Festivalul George Enescu : Sostakovici versus Ceaikovski
Cu o istorie centenară, Pittsburgh Symphony Orchestra ocupă unul dintre primele locuri în viata muzicală nord americană, realitate explicabilă si pentru invitarea ansamblului la editia Festivalului enescian. După Capela de Stat din Berlin, iată un nou colectiv orchestral venit, sub conducerea directorului său artistic, dirijorul Manfred Honeck, cu dorinta de a-si obtine pretuirea publicului românesc. Acum, o seară muzicală totusi nu lipsită de probleme, în sensul potrivirii aprecierilor europene cu maniera de abordare stilistică americană. A fost preocuparea celor care, ascultând Concertul nr. 1 pentru pian si orchestră de Ceaikovski, urmăresc modul de realizare în conceptie si comunicare, ce le poate aduce sau nu satisfactii. Muzica marelui romantic rus este cunoscută la noi drept un discurs poetic, expresiv si emotional, triadă ce lasă în planul secund performantele de ordin tehnic. Orchestra simfonică din Pittsburgh pare că este mai putin receptivă atitudinal la această muzică impulsiv romantică. Nici vedeta serii, pianista de origine chineză Yuja Wang, de asemenea. Cu un sunet “voinic”, potrivit cu sala, si o derulare performantă a tehnicii, de alură cvasi-sportivă, solista aleargă pe traseul tempourilor, se ascultă percutând claviatura, dialoghează la concurentă de viteză cu acompaniamentul. Iar muzica lui Ceaikovski trece, în aceste conditii, în plan secund. Suplimentul acordat de Yuja Wang, un vals de Chopin, nu mi se pare suficient pentru a sugera iluzia romantică pe care o asteptasem.
De interes, pentru alcătuirea programului de Festival, a fost Simfonia nr. 5 în re minor de Sostakovici, cu care Manfred Honeck si-a antrenat muzicienii într-o aventură spectaculoasă. Ceaikovski, mai îndepărtat temporal de ei fată de Sostakovici, crează împrejurări de executie potrivite unei orchestre moderne, deschisă contrastelor, alternând planuri de poezie si spectacol sonor. Am urmărit unitatea coardelor, calitatea suflătorilor de lemn, deosebite de agresivitatea alămurilor, definind lucrul de studiu cu dirijorul. Rezultatul este mai convingător si oglindeste generic maniera americană de interpretare simfonică, deosebită de cea a ansamblurilor europene. Cunoastere, comparatii, edificări de opinii, iată rezultatul acestei noi întâlniri muzicale, din care fiecare element component, creatie si interpretare, dă de gândit “pro sau contra”. Perspectiva artistică a lunii septembrie ne promite numeroase astfel de subiecte pentru discutii din care si organizatorii au de învătat.
|
Grigore Constantinescu 9/4/2013 |
Contact: |
|
|
