Dileme: Viata este o vesnică luptă
Cred că titlul de mai sus mi-a fost inspirat de pe vremea când, tinerel cum eram, colectam proverbe, zicale si cimilituri si, dacă nu gresesc, zicala apartine lui Darwin.
Patru cuvinte si cât adevăr în ele!
Copii mici, griji mărunte, copii mari, griji ce încretesc o frunte, spun părintii.
Hei, dar ai crescut, mustata îti mijeste si ai luat hotărârea să te muti din casa părintească.
Nu esti primul si nici ultimul. Vrei – si e normal – să îti hotărăsti soarta singur, să-ti cauti un drum în viată. Incotro să o apuci? Este o întrebare al cărei răspuns nu multi găsesc că e usor.
Da, continui studiile, universitatea îti facilitează un început de drum, dar studiile costă.
Dacă nu ai găsit de lucru, apelezi la părinti sau bati la portile băncilor care adăpostesc si distribuie împrumuturi studentilor.
Sună frumos, sunt sigur, dar iată-te pe lista îndatoratilor si de aici ofertele încurajatoare la alte împrumuturi curg, timpul trece repede si în buzunarul tău se odihneste un credit card.
“Odihneste” este un fel de a spune pentru că micutul dreptunghiular de plastic te ademeneste la alte îndrăzneli de care te-ai pu-tea lipsi.
Asa e ca ati auzit si ati citit propaganda vânzătorilor de automobile ? Nu ai auto, e greu să găsesti de lucru, prietena te priveste bănuitoare si simti că nu faci parte din rasa umană.
Acum ai si masină, dar nu-i nimic, de aia muncesti ca un cal să plătesti ratele care se adună verti-ginos. Si, vrei, nu vrei, te găsesti în lupta cu viata.
“Boss”-ul e un nesuferit, ai impresia că zilele lunii sunt prea putine si chiria bate iar la usă, iar neregularitătile dezvăluite de curând la Biroul for Debt Consolidation, menite a ajuta pe cei apăsati de datorii, nu sunt nici ele un ajutor.
Povestea ce urmează pare să oglindească fidel disertatia mea de mai sus.
Si ceea ce e interesant, e că povestea nu e o fictiune, ci un trist adevăr.
A venit din România asa cum am venit si noi. Bagaje putine, bani si mai putini, dar cu un sac plin de sperante. In floarea vârstei, la o răscruce de drumuri pe care doar un nou venit poate să contempleze.
Unii oameni au noroc si cad în picioare, găsesc mina de aur visată, dar numai oamenii norocosi au noroc.
El a început să dichisească limba engleză, ajutat de prieteni si ceva rude si a găsit de lucru ca masinist, relativ repede.
Călătoream spre “downtown” în metrou în perioada aceea si asa l-am cunoscut când am observat că citea o carte în limba română.
Conversa plăcut, zâmbitor si nu l-am mai văzut câteva zeci de zile, dar când l-am reîntâlnit îi lipsea un deget la mâna stângă. “Accident de lucru”, mi-a soptit cu amărăciune.
Dar, cum spuneam mai înainte, viata este o vesnică luptă si bietul om este supus vremii. Mi-a plăcut băiatul si i-am dat numărul meu de telefon.
Nu mică mi-a fost surpriza când, după vreo doi ani, m-a sunat. Era amărât si disperat.
La lucru, pozitia lui se desfiintase, umbla disperat să găsească un nou loc de muncă si l-am ajutat să lucreze ca sofer la una dintre negustoriile de automobile, nu ca salariat, dar avea câteva zile de lucru pe săptămână.
Rămăsese în urmă cu chiria, trăia de pe o zi la alta, dar avea încă sperante. Reusise să păstreze ceva bani si asta l-a ajutat să poată cumpăra un bilet de plecat înapoi acasă, înfrânt în lupta sa cu viata.
Nu am mai auzit de el. Bietul om sub vremi…Sunt momente în viata omului când el se întoarce cu gândurile telegari încercând să facă un castel din epopeea vietii lui.
Au fost victorii, dar si înfrângeri si nu pentru că nu a încercat sau nu a vroit.
Dar în materialul acesta, al castelului vietii, sunt si elemente firave si slabe ca si mult cunoscutele cărti de joc.
Ne uităm înapoi în vreme si încercăm să facem un bilant. Poate că ar fi mai nimerit să uităm unele capitole Cel mai apropiat ar fi să ne privim în oglindă si să reali-zăm că nu arătăm rău, suntem mai voinici, asprimea ne-a întărit si am învătat mult.
Câteodată, omul învată din experiente amare. Asta e viata si lupta continuă.
Nu este o altă cale.
|
Harry Beer 7/26/2013 |
Contact: |
|
|
