Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cateva zile in Munich - vacanta 2013

Am ajuns la aeroportul de langa Munich intr-o duminica. Mi-a luat 40 de minute sa ajung de la aeroport cu trenul Flughafen S1 la Hauptbahnhof (Statia Centrala) in Munich. In gara mi-am cumparat abonament pe mijloacele de transport in comun pe saptamana ce urma, si apoi am pornit in cautarea hotelului unde imi rezervasem camera.
Nu mi-a luat mult sa gasesc hotelul. Am despachetat, m-am odihnit putin si apoi mi-am luat rucsacul cu un numar succint de obiecte de necesitate – nu am uitat aparatul foto si o harta a orasului, un sandwich si apa - si am pornit in aventura. Mai intai am parcurs strazile invecinate hotelului, familiarizandu-ma cu locul.
Ascultand chemarea clopotelor, am realizat cat de aproape ma aflam de biserica Sf. Paul si
m-am indreptat catre acest lacas sfant. De fapt turla mare a bisericii se vedea chiar din curtea hotelului.

St. Paulkirche troneaza maiestuoasa intr-un frumos cartier rezidential. Acelas arhitect care a desenat si construit cladirea primariei, Raathaus in Marienplatz, Georg von Hauberrisser este responsabil si pentru aceasta impozanta neo-gotica biserica, construita intre 1896 si 1906. Vitraliile, distruse in ultimul razboi mondial, au fost inlocuite cu o varianata moderna. Turnul principal dinspre est are o inaltime de 97 m iar cele doua turnuri ce flancheaza intrarea de vest, 76 m inaltime fiecare.
Dar ce impresioneaza la aceasta biserica, este volumul. Cand intri spatiul se deschide amplu, iar lipsa de ornamente care sunt fala unei biserici baroce, nu deranjaza ci dimpotriva, te lasa sa admiri nervurile de sustinere ale boltilor, plafonul inalt si coloanelele elegante.
O superba Pieta, luminata de razele oblice ale soarelui trona in dreapta intrarii. Clopotele chemau credinciosii la biserica in aceasta dupa amiaza de duminica. M-am asezat si eu in una din bancile lungi specifice bisericilor catolice; veneau oameni singuri sau cu familiile. Inainte de a se aseza, ingenunchiau si se rugau. Nu a trecut mult timp si slujba a inceput; se tinea intr-o limba necunoscuta mie. Era limba croata.

Intreaga saptamana am urmarit dangatul clopotelor si am deosebit glasul a trei dintre ele; acum aflu ca sunt de fapt sase: Hosanna, Paul, Martyrs, Josef, Regina Pacis si Orate Fratres.
Pe langa chemarea enoriasilor la leturghie, ele bat orele si sferturile de ora de la 7 dimineata pana la 10 seara.

Luni. Imi rezervasem inca din Canada, doua excursii de o zi in afara orasului prin compania Viator.
M-am odihnit bine duminica noapte si a doua zi am pornit catre locul de intalnire din fata garii Hauptbahnhof, pentru croaziera pe Lacul Chiemsee si vizita Palatului Regal al lui Ludwig II si a insulei Fraueninsel.

Cunoscut sub numele de Marea Bavariei, Lacul Chiemsee este cel mai mare dintre lacurile provinciei, avand o suprafata de 82km˛. Asezat la poalele Alpilor bavarezi, in bazinul creat de ghetari in epoca glaciara, lacul are cateva insule dintre care doua merita vizitate: Herreninsel (Insula Domnilor) si Fraueninsel (Insula Doamnelor). Vaporase transporta turistii intre aceste insule.

Prima oprire a fost la resedinta excentricului print Ludwig II, pe insula Herreninsel. Castelul Regal a fost construit avand ca model Palatul Versailles dar nu a fost terminat din lipsa de fonduri. Ludwig II a fost coplesit de admiratie pentru “Regele Soare” si palatele lui, in urma vizitei facute la Versailles in 1867. El a cumparat intreaga insula Herreninsel in 1873, la cererea localnicilor, pentru a o salva de deforestare si a inceput constructia castelului in 1878.
20 milioane marci s-au cheltuit iar regele Ludwig II a petrecut doar o saptamana in acest castel; nu si-a vazut visul implinit, murind relativ tanar.
Printre frumusetile acestui castel, amintim Sala Oglinzilor de 98m lungime; candelabre de cristal ce cantaresc 500kg fiecare, executate intr-o manufactura renumita de langa Viena; candelabrul de portelan de Meissen, cu flori delicate ce par reale, care se gaseste in apartament regelui. Dormitorul regal este desenat in stil rococo francez si prevazut cu incalzire centrala si o masa ce putea fi coborata in bucatariile din subsol pentru a fi schimbate felurile de mancare, singuraticul rege luand adesea masa in dormitorul sau. Castelul are si o baie mare, un adevarat bazin de innot.
Peste tot se gasesc insemnele Casei de Bourbon, traditionala floare de crin. Gradinile in stil francez sunt populate cu statui, fantani arteziene si ronduri de flori. Am vizitat si muzeul lui Ludwig in care am vazut planurile palatului, gradinilor si machete ale decorurilor pentru spectacolele ce s-au dat cu operele lui Wagner, compozitor mult admirat de rege.
Ni s-a dat ora de imbarcare si ne-am risipit prin padurea sora cu toate celelalte paduri atat de cunoscute mie. Am fost instantaneu transportata la Sinaia; momentul urmator eram langa Viena sub brazii resedintei de vara a Imparatesei Sisi, la Hermeshouse.
Am trecut pe langa o herghelie de cai care au stiut, in ziua torida de vara, sa se adaposteasca sub un palc de salcami. Pe una din aleile padurii, un om canta din saxofon si avea chiar si niste discuri de vanzare. Tovarasul meu de drum, unul din colegii de excursie care a preferat sa faca drumul prin padure pe jos si nu in caleasca - exista si aceasta optiune - profesor de muzica din Missouri (SUA), mi-a spus ce bucata muzicala canta omul.

Am luat din nou vaporasul si urmatoarea escala a fost Fraueninsel, o insula unde se gaseste o veche manastire de maicute, benedictina. Micuta insula de pescari este resedinta de vara a localnicilor instariti. Casele, micile hotele, plajele, sunt imfrumusetate de flori si arbusti decorativi. O insula de vis, ce poate fi parcursa in 45 minute si imortalizata pe pelicula.
Am poposit insetata la un restaurant - cam aglomerat dupa parerea mea. Am ocolit intrarea principala si am gasit terasa acoperita care dadea spre lac – total nepopulata la acea ora – pe placul meu. M-am asezat la o masa acoperita cu o fata de masa cu desene tipice tiroleze, cusute de mana pe fondul bleu al panzei.
Imediat mi s-a adus berea ceruta si m-am bucurat de moment nederanjata de nimeni.
Este adevarat ca isi mai dregeau glasul cateva mierle nevazute, dar si acestea au incetat dupa un timp.

Am pornit-o apoi pe ulicioare, printre casute, incercand sa imortalizez scene, momente si peisaje. Era mereu ceva de retinut: doi soti care vopseau o barca; un card de rate care se chinuiau sa se urce pe mal, insistau si alunecau inapoi in apa pana ce le-a venit ideea sa falfaie un pic din aripi – doar erau zburatoare.
Am stat la o masa din acelea de lemn, cu doua banci lungi de o parte si de alta, in curtea unor oameni in timp ce ei se ocupau de curatitul si pregatitul barcii pentru plimbarea de dupa amiaza pe lac. D-na mi-a spus sa stau cat vreau eu, nici o problema.
Era atat de bine la umbra unei salcii crete, una din acelea care cresc si in Herastrau in proximitatea apei; batute de vant crengile se leganau, se uneau si se desparteau, lasand cand si cand o raza de soare sa ma viziteze. As fi stat acolo pe banca aceea de lemn ani!
Dar trebuia sa imi caut tovarasii de croaziera sa incepem drumul catre casa.
Frumoasa dupa amiaza insorita se prelungea parca pentru noi, cei ce ne intorceam pe calea apei, avand trei opriri de facut. In fine am ajuns la capatul drumului, in oraselul Stock de unde plecasem cu cateva ore mai devreme, unde un tren cu aburi, vechi de peste 100 ani, facea – am crezut noi, demonstratii, umpland atmosfera de mirosul acela specific de carbune ars.
Ghidul ne-a spus ca acest tren de fapt face legatura intre oraselele Prien si Stock.

Marti. Cea de a doua excursie era la Salzburg si Districtul Lacurilor, in Austria.
Salzburg este al patrulea oras ca mărime din Austria si capitala a statului federal Salzburg.
Muntii orasului Salzburg se ridica in sudul orasului; cel mai apropiat varf inalt de 1972m Untersberg, se gaseste la cca 16 km de oras. Oarsul este dominat de fortareata Festung Hohensalzburg, punct de mare atractie turistica. Aceasta regiune este inconjurata de doi munti mai mici, Mönchsberg si Kapuzinerberg. Situat la cca 150 km est of Munich, Salzburg este vizitat de turisti si cei ce vor sa-si petreaca un weekend in munti.
Festung Hohensalzburg, locata in varf de munte (Mönchsberg), ofera turistilor ocazia de a privi orasul Salzburg intins la poalele muntelui, cat si minunatii Alpi. Intr-una din aripile fortaretei se afla un muzeu de arme medievale si instrumente de tortura.
In alta latura a cladirilor se tin concerte seara, in zile dinainte anuntate. O superba vedere a orasului noaptea, este rezervata acelor ce au optat pentru concert. Fortareata este posibil de atins prin telefericul cu cabina inchisa, gen trenulet, care urca si coboara cam la 10 min. Pe acesta l-am folosit si noi, putinii care ne-am incumetat pe meterezele medievale.
Alt punct de atractie in orasul Salzburg este Piata centrala, Markt Square unde multime de magazine te imbie cu cele mai dragalase lucruri de care nu te mai poti separa o data ce le-ai atins si admirat.
Am uitat sa intru in vestita farmacie Fürsterzbischöfliche Apotheke, in schimb Gisel, ghida noastra ne-a atras atentia la renumita bombonerie – patiserie, Josef Holzermayr (ciocolatier din 1865).
Partea veche a orasului are o arhitectura barocă constituind unul din centrele cel mai bine păstrate din lumea germanică. (in 1997 a fost inscris in Patrimoniul Unesco).
Ghida a inceput sa ne povesteasca un pic din istoria acestui oras.
Sapaturile arheologice au scos la iveală relicve preistorice datand din 1000 î.e.n. Iliri, celti si romani au colonizat aceasta zona. Inca din acele vechi timpuri se scotea sare din maruntaiele muntilor din imprejurimi. Numele orasului si a raului ce trece prin mijlocul lui (Salzach) au la baza cuvantul sare = salz. Orasul se cristalizeaza in jurul anului 45 i.en.

Un moment semnificativ în istoria orasului Salzburg a fost venirea misionarului Rupert (700 e.n.), care a construit biserica Peterskirche si renovat mânăstirea Peterskloster. El pune si bazele mânăstirii de măicuțe Nonnberg. Rupert este considerat întemeietorul orasului Salzburg.
În secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi si episcopie, deținand proprietăți vaste in împrejurimi.
În anul 1077 începe construcția fortăreței de la Salzurg, Festung Hohensalzburg, pe ruinele unui castel roman. Între sec XIII-XVII se construiesc zidurile orașului.
Imaginea barocă a orasului datează din secolul al XVII-lea, când arhiepiscopii Wolf Dietrich von Raitenau, Markus Sittikus von Hohenems și Paris Lodron pun în aplicare concepția ahitecturală a lui Wolf Dietrich.

Salzburg, care timp de 400 de ani (pana in 1803 cand Napoleon il secularizeaza si i-l paseaza lui Ferdinand III de Toscana, nou Elector de Salzburg) a fost un oras liber, s-a dezvoltat in urma comertului cu sare si a taxelor puse pe transportul marfurilor pe raul ce il strabate. In 1805 revine la Imperiul Austriac, in 1809 in urma infrangerii Austriei la Wagram, este transferat Bavariei. In 1815 in urma Pacii de la Viena, se reintorce la Imperiul Austro-Ungar. Statutul Salzburgului in 1850 era de capitala a Ducatului de Salzburg, pamant al coroanei imperiale austriece. Orasul devine parte din Austro-Ungaria in 1866 dar isi pastreaza titlul de capitala a ducatului integrat in Imperiul Austro-Ungar. Germania nazista il adopta in 1938. In 1945 isi recastiga libertatea ramanind capitala statului Salzburg.

În anul 1920 se pun bazele festivalului orașului – Salzburger Festspiele, importantă manifestare culturală anuală, a cărei tradiție s-a păstrat până în zilele noastre.
La istoria interesanta a cestui oras se adauga si nasterea marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart la 27 ianuarie 1756, într-o casă de pe Getreidegasse, la numărul 9.
În anul 1773, după a treia călătorie a lui Mozart si a tatălui lui la Viena, familia se mută într-o casă în piata Hannibal – astăzi 'Makartplatz', la numărul 8. Mozart a compus aici între 1773 și 1780 simfonii, serenade, concerte pentru vioară si pian, arii, etc.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, trei sferturi din casa de pe Getreidegasse a fost distrusă de o bombă. În anul 1994 vechea cladire a fost demolata. Noua cladire pe care o vedem azi gazdueste Muzeul Mozart.
La 27 ian 2006, cu ocazia aniversarii a 250 de ani de la nasterea lui Mozart, toate cele 35 de biserici din oras au tras clopotele dupa ora 8 seara, in semn de celebrare.

Dupa pranz, ne-am plimbat pe lacul Wolfgang, lac ce se întinde pe o suprafață de 13 km˛. El se află amplasat la altitudinea de 538 m deasupra marii si ajunge pana la 114 m adancime. Lacul Wolfgang este împărțit la mijloc de o limbă de pământ. La nivelul peninsulei lacul are o lățime de 200 m. Pe malul lacului se află localitățile Strobl, St. Gilgen, Abersee, Ried si St. Wolfgang.
Lacul a fost numit în trecut "Abersee", denumire derivată de la "Abriani lacus", care este foarte rar folosita azi de localnici. Actualul nume il poarta dupa arhiepiscopul de Ratisborn, canonizat in 1052. Se spune ca inaltul prelat, in drum spre manastirea Mondsee, a descoperit un izvor cu ape miraculoase.
In sec XV, o capela a fost construita peste acest izvor. Mai tarziu a fost construita o biserica langa acestasta capela. In capela, chiar si azi, in fata altarului care este original din 1470, este un put in care se poate cobora si lua apa cu puteri curative.
Vizita in orasul St. Wolfgang a fost o placere. Casele, starzile in panta, curatenia si frumusetea cladirilor – nici una lipsita de flori in jardinierele de la ferestre sau balcoane, fac acest orasel sa-si merite numele de oras de pe cartile postale. Am auzit legenda “Calului alb”, care de fapt ar fi fost o fata travestita, am intrat la restaurantul cu acest nume, am facut poze lacului de pe o terasa foarte bine plasata pentru a vedea niste innotatoare temerare ce se aruncau in lacul rece.
Iarna, vederea este la fel de frumoasa mai ales ca in caz ca lacul a inghetat, pomul de Craciun se instaleaza pe lac. Focurile de artificii fac aceasta priveliste si mai interesanta.
Am vizitat cateva magazine pline de lucrusoare minunate – te miri ce nu era pe acolo, pana si o piele enorma de vaca la un pret derizoriu. Erau si blanite de elan canadian.

Ne-am imbarcat din nou si am traversat lacul catre localitatea St. Gilgen.
Frumos loc, plin de hotele mici si mai marisoare, restaurante cu aer familiar, flori in ronduri ingrijite, fantani si copaci batrani cu banci primitoare sub ei.
O inghetata si o cafea, sunt oricand binevenite, asa ca ne-am asezat pe la mese, ici si colo, in functie de locurile libere, caci era ora de varf, doamnele iesisera la o sueta, asa cum se obijnuieste in lumea germana dupa amiaza pe la 4-5.
Ne-am rotit un pic cu autocarul, care ne-a asteptat aici tot timpul croazierelor noastre, de la un lac la altul, trecand pe langa Mondsee (Moonsee), Hallstattersee etc.

Nu stiam dece imi pareau locurile si cladirile cunoscute. Oare unde mai vazusem acea biserica, acele case infipte in peretele muntos?
Acasa in Canada mi-am amintit. Le vazusem pe o pagina de calendar. Ani de zile am tinut poza in fata ochilor si adesea m-am refugiat in peisajul racoros. Era o vedere a orasului Hallstatt si a lacului pe malul caruia este asezat. Nu mi-am inchipuit, oricat am visat privind acea superba poza – care ramanea o poza de calendar – ca vreodata voi ajunge sa vizitez acele locuri de poveste.

Desigur ghida punea sare si piper povestilor ei, de teama sa nu adormim leganati de vocea ei placuta...Ne-a aratat o casa, pe un deal in drumul de intoarcere catre Munich – un adevarat palat construit de Frantz Joseph pentru prietena lui, artista Katharina Schratt. Localitatea este Bad Ischl, iar palatul se numeste Vila Schratt. Ne-a spus pe unde se facusera filmarile pentru filmul “Sunetul muzicii”.
Ne-am intors in Munich bine dispusi, gandind ca o bere la un Beargarten (localuri mult laudate de ghida), ne-ar face bine.
O data coborati din autocar insa, ne-am luat in graba ramas bun si ne-am raspandit ca potarnichile. Unii dintre noi schimbasem adrese de e-mail, un obicei vechi din tinerete, dar aproape sigur ca niciodata nu vom comunica cu respectivii noi prieteni.
M-am intors acasa tare obosita asa incat nu am putut decat sa incep scrisoarea catre familie si prieteni, carora le promisesem solemn ca le voi raporta zilnic cele petrecute in Munich.

Miercuri. Azi am vizitat Nymphenburg Schloss.
Faimosii arhitecti tocmiti de suveranii Bavariei, arh. Barelli, Zucalli, Viscardi si-au lasat amprenta pe aceasta opera de arta. Holul central cu plafonul de Zimmermann si detalii in stuco desenate de Cuvillies, Sala de receptii si Galeria Frumoaselor, cu portretele celor mai alese domnisoare din inalta societate (36 portrete executate de pictorul Josef Stieler la comanda lui Ludwig I) sunt de vazut inainte de toate.
Am remarcat initiativa de restaurare a diferitelor opere de arta chiar in premizele palatului.

Am iesit in Balconul palatului si am facut poze gradinii ce se intinde cat vezi cu ochii.
Calestile Printului Elector Maximillian I, dorm in aripa din stanga a palatului; pe pereti sunt scene de vanatoare si picturi reprezentand caii preferati ai printilor de Wittelsbach.
Am lasat aceasta aripa sa o vizitez altadata.

Intentionam sa ma plimb prin gradina superba si sa ajung pana la Amalienburg, alt mic palat din parc, cu un lac superb in fata lui, locuit de lebede si gaste canadiene, ce coabitau in buna intelegere la ultima mea vizita.
Dar asta a fost in 2007, nu am mai gasit lacul, o pajiste neingrijita l-a inlocuit, iar in Amalienburg nu am putut intra pentruca nu aveam bani exacti pentru biletul care acum era separat de cel pentru Nynphenburg Palais. Cunoscut ca Palat de Vanatoare, acest giuvaer de stil rococo-german a fost desenat de arhitectul curtii Francois de Cuvillies (1734-39), constituind cadoul printului Karl Albert sotiei sale, Maria Amalia. La interior sunt remarcabile Sala Oglinzilor (autor Zimmermann) cu scene de vanatoare setate in stuco argintiu si bleu si bucataria cu peretii imbracati in ceramica alba si albastra de Delft.

M-am multumit cu superbul parc, am salutat copacii ce mi-i mai aminteam, am respirat aerul bun de padure si m-am indreptat catre iesire. Ploicica ce incepuse facea padurea sa respire diferit; as fi putut sta in ploaie inca un pic...

Am luat-o usor pe malul canalului (Schlosskanal), spre oras, desi acest drum era un pic mai ocolit. Se oprise ploaia dar statea sa ploua, cum se spune. Acest fapt nu m-a impiedicat sa ma odihnesc cateva minute pe o banca pe malul canalului. Imediat am fost vizitata de trei rate salbatice, care au venit in zbor si au franat in avarie pe coada si picioarele lor lopatate facute pentru innot nu pentru mers; mi-au scotocit pe la picioare dar deziluzia lor a fost mare… « mac-mac » m-au intrebat: « unde sunt firimiturile, ca te-am vazut ca mananci » « a fost doar branza topita sorry, next time » le-am spus eu. Au plecat leganandu-se, neincrezatoare.

Pe podul din capatul canalului faceam poze rotidu-ma ca acele ceasului, incercand sa prind un numar de imagini pe care acasa, sa le asamblez si sa obtin o desfasurare interesanta.
Deodata a rasarit langa mine un barbat; daca nu l-as fi remarcat cu cateva minute mai devreme, mergea si el dea lungul canalului si se tot apara de niste insecte invizibile, dand din maini fara noima, m-as fi speriat de el.
Mi s-a adresat: “I have an animal in my eye, I don't know how to say that" - mi-a venit sa rad dar m-am abtinut. Omul era disperat devreme ce mi se adresa mie, o necunoscuta, cerand ajutor.
I-am scos musca din ochi si i-am spus ca se cheama “fly” - a ras si desigur s-a legat o conversatie de trei minute intre noi.

Era fost sportiv de canoe. Mi-a marturisit ca ar vizita si el Canada, dar este foarte departe. I-ar place sa “se dea pe ceva canale” ce a auzit el ca abunda acolo. Avea aceste informatii de la prietenul lui care recent se insurase cu o canadianca.
Ne-am spus larevedere si ne-am indreptat fiecare catre strada lui: eu urma sa caut biserica de sticla ce aveam in plan sa o vizitez, iar el, cine stie unde?!

Biserica moderna de sticla Herz-Jesu-Kirche, in Neuhausen, am gasit-o dupa ce am parcurs Nymphenburger St, am cotit pe Roman St si iar in dreapta pe o strada cu copaci batrani ce ofereau umbra lor trecatorului.
La nr 8, trona biserica de sticla. Era inchisa, ca si acum sase ani cand venisem sa o vizitez. Ridicata pe locul unei vechi biserici ce a ars, Hertz-Jesu-Kirche a fost terminata in nov. 2000, numai la sase ani dupa devastatorul foc.
Arhitectii locali Allmann, Sattler si Wappner au conceput aceasta biserica din doua volume distincte: un paralelipiped de sticla exterior ce inchide un alt paralelipiped mai mic, confectionat din lemn usor, in panouri de jaluzele. Accesul se face prin doua usi monumentale (9x14.5m) operate mecanic, acoperite si ele cu panouri de sticla ce se potrivesc cu restul cladirii.

Biserica este maiestrit desenata: peretii cortina au o opacitate gradata care permite ochilului sa vada din interior dar pastreaza natura sacra a serviciului religios. Pardoseala din calcar, se ridica numai cu o treapta in zona altarului, lasand impresia de continuitate.
Mobilierul este simplu si functional. Stranele pot sa fie transformate cu ajutorul unui simplu mecanism care coboara spatarele.
In timpul zilei, peretii cortina capteaza lumina si caldura soarelui eliberand-o noaptea, cand monumentul devine, prin rasucirea unui buton, centrul de atractie al intregii zone invecinate.

Dupa un ocol m-am intors in Köninsplatz.
Cladirea Propileelor se profila pe cerul intunecat. In dreapa si stanga ei stateau majestuase Gliptotheka si Muzeul de Antichitati (Antikensammlung).
Construita in stil neoclasic dupa planurile arhitectului Leon von Klenze (1812), Koninsplatz a constituit un forum al artelor. Cladirea Propileelor are ca model Propileele Acropolei din Atena, deci stil doric; ea constitue poarta vestica de trecere din orasul vechi in cel nou. In axa acestei cladiri, spre est, la cca cinci sute de metri se afla Karolinenplatz.
Cladirea Glyptotecii este construita in stil ionic, in contrast intentionat cu stilul doric al Propileelor, iar muzeul Antikensammlung a fost construit in stil corintic. Inceputa in 1846, Koninsplatz, este continuata chiar si dupa abdicarea regelui Ludwig I, fiind finantata din tezaurul sau privat pana in 1862, cand este terminata.
In apropiere, in actuala cladire a unui colegiu de muzica, fosta “Cladire a Furerului”, s-a semnat faimosul Tratat de la Munchen in 1938.

Azi piata si-a recapatat grandoarea antica si functia de sanctuar al artei si culturii.
Karolinplatz desenata de Karl von Fischer in forma stelata, inspirata de Place d’Etoile din Paris, a fost construita in 1809. Obeliscul din mijloc, ridicat in 1833 in onoarea celor 30000 de soldati din Bavaria cazuti in campania lui Napoleon impotriva rusilor (1812), este turnat din metalul provenit din tunuri topite. Are o inaltime de 29 m si a fost desenat de arh. Leon von Klenze, mare iubitor al arhitecturii Greciei Antice.

Centrul orasului s-a pastrat intre cele trei porti medievale: Karlstor, Isator, Sendlinger Tor si scuarul Odeonplatz. Nu departe de gara centrala Hauptbahnhof, se deschide Karlsplatz cu o superba fantana construita in 1972. Karlstor, construit in 1285-1347, a servit ca poarta de vest a orasului pana in 1791, cand zidurile de aparare au fost demolate din porunca printului Karl Theodor. Numai poarta a ramas fiind botezata dupa numele printului. Noul desen neo-baroc al pietei executat intre 1899 si 1902 de catre arh. Gabriel von Siedl, a incorporat Karlstor. Karlplatz – care in 1920 era cel mai aglomerat loc din Munchen, a devenit pietonala in 1972. Strazile Neuhauser si Kaufinger, pietonale si ele, conduc direct in inima orasului, in piata Marienplatz.

Am facut o pauza aici, am mancat de pranz si am continuat dupa amiaza cu o plimbare in centru vechi istoric, incepand cu Marienplatz. Am luat metroul ce m-a lasat dupa doua statii, chiar in Marienplatz. Inca de la fundarea orasului in 1158 de catre Henry The Lion, Marienplatz a fost centrul comertului cu sare si grane.
In aceasta piata se gasesc cateva obiective turistice importante:
- Alte Rathaus (vechiul City Hall constuit in 1470-80). Desenata de Jorg von Halspack, cladirea gotica poseda la interior interesante volti si coloane specifice stilului. Renovarea din 1975 i-a redat vechea splendoare gotica.
- Cladirea neogotica Neues Rathaus, a carei constructie a inceput in 1860 dupa desenele lui Georg von Hauberrisser (student arhitect de 24 ani care in zelul lui a desenat interioarele, mobilierul, fatada si corpurile de iluminat interioare), constitue azi atractia principala a pietei.
Am cautat sa fiu acolo la 5 pm, caci stiam ca la bataia clopotelor ceasului din turn – Glockenspiel – cele 32 de statuete ies si executa un dans medieval (Schäfflertanz) care celebreaza incetarea molimei de ciuma din sec 17, si apoi imita competitia ce a avut loc intre nobili cu ocazia nuntii ducelui William V cu Renata von Lothringen. Desigur am ajuns prea devreme, am plecat prin imprejurimi si am uitat sa ma intorc.

- Coloana corintica de 12 m inaltime – Mariensäule, ce poarta statuia Fecioarei Maria.
Coloana a fost ridicata in 1638 de Maximilian I dupa ocuparea orasului Munchen de Gustav Adolf al Suediei, ca multumire ca orasul nu a fost distrus, iar molima de ciuma ce a facut 7000 de victime (o treime din oras) numai cu patru ani mai devreme, s-a oprit. La baza coloanei stau: leul - simbolul baroc pentru razboi, dragonul - simbolul foametei, sarpele - simbol al necredintei si balaurul - simbolul ciumei; heruvimii prezenti in alegorie, au adus victoria binelui asupra raului.
- biserica St. Peter, Peterskirche - cea mai veche din Munchen. Peste stilul romanesc original al bisericii a fost grefat stilul gotic. In 1630 au fost inlocuite turnurile gotice cu un turn cu lanterna si un acoperis in forma de cilindru (elemente baroce). Azi stilul baroc si gotic se imbina in constructia restaurata (1954).
Intr-o zi clara de vara, de sus din turnul bisericii se pot vedea Alpii.

- Piata de alimente Viktualienmarkt. Fondata in 1807, aceasta era mai mult o piata de ierburi. Dea lungul timpului s-a dezvoltat ajungand una din cele mai mari piete din Munchen. In zilele noastre poti cumpara aici flori, vegetale, fructe, branzeturi, produse de panificatie si patiserie, carne si peste. Piata este flancata spre sud de cladirea in care se vindeau grane, Schrannenhalle, contructie ce se aseamana cu Marche de la Madeleine din Paris.
- Biserica Heiliggeistkirche, superba opera arhitecturala cu fresce rococo in interior si ornamente stuco relizate de fratii Asam, a fost remodelata de Georg Ettenhofer intre 1724-30, primind si un minunat turn cu lanterna in stilul specific Munchenului. Altarul este realizat de Nikolaus Stuber in 1730. Dupa demolarea ospiciului in 1885, Frantz Lowel ii adauga trei travei spre vest si ii construesc o impozanta fatada neo-baroca.

- St. Michaelkirche, cea mai mare biserica de stil renastere costruita in nordul Alpilor (1583-1587). Am mers apoi pe Ladwehstrasse pana la Sonnenstrasse, am traversat catre Karlsplatz si am intrat prin magazine pe Neuhauserstrasse. Nu departe era St. Michaelkirche, construita de Ducele Wilhelm V de Bavaria, dupa modelul bisericii Il Gesu (Roma). Bolta cilindrica (20 m deschidere) a fost la un moment dat a doua in lume dupa Sf. Petru din Roma. Largita si reconstruita mai tarziu, 1590-1597, biserica a primit corul si un transept nou. Frederich Sustris care a executat lucrarile, este raspunzator si de superbul altar baroc, ce se ridica pe trei etaje, reprezentand pe Sf. Michael in lupta cu Raul. Biserica a fost reconstruiata dupa razboi (1946-48). Restaurarea altarului si a ornamentelor interioare in stuco, a fost terminata tarziu, in 1983.
Fatada baroca a bisericii, are mai multe nivele: la primul, intre magnificele intrari se afla statuia Sf. Michael omorand balaurul (de Hubert Gerhard); nivelele superioare au statui ale ducilor casei de Wittelsbach, care au jucat un rol important in raspandirea crestinismului pe pamantul Bavariei. In cripta bisericii se odihnesc Wiliam V, Maximillian I, regii Ludwig II si Otto II de Bavaria, printul Eugene de Beauharnais.
- Asamkirche. Pe o stradela laterala am gasit biserica Asam, dedicata lui St. John of Nepomuk, construita intre 1733-46 de fratii Cosma Damian (pictor si arhitect) si Egid Quirin Asam (arhitect si mester in stucco). Biserica se incadreaza placut in cartierul rezidential de inalt standard.
Inca din vestibulul bisericii, vizitatorul este socat de decorurile de teatru decadent baroc dar si de aerul mistic, de grota ce il confera biserica. Cea mai importanta piesa este inaltul altar inchis de patru coloane rasucite si figura din ceara a Sf. Nepomuk, pastrata sub sticla. Pe cornisa de deasupra altarului este Tatal Ceresc aplecat peste fiul sau Isus, crucificat.
Pentru a beneficia de intreaga splendoare a interiorului, biserica trebuie vizitata la o ora matinala.

Inchei acum; am sa ies dupa ploaie in Therenwise la plimbare, ca de obiecei seara, pe sub teii ce cad nu numai de flori dar si de miros, amintindu-mi de teii de la sosea din Bucurestiul iubit.

Joi. O noua dimineata. Ploua. Planurile mele sunt total zdruncinate. Voi vedea unde voi ajunge azi, caci mai am atatea de vazut.
Pasii m-au dus catre statia de metrou; am luat trenul pe linia U4 catre Odeonplatz.
De aici am merg pe jos pe Ludwigstrasse spre nord, spre cartierul Universitatii. Ludwigstrasse face legatura intre Feldherrnhalle (Odeonplatz) si Siegestor, triplul arc in stil romanesc construit in 1843-52 dupa desenul lui F.Gartner, replica a Portii lui Constantin din Roma.

Pe partea dreapta a bulevardului se afla Biserica St. Ludwig, construita in 1829-44 in stil romano bizantin de Friedrich Gartner. Regele Ludwig I si-a dorit o biserica pe acesta noua artera stradala, o biserica ce avea sa fie biserica de parohie si in acelas timp a universitatii. In interior, printre frescele monumentale pictate de Peter von Cornelius, se afla si fresca “Das Jüngste Gericht” (Judecata de apoi), una din cele mai mari fresce pictate vreodata in lume, copie dupa fresca lui Michelangelo din Roma.

Ludwig Maximilians Universitat in Munchen (LMU) a fost fondata de Ludwig the Rich in Ingolstadt in 1472, mutata la Landshut in 1802, ca in 1826 sa se intoarca din nou in Munich (Colegiul Iesuit). Masiva cladire a Unversitatii proiectata de arh. R.Gartner in stil renascentist, nu v-a fi total terminata decat in 1840. Este cea mai mare universitate din Germania, cu aproape
60 000 de studenti in 20 de facultati. Printre absolventii acestei universitati se numara Max Plank – fondatorul teoriei quantum mecanics, care a primit si Premiul Nobel in 1918, cat si papa Benedict XVI. Doctorul Frankenstein se pare ca a invatat tot aici.

Merg si mai departe caci intre timp o dimineata umeda si zambitoare s-a instaurat. Pe Leopold Str. tot inainte iau parte la viata cartierului. O librarie faimoasa vinde albume de pictura cu 5 e. Un om a scos in starada carti, caci se muta si renunta la unele lucruri; este foarte dragut si manierat si ma invita sa ma uit, de voia mea, prin toate cutiile. Le vinde cu 15 centi una, dar daca iau 10 mi le da pentru 1 e. « Ce sa fac cu ele? Eu sunt turist (a) » ii spun. Fata i s-a intristat, s-a suparat. Ok am sa cumpar cateva, caci pot oricand sa le plasez la hotel. Aleg zece carti care nu-mi spuneau mare lucru; omul se inveseleste. Mi le impacheteaza asa de frumos si cu atata respect, mi le pune in punga noua ca si cum veneau de la o librarie, mi le inmaneaza cu atata placere si cu un zambet larg ca nu pot decat sa-i zambesc si eu, sa-i multumesc in limba lui materna, fapt ce i-a pus alt mare zambet pe fata, si sa plec.
Acum trebuia sa car un kil de carti prin oras numai ca am vrut sa-i fac placere unui om...

Floraresele isi scoteau afara jardinierele cu minunate flori colorate, din magazinele lor elegante. « Nu, nu mai cumpar acum si flori » mi-am spus si am mers mai departe sa admir si sa fotografiez cladirile, multe renovate recent in stilul Art Deco – foarte apreciat in Munich.
Ajunsa la o intersectie mare, am simtit nevoia sa cercetez harta. As fi putut merge inainte pe Leopold Str. sau spre dreapta pe Ungerer Str. Cum voiam de mult sa ajung in cartierul Schwabing, am ales a doua varianta.

“Schwabing isn’t a place, it’s a state of mind” a spus candva contesa de Revenlov. Acest cartier era plin de viata pe vremea cand colonia de artisti, pictori, sculptori si scriitori s-a instalat. Boemieni au sosit aici sa traiasca in aerul rarefiat al creatiei. In timpul nostru cartierul este populat de tineri profesionisti in diverse domenii. Frumosul se imbina cu utilul.
Simti “mana primarului” care supervizeaza, darama si construieste, curata si repara neincetat pentru a pastra totul fara pata, in spiritul stiut german.
Desigur mici oaze poetice sunt lasate ici si colo...
Intr-un squar cu copaci batrani, artari, stiuti de mine din Canada, am gasit o bisericuta. Nu chiar mica; am intrat, nu voiam sa stiu nimic dinainte despre ea. Era romano-catolica, era catolica, era luterana...pentru mine era un lacas al domnului si o opera de arta arhitecturala; nu o puteam scapa, era pacat sa trec pe langa ea si sa nu intru.
Coloane joase, balcon pentru cor, banci lungi pentru enoriasi...am inceput sa tai de pe lista mea de supozitii: nu era catolica, nu era protestanta ...atunci ce era cu ea?
O femeie preot umbla pe acolo si am intrebat-o, cu riscul de a parea cazuta din luna.
Biserica se cheama Erlőserkirche, este o biserica de religie reformata si da, daca am nevoie de ajutor si ma jenez sa-l cer, sa merg mai departe, pe langa biserica si acolo gasesc ascultare.
Hei, acest lucru simplu mi-a bucurat sufletul.

Desigur am mers mai departe si am intrat intr-un magazin din care am cumparat lucrusoare pentru nepotei.
Prea frumoasa dimineata ca sa nu ma bucur de ea!
Auzind zgomot de picamere, am vazut ca vis-a-vis se lucra la caldaram. Am traversat, desig nu pe la stop, si am facut poze dragutelor buldozerase care scoteu dale si sapau…hei, mi-am zis, unii mai si muncesc in aceasta dimineata frumoasa!
M-am intors cu metroul la Odeonsplatz, unde am vizitat Tezaurul coroanei.

Residenz Palace este palatul de resedinta al monarhilor de Bavaria din cele mai vechi timpuri (1385-1918). Situat in Odeonplatz, are in fata o replica a Logiei dei Lanzi (Feldherrnhalle), piesa de atractie in aceasta piata. Cladirea Feldherrnhalle conceputa in onoarea generalilor Bavariei, este desenata de Friedrich von Gärtner in 1841; este constituita din trei arce cu doi lei la intrare.
Primii locatari ai acestui palat, ducele Stephan III (1373-1392) si Wilhelm IV (1508-1550), au adaugat noi camere palatului, cum de altfel au facut fiecare din cei ce au locuit aici. Deoarece munca de restaurare continua, nici azi nu se viziteaza intreg palatul.
Sunt de remarcat aici Galeria Strabunilor, care detine portretele familiei Wittelsbach; aici se efectuau lucrari de restaurare si “strabunii” erau acoperiti in folii de plastic ce falfaiau in vantul diminetii. Din Residenz fac parte si Antiquarium - cu plafoanele pictate si zeci de fresce din sec. 16 si 17 pe pereti; camerele oficiale de stat - decorate in stil rococo de Effner si Cuvillies; Galeria Portelanurilor; Capela; Teatrul Cuvillies.
Am vizitat salile in care este expus Tezaurul familiei de Wittelsbach fondat in 1565 de ducele Albrecht V. Acesta contine giuvaerurile coroanei, diademe, obiecte in os si cristal de roca, pietre pretioase, insigne si ordine, servicii de masa pretioase etc. Obiectele provin din ateliere locale din Nuremberg, Augsburg si chiar din orient.
Amintim obiecte de mare pret ca Ciborium regelui Arnuf (890) si Crucea reginei Gisela (dupa1006), statuia lui Sf. Gheorghe (1586-1597).
Ciborium este un mic altar care tine anafura si vinul pentru impartasanie.

Tot in acest palat-muzeu, se gasea si faimoasa colectie de arta egipteana, mutata din iunie in noua ei casa, Muzeul de Arta Egipteana din zona Pinacotecilor.

M-am intors pe Ludwigstrasse, am cotit in dreapta pe Von der Tannstrasse si nu departe am intrat in Englischer Garten. Ca si data trecuta, am fost transportata instantaneu in Londra. Ploaia, care de dimineata ma indispusese, se risipise si norii lasasera loc unui cer adanc, senin, patronat de un soare arzator.
Am mers, mers si mers pe aleile ce unduiau, se indepartau una de alta ca sa se apropie din nou. Am ajuns la cascada, m-am oprit pe o banca la umbra pentru a contempla caderea apelor.
Deodata, desi zgomotul apelor era asurzitor, parca am auzit glasuri: doi tineri veneau innot, mai mult impinsi cu mare viteza de apele rapide-stiam ca nu este permis sa innoti in acest fir al afluentului Isarului, dar cine stie? poate ca regulile s-au schimbat.
Mi s-a spus mai tarziu ca de fapt in acest parc, pe firul de apa Eisbach se face surf; acest sport, vechi aici in Munich, s-a dezvoltat si in alte tari din lume: Suedia, Norvegia, Canada, SUA.
Observasem ca apa vine cu o viteza mult mai mare decat o apa curgatoare normala; intr-adevar pompe imping apa formand un suvoi artificial si un val de care profita surfeurii stand pe el cat de mult pot.

Nu am mai ajuns la Monopteros - monument in stil clasic grec desenat de Leo von Klenze, ridicat in 1836 pe un mic deal in parc caci alte lucruri mi-au captat atentia.
Gradina Engleza este un parc urban fondat in 1789 de Benjamin Thompson (Contele Rumford). Are o suprafata de 3.7 km˛, fiind unul din cele mai mari parcuri urbane din lume (mai mare decat Central Park din New York si mai mic decat Phoenix Park din Dublin, care trece drept cel mai mare din Europa). Am lasat in urma perechi intinse pe iarba la soare, familii cu copii ce iesisera la plaje si care cu greu puteau fi opriti sa nu intre in apa pentru a-si ajuta ambarcatiunile de hartie lasate sa pluteasca. Am iesit pe o alee din nou in Leopold Str, chiar vis-a-vis de Universitate.

Munchenul, unul din orasele greu incercate de razboaie, foamete si molimi, se odihneste azi linistit, nu departe de poalele falnicilor Alpi. Numele orasului vine de la calugarii benedictini asezati aici (monch = calugar in germana) in sec 9 d.c.
In Europa suntem inconjurati la tot pasul de legende. Copilul din noi este fericit, se lasa leganat pe aripi de poveste…Catedralele, cu istoria lor adesea trista, trecute prin incendii, molime si necredinta oamenilor, s-au ridicat din cenusa, ca si omul - atat de fragil dar atat de perseverent – si stau drepte in calea timpului.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, orasul a cunoscut o dezvoltare rapida datorita asezarii sale la rascruce de drumuri comerciale. S-au dezvoltat cele mai felurite industrii. Aici este centrul productiei de locomotive a Germaniei, industriei automobilelor; se dezvolta industrii chimice, de cauciuc, de masini unelte, industria poligrafica, mestesuguri manuale, distilarii renumite de bere. Cladiri adesea mediocre au inlocuit pe cele cazute la bombardamente, necesitatea locuintelor si a birourilor scuzand uratenia unora din aceste cladiri. Munca edililor continua: se curata, se repara, se construieste pentru a pastra traditia orasului.

Orasul Munchen este sediul unor companii ca: Allianz (asigurari), AMD, BMW (industrie de masini), MAN AG (maufactura de masini unelte), Linde (gaze), MTU AeroEngins (avioane), IBM Deutschland, Knorr-Bremse AG, Siemens AG (electronice), Philip Moris Deutschland, Edituri si Case de tiparit renumite (locul doi dupa New York).
Nu lipsesc de aici intreprinderi de cercetare in biotehnologie si computere software. Munchen este al doilea centru finaciar dupa Frankfurt.
Studiourile de film Bavaria sunt localizate in Grunwald, o suburbie a Munchenului. Companii internationale ca Precision Plus, McDonald, Microsoft au ales acest oras pentru birourile lor centrale.
Vechiul motto al orasului: "Die Weltstadt mit Herz" - “The global city with a heart”, spune ca Munchen este si va fi apreciat ca un centru international pentru expozitii si targuri.
Aeroportul Franz Josef Strauss este al doilea ca marime in Germania (dupa Frankfurt).
Trenurile S1 si S8 il leaga de Munich si in numai 35-40 min poti ajunge in oras platind 10e la automatul care iti distribuie chiar pe peron biletul.

In Munchen au trait scriitori ca Lion Feuchtwanger si Thomas Mann. Din 1896 cand s-a fondat revista Jungend, orasul a devenit centrul miscarii culturale Jungendstil. Dupa expozitia Blauer Reiter din 1911, orasul Munchen a devenit “mecca artelor moderne”.
Este binecunoscut obiceiul bavarezului de a-si intalnii prietenii la o halba de bere.
Orasul este faimos pentru celebra sarbatoare Oktoberfest ce se desfasoara in complexul Theresienwiese, la poalele statuii Bavariei. Aproximativ sase milioane de vizitatori apreciaza in fiecare toamna berea muncheneza care curge in valuri ridicand temperatura petrecerii campenesti, insotita de feluri de mancare cu specific german. Traditia este ca numai bere muncheneza sa se consume.
In Munchen se produc anual 110 milioane de galoane de bere, consumate in mare parte in oras si regiune. Augustiner Brawerei este una din marcile locale de prestigiu. Aceasta bere se fabrica din 1294, cand Episcopul de Freising deschide o noua manastire Augustiniana la Haberfeld, un oras faimos deja pentru distilariile sale de bere. In 1315, aceasta manastire este incorporata orasului Munchen, iar in 1328, odata cu focul ce a ocolit distilaria manastirii, incepe istoria berii Augustiner Bier. Manastirea a primit aviz sa produca bere si sa vanda in incinta proprie.

Aceasta lege se aplica actual tuturor producatorilor de bere din oras. Augustiner Helles, o bere care este supusa unei a doua fermentatii, este cea mai raspandita; berea nobila Augustiner Edelstoff (dupa cum ii spune si numele), este o bere mai dulce, parfumata, mai acida si mai tare (5,6% alcool).


Vineri. Firma BMW a fost stabilit ca business prin restructurarea vechii companii “Rapp Motorenwerke aircraft” in 1917. Dupa primul razboi mondial, BMW a fost fortat sa renunte la productia de avioane in urma Tratatului de la Versailles. S-a indreptat atunci catre productia de motociclete (din 1923) urmat de productia de masini (din 1928) cand restrictiile tratatului au inceput sa se ridice. Dixi a fost prima masina produsa care a iesit pe drum.
In 2006 productia de masini a firmei (incluzand Mini si Rolls-Royce) a fost de 1366 838 vehicule, fabricate in cinci tari. In 2010, productia s-a ridicat la 1 481 253 vehicole si 112 271 motociclete. (sub BMW si Husqvarna labels).
BMW X3 (E83) a fost facuta de Magna Steyr, o subsidiara a Magnei, Canada, in Graz (Austria), sub licenta BMW pana in 2010. Mai mult de 45 973 masini au fost produse in 2009. Incepand din oct. 2010, noul BMW X3 (F25) este fabricat la BMW US Manufacturing Co., Greer, Spartanburg County, South Carolina, USA

Sediul central al marii manufacturi BMW se afla in cele patru cladiri-cilindru, BMW-Vierzylinder din Munich; de asemenea BMW Tower (BMW Hochhaus) a devenit un insemn german pentru fabricantul BMW din Bavaria timp de 40 de ani si a fost declarat cladire istorica in 1999. Centrul a suferit o refacere totala intre 2004 si 2006.
Turnul a fost construit intre 1968 si 1972, gata la timp pentru Jacurile Olimpice de la Munich din 1972. Inaugurarea a avut loc in 18 may 1973. Inaltimea lui este de 101 m. si este situat aproape de satul olimpic. Cladirea de la picioarele lui imita forma unei amvelope de masina. Arhitectul complexului este Karl Schwanzer.
Turnul central este format de fapt din patru turnuri unul langa altul, cu striuri orizontale si un “mold” pe fatade. In fapt aceste turnuri nu stau pe pamant ci sunt suspendate de turnul central ce le suporta. Constructia lor s-a facut prin asamblarea la sol a fiecarui etaj si apoi liftarea la locul ce urma sa il ocupe in final. Diametrul turnului este de 52.30 m, iar inaltimea de 22 nivele, din care doua in subsol.
Muzeul BMW, cel pe care de fapt l-am vizitat este asezat in vecinatatea turnului. Are scari elegante, spatii largi, o “showcase” pentru exponatele fabricate de BMW. In 2007 s-a deschis o intrare peste strada, facilitand vizita pietonilor. Lustruite, ingrijite si frumoase, exponatele stau libere in spatiu, pe podiumuri sau inchise in vitrinele bine luminate. Motoarele si alte parti delicate stau in vitrine, ferite de praf. O enorma vitrina pe mai multe etaje, adaposteste motocicletele, de la bunicute pana la stranepoatele din timpul nostru.
Afara, pe terasa, cu o bautura racoritoare pe masa, mi-am adunat gandurile si le-am asternut pe hartie. Dar datoria ma chema, era ora pranzului, chiar bine trecuta, asa ca m-am indreptat catre statia de metrou.

Dupa amiaza, la ora 14 aveam deja rezervata o vizita ghidata a operei din Munich, situata in Piata Max-Jaseph.
Leon von Klenze a fost comisionat de Ludwig I pentru a desena Max-Joseph Platz, la sudul marelui palat. Pentru ca regele Ludwig I sa aibe o frumoasa vedere spre piata din birourilor sale, Leon von Klenze a modificat fatada oficiului postal de vis-a-vis in stil italian florentin. Cladirea Teatrului National al Bavariei, construita dupa planurile arh. Carl von Fischer (1811-1818) a ars pana la temelii cinci ani mai tarziu. Restaurata in numai doi ani de Leon von Klentze in stilul neoclasic in care a fost initial conceputa, s-a pastrat pana in zilele noastre.
Scena teatrului este printre cele mai mari scene din lume, concurand cu Scala din Milano si Opera din Viena. Auditoriul poate acomoda 2100 de spectatori. In timpul lui Ludwig II, teatrul a fost gazda multor opere de Wagner, incepand cu “Tristan si Isolda”. Candelabrele de Murano din holuri sunt oferite de Republica Italiana dupa ultima renovare. Am vizitat chiar si loja fam. Wittelsbach. In Germania, Opera din Munich este singurul teatru care respecta si prezerva propietatea acestei familii bavareze.

Dupa o cafea pe terasa cladirii postei, am plecat sa vizitez biserica din Odeonplatz, Theatinerkirche St. Kajetan - este construita in stil baroc italian de Agostino Barelli dupa biserica San Andrea del Valle din Roma, intre 1663 si1669 la ordinul Henriettei Adelaide de Savoy, sotia printului Elector Ferdinand Maria, ca multumire pentru nasterea unui print mostenitor, viitorul Maximillian II Emanuel. Magnificul dom baroc, inalt de 71 m, a fost terminat in 1690 de Enrico Zuccalli care a adugat bisericii si alte doua turnuri ce nu faceau parte din planul original. Fatadele actuale in stil rococo tarziu, dateaza din 1768, fiind construite de F. Cuvillies. Faisenberg a sculptat amvonul din lemn care si azi constitue cea mai de pret parte a mobilierului interior, ce iese in evidenta in comparatie cu piatra de culoare palida a interiorului. Maximillian II Emanuel va fi ingropat intr-o cripta in aceasta biserica. Cele doua turnuri, impreuna cu turnurile bisericii Frauenkirche si Peterkirche definesc cerul Munchenului.

Am mers apoi pe niste strazi catre catedrala Frauenkirche, cea care reprezinta Munchenul pe cartile postale. Catedrala era in constructie si reparatie dar se putea vizita.
De un gotic auster, de o simetrie fara ostentatie, construita de arh. Jorg von Halsbach in 1468, catedrala are dimensiunile 109m x 43m. Turnurile terminate cu cupole in stil renastere, inalte de 99m, dateaza din 1525. Interiorul gotic, cu altare redesenate sub influenta baroca a sec. 18, uimeste prin inaltimea si ingustimea navei centrale. Cele doua randuri de coloane octogonale (22 m inaltime), vazute din porticul de intrare, accentueaza senzatia de ingustime si inaltime a cladirii, lasand impresia ca aceasta este formata numai din nava centrala, ferestrele navelor laterale fiind invizibile din acest punct de observatie. Afara, in fata bisericii, pe un stand trona o frumoasa copie-macheta a ariei respective, incluziv catedrala, in bronz.

Dupa o odihna scurta si o gustare am vrut sa mai vad o data Sendinger Tor platz. Din Karlsplatz, pe Sonnenstrasse am admirat vitrinele frumos aranjate si, pe nesimtite m-am trezit in scuarul plin de flori de vis-ŕ-vis de Sendinger Tor. Putin mai sus, am luat-o la dreapta pe Blumenstrasse; am mers pe Thalkirchner Str privind casele cu frontoane baroce si cafenelele pline de localnici la aceasta ora a serii; am ajuns pe nesimtite la cimitirul Sud Friedhof.
Biserica St. Stephen era inchisa. Am privit din nou in interiorul ei din vestibul prin grila de protectie.
Am citit panoul de la intrare: cimitirul era inchis pana luni, fiind un weekend lung la ei. Soarele, scapatand ca si acum cativa ani cand am vizitat acest loc, lumina frumos aceasta oaza de verdeata si liniste, pe care o zaream abia, privind prin portile de fier forjat. Intentia mea de a cauta mormantul arhitectului Leon von Klenze, care a infrumusetat orasul cu atatea cladiri, s-a spulberat.
Am mai zabovit putin privind copiii ce se jucau intr-un loc amenajat special cu leagane si alte jucarii; unul se urcase chiar pe gardul cimitirului si mergea pe piatra; deodata, ajuns la portile de fier pe care nu putea merge, s-a oprit privind in jur dupa ajutor.
M-am indreptat catre Piata Goetheplatz, intentonand sa fac ceva cumparaturi. In drum, pe Thalkirchner am iesit in Kapuziner St. unde am zarit o alta biserica, dar nu mai aveam puteri sa merg pana la ea. Cu o cina binemeritata in sacosa si o sticla de vin m-am indreptat catre statia de autobuz si am asteptat pe banca indelung pana bus 58 a sosit si m-a dus catre hotelul meu.

Sambata. Am luat tamvaiul 19 si m-am dat jos la Lehel. Am mers pe jos catre Isar iar Monumentul lui Maximilian se vedea in zare. Am luat-o insa spre stanga pe malul apei, si iata ca m-am gasit nu dupa mult timp pe podul spre Friedensengel.
Frumosul pod peste Isar Luitpold are in axa sa monumentul Friedensengel (Ingerul Pacii).
Orasul Munchen a construit in 1896-99, cu ocazia implinirii a 25 ani de la Tratatul de la Versailles, acest monument in varful Colinei lui Luitpold, pe o terasa la care se ajunge urcand nenumarate trepte. Statuia reprezinta pe Atena, zeita intelepciunii dar si a razboiului, tinand in palma mainii stangi pe Nike, Zeita Victoriei.
Daca ocolesti monumentul pe breteaua in panta ce revine in Prinzregentenstrasse, nu departe, gasesti Vila Stuck, vila construita in Jurgendstil german cu influente italiene de Frantz von Stuck (1863-1928), profesor la Academia de Arte din Munchen si unul din menbrii fondatori ai miscarii Secession. Azi casa este muzeu si gazduieste diverse expozitii temporare.

M-am intors pe Widenmayer St si am luat-o spre stanga, spre muzeul de stiinta si tehnologie pe care voiam sa-l vizitez.
De pe podul Maximilian se vedea foarte bine monumentul cu acelas nume tronand pe colina de pe malul drept al raului. Maximilianeum este un mare palat inconjurat de artera Max Plank.

Regele Maximilian II al Bavaria, a inceput constructia palatului in 1857, sub comisia arh. Friedrich Bürklein.
Datorita problemelor ce le ridica terenul dificil pentru construit, proiectul a fost terminat abia in 1874. Fatada care era planuita a fi de stil neo-gotic a fost redesenata la cererea regelui in stil renascentist. Cladirea a fost extinsa in urma lucrarilor din 1958, 1964 si 1992, pentru a acomoda birourile perlamentului care functioneaza aici din 1949.
Nu m-am urcat pe deal sa dau roata cladirii caci se facuse destul de tarziu si voiam totusi sa vizitez Deutsches Museum.
Am mers mai departe, acum strada isi luase alt nume: Steinsdorf St. Pe partea dreapta venind impotriva curentului magnificului rau Isar, se vedea o catedrala. Trecand prin fata ei m-am gandit ca atunci cand voi iesi din muzeu voi fi prea obosita sa mai intru, as ca am traversat si am intrat.

Catedrala Sf. Luca, pe numele ei german Lukaskirche, asezata intre Steinsdorfstraße si Mariannenplatz, este cea mai mare catedrala protestanta din Munich. Construita intre anii 1893-1896, proiectata de Albert Schmidt, este aproape perfect pastrata in forma ei initiala de biserica luterana parohiala. Cele doua turnuri din estul bisericii au aproape 64 m inaltime. Exteriorul este tributar unei arhitecturi romanesti, interiorul este un gotic Rhenish, vechi, bazat pe crucea greaca.
Vitraliile, create la Curtea de Arta a atelierelor din Munich dupa desenele englezului Charles Dixon, cunoscut ca unul din cei mai buni pictori de vitralii din lume la acel timp, au fost partial distruse de marele raid aerian din 6/7 sept 1943. Noile ferestre sunt realizate de Hermann Kaspar in 1946. Altarul este pictat de Gustav Adolf Goldberg si are subiect Inmormantarea lui Isus.
Alte biserici protestante in munich sunt St. Matew (1833) si St. Mark (1877).

Deutsches Museum (pe numele lui intreg Deutsches Museum von Meisterwerken der Naturwissenschaft und Technik) este cel mai mare muzeu de tehnologie si stiinta cu 1,5 milioane de visitatori pe an si 28 000 obiecte expuse din 50 domenii diferite ale stiintei si tehnologiei. Gasesti tot ce vrei : avioane, vapoare, costumele cosmonautilor, sputnice, explicatii de astronomie, de fabricare a sticlei, caramizilor, tesaturilor etc.

Muzeul a fost fondat in iunie 28, 1903, din initiativa lui Oscar von Miller, la un meeting al Asociatiei Inginerilor Germani. Oscar von Miller a studiat ingineria, specialitatea electricitate.
El este cunoscut pentru ca a construit prima linie de inalta tensiune intre Miesbach si Munich (57 km) in 1882, pentru a alimenta expozitia Glaspalat din Munich. In 1883 se aliaza cu AEG si fondeaza primul birou de inginerie electrica in Munich. Deasemenea el este raspunzator pentru alimentarea electrica a Expozitiei din Frankfurt (1891) si alte cateva centrale electrice.

S-a ales ca teren de constructie pentru muzeu, mica insula situata pe raul Isar, numita in trecut Insula Carbunelui (renumita Museumsinsel) care a folosit pentru a face plute de lemn inca din Evul Mediu. Fiind adesea inundata, inainte de 1772, insula nu a avut constructii pe ea.
Pentru a-si arata suportul lor in aceasta intreprindere, participantii la meeting au donat frumusica suma de 260 000 marci si au ales un Comitet Provizoriu care sa se ocupe de executia proiectului.
Printul Ludwig, in calitatea de patron al orasului si protector al artelor, a donat Coal Island ca sit pentru proiect.
Au inceput sa soseasca expozitii care neavand spatiu de desfasurare au fost gazduite in acest muzeu incipient. In nov 1906, expozitiile temporale in National Museum au fost deschise publicului in urma unei importante ceremonii, astfel punandu-se piatra de capatai pentru muzeul de mai tarziu.

Oskar von Miller a deschis noul muzeu in ziua cand implinea varsta de 70 de ani, 2 mai 1925, dupa o amanare de aproape 10 ani. Inca de la deschiderea sa, muzeul ofera posibilitatea vizitatorilor si cercetatorilor de a studia in biblioteca in fiecare zi din saptamana.

O data cu constructia barajului Sylvensteinspeicher, baraj din pamant batut in zona Alpilor Bavariei de sus, s-au putut construi cateva centrale pe afluentii superiori ai Isarului in 1920. Ca de obicei, in urma oricarei modificari facuta de om, ceva se schimba in ordinea lucrurilor. In acest caz, in sezonul de vara, raul Isar se goleste total de apa (greu de crezut vazand volumul de apa ce se scurgea pe el in luna iulie – mult mai mare decat al Dambovitei din Bucuresti). S-a construit un rezervor de apa ale carui baiere se deschid controlat in sezonul secetos, lasand 4 mc de apa sa se scurga pe albia batranului Isar.
Barajul de care am vorbit mai sus este inalt de 44 m si are o lungime de 180 m.
A fost construit intre 1954 si 1959. Din 1959, apa a fost folosita si pentru a alimenta o centrala electrica de 3.2 Mw, care in anul 2000 a juns la o productie de 3.8 Mw.
In timpul marilor inundatii din 2005, nivelul apei a atins cota maxima in rezervor si daca nu ar fi fost posibil reglajul – surplusul de apa a fost eliberat in Isar, pagubele in urma inundatiilor ar fi fost mult mai mari. Barajul de la Sylvenstein si-a demonstrat din plin necesitatea.

In timpul celui de al doilea razboi mondial muzeul a suferit din lipsa de bani, bugetul fiindu-i restrans considerabil cu exceptia anului 1937 cand i s-a permis deschiderea unui nou salon
dedicat automobilului (7 mai 1937). Distrus partial in urma bombardamentelor din 1944, reconstruit imediat dupa razboi, abia in 1990 a atins o suprafata de expunere de cca 55 000 m˛.

In anii 1950, muzeul a avut ca principala preocupare stiintele naturale.
Azi putem vedea o reproductie a pesterii Altamira intr-o ”Camera obscura” in care plafonul este pictat cu acei cunoscuti bouri si mistreti pe care ii putem vedea in pestera originala.
In aug. 1969, capsula spatiala Apollo 8 a fost expusa in muzeu.
In anul 1970 a fost angajat prima data un director permanent, Theo Stillger.
In 1996, Guvernul Bavariei ofera cladiri in istoricul sit Theresienhöhe in Munich, unde Deutsches Museum va deschide un nou Muzeu al Transporturilor (Deutsches Museum Verkehrszentrum), inaugurat in 2003 (respectiv in 2006 – Hall I si II), care azi adaposteste vehicole rutiere de transport si trenuri.

Ce se mai poate vedea in muzeul de pe Isar:
- mai intai superba scara in forma de melc, pe care urcam si coboram fara a-i da cuvenita atentie. Priviti-o de pe ultimul palier, ii veti aprecia frumusetea, curatenia si precizia desenului.
- barometrul, termometrul, higrometrul si anemometrul - pe turnul de fatada ce poate fi vazut din departare, definesc initiala sarcina a cestui turn: de a arata vremea. Azi, turnul gazduieste o statie meteorologica foarte modern echipata, sus in varful sau.
- in interior se gasesc pendulul lui Foucault cat si picturi ce ilustreaza inceputurile industrializarii.
- un mic atelier/magazin unde mesterul confectioneaza obiectele de sticla in fata clientilor, constitue de asemenea o atractie a muzeului.

Obosita am luat tramvaiul 18 care m-a dus aproape de hotelul meu. Am aruncat in urma o ultima privire cu regret ca nu am avut mai mult timp sa ma plimb in parcul de pe malul de jos al Isarului. Deutsches Museum trona pe insula lui din mijlocul raului. Turnul arata fara gres temperatura si presiunea in coloana de mercur. Muzeul isi vedea de treaba lui, continua sa asigure vizitatorilor o gama larga de informatii si sa-si etaleze exponatele pentru beneficiul curiosilor, copii, adulti, cercetatori, iar istoria descoperirilor continua.

Dupa amiaza pasii m-au dus catre centru. Am ajuns in Marienplatz si am luat-o catre Isartor; strada era in reparatii capitale, dar magazinele erau deschise si am intrat in cateva dintre ele.
M-am invartit pe Frauenstrasse si cumva am iesit in St. Jacobs Platz. Am stat pe banca in fata unei interesante fantani-bazin, in care lume se plimba in picioarele goale.
In aceasta piata troneaza sinagoga din Munich, cladire proiectata de Arhitectii Rena Wandel-Hoefer si Wolfgang Lorch, in urma concursului din 2001.
Cladirea s-a construit intre 2004-2006. Tot in aceasta piata se mai afla: Muzeul evreiesc, Muzeul de stat al orasului Munich gazduit in cladirea renovata a arsenalului, iar in spate se zaresc turlele bisericii Kreuzkirche.

Am descoperit aici o zona rezidentiala foarte curata si frumoasa, care era presarata ici si colo de grupuri statuare (caii de bronz din Rossmarkt). Pe Oberanger St. am iesit la Sendlingertor, in jurul caruia era mare activitate. Erau cativa pictori ce-si vindeau tablourile, mestesugari in lemn si metale, chiar niste vanzatori ambulanti de haine.

Am traversat strada si aveam de ales intre a merge drept pe Pettenkofer St pentru a iesi la Theresienwiese sau sa iau tramvaiul 18 pana in capatul strazii mele. Am optat pentru un hot-dog si am luat drumul catre casa pe Sonnen St prin fata marelui oficiu postal. Am asteptat in statie de la Karlsplatz, caci aici veneau doua tramvaie in directia hotelului meu, 18 si 19.
Mi-am lasat cateva cumparaturi ce le facusem in camera, m-am odihnit putin si am iesit iar spre Theresienwiese.

Teii in floare erau tot acolo, poate mai trecuti decat cu cinci zile in urma, caci le scuturasera floarea ploitele cazute aproape zilnic. M-am asezat pe o banca si mi-am savurat jumatatea de ora de liniste si pace, dupa care m-am intors la hotel sa ma pregatesc caci a doua zi de dimineata plecam spre Canada.
Sa mai zic ca nu am avut noroc de zile si seri frumoase in Munich! dimineata tei, tei la pranz, tei dealungul canalului, tei seara in Theresienwiese.


Aug 7, 2013 Mississauga






Mariana Popa    8/8/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian