Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini : Exodul estului spre vest

După ce poporul român a pribegit o jumătate de secol, prin stepele sistemului comunist, în marsul fortat al învinsilor, ce-i trăgea zilnic în suflet, clopotele umilintelor, si-a văzut într-o zi de iarnă, la lumina zăpezii, umbra libertătii. Dintr-o dată s-a văzut la răscruce de vânturi, fluierându-si libertatea care, nu stia cum s-o folosească, căci îsi pierduse busola, harta si felinarul credintei, în trecerea lui prin marea rosie a comunismului. Sa văzut bietul om ca scăpat de la ocna, iesit din subteranul întunecat unde, toată viata îsi săpase propriul mormânt, sapandul pe altul, unde nu i se ceruse niciodată să-si iubească aproapele, ci să-l pârască, ca să-i ia capra.

În acea lume închisă , fără nici o scoală care să-i facă cunoscute legile civice si morale, să-i clădească caracterul de om, apărându-i iubirea, dreptatea, întelegerea, demnitatea, sfidând ridicolul si ura. Singura institutie ce mai forma caractere înalte era Sfânta Biserică, pe care o denigraseră fortele ideologice , atât de mult, că putini mai erau cei care îsi luau lumina de acolo. Acest portret de robot uman, construit în omul nou, nu mai credea vreodată să mai iasă din ocna destinului, incat, dupa revolutie, când s-a văzut afară pe câmpia libertătii, ca un orb, orbecăind în lung si-n lat, nu cautand comorile libertatii, ci infuptandu-se din laturile libertinajului, ce aveau sa-l faca sef la troaca de porci.

Căuta să-si recupereze libertatea vorbirii, acea bucurie de-a spune tot ce gândesti, fără opreliste, care rapid a declansat războiul cuvintelor, acele ciocniri în dispute acide si păreri ofensatoare. În toate zonele vietii, clocotea oala răzbunărilor desupra jarului încins al trecutului, în special pe clasă politică, care încă le tinea rana deschisă văzându-i pe vechii tovarăsi în fruntea tării. Cum ar fi putut fi bietul om împăcat cu prezentul care-i ameninta scumpa libertate, văzând că idealul lui se scurgea nu spre lumina, ci spre galeriile subterane, spre cei cu bâta, cei cu lipsuri de credintă, de iubire, si vointă. Tot omul de atunci se zbătea să se ridice, să umble mândru de el însusi, necunoscând cât de fragilă îi era firea, în urma dezordinelor traumatice a trecutului. Nu-si putea vedea lăuntricul, plin de pânze de păianjen, subt de valoarea sinelui, cu stimă la pământ, năclăită de propaganda comunistă, ce pusese la rang de virtute, smecheria, dezbinarea, îngâmfarea, ura, negativismul, critica, contradictia. Astfel ca sufletul său, îsi ingropase de mult darurile ceresti, acele virtuti de onestitate ce te pun să-ti citesti fericirea în pagina altui suflet, in binele tuturora, si să-ti vezi frumusetea în privirea celuilalt.

Iesit poporul nostru din mila lui Dumnezeu, la lumina sfanta a libertatii, rupandu-se din lanturile dictaturii, era firesc să umble buimăcit si dezorientat, o vreme, în neputinta de-asi vedea lipsurile morale si civice, pentru ca timp de cinci decenii, propaganda ateista ii strecurase în toate colturile ascunse ale sinelui, egoismul, răutatea, ura, fătărnicia, sălbăticia si îngâmfarea. Fără stirea omului crescuseră în întuneric, acele liane salbatice ce-i înăbusiseră firea lui cândva nobilă, abolindu-i apartenenta la lucrările binelui, încât nu se mai putea vedea omul pe dinăuntru căci, nu avea oglinda cerului răsfrânta în sufletul lui. Iesit ca un ocnas din măruntaiele pământului mustind a indoctrinare, nu era obisnuit cu viata la suprafată, liber să facă ce vrea, fără să-l mai conducă cineva. Parcă se ferea să dea fată cu realitatea la lumina zilei, de care se sperie, căci tot ce se întâmpla în jurul lui, nu semăna cu libertatea din visurile lui, cu acea societate boemă, îmbrăcată în amabilităti si calde cinstiri, ci o lume dezlantuita de fruie si rasucita ca o frutuna.

După revolutie, abia intrati într-un timp cu multe orizonturi, cei multi erau fără nici un mijloc de orientare, lipsindu-le harta firii umane, balanta cumpatarii, busola sociala si felinarul credintei, nestiind încotro s-apuce, să dea de câmpul cu florile bunăstării din visele lor, să umble si ei cu inima prin acele zone de confort si îndestulare. Tot omul părea buimacul propriului destin, cu directia de mers în zigzag, într-o fugă sălbatică spre acel ceva, ce-i lipsise toată viata. O jumatate de secol nu trăise decât din ce în ce mai rău, in conditii continu de vestejire, lipsindu-i aproape tot ce hrănea trupul si sufletul, si închizândui-se toate unghiurile lui de vedere. Privea omul la vecinul din vest, doar pe gaura cheii, plimbând în ascuns televizorul cat palma si antena cat casa, pe dealuri, să vadă si el un meci. I se luaseră toate drepturile umane, ca-n timpurile sclavagismului, schimbându-i fiinta/luându-i credinta/cenzurându-i cuvantul/frângându-i gândul. Prea mult se simtise sarmanul om din lagărul slavei, aruncat de istorie, ca o pradă în mahalaua urbană, la marginea civilizatiei. Părându-i-se toată viata, că trăieste un vis urât, cu sinele în sufletul unui copil orfan, trist si flămând, îmbrăcat de soarta lui vitregă, în haine din frunze de cactus, ce-i împungeau trupul gol, in rostogolirea sa prin epoca de aur.

La câtiva ani după căderea comunismului, multi ne-am văzut din nou orfanii unui sistem care nu realizase, nici o fărâmă din promisiunile scrise pe pedestralul campaniilor lor, nimic din visul pentru care am luptat si am rabdat o viată, nu se implinea. Ne vedeam in viitor ca fiind acea scânteia de viată saracita, la zeci de ani lumină distantă de civilizatiile prezentului, fiindu-ne limpede incotro se ducea soarta noastra, cand idealurile ne fuseseră din nou puse sub obroc, pentru încă câteva generatii. Se vedea clar, cum prezentul sumbru îsi clocotea stropii de viata, in gânduri prăpăstioase, ce dezlăntuiau mânia lăuntricului, si împreună cu fratele său, semenul, formau o mare învolburată de dureri, revărsându-se peste malurile tarii, în lumea vestului, în acele locuri unde îsi puteau linistii valurile, la malul bunei sperante. Astfel începeau în mintea omului, frământările, plănuirile, ce încolteau spicul plecării, după ce analizase cu toată puterea si sinceritatea inimii, noua mască a minciunii, fătărnicia cu zâmbet uman. Fără să mai astepte proba timpului, si-au adunat fortele curajului în simtul lor cutezător, si-au luat inima în dinti si lumea în cap, si-au plecat.

Au plecat romanii, unde au văzut cu ochii, nu din lipsă de patriotism, sau recunostinta, ci pentru că nu se simteau mândri că apartin unei sistem trufas, care le-a cenzurat dreptul la speranta, la implinire, la multumire. Au văzut cum fostele piepturi decorate de comunisti, stau încă bombate pe scaunele functiilor înalte, împingându-si pruncii în fată, să sugă în privatizarea lor tot dreptul comun.

În aceste vremuri istorice cu multe furtuni, omul cu simt îndrăznet, si-a făurit in taina visul de-a părăsi locul unde crescususe el si cateva gerneratii.
În jurul lui nimic nu părea să se limpezească, totul era tulbure, până si visele lui în noptile fără de somn, se zbăteau în dilemă, de ce colt să apuce ziua de mâine, cum s-o mai scoată la capăt cu neajunsurile. Toate ecuatiile mintii sale, dădeau rezultate pozitive doar în planul plecării, în acea formulă cei deschide alt orizont, sub un con de lumina unde, si-ar putea cuibări viul sortii. Analizând si experientele altora, avea certitudinea până în cea mai indepărtarea sclipire mintală, că este singura lui alternativa, căci mai rău nu i-ar putea fi.

Stia insa bietul om ca, marile împliniri cer sacrifici mari, si ca visul emigrării îi va cere să-si rupă bucăti din el, prin despărtirea de cei dragi, si ca singurătatea si dorul de ei, îi va ploua multa vreme, lacrimi în suflet. Pe cealaltă parte se întărea la gândul că timpul îl va vindeca, si raza de sus îi va mângâia simtirea, cu bucuria împlinirii visului, cu linistea trăită departe de perdeaua de fumuri a vechilor tovarăsi.

După căderea cortinei de fier când, din nou cupa de cristal a omului, a fost umplută cu amar, a început exodul estului spre vest, în marea evadare spre occidentul mult ponegrit de propagând comunista. Ca albinele, s-au năpustit roiurile de emigranti, la fagurul de miere al vestului, cu ele zburând, oportunistii, trântorii si viespile, însă omul cu firea de albină cinstită si harnica, s-a grăbit să aducă miere marelui stup, să-si sature familia si să trimită ceva si acasă. După roadele sale, noul venit, a primit în schimb identitate, împlinire si pretuire, intrând alături de fratele său de adoptie în familia sa, având locul si rolul lui în marele stup uman.

Noul venit, convins fiind că roadele pământului sunt proprietatea cerului, si poate culege polenul binelui de oriunde vrea, pentru că noi toti suntem familia lui Dumnezeu.
Am luat cu asalt întinderile apusului, spre malurile bunei sperante, ale lumii occidentale, dispersându-ne fiecare în lumea vestului, ca valurile unei mari învolburate, ce-si vede limpezirea numai în larg, în profunzimea împlinirilor. Si-a găsit fiecare un loc, un cuib, mai la umbră, sau mai la soare, după cum îi scrisese destinul în gând, stiind că i se cuvine să trăiască oriunde în casa lui Dumnezeu, de vreme ce toti suntem o familie, si dreptul uman îi permite fiecăruia să viseze sub un petic de cer senin, fără să astepte, două-trei generatii, ca cerul lui natal să se scuture de norii trufiei, a coruptiei, si a minciunii.

Smulsi din cămasa soioasă a lipsurilor si neîmplinirilor, prea mult storsi de lehamitea realitătii, ne-am suit prin forta îndrăzneli, ca niste pui golasi pe stânca curajului, fără să cunoastem aproape nimic din zărea spre care ne luăm zborul definitiv. Cei cu aripi mai mari, au luat cu asalt întinderile albastre, peste mări si tari, la capăt de lume, în pământul făgăduintei, mult prea îndepărtati de tinda casei parintesti, asezându-ne din zbor oriunde era un cuib cu grai românesc,

A ajuns fiecare într-un colt de lume, unde a căutat să intre în sânul comunitătii românesti, greu de pătruns în primii ani după revolutie, când încă domnea, suspiciunea, si lipsa de unitate, pentru că unitatea si increderea a fost surpate în decursul vremurilor comuniste. Se căscase acea prăpastie între oameni, ca si in tara, ce te făcea să te simti strain contratelui tau, fiind suspiciunea ca ai putea fi un intrus al vechilor tovarăsi, ce le tulburase linistea. Era firesc să fie reticienti, la noii veniti, la câti farisei se strecurasera in sanul comunitatii si săpaseră la temelia unitatii lor, infiltrând discordia, ura si dezbinarea, cu scopul de-a distruge puterea comunitatii noastre. Fapt pentru care unii s-au înstrăinat total de comunitătile românesti, nemaiavând răbdare la transformarea comunitătii noastre, în rând cu celelalte surori comunitare, ca în ziua de azi.

Chiar si asa rece cum era comunitatea noastră, tot îti dădea acea hrană sufletească a zilei de sărbătoare, a fiorului traditional, singurul loc unde puteai, asculta slujba religioasă în graiul tău. Timpul a vindecat mult rănile comunitătilor românesti si, încet, încet, ne privim si noi unii pe altii cu admirabila mândrie de-a fi de-un neam cu cei care fac cinste comunitati. Lipsa vointei de-a sta în comunitatea noastră, uneori chiar deficitara, dar necesară, precum si lipsa de adaptabilitate, la cultura de adoptie. i-a sărăcit sufleteste si nefericit pe multi.
Doar omul încăpătânat, si fara minte, se rupe de tot ce are mai bun sinele său, traditia, credinta, cultura, punand capacul ignorantei peste izvoarele ce-i hrăneau inima. În timp, prin fugă lui din cultura neamul sau, ca si lepadarea zestrei traditionale, si neafilierea la cultura locala, va ajunge acel cactus uscat, maturat de vanturi în marele desert, unde traiul lui izolat, fara comunitate va face ca simtamintele lui umane, sa se pustiesca, chiar traind in marea inghesuiala a metropolei, se va simti singur cuc. Va fi acel suflet trist pe care il vedem in vremea sărbătorilor, traditionale sau religioase, cum priveste de după colt, cu un ochi lacrimand la o comunitate cu celălalt la alta, golit de sine, si fără identitate.

După cum am observat în decursul anilor, cei mai multi romani, nu se simt confortabil în noua vatră, spunand ca nu au de ales, pentru ei probabil nici raiul nu ar fi destul de bun, sa atinga nivelul pretentiilor lor. Stiu bine ca tara noastra de adoptie, Canada, sta de zeci de ani cu fruntea sus, intre primele cinci tari din lume, la nivelul de trai ridicat, si acum se situeaza pe locul doi in lume ca popularitate si incredere. Cu toate acestea, omul cu filtru mintii infundat, nici nu pleaca inapoi, dar nici nu face vreun efort de gândire pe raza adaparii, si-a schimparii din interior spre exterior, intelegand sigur ca in el zace problema, de nu-i place niciunde, stie si el ca nefericirea nu vine niciodata din exterior, ci din interiorul nostru, dar nu poate da vina pe el insusi, caci atunci eul sau i-ar cere sa-si schimbe software-ul, adica programul de functionare a caracterului sau,

Omul descumpănit si-a zmuls rădăcinile din ogorul natal, din dorinta de-asi creste lastarii într-un sol mai bun, însă tot blamând si criticând soarele ce-i înflorea cresterea, s-a abătut peste el doar vreme rea, acea vreme de arsită, ce a împiedicat rădăcinile lui să pătrundă la adevăratele resurse ale solului nou. În astfel de conditii vitrege, rădăcinile lui se întind doar la suprafată, pe buza gliei de adoptie, unde doar apele ploii le hrănesc si seceta din gândirea-i superficială, ce-l tin vestejit patru anotimpuri pe an, în loc de unul cum este normal.
Nu demnitatea, credinta si respectul de sine, crează aceste conditii de secătuire, ci mândria, nelinistea, frica, critica si nemultumirea, afectează coroana inimii, făcând-o acea scorbură în care îsi fac cuib toate răutătile lumii, ce se hrănesc cu putregaiul simtirii lui. Acest tip de om, este cel care nu s-a condus niciodată singur, ci altcineva la dus în cârca, fie partidul, fie părintii, sau o anumită sansa, ce la carat cu toate defectele si ifosele în viitorul sau, si intodeauna altcineva a decis binele lui. Atunci când s-a trezit singur la volanul vietii, pe drumul emigrării, lipsindu-i abilitatile de conducere a propriului destin, s-a văzut conducad prin santuri si hârtoape, invidiind pe cei ce treceau veseli in viteză pe lângă el.

A-si recunoaste încăpătânarea de-a se simti cineva, fără probe, era un mare chin pentru el, si nici nu se putea întoarce în tara cu mâna goală, fără reusite, să vadă cum altul îi tăie coltul lui de fericire materială, pentru că lui îi dispăruseră resursele care-l propulsau pe linia orizontului roz. Sa trezit omul cu apetitul la lauda de sine si critica de altul, fără nici un sprijin, într-o lume unde, doar mintea si sănătatea lui îl ajutau să trăiască, caci nici farul credintei nu a fost la el niciodată, din cauza egocentrismului sau. A căutat să-si folosească toate trucurile trecutului, de-a se strecura si îndesa peste tot, însă aici n-a tinut, sa fofilat mai ales la muncă, însă nu pentru mult timp, că nu era nimeni în spatele lui să-l plătească pentru nemunca.

După o vreme, tot căutând avantaje si profituri din intuneric, s-a văzut micsorat, obosit, si dezarmat de propriul sens, fără zâmbet sufletesc, fără cultură, fără traditie, singur cu visele între două lumi, maturându-si cu genele lacrimile unei vieti amare, pentru că nici nu tolerează cultura de adoptie, dar nici nu se întoarce la vatră, ca să nu pară fiul ploii.
Multi ratează un destin fericit pentru că le lipseste curajul de-asi citi adevărul în inimă, acel adevar ce-i sopteste că implinirea, bucuria si norocul, tin, nu cu cei care se supraestimează, ci cu cei puternici, cu cei ce stiu să-si exerseze abilitatile intelectuale si sufletesti, ce-si cunosc prin decenta, valorile ce le apartin.



Kitchener On / Iunie 2013









Maria Sava    6/16/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian