit cu câtiva ani în urmă cu Domnul Mihai Surugiu(Milică) din Resita, fiu al satului Malovăt, care n-a mai trimis nici până astăzi nici măcar un leu din cei 30 milioane cât promisese pentru cartea Bucate de post, pe care v-am donat-o, fiind asigurati de dânsul că va achita-o! De! Se spune că si iadul e pardosit cu intentii bune!
*
Zâmbete. După cum se stie, francezii s-au multumit să achite tuturor tiganilor din România ajunsi pe teritoriul lor câte o sumă de bani si să-i trimită cu avionul acasă, ca să se scape de ei. Am găsit pe internet o poezie plină de umor, legată de această actiune, poezie care parodiază pe George Cosbuc. Iat-o:

,,Sunt tigani si balabuste,
Vin la Otopeni tipând,
Si se-mping si sar râzând,
Si se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare pusi,
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scâncesc si stau grămadă
Lângă usi.

Colo-n colt, acum răsare
Un tigan mai măruntel,
Chinuindu-se să care
O sacosă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei cu dânsul are,
Cinci brătări si-un portofel,
De la niste trecătoare,


Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lant, cu-o cruce mare,
Care saltă în miscare
Pe buric.

Trei tigănci cu burta mare
Si cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Si se-nvârte în pustiu,
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-otărăste rău bătrâna


Către cel cu microfon,
Si-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -"Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îti spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.

Si, degeaba ne-au dat banii,
Că, mai smecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toti tiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală,
Că acasă ne-ati trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Si să vezi atunci ciordeală
La Paris !"

*
Colectă pentru sinistrati. Patriarhia Română a făcut apel către toate parohiile si mânăstirile din tară, către toti credinciosii, să contribuie fiecare cu ce pot la ajutorarea sinistratilor din zona Galatiului, care au suferit mari pierderi materiale în urma inundatiilor din vara aceasta. Colecta se va desfăsura în perioada 15 septembrie - 15 octombrie. Rugăm pe enoriasii parohiei noastre să răspundă fiecare după posibilităti la această chemare. Dumnezeu să le ajute si să ne ferească de dezastre asemănătoare!
*
Lucrări în comună. De la 1 sept. au început în comuna noastră lucrări de drenare si amenajare a unor cursuri de apă. S-a început cu Malovătul, mai precis cu ogasul care trece prin spatele căminului cultural si bisericii si continuă până în Mahalaua Borugilor. După ce se vor termina lucrările în Malovăt, vor continua în Colibasi si Valea Boierească. Prin lărgirea, adâncirea si betonarea acestor ogase se vor evita inundatiile din zonele apropiate acestora, în eventualitatea unor potoape mari, asa cum s-a întâmplat în 1999.
Lucrările sunt subventionate din fonduri europene.
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu !





Pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda    9/26/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian