Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu Ana Blandiana

Otilia Valeria Roman si Ana Blandiana...

Am o adevărată colectie de nume... Ati uitat să-l spuneti pe cel mai important. Toată lumea îmi spune Doina. Doina este singurul nume care este absolut neoficial, nu am fost botezată cu el si nu este în niciun act si, totusi, toată lumea mi-a spus întotdeauna asa. E ciudat dar, deja am două nume în buletin foarte frumoase, Otilia si Valeria si nimeni nu mi s-a adresat vreodată cu unul dintre ele. Poate că numele au si ele destinul lor.

Cum s-a născut, numele în sine, Ana Blandiana?

Ana Blandiana s-a născut când eu aveam vreo 16-17 ani. Am scris la “Revista Tribuna” din Cluj niste poezii semnate asa pentru că eram un grup de prieteni din aceeasi clasă si fiecare am semnat cu un nume cât mai răsunător. Blandiana era satul mamei iar, Ana era rima pentru Blandiana. Fiecare am trimis la “Revista Tribuna” poeziile pe care ni le citisem reciproc. Ale mele au apărut si m-am simtiit vinovată, dovadă că nu prea stiam ce înseamnă “pseudonim”. Mi se părea că am făcut ceva incorrect si am scris o scrisoare scuzându-mă că, de fapt, pe mine nu mă cheamă asa si totul a fost doar o glumă. Urmarea a fost că un redactor de la această revistă a venit la Oradea, unde eram elevă. Cu prilejul ăsta a aflat cine sunt de fapt si că tatăl meu este la închisoare si atunci mi-a spus că a fost norocul meu si ar trebui să rămână asa pentru că, în conditiile normale nu as fi putut publica. Si, oricum, această aventură literară nu a durat foarte mult deoarece, o profesoară din Oradea a scris tuturor publicatiilor din tară că sunt un dusman al poporului si nu trebuie să fiu publicată. Acest document a apărut acum câtiva ani într-o carte de documente din arhivele Iasiului, publicată de Lucian Dumbravă. Deci, iată că a ajuns si la Iasi. După ce a trecut totul si eu am devenit un adult mi-a fost jenă de cât de sonor este numele meu dar, ar fi fost mai neserios să îl schimb a doua oară. Deja, Ana Blandiana eram eu.
Ati folosit acum ceva vreme în urmă expresia “fericirea poetilor”. Sunt fericiti poetii?
Da, cred că da. Indiferent de cât de dramatică viată ar avea, nu cred sau, cel putin, nu sunt în stare să-mi imaginez ceva mai minunat decât sentimentele care te încearcă după ce ai scris ceva care, poate, nici măcar nu este adevărat. Dar simti că ai rostit “cuvântul care exprimă adevărul”, asta ca să citez un poet mult mai mare.

Ce înseamnă, de fapt, poezia pentru dumneavoastră?

Este izvorul tuturor lucrurilor, tot ceea ce s-a întâmplat în viata mea, inclusive cărtile de proză, inclusiv implicarea mea în viata public. Toate aceste activităti extraliterare au avut la origine legătura dintre mine si poezie si datoria pe care am avut-o fată de poezie.

Dacă ati avea din nou posibilitatea de a vă întoarce în timp, să aveti iar 25 de ani, constientă de tot ce ati trăit până la momentul întoarcerii, ar mai fi scrisul un mod de a fotografia clipa? V-ati mai apleca asupra scrisului?

Da, fără îndoială. Scriam cândva că, singura scuză a existentei poeziei este faptul că, ea însăsi este inevitabilă. Nu eu am ales, ci am fost aleasă si cred că este cazul tuturor scriitorilor, al artistilor, în general, indiferent de domeniu. În măsura în care sunt autentici, talentul nefiind o optiune.

Cum ati putea recunoaste un scriitor autentic? Aceeasi întrebare i-am adresat-o si d-lui Nicolae Manolescu, dar era vorba despre recunoasterea unei cărti bune.

Nu pot să explic, dar simt. Mi se întâmplă, chiar de prea multe ori să mi se aducă versuri nepublicate si am sentimentul că simt corect care sunt creatori adevărati si care nu.

Din atitudinea poetică si socială reiese că nu doriti să rămâneti datoare nimănui. Care este cauza intransigentei dumneavoastră?

Da, este o poezie scrisă în prima tinerete si cred că, într-un anumit fel, m-am purtat asa toată viata. N-am acceptat niciodată să primesc, am făcut cât am putut pentru a oferi.

Ce poate compromite destinul unui scriitor?

Cred că, în cea mai mare măsură, oportunismul.

Dar n-ar putea fi si o poartă deschisă pentru un scriitor?

Nu, chiar dacă pare, uneori. Există experienta ultimilor 50 de ani în care oportunismul nu a făcut decât să îngroape talente. Chiar dacă le îngropa în onoruri.

Cum apreciati poezia tânără, poezia actuală?

Primul lucru extraordinar care se poate spune este că se scrie în continuare, într-o lume care nu mai pare interesată deloc de poezie si, totusi, poetii continuă să se nască si să nu se dezică. Adică să se supună chemării si destinului lor. Vedeti câte cărti de poezie apar, ceea ce este, în sine, o dovadă că sunt autentici pentru că, efectiv, nu mai au niciun interes. N-ar avea niciun interes să-si canalizeze viata pe un drum carte este, sigur, din toate punctele de vedere, perdant.

Care este diferenta dintre poezia prezentului si cea a tineretii dumneavoastră literare? Există diferente?

Criticii literari ar zice că, da. Eu sunt convinsă că nu sunt diferente pentru că nu există diferente esentiale nici măcar între Homer, Shakespeare si Rilke, de exemplu. Poezia cu majuscule si în autenticitatea ei nu este circumstantială. Sigur că există caracteristici ale diverselor epoci, ale diverselor temperamente, ale diverselor sexe, dar, în măsura în care este adevărată si mare, poezia este aceeasi. Asa cum, în trecut, pictorii încercau să semene cu maestrii lor nu să se deosebească de ei si, în felul acesta deveneau ei însisi originali. Tot asa si poetii.

Aveti ceva de reprosat lumii cultural românesti de acum?

Da, faptul că se lasă pradă unui fenomen care seamănă cu “fenomenul Pitesti”. Sunt învrăjbiti ca să nu poată să devină solidari si să nu reprezinte o fortă. Tocmai pentru că, eu personal cred asta, n-am scris niciodatăniciun cuvânt rău despre niciun coleg si n-am răspuns niciodată vreunei insulte care venea din lumea literară.

Încerc să găsesc o întrebare de încheiere a interviului nostru, într-o notă optimistă, în conditiile în care afară plouă si cititorii, încă vă asteaptă autograful. Cum ati vrea să se termine acest interviu?

Ati pus o întrebare pe care mi-a adresat-o si George Arion, cred că la primul interviu al vietii mele si eu i-am răspuns: “zâmbind”.






Gabriel Dragnea     6/1/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian