Sonetul amintirii
Mi-a înnoptat lumina în privire,
Iar dorul meu, din vise si din soapte,
Întreagã dragostea cu voi împarte,
Cãci toatã vesnicia-i doar iubire!
M-a luat ,,ea” cruda si m-a dus departe…
Paºii-mi sunt grei de-atâta ispãºire,
În rugã doar copiii-mi dau de stire
Cã nimeni ºi nimic nu ne desparte!
Drumul în gol nu stiti cât mã mai doare,
Dar ce sa fac? Azi sunt doar depãrtare
Ducându-mi cu sfintenie povara…
Si pentru toate, cine-i vinovatul?
Chiar de-i târziu, mi-e martor neaflatul:
O cale-n altã cale, tristã vara!
|
