Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Papusile mele

Seara de vara are aripile unui fluture Monarh… Catifelata ei mangaiere ma face sa nu o mai uit, sa o redoresc in anotimpurile reci care – si in privinta aceasta nu am nici o indoiala – in mod periodic ma vor lua in primire. Este prima mea seara de vacanta din acest an si drumul meu – asemeni migratiei Monarhilor – incepe printre dealuri molcome ce ma lasa sa savurez aceasta liniste a unui peisaj cunoscut. Cerul linistit isi etaleaza stelele pe suprafata gandurilor mele.

Calatoresc in timp, regasindu-ma intr-o fotografie usor ingalbenita cu colturile ridicate de atingerea adierii din mine. Stau in picioare tinandu-ma de marginile gratiilor ocrotitoare ale patului meu. Ocrotitoare? Desigur, ne feresc doar de caderile imprevizibile… si totusi, revazandu-le cu ochii de astazi, fixate pe paturile bolnavilor, mi se strange inima… Spatiul lor inchis poate fi infricosator…
Poate de aceea sta langa mine si un catel alb cu o singura ureche neagra. Catifeaua s-a ros de atatea imbratisari. Prin gura intredeschisa se vede un rest de limba. Stiu ca era de un rosu aprins. Ochii de celuloid ma privesc din imagine prietenosi. Ursuletul – de catifea si el – doarme inca, cine stie unde? Erau singurele mele jucarii, aduse de tatal meu dintr-o calatorie facuta la Bucuresti. In anii in care reusisem sa nu mai cad din colivia noptii, primisem doua papusi micute, rigide, pe care le aranjam mereu si mereu intr-o alta configuratie pe pervazul larg al ferestrelor. Povestile se nasteau si se derulau in fiecare zi din nou, in timp ce le priveam.

Prima mea papusa “adevarata” avuse codite blonde si ochi albastri ce clipeau la fiecare miscare. Purta o creatie pastel in nuante roz si albastre. Mi-a fost daruita de un prieten la o varsta cand nu ma mai jucam cu papusi, dar le pretuiam in mod deosebit ca si mascote.
Toate aceste marturii ale unei afectiuni marturisite sau doar banuite, revenisera cu o claritate neobisnuita in aceasta ultima dimineata de vineri dinaintea vacantei. Le revazusem pe toate in timp ce-mi impachetam marionetele de mana si cele pentru degete. Odihna li se cuvenea si lor dupa ce ma insotisera zilnic in orele de terapie a vorbirii. Copiii se articuleaza mai usor imaginandu-se in rolul papusilor.

M-am simtit si eu deseori transpusa in lumea marionetelor la fel ca si Lili din filmul cu acelasi nume. Realizat dupa nuvela “The Man Who Hated People” de Paul Gallico, pelicula ne duce in lumea reveriilor trezita de ele. In acelasi timp insa, aceasta sublimare ne poate ajuta sa ne deschidem sufletul, sa ni-l imbogatim…

Pana si papusarii de meserie, care lucreaza de zeci de ani pe scena, marturisesc aceasta. Ascult acum cu interes interviul realizat de doamna Felicia Ristea pentru emisiunea Radioenciclopedia banateana (Radio Timisoara) la Teatrul de Papusi Merlin, cu ocazia spectacolului jubiliar al piesei “Noua poveste a Scufitei Rosii”. Dupa 30 de ani de prezenta neintrerupta pe scena teatrului s-au reintalnit la sfarsitul lunii mai a anului 2013, toate cele 8 distributii care au interpretat aceasta poveste al carui libret l-am scris eu. 30 de ani pe scena, sarbatoriti la data de 30 mai … O coincidenta simbolica. Eva Labady, directoarea teatrului, a reusit sa ne adune pe noi toti – libretista, compozitoarea, artistii papusari, regizorii distributiilor, directorii de teatru dintre 1983-2013, impresarul din anii urmatori premierei, scenaristii, creatorii de papusi, croitorii, tehnicienii luminilor si ai scenei, secretarii literari – cei care am contribuit la nasterea si supravietuirea acestui muzical pentru copii, sa ne readuca pe aceeasi scena a unui teatru al viselor si amintirilor. Unii au sosit la aceasta sarbatoare inedita din alte colturi ale Europei.
Muzica compusa de Rodica Giurgiu a inaripat din prima clipa sufletele tuturor ascultatorilor si pasii actorilor. Textul si muzica au dat viata papusilor, facilitand improvizatiile ludice, creative ale papusarilor. La premiera din 1983 papusile erau construite fara gura, ceea ce crease in acei ani probleme cu cenzura. Respectand istoria piesei, nici papusile de astazi nu au gura. Si totusi… Tot ce se spune, tot ce se canta pe scena atinge sufletul celor din sala. Copiii participa la fiecare scena. Pe tot parcursul spectacolului exista o interactiune plina de prospetime cu micii spectatori. Cu totii aplauda fericiti atunci cand lupul mananca gris cu lapte in loc sa infulece bunicuta. Deasemenea si in momentul in care lupul se imprieteneste cu Scufita Rosie izbucnesc strigate de aprobare si incantare.
Cred astazi, ca papusile “mele” au fost mereu doar aparent tacute. Cred, ca ele au reusit sa transmita neintrerupt ideea prieteniei in care eu am crezut intotdeauna. Da, eu sper ca si-au adus contributia – chiar daca doar la fel de mica ca si o portie de gris cu lapte – la invingerea prejudecatilor.





Julia Henriette Kakucs    7/11/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian