Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Straiul si graiul pentru susținerea continuității poporului geto-dac pe teritoriul actual al României.

Sunt cunoscute mărturiile literare antice care îi localizează pe geto-daci, ca popor locuind în tinuturile de miază-noapte ale Europei, mai exact in teritoriul carpato-danubiano-pontic, adică în tinuturile locuite azi de români. De pildă, din descrierile lui Strabon, aflăm – pe lângă datele geografice - si despre felul cum arătau bărbații daci, care erau de statură înaltă, „lați în umeri” si aveau „pumnii ca ciocanele de spart ziduri” prin urmare, bărbații daci erau înalti şi robuşti, aveau în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat.

Populatia Daciei era compusă din nobili, oameni liberi şi sclavi.
Principalele documente asupra costumelor dacice atestă si unele deosebiri de rang. Nobilii aveau dreptul să-si acopere capul cu o căciulă de pâslă cu formă țuguiată numită „pilos” sau „pileus” de la care li se trage si denumirea de „pileati”, în timp ce ceilalți „comati”, care formau grosul armatei, (țăranii si mestesugarii) purtau părul lung „capillati”. O altă deosebire a ținutelor nobililor era centura decorată cu o pafta ornamentală la care era atasată sabia. Diverse izvoare iconografice si surse literare ajunse pînă în zilele noastre, permit reconstituirea unei imagini veridice despre costumul strămosilor nostri daci.

Cele mai importante surse de studiere a costumului dacilor rămîn a fi metopele monumentului triumfal de la Adamclisi (Dobrogea), basoreliefurile Columnei lui Traian (Roma) precum şi fragmente de stele funerare descoperite pe teritoriul Daciei, cum sunt cele de la Costesti-Blidaru, din cimitirul de la Densus, la care adăugam uimitoarele descoperiri din ultimii ani in apropiere de Sibiu in timpul sapaturilor pentru viitoarea autostrada Sibiu- Nădlac cu dovezi că zona a fost nu numai locuită din neolitic, ci a fost un puternic centru economic si administrativ– loc devenit un vast santier arheologic, ca să nu mai vorbim despre statuile dacilor care împodobesc Arcul de Triumf din Roma, al împăratului Constantin Cel Mare. În majoritatea cazurilor dacii sînt reprezentați purtînd bărbi si plete. Reprezentările cioplite sau sculptate în antichitate, îi înfățisează pe daci avînd siluete robuste puse în valoare de vesmintele confecționate din țesături de casă, simple ca croială, comode, lipsite de elemente decorative expresive. Un aspect important care trebuie mentionat este decența costumului purtat de daci, lipsit de decolteuri sau volum exagerat.

Acum se stie că statuile antice erau colorate, dar este dificil să fie determinată cromatica costumului, putem doar presupune că aceasta era susținută de nuantele naturale ale materialelor utilizate: nuanțe de alb-bej, griuri si brumărie – culoarea naturală a lînii de oi. Materialele folosite pentru îmbrăcăminte erau de proveniență vegetală precum cînepa si inul, si animală: pieile şi blănurile. Bărbatii asortau cămaşa cu pantaloni pînă la glezne, destul de strîmti, uneori foarte lungi şi încretiti, formînd cute transversale asemenea itarilor de lînă, purtați de țăranii moldoveni pînă la începutul secolului al XX-lea.
Subliniez - in legătură cu aspectul vestimentar si nu numai - ilustra lucrare de doctorat a domnului Profesor Leonard Velcescu, din care rezultă studiul statuilor de daci aflati atat pe Arcul de Triumf al Imparatului Constantin Cel Mare ridicat in Roma, in proximitatea Coloseumnului, cat si in marile muzee ale lumii: Roma (Vatican) Luvru (Paris) Ermitaj (Petrograd) s.a. Pe langa vestimentatie, domnia sa analizeaza atitudinea meditativa a chipurilor frumoase, cu robustețe bărbătească, demne, care sugereaza inteligentă, eternizate in neuitarea pietrei, incat se pune intrebarea legitimă: Cine este invinsul si cine invingatorul? Vă rog să urmăriți în derulare, imaginile care ilustrează aceste statui!

Straiul, sau portul popular cunoscut până în zilele noastre, isi are originile in imbracamintea stramosilor nostri traci (daci si geti) si se identifica cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanica -aromâni, vlahi, macedo-români.
O sursă valoroasa de informație asupra continuitații portului se regaseste in tinuta domnitorilor, boierilor si a taranilor alaturi de diverse documente si cronici pictate, jurnale, tablouri, armure cu gravuri. Dupa sec XX apar si albume cu diferite variante fotografice, transformate ulterior in carti postale valoroase.
Costumul purtat de bărbati
Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămaşa, itarii şi brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.
Cămasa de in sau cînepă, cu lungimea pînă mai jos de genunchi (in sud, ca la echipele actuale de dansatori dîn Teleorman), sau scurta, pana la jumătatea coapsei, ca la mocani) De regulă cămasa era cu mîneca lungă si avea o croiala simplă fiind asamblată din fîsii drepte de țesătură. Accesorii ca: brâul, agrafe de prins tunica, brațări etc. In funcție de anotimp, (iarna adăugau cojoace, căciuli) iar încălțămintea sub formă de opinci, era confecționată din piele si ciorapi împletiți din lână, asa cum mai întâlneam în copilărie țărani de la munte. etc.
Privitor la cămaşa bărbătească -conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”etc.
Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire teritorială în toate zonele Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Deosebit de frumoase erau „cămaşele de mire”, care se brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua nuntii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, adăugîndu-se şi un brîu cu motive alese. Ea se broda în cruciulite sau neted - „alb”, „butuc” la guler, piept, mangete, tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni.
În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „itari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuti din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din pînză de bumbac.
Tipic, erau „itarii”, care se coseau din țesătură de lînă cu bumbac şi aveau o lungime de
2 m, dar fiind şi înguşti se încreteau pe picior de la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi iarna.
Peste cămăşă se îmbrăca pieptarul în sezonul rece.
Accesorii ca: brâul, agrafe de prins tunica, brațări etc. In funcție de anotimp, (iarna adăugau cojoace, căciuli) iar încălțămintea sub formă de opinci, era confecționată din piele, ciorapii împletiți din lână, asa cum mai întâlneam în copilărie la țăranii de la munte. etc.
Brâul (chimirul) confectionat din piele, lat de până la două palme, împodobit cu modele de cârmă bătută se încingea peste cămaşă dând acesteia în partea de jos aspectul unor fustanele care coborau până la jumătatea coapselor, sau mai lungi .
Cioarecii erau confectionati din pânză albă de bumbac tesută în casă – pentru vară, iar pentru sezonul rece din lână, ca şi cea pentru căputuri.
( Iata explicarea cuvântului in DEX: ”cioáreci – 1. Pantaloni tipici țărănesti, din postav alb făcut în casă. – 2. În anumite regiuni, ciorapi de pînză sau postav purtați de femei iarna. – 3. Postav făcut în casă, stofă de lînă groasă. – cioaric „postav”; cioariți „ciorapi de pînză”. Origine necunoscută. Pare a fi acelasi cuvînt ițari, prin intermediul unui *ițari(ci). Dacă această ipoteză este corectă, este vorba aproape sigur de un cuvînt din fondul tradițional. Explicațiile date pînă acum sînt insuficiente: din szövedék „țesătură” (Cihac, II, 490); din çarek „cizme orientale”, τσαρούχια, tšarihe (Seineanu, II, 132; Meyer 439; Lokotsch 401); din cioară „sireturi pentru picioare” (Capidan, Dacor., IV, 265); de la benevreci, contaminat cu čoa (‹ çohe) „stofă de lînă groasă” (Weigand, Jb., XVI, 222). – ciorecar, (țăran, sătean).

Sursa: DER (1958-1966)
cioareci pl. 1. nădragi țărănesti foarte strâmți, din lână țesută în patru ițe si deci mai grosi decât ițarii; 2. (Banat) ciorapi de dimie pentru femei. [Turc. ČARIK, încălțăminte de piele groasă: sensul intermediar e «ghetre», accepțiunea vorbei în macedo-româna (cf. fr. chausses, nădragi, lit. încălțăminte)].
Sursa: Săineanu, ed. a VI-a (1929) |
cĭoárecĭ m. pl. (var. din turecĭ. V. tureac). Vest. Pantalonĭ țărănestĭ strimțĭ de dimie. V. bernevecĭ, ceacsirĭ, poturĭ.
Sursa: Scriban (1939) |
Definiții din dicționare specializate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cioáreci, s.m., pl. – Pantaloni de lână ce se poartă iarna: „Zină, oaie, zină, / Că din lâna ta / Cioareci noi mi-oi fa” (Memoria 2001: 29). – Probabil cuv. autohton (NDU); Din tc. čaryk (MDA). Fara comentarii!”
Haina exterioară purtată de daci, mai ales iarna, era un cojoc cu blana pe dinăuntru sau pe dinafară. În acest sens poetul Ovidiu menționa: „Trec băştinaşii înfofoliti în mitoasele blănuri” (Tristele, III, 10). Pe vreme rea, în afară de cojoace se mai purta gluga – ajustată în jurul gîtului cu un siret si garnisită la terminații cu franjuri.
Apanaj al păstorilor, gluga a rezistat în timp transformîndu-se în costumul popular moldovenesc în manta cu glugă.
În picioare, dacii încăltau opinci legate cu nojițe, rămase şi ele în costumul tărănesc de-a lungul veacurilor.
Imagini cu costume pupulare din secolul trecut – sunt prezentate in slit-urile care urmează!
Costumul purtat de femei este înfătişat pe Columna lui Traian ca o ținută elegantă chiar pentru zilele noastre, se compunea dintr-o rochie-tunică lungă, peste care era drapată ingenios o mantie largă, în timp ce îmbrăcămintea comună, reprezentată în metopele si basoreliefurile de la Adamclisi, era alcătuită dintr-o cămaşă de pînză încretită la gît, de o formă purtată pînă azi în Moldova, peste care este încinsă de la brîu în jos o bucată de tesătură asemeni catrintei.

Ținuta vestimentară populara femeiasca este compusa din camasă, poale si piesa care acopera de la brâu în jos care se diferentiază de la o regiune la alta. Ea poartă mai multe denumiri în concordanță cu zona geografica ”catrința”, ”vâlnic”, ”fotă” si ”opreg”.
Catrințele Peste poale, în fată şi în spate se pun catrintele negre cu dantelă pe marginea de jos (modele păstrate în zona de munte, la momârlani si în cea a Sibiului). Ambele catrinte sunt brodate pe părtile laterale cu dantelă neagră, iar în partea de jos, aproape de jumătate au două benzi late de ornamente cusute cu mătase neagră sau alte culori sobre în motive geometrice sau florale . În Maramures catrințele sunt tesute din lână, pe fond negru cu dungi orizontale gri (in antichitate) rosii sau portocalii (actual) .
În încăltări atât femeiele cât şi bărbatii purtau şosete groase de lână numite căltuni, încăltămintea traditională fiind opincile.
Portul popular femeiesc din zona Muscel se caracterizează în primul rând printr-o unitate desăvârşită, fiind cunoscut şi sub numele de „portul românesc cu fotă”. Elementele constitutive: fota , iia, marama, ştergarul, betele, etc., (asa cum este costumul în care sunt îmbrăcată eu acum!)
În ceea ce priveste costumul popular moldovenesc destinat femeilor include în structura sa componente ca: învelitoarea de cap, de corp, încăltămintea, bijuterii şi accesorii, purtate în funcție de importanta zilei şi sărbătorii. Toate acestea mai tin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul ocupatiei, simbolistică şi preferinte, zonă de circulatie şi etc. Peste tot, femeile căsătorite şi cele în vîrstă , respectă anumite principii în realizarea costumului, preferînd culori mai retinute, modele de croi mai arhaice şi modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material tesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume nationale de culori mai deschise şi aprinse, nu purtau pe cap basmaua sau ştergarul de îmbrobodit ori şortul de protectie pînă nu obtineau statutul social de tînără nevastă – femeie căsătorită.
Catrința si cămasa purtate de femei, necesită descrierea unor numeroase detalii comparative, pentru care nu ne este suficient timpul expunerii, ele făcând obiectul unor lucrări de vastă întindere.
Alaturi de acestea o foarte mare insemnatate mai consta in ”gateala capului” ce de asemenea se deosebeste de la o zona la alta, prin frumusetea tesaturilor si a broderiilor sau a celorlalte podoabe.
La marame, naframe, cepse sau cununi se adauga si diverse accesorii vestimentare romanesti ce vin in completarea ansamblului cum ar fi braiele si betelele. In timp specialistii au gasit in evolutia costumului popular detalii de influenta occidentala si orientala ce si-au adus aportul in modernizarea costumului de curte si boieresc, în perioada evului mediu.

Pentru că cercetări demne de luat în seamă vorbesc de Maramuresul istoric (dacic) se poate face un studiu comparativ al costumului popular -femeiesc si bărbătesc- al acestui ținut cu celelalte costume din provinciile românesti, raportate la costumele reprezentate pe monumentele antice amintite.
Zona maramureşeană -azi - se constituie într-un spatiu al populatiilor mixte, prin urmare şi al întâlnirii dintre diferite datini, obiceiuri şi traditii, între moduri distincte de a întelege lumea şi universul. În fond, convietuirea în acest context permite o reflectare a varietătii în unitate, elementele de împrumut fiind “asimilate creator în conformitate cu gustul şi conceptia artistică a poporului
GĂTEALA PĂRULUI ŞI ACOPERITOARE DE CAP
Ffetitele de până la 7-8 ani poartă părul rătunzat (tăiat rotund de jur împrejurul capului), iar pe măsură ce creşte îl împletesc în 2 cozi lăsate pe spate (de care se agată o partă-panglică simplă sau colorată, care reflectă statutul social sau lână colorată-pletence). Boresele (femeile mai în vârstă) şi bătrânele poartă părul în cozi strânse la ceafă sau peste cap (cele două cozi de la spate sunt aduse în cerc către frunte, peste care se pune marama în zilele de sărbătoare sau .basmaua care se prinde diferit
a) într-o parte (dreapta, de obicei) sub coltul lăsat liber la fetite;
b) la spate, sub coltul mare lăsat liber la nevestele tinere;
c) la spate, peste coltul mare (femeile mai în vârstă)
d) în fată, sub bărbie (bătrânele).
Femeile mai ales cele din clasa privilegiată purtau capul acoperit cu o năframă legată peste părul strîns în coc, pe cînd cele din popor umblau cu capul descoperit.

Costumele populare impresioneza prin originalitate, particularitati stilistice, ce sunt reprezentative pentru costumul din difeite zone geografice si bineinteles conform categoriilor sociale. Dupa tipul de ocazie, straiele mai simplu ornate sunt folosite incepând cu muncile agricole, regasindu-se pana la cel mai frumos ornat, cel de nunta.
Pentru a obține țesăturile dacii practicau mestesugul țesutului dar cunosteau si diferite procedee de obținere a materialelor textile prin împâslire, prin care obțineau pâsla utilizată mai ales pentru confecționarea bonetelor. Ulterior îmbinarea tehnicilor de țesut si a celor de prelucrare prin piuare a generat obținerea unor stofe cu calități excepționale si anume postavul. Tehnologiile rudimentare de obținere a postavului de casă cunoscute în antichitate au fost practicate de români, până la începutul secolului al XX-lea, iar în județul Covasna, chiar si în prezent. În termenii locali – în funcție de ținut, aceste țesături sînt numite: „aba”, „suman”, „sîiac” etc
Din aceleasi materiale erau confectionate si straița sau desagii de cărat hrana sau alte produse.
Din fier dacii confecționau diferite accesorii pentru vestimentație cum ar fi catarame, nasturi, fibule etc. Din materiale mai ieftine se confecționau podoabe destinate celor cu o poziție socială mai joasă, iar din bronz si aur celor din clasele privilegiate. Cele mai multe podoabe erau din argint si se foloseau pentru prinderea pelerinelor (atît la femei cît si la bărbați). Femeile mai purtau în jurul gîtului colane, mărgele din bronz, din sticlă, iar pe mîini brățări spiralice, lanțuri, mai rar inele si cercei. Se consideră că podoabele scumpe erau purtate numai de cei avuți. Se practica si tatuajul, care era considerat semn de noblețe.
În decorul podoabelor deseori sînt reproduse imagini de ființe umane si animale, motive vegetale sau fantastice, lanțuri ornamentale obținute prin împletire sau îmbinări de inele, palmete si capete de animale stilizate.
Asortate cu costumul de forme simple cu o gamă cromatică modestă bijuteriile si accesoriile vestimentare creau o imagine impresionantă accentuînd prin strălucirea lor spiritualitatea puternică a dacilor.
Totodată e necesar să afirmăm că unele aspecte ale creatiei populare materiale şi spirituale, inclusiv si în domeniul costumului, poartă amprenta structurii demografice a zonei etnografice concrete. Aceste mici deosebiri se referă la croială, ornamentică, culoarea unor detalii din structura costumului.nsamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc contine mai putine variante tipologice şi este decorat mai redus.
Pentru iarnă atât bărbatii cât şi femeile aveau şube, sumane sau cojoace aproape identice .
Voi prezenta pe scurt, elemente vestimentare comune, nelipsite in anotimpurile reci, purtat atât de femei cât si barbați în toate regiunile :
PIEPTARELE ŞI COJOACELE
În general, pieptarul, laibărul, bonda, guba şi sumanul, fiind elemente comune atât portului femeiesc cât şi celui bărbătesc, nu prezintă diferente semnificative, de aceea voi insista asupra acestora doar în măsura în care reflectă anumite variatii.De pilda, in Maramureş: pieptarul este scurt până la brâu, din piele, căptuşit cu blană(chiar şi cel din timpul verii), fiind purtat de femeile tinere, decorat cu irhă(aplicatii de piele subtire, colorată) şi harast (broderii în motive florale, cu predominanta roşului, pe toată suprafata). Pieptarul bărbatilor permite o largă desfăşurare ornamentală existând, astfel, în mai multe variante: a) cel bătrânesc sau de lucru, care are spatii albe vaste, cu borderii doar pe margini; b) cel care are aplicatii de piele de culoare vişinie, pe toată suprafata, exceptând partea din spate; c) cel mai complex din punct de vedere ornamental având atât broderii policrome cât şi aplicatii şi nasturi din piele, tinte de metal şi ciucuri din lână. Laibărul din lână este asemenea unei veste tivite cu postav de culoare neagră, sură, verde sau albastră. Lecricul este o haină scurtă din lână ca o jachetă care coboară sub mijloc şi se poartă pe vreme rece, de 2 tipuri : a) de tip suman – având un croi simplu deschis în fată cu mâneca prinsă de umăr, în culoare naturală sau b) cu gaica la spate, cu buzunar, guler, manşete. Guba se deosebeşte de cea din Oaş prin tehnica de înnodare a mitelor şi prin faptul că tesătura se piaptănă; croiul este identic celui din Oaş, dar diferă prin modul de purtare, în Maramureş se tine pe umeri având o mânecă în fată.

ÎNCĂLTĂMINTE
Maramureş: opincile din pile de vită cu obiele tesute din lână albă vor fi înlocuite de cizmele negre (uneori şi roşii) cu toc şi cu ornamente la călcâi(tinte)
ANEXE, PODOABE
Un rol aparte în ținutele femeilor aveau bijuteriile si accesoriile vestimentare. Datorită calităților materialelor din care au fost confecționate unele din acestea pot fi analizate pe viu, deoarece sînt păstrate în colecțiile muzeelor lumii. Podoabele si obiectele din metal prețios -culminând cu brațările dacice - găsite în săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie si ingeniozitate.
Maramureş: zgărdanul apare sub o formă inedită (zgarda scumpă) , adică a unor şiruri de 20-30 de mărgele de coral, purtate în zilele festive. În rest, asa cum dovedesc piesele arheologice descoperite ca: inele, brațări, cercei împodobeau mîinile si capul femeilor.
De subliniat că celebrele brațări dacice erau purtate de bărbați, lor atribuindu-se si calitați electromagnetice, adevărate captatoare energetice, care sporeau puterea brațelor si a minții.
Accesoriul principal – amintit mai sus - rămâne chimirul, prevăzut cu un lăcas gen portmoneu, unde erau păstrați banii, dar si alte spații delimitate, folositoare de pildă pentru gresia (o piatră tare) cu care ascuțeau coasele de cosit fânul etc.
Multi detractori ai neamului nostru, de-a lungul vremurilor au contestat ideea continuității populației Daciei. De altfel cred că acest fapt l-a determinat si pe savantil Bogdan Petriceicu Hasdeu nu numai să se întrebe în cadrul omui dialog interior ci chiar să pună pe hârtie întrebarea retorică: Perit-au dacii? dându-si cu siguranță seama de importanța acestei teme fundamentale.
Acum, peste încă un veac de când a fost pusă această întrebare, timp în care polemicile au continuat, răspunsul nostru este neîndoios si categoric NU! Unul din argumentele forte, pe lângă cel al graiului, al unității de limbă si simțire -reflectată în mod fabulos în bogăția nuanțată a folclorului, culminând cu fascinantul dans terapeutic bărbătesc Călusul, care a făcut obiectul prezentării unei lucrări în anii anteriori, alături de multiple ritualuri precrestine asimilate de biserică – toate se regăsesc până azi pe o întindere ce coincide cu întinderea vechii Dacii. Dintre toate mi se pare semnificativ portul popular poate si pentru faptul că îl vedem purtat cu mândrie si demnitate zi de zi la posturile de televiziune (desigur la emisiunile de profil), de toți atistii interpreți ai folclorului românesc, fie în cântec si joc ori în reconstituirea sau chiar practicarea ritualurilor arhaice.

Concluzii
Analizînd comparativ elementele costumului dacic si formele de port popular autohton, păstrate în colecțiile muzeelor se pot trage concluzii deosebit de interesante. Poate fi observată o continuitate uimitoare a tipurilor vestimentare antice purtate de daci, modificările în timp referindu-se doar la diversitatea materialelor utilizate si tehnologiile de prelucrare ale acestora.
Este bine sa stii ca român să diferentiezi o ie de Muscel, o fota de Bucovina, un brau de Bistrita, o marama din Oltenia si un sort cu franjuri din Hateg sau un clop de Oas. Ideal este sa ne cunoastem datinile si traditiile pentru a ne putea putea insusi cu usurinta originile noastre pur românesti.
Importanța si scopul cercetarii pe teren a portului popular poate fi multiplu. Pe de o parte , se urmăreşte identificarea unor piese de costum, rămase încă necunoscute sau care sunt pe cale de disparitie, pe de altă parte, se încearcă suprinderea diferitelor procese de influente interetnice sau intraetnice , care au avut loc de-a lungul veacurilor şi care au determinat o anumită evolutie sau schimbări survenite în portul popular.
Acoperind corpul uman în toate împrejurările vietii sale, de la naştere până la moarte, costumul popular constituie nu numai un ansamblu material cu functii practice, de apărare contra intemperiilor, ci şi un purtător de semne şi simboluri, un limbaj de comunicare, transmitându-ne atitudinea creatorului fată de societatea în care trăieşte şi-şi modelează opera. Portul este o marcă identitară de o mare importantă. Costumul este purtat cu multă mândrie, dar aceasta înseamnă mai mult de atât, el nu trebuie redus la aspectul pur fizic şi trebuie văzut ca o expresie a zbuciumului lăuntric al tărăncilor în căutarea celor mai expresive forme artistice.
Prin urmare putem afirma pe bună dreptate, fără să gresim, că poporul român este – cum s-a mai spus - un popor antic în viață!
Pentru ca femeile sunt cele care prin lucrul mâinilor lor au îmbracat omenirea de-a lungul mileniilor, închei cu poemul dedicat femeilor din Carpați:
Hărăzită de zeu

Îti multumesc tărancă română
Ce te-ai păzit de “înnoiri”
Ca de tăişul straniului
Tu nu eşti preamărită, ca în mărete fapte
Dar tu ai în grijă viata zi şi noapte.

Tu, care nu ai dat pradă flăcărilor
Războiul de tesut şi prietenă ai rămas
Cu vegherea mirosului de pâine, a icoanei
Ce stă şi azi deasupra dăinuirii vetrei tale
Cum stau cuibărite
în ascunzişurile dinspre imnuri
Cântecele de leagăn , doinele, baladele
Lumini ale bucuriei extatice timpurii şi târzii
Ce ai dat-o anilor cu florile pe care le iubeşti
Le porti în suflet, le-ai făcut vorbitoare
zâmbindu-ti ele vesele iernile din covoare

Când viscolul în galop nevăzut
Bântuie tinutul şi hornurile
Belşugul îti inundă masa,
Velintele împodobesc casa,
în sunetele cântecului de dragoste,
şi colindelor în care ai tăi au crezut.


Tu, singură mergi curajoasă prin păduri,
cunoşti
glasul păsărilor, ierburile, fiarele
şi ca prin farmec sub semnele tale, se supun
urmându-te îmblânzite, vietuitoarele!

Izvoarele
spală rănile dorului depănat pe marginea apei
Din murmurul lor împrumuti câteodată suspinul
Când o nefastă despărtire îti dăruie destinul.

Aur
din aurul lunii presari pe cărări de simtire
Alături de iubit îti clădeşti neobosită, fericirea
pe cărări suitoare ti-aleargă copiii apăruti ca din vis
din trupul tânăr şi împrimăvărare, din necuprins,
din tainic balans
al duhului vietii, rodire în fantasticul dans.

Tu, care eşti trecut, şi aşteptare eşti
Plămădită din supunere şi nesupunere
Din tărie şi răbdare, bogată
Ca o păzitoare investită de zeu, neînfricată
Străbati în febra paşilor armonii carpatine
Şi te înalti ca o statuie în fata grindinii şi ploilor
Stăpână a plaiului, sclava bucuriei zorilor

Eşti născătoare a vitejilor adevărati
Tu, care nu eşti o legendă, ori fiică de împărati
Ci o femeie vie, trează, simplă din Carpati

Elena Armenescu
(din volumul Memoria Statuillor)

Cât despre grai, mai grăitoare decât orice argumentație mi se pare poezia lui George Cosbuc:
Graiul neamului
Fie-a voastră-ntreaga țară, SS de cereti, vă mai dăm, Numai dați-ne voi graiul Neamului si se sculară Să ne vremuiască traiul Câti dusmani aveam pe lume! Graiul ni-l cereau anume, Să-l lăsam! Dar nestrămutați strămosii Tot cu arma-n mâini au stat: Au văzut si munți de oase, Si de sânge râuri rosii, Dar din țara lor nu-i scoase Nici potop si nici furtună. Graiul lor de voie bună Nu l-au dat! Astăzi stăm si noi la pândă, Graiul vechi să-l apărăm; Dar pe-ascuns dusmanii cată Să ni-l fure, să ni-l vândă. Dacă-n vreme tulburată Nu ne-am dat noi graiul țării, Azi, în ziua desteptării, Cum să-l dăm? Repezi trec cu vifor anii, Ispitind puterea ta, Neam român! Cu ură mare Vor căta mereu dusmanii Graiului român pierzare; Dar să piară ei cu totii: Nu l-am dat, si nici nepoții Nu-l vor da!
Vă mulțumesc pentru atenție!



NB Lucrare prezentată la cel de al XIV-lea Congres de dacologie 16-18 august Buzău, România






Elena Armenescu    8/27/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian