Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu Vavila Popovici

- Ionut Dusca: Vavila Popovici, ce nume frumos! Ce origine are acest nume? Dar purtătoarea acestuia?
- Vavila Popovici: Mă bucur că vă place acest nume. M-am născut în ziua de 24 ianuarie si m-au botezat în aceeasi zi, de teamă să nu mă piardă, cum se spunea. Bunica care se afla de fată le-a sugerat să-mi dea numele sfântului din acea zi, ca să-mi poarte noroc. În calendarul ortodox era trecut Sântul Mucenic Vavila. Nasa se numea Maria si preotul a grăit: „Se botează în numele Domnului Vavila – Maria”. În certificatul de nastere a fost trecut numai primul nume: Vavila. Popovici este numele de familie pe care l-am obtinut prin căsătorie. M-am născut în nordica Bucovină, din părinti născuti si ei tot în aceeasi parte a tării.
Despre Sfântul Mucenic Vavila se spune că a fost a fost episcop al Antiohiei între anii 237-253 d. H. În anul 250, pe vremea împăratului păgân Decius care a domnit între 249-251 d.H. – prigonitor al crestinismului – a fost prins si împreună cu trei tineri cărora le era dascăl, a fost întemnitat, legat în lanturi si refuzând să renunte la credintă i s-a tăiat capul atât lui, cât si celor trei tineri. Persecutia crestinilor începuse din anul 64 odată cu împăratul Nero si ar fi durat până în anul 313.

- Am văzut că aveți calificare si de inginer. Sunteți un inginer ajuns scriitoare sau o scriitoare ajunsă, de nevoie, si inginer?
- Scriam poezii încă din vremea copilăriei, despre flori, prietenie si mai apoi… despre dragoste. Poate că se iveau datorită trăirilor mele extatice, poate faptului că am luat contact devreme cu poezia scrisă si aveam obiceiul să memorez poeziile care-mi plăceau, poate a fost un dar de la Dumnezeu, nu stiu! Mai aveam si un bunic căruia îi plăceau versurile si care m-a învătat multe poezii. Apoi, am scris în anumite perioade ale vietii versuri pe care nu le-am publicat, nici nu mă gândeam să le public. Se alăturau activitătile mele artistice… Am dorit, la cei 17 ani când am absolvit liceul teoretic, să îmbrătisez o carieră artistică. Nu s-a putut. Absolvind un liceu teoretic, cu o pregătire bună si cu rezultate bune la fizică, chimie si matematică (fizica mi-a plăcut în mod special!), am mers pe drumul stiintei. Obtinând diploma de inginer, am lucrat la început în învătământ (am predat matematica si fizica), apoi în cele două mari Combinate din tară, cel Chimic din Borzesti si cel Petrochimic din Pitesti. M-am pensionat pe caz de boală, am continuat cu traduceri tehnice efectuate în baza unui certificat de traducător. Stiinta mi-a dat multe cunostinte, literatura a încercat să mă învete ce să fac cu ele. Se spune că stiinta este cea care îti exersează mintea, preocupările artistice si literare ti-o slefuiesc. Între timp (care timp? mă întreb acum, fiindcă lucram în fabrică câte zece ore, acasă aveam copiii…) mai scriam si poezii. Târziu, câteva persoane au citit cele scrise si le-au apreciat, m-au încurajat, chiar am fost putin speriată, fiindcă nu îndrăznisem să compar vreodată poeziile mele cu ale altui poet. După ce au apărut câteva poezii publicate în reviste, a fost cu adevărat extraordinar să aud de la persoane cunoscute, dar si necunoscute până atunci, că au citit poeziile si că le-am înseninat clipele vietii, altii spunându-mi că s-au recunoscut în poeziile, mai târziu în cărtile mele de proză, fiindcă a venit un moment al vietii când am simtit nevoia să povestesc despre viata pe care o trăiam. Mi se părea că pot, într-un fel, îndrepta asprimile vietii. Credeam! Mi-a plăcut să scriu totul la persoana întâi, mi s-a părut că asa pot fi mai aproape de cititor. Când scrii la persoana întâi, cititorul poate să-si închipuie că toate sunt întâmplări trăite de autor, dar nu este întotdeauna asa. Poti să vezi răul si binele altcuiva, fără să experimentezi pe propria-ti piele si să-l redai ca si cum ti-ar apartine, fiindcă l-ai putut întelege foarte bine. Scriind, la un moment dat mi s-a întâmplat să amestec autobiografia sau biografia cuiva cu fictiunea si aceasta nu pentru a denatura realitatea, ci pentru a pune accent pe câte ceva; înaintând în scris, îmi dădeam seama că nu întotdeauna poti ajunge la ceea ce ai visat. Mă culpabilizam ori de câte ori îmi dădeam seama că nu am îndrăznit, sau mă revoltam, sau sufeream de câte ori îmi dădeam seama că nereusita se datora faptului că unii s-au opus brutal drumului în viată (al meu sau al altora) si atunci fabulam pe lângă acel subiect. Fabulam este poate incorect spus, de fapt intram în interiorul ascuns al fiintei, răscoleam adâncuri, căutam căi de salvare a fiintei. Uneori nu era nevoie s㠄fabulez”, fiindcă întâmplarea pe cât era de reală, pe atât era de tulburătoare. În anumite cărti porneam de la o întâmplare si cu cât o descriam mai mult, mă identificam cu persoana care trecea prin acea întâmplare si către sfârsit parcă aveam impresia că toate acele stări au fost trăite de mine; suferinta personajului meu se suprapunea suferintei mele. Da, în final pot spune că scrisul meu este un amestec de inconstient, autobiografie si fictiune, fiindcă slavă Domnului, viata mi-a fost plină de întâmplări. Dar, subliniez, sunt cărti care redau fidel întâmplările vietii prin care am trecut. Mi s-a întâmplat la fiecare carte să fiu întrebată: „Ati scris despre viata dvs., nu-i asa?” Acum, fiindcă scriu într-o nouă carte câte ceva despre Brâncusi, îmi vine în minte răspunsul lui la unele întrebări insistente despre semnificatia operei lui: „Aceluia care nu găseste cheia, eu nu am cum să i-o ofer”.

- Cum ați descoperit America? Mai ales că v-ați stabilit acolo la o vârstă la care alții caută locuri mai retrase, mai linistite pentru a-si scrie memoriile în voie. De ce ați ales să trăiți vârsta a treia ca un adolescent care îsi ia lumea-n cap si fuge în alt colț al lumii?
- Drăgută întrebare, dar la care îmi este putin cam greu să vă răspund în câteva fraze. Am iubit si iubesc mult tara mea frumoas㠖 România, dar am hotărât să o părăsesc si să vin alături de copiii mei care s-au stabilit aici. Rămăsesem singură. Si vă mai fac o mărturisire: îmi pregătisem un loc linistit în tara mea, undeva la poalele unui munte, unde speram să fac ordine în scrierile si ideile mele, dar n-a fost să rămână al meu acel locsor îndrăgit si atunci m-am aventurat, am rugat copiii să mă ia. Chiar scrisesem o poezie la vremea aceea: Ca un stol de cocori trec anii în zbor./ În urmă rămân iubiri, bucurii, suferinte./ Înainte – sperantă si teamă./ Doar voi bucuria mi-o puteti reda,/ doar voi teama din suflet mi-o puteti alunga!/ Copiii mei, luati-mă cu voi, lângă voi…(…) În apele adânci ale gândirii / să mai pot clădi povesti ale toamnelor vechi/ si-ntelegerea profundă a omenirii/ s-o găsesc în voi, perechi-perechi./ Să cobor treptele scărilor ultimilor ani,/ răzimată de bratele voastre tari.

- Cum vedeți comunitatea românească de SUA? Sunt românii acolo la fel de uniți ca si în țară?
- Am cunoscut comunitatea românească întruna din frumoasele duminici ale lunii ianuarie a acestui an, la Biserica Ortodoxă din Durham NC, unde am vorbit despre viata lui Eminescu si am recitat câteva poezii ale lui. Am fost primită cu căldură si mi-am dat seama că românii de aici rămân aceiasi oameni calzi si care se ajută între ei. În tara noastră însă, oamenii s-au mai schimbat…Cum ar zice tăranul român: „Parc-a dat dihonia-n ei!”

- Ați dori să vă implicați în proiectele comunității românesti din SUA? Credeți că există o sansă ca spiritul românesc să nu fie uitat peste Ocean?
- Este greu la vârsta aceasta, dar încerc pe cât pot să fiu utilă, să amintesc prin scrierile mele adevăratul spirit românesc care poate fi exemplar în lume. Românii sunt frumosi la trup si la suflet! Si-apoi, cred în cele spuse de Tomas Mann, c㠄nu trebuie să li se răpească umanistilor functia de educatori, deoarece numai ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitătii si frumusetii omului”. Între revistele si ziarele românesti si cele din Statele Unite ar trebuie să existe o legătură, o colaborare mai intensă, să fie traduse articolele mai importante din limba română în engleză si invers si preluate în acest mod de ziare si reviste. S-ar produce o osmoză a ideilor, a culturii în general.

- Doriți să rămâneți definitiv în SUA?
- Bineînteles. Nu am altă cale de ales. Uneori regret ca nu am venit mai devreme, să pot să fiu cu adevărat utilă acestei tări, acestor oameni harnici, intuitivi, pe care nu toti îi înteleg si de la care si eu as avea multe de învătat, chiar si la această vârstă.

- Revenind la cariera literară, am observat că aveți un debit inspirațional destul de ridicat, peste 20 de cărți publicate, o bună parte din proza dumneavoastră se bazează pe memorialistică? Sunt locurile copilăriei dumneavoastră un adevărat paradis?
- Să vă răspund pe rând la întrebări: Toată viata am scris numai când am fost inspirată, când îngerul mă aseza la masa de scris si îi auzeam soaptele, vorba lui Petre Tutea: „Inspiratia se aude, nu se caută, se ia, nu se întreabă cine dㅔ. Nu am scris niciodată la cerere… Măcar în zona aceasta m-am simtit liberă! Am scris si poezie si proz㠖 jurnale, romane, eseuri, amintiri. Părerea mea este că orice scriitor trebuie să încerce aventura mai multor genuri literare, chiar dacă în final izbutirile diferă; de înfrângeri ne izbim pe parcurs.
Poezia consider că alină, îmblânzeste trecerea anilor, face viata mai suportabilă… Articolele, eseurile pe care le scriu cred că sunt, după cum spunea Ion Caraion: „un factor de dezacord creator”. El vorbea despre poezie dar cred că este valabil si pentru jurnalism, eseistică.
Asa este, o bună parte din proza mea se bazează pe memorialistică, dar nu numai. Sunt, da, unele cărti în care am redat fidel realitatea trăită. În general amintirile mă pasionează. Alteori am pornit de la o idee, nestiind unde am să ajung si am găsit, pe traseu, grămăjoare de idei. Trecutul ne vorbeste si trebuie să-l ascultăm fiindcă acolo se află rădăcinile noastre. Viitorul nu vorbeste niciodată, nu are glas. Iar în ceea ce priveste prezentul „există un singur azi, restul e trecut”, spunea Octavian Paler.
Cred în confesiunea prin rememorare la care trebuie să se adauge introspectia si analiza, atât cât poate fiecare dintre cei care scriu, după cunostinte si simtăminte. Chiar dacă confesiunea pleacă de la subiectivitate, ea transcende caracterul personal al comunicării si reprezintă, de cele mai multe ori, eul colectiv. Emil Cioran spunea: „Vorbesc mult de mine, dar un autor trebuie să facă acest lucru.(…) Nu există literatură impersonală”, iar Octavian Paler: „Nu pot să scriu fără să mă descriu”.
Referitor la copilărie – este perioada cea mai frumoasă a vietii unui om, oriunde si oricum s-ar petrece, ea constituie mai târziu paradisul, basmul vietii sale. Scriam într-o carte a mea: „Amintirile din copilărie vin precum valurile unei mări sau ale unui ocean, spre țărm, aducând cu ele scoici întregi, altele sparte, unele albe, altele colorate…”

- Mai sunt cărțile o pasiune pentru cei tineri?
- Ar fi păcat să se renunte la cărti! Citind ziarele, ascultând radioul sau privind televizorul, te informezi si este necesar, dar nu suficient. Literatura este scrisă ca să comunice ceva despre om, să lase urme despre o viată, un destin, din care poti învăta multe. O carte este bine să te însotească peste tot, în călătorii, în momente de asteptare, înaintea somnului de noapte, fiindcă doar ea îti dă posibilitatea să te opresti si să reflectezi asupra celor scrise, să vorbesti cu tine însuti, să fii de acord sau nu cu cele scrise sau să adaugi o idee de-a ta. Este si un exercitiu al mintii, dar si o podoabă a ei. Pablo Neruda scria printre altele: „ moare câte putin cine nu călătoreste, cine nu citeste, cine nu ascultă muzică, cine nu caută harul din el însusi…”

- Nu v-a tentat nici o clipă să renunțați la limba română si s-o înfiați pe cea engleză?
- Limba română este spațiul în care mă simt bine. Voi scrie în româneste pentru că asa m-am născut si asa voi muri, vorbind si scriind „pe limba sufletului meu”. Si marii oameni de cultură români care au trăit departe de tara în care s-au născut, au scris în limba lor. Emil Cioran a renunțat la limbă, poate că i-a fost usor si poate a gândit că astfel va pătrunde mai repede în literatura universală. A riscat, dar a avut timp si a reusit. Si-apoi, limba română mi se pare atât de cantabilă, expresivă, se pretează foarte bine poeziei, eseului. Limbă romanică. Înainte de a părăsi tara, nepotica mea a cântat pe scena scolii acompaniindu-se la chitară, „Limba noastră”. Si acum îmi sună în urechi cântecul si cuvintele lui Alexei Mateevici: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un sirag de piatră rară/ Pe mosie revărsată. (…) Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng si care-o cântă/ Pe la vatra lor tăranii…”

- Care este cea mai profundă dorință a dumneavoastră?
- Să las în urma mea măcar câteva poezii care să fie primite în sufletele oamenilor.

- Ce contează mai mult pentru dumneavoastră: o realizare profesională sau una personală?
- Întrebare dificilă, răspuns dificil. Totusi, din experienta proprie, pot spune că, pentru o femeie prioritatea diferă fată de un bărbat. Dacă pentru bărbat este ceva mai simplu, fiindcă de regulă el tinde spre o realizare profesională, femeia este pusă în situatia de a alege sau de a încerca ambele realizări, tinzând mai mult spre a doua, dar de la un timp balanta poate înclina în cealaltă parte. Simultan, nu pot fi făcute. Pe rând, da! Dar pentru aceasta trebuie întelegere, iubire si altruism din partea fiecăruia. Dacă optezi pentru realizarea profesională, nu-ti poti bate joc de ea, fiindcă înseamnă că îti bati joc de tine. Este o datorie si trebuie făcută cu pasiune si devotament, fiindcă te realizezi profesional dacă reusesti să te afirmi în mediul în care lucrezi, prin anumite calităti de om – muncitor, serios, punctual, ambitios, sincer, comunicativ, calităti care să multumească pe cei din jur si să te facă să te simti bine. Ori, atunci nu mai ai energia necesară satisfacerii realizării personale. Ai vrea, dar nu se poate. Esti femeie, ai fragilitatea ta, ai timpul tău limitat etc. Dacă totusi doresti realizarea personală, te retragi din cea profesională pentru timpul cât ai de construit viata personală. Multi încearcă ambele realizări simultan si nu reusesc din varii motive: nu sunt întelesi (întelese) de parteneri, nu au timpul necesar la dispozitie, nu au banii necesari pentru a compensa unele lipsuri, si cum am spus, poate nu au nici energia necesară. Copiii dacă îi faci, trebuie să stii că cer sacrificii din partea ta. Nu te sacrifici pentru ei, rezultatele se vor vedea mai târziu. Sotia sau sotul are nevoie si el de dragoste si sacrificii din partea ta, nu-i acorzi, l-ai pierdut (ai pierdut-o)! Din acest punct de vedere, viata este grea, problemele sunt greu de rezolvat, dar nu imposibil. Realizarea personală trebuie totusi încercată, sub diverse forme, mariaj frumos, copii frumosi, chiar artă sau literatură; este ca o bijuterie la care visăm multi dintre noi, dar… „Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile,/ câte oare le va sparge/ vânturile, valurile?...” (M. Eminescu)

- În încheiere ați dori să transmiteți un mesaj cititorilor Mesagerului Românesc?
- Mesajul meu, ca de fiecare dată, este: să iubească mult si să viseze mult, ori de câte ori realitatea din jur îi va obosi. Să citească mult…. Iată, să citească în continuare această tânără si promitătoare revist㠄Mesagerul Românesc”, devenită punte de legătură între românii de pretutindeni.

interviu preluat cu amabilltatea publicatiei Mesager Românesc,




de Ionut Dusca    6/17/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian