Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sânzienele, stâna noastră de basm

În ziua cea mai lungă din an răzbate de peste veacuri, din vremea dacoromanilor dacă nu mai de dinainte, o sărbătoare deopotrivă cosmică si crestină. Pe 24 iunie sărbătorim Sânzienele – sărbătoare sinonimă cu Drăgaica în Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei – , dar si, în prima zi dupa Rusalii, nasterea Sf. Ioan Botezătorul.

La trei luni de la Ziua Cucului (25 martie, aproape de echinoctiul de primăvară, atunci când în calendarul crestin se sărbătoreste Buna Vestire), adică de când pasărea-oracol începe a cânta începerea noului ciclu cosmic, dar si a prevesti destinul oamenilor în stare să o asculte cu urechea ascunsă a sufletului, cucul amuteste brusc în ziua solstitiul de vară, numită în limbaj popular Amutitul Cucului.

În aceasta zi, viata si ciclul cosmic al naturii ajung la apogeu. În jurul nostru natura nu mai scânceste timid, primăvăratic, ci îsi cântă liturghia supremă. Focul solar hrăneste sevele ierburilor îmbiindu-le să se ia la trântă cu înăltimea copacilor. Cucul amutesste; dar simfonia câmpului si a pădurii continuă în triluri inconfundabile de mierle, ciocârlii, sau albine, greieri si gâze nevăzute. Florile de sânzaiene, galbene sau albe, îsi desfăsoara petalele în plenitudinea lor, anuntând ochiul că timpul cel mai lung a sosit. Rădăcina grânelor se usucă, transferând întreaga viată acumulată în boabele pârguite, care asteaptă prefacerea în pâinea noastră cea de toate zilele. În cântec si joc viata calcă peste moarte îngropând-o în cele mai tenebroase adâncuri.

În noaptea de Sânziene gaura deschisă la mijlocului cerului lasă lumea de dincolo să pătrundă în lumea de aici, de aceea se si fac pomeni de Mosii de Sânziene. Tot acum, în miezul noptii si din mijlocul cerului, ajung în lumea mundană, în cete, si Sânzienele, zâne înselătoare împărtind, după caz, binele si răul, frumosul si urâtul. Sânzienele pot da rod recoltelor, înmultesc animalele si dau leac si miros vegetatiei, dar, asemănător ielelor, pot trezi urgiile naturii, aduce boala, pedepsi păcătosii – lovindu-i de boala “luatul la Drăgaică” – sau secătui rodul holdelor.

Tăranul, omul naturii create si a timpului revelat, trăieste plenar această magie a naturii, a vietii si a fortelor cosmice. De aceea se si scoală de Sânziene dis-de-dimineată pentru a prinde răsăritul soarelui, pe care-l vede crescând pe o linie tremurândă si nu dreaptă ca de obicei, jucând si el în felul lui alături de natura si de Sânziene.

La lăsarea serii, copiii si feciorii satului, urcati pe dealuri, aprind făclii făcute din lemn de molid uscat, de care este prinsă răsină de brad si cânepă care, arzând, răspândesc un miros înmiresmat, unic. Flăcăii, după ce s-au strâns în cerc pentru a-si aprinde făcliile, se aliniază pe coama dealului rotind făcliile aprinse în directia mersului soarelui pe cer si strigând “făclia măăă…” . Strigătele tineresti si boarea de răsină arsă creează o atmosferă magică prin care câmpurile, livezile si pădurile se purifică si împlinesc. Prin trecerea făcliilor printre picioare, ritual care semnifică săritul peste foc, acesti copilandri trec ei insisi într-o lume mai curată, purificată. Înainte de a se stinge făcliile, omuletii înflăcărati coboară în sat la părinti si predau făcliile arzânde pentru a fi îngropate în mijlocul gospodăriilor. Prin acest obicei întregul univers sătesc este purificat si fertilizat, împlinit.

În dimineata de Sânziene, fetele si feciorii satului plămădesc cununi de flori de sânziene, câteodată împletite cu spice de grâu. Purtarea cununii de sânziene, ca substitut al sacrului menit omului profan, înseamnă, mai ales, transferul fertilitătii divine în om si în lume. Cununa, împletită în formă de cruce la flăcăi, si rotundă la fete, este aruncată temător pe casă. Dacă se opreste pe acoperis, atunci posesorul cununei va avea parte de bucurii; dacă nu, atunci relele pamantului – inclusiv moartea – se vor abate asupra sa. Fecioarele mai pun florile de sânziene sub perna seara înainte de culcare, având credinta ca-si vor visa ursitul.

Un element plin de frumusete al acestei sărbători ancestrale îl constituie Jocul Drăgaicei, mentionat pentru prima dată în Moldova de Dimitrie Cantemir. Amintind de Marea Zeita agrară neolitică, identificată de asemenea cu Diana si Iuno din mitologia romană, si cu Hera si Artemis, în cea greacă, Drăgaica pluteste prin aer sau umblă pe pământ, si, insotită de o ceată de zâne si fecioare cântând si dansând, împlineste bobul spicului de grâu, dă miros plantelor de leac, apără holdele de piatră (grindină) si copiii de boli. Dacă i se nesocoteste ziua, Drăgaica porneste urgiile cosmice, secătuieste plantele, si aduce boli ignorantilor.

În sudul Munteniei rolul Marii Zeite agrare este jucat de o tânără îmbrăcată în rochie albă mireasă, cu cunună de sânziene la cap. Recuzita Drăgaicei cultice mai cuprindea năframa, marama si basmaua, care era fluturată în timpul dansului. Drăgaica era însotită de două sau patru Drăgăicute, sau, atunci când ceata avea steag, de cinci. Steagul, împodobit cu flori de sânziene, spice de grâu si legături de usturoi, avea la vârf o cruce de lemn încărcată cu băsmălute, mărgele si hăinute de copii. Pe cântec de fluier sau cimpoi, ceata de fete sar si dansează, fluturând steagul si basmalele. Uneori, Drăgaicutele poartă cu ele coase sau seceri – simboluri ale actului tăierii grâului, adică al încheierii ciclului de la sământa semănată la sământa recoltată – cu care se duelează ritualic, sfăsiind basmalele si împărtind peticele gospodăriilor din calea lor. La fel ca si Călusarul, care se desfăsoara odată cu sosirea echinoctiului de primăvară, Jocul Drăgaicei simbolizează în esentă victoria vietii asupra mortii, a fertiliătii asupra sterilitătii, a luminii fată de întuneric, a albului fată de negru.

Ritualurile si ceremoniile solstitiale dedicate Sânzienelor arată frumusetea si bogătia spirituală fără egal a vechiului român, care a fost, esentialmente, până acum mai putin de o sută de ani, tăran sau păstor. Exploziile de sacru si trăirile cosmice celebrate de Sânziene au fost remarcate si încorporate în cultura română de scriitori de seamă ca Mircea Eliade si Mihail Sadoveanu. În superbul său roman Noaptea de Sânziene, M. Eliade leagă întreaga actiune a romanului de această sărbătoare populară. Stefan Viziru – Stefan nume derivat din grecescul Stephanos care înseamnă “coroană” – , personajul principal al romanului, credea în puterea mitului si magiei de tipul ceremonialului Sânzienelor, si în evadarea de sub ticăitul neînduplecat al orologiului – timpul profan – care anuntă nimic altceva decât moartea iervocabilă. Stâna reprezintă în acest roman acel refugiu fantastic, mitic, capabil să ferească omul de vesnicia mortii.

Astăzi, într-o lume mai mult nivelator-hedonistă, acum când ticăitul orologiului modernitătii nu exprimă altceva decât un sfârsit definitiv, calcule si procente sterpe, menit să distrugă ultimele fioruri identitare originale si originare, avem nevoie, mai mult ca oricând, de magia Sânzienelor si de stâna în care să ne refugiem în fantastic si frumusete.

Din această nevoie identitară, de magie si de absolut, de reverentă în fata străbunilor si a traditiilor, poate, două drăgăicute din Bucuresti, au initiat, de Sânziene, ziua universală a iei românesti. De 24 iunie românii de acasă si de pretutindeni sunt îndemnati să se exprime ca români, purtând pe ei o ie. Nicolae Iorga spunea că “haina e podoaba trupului, trupul podoaba sufletului, iar sufletul se cade să-l tinem asa încât să nu injosim insusi numele de om” (N. Iorga, Pentru Tăranul român, p. 36). De ce n-am arăta, măcar o dată în an, că stim de unde venim, ce suntem, si încotro ne indreptăm? Că omul din noi, cu trupul si sufletul frumos, este gata să se deschidă spre celălalt, altfel, transtemporal, original? Că mai avem o stână unde ne putem retrage în basm si frumusete? De Sânziene, ia sus!

P.S.: Initiativa drăgăicutelor poate fi văzută pe internet aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=378996438885363&set=a.378996425552031.1073741866.286810884770586&type=1&relevant_count=1

P.P.S: Pentru cei care nu au încă o ie acesta se poate lua de aici: http://blouseroumaine-shop.com/



Toronto On / Iunie 2013




Cristian Medelean    6/18/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian