Poeme - Poems
NU-I CEASUL…
- Ce o fi vrut să spună
ciocârlia
de a căzut fulgerată din cer?
a întrebat floarea Soarelui -
Ioan, ucenicul iubit.
Arde aerul
că spicele grâului,
de foc si-au îndoit
vârful de ceară.
Nici un drum, nici măcar o cărare
nu sare
din lan către moară.
Ucenicii tac.
La fel si Iisus.
Ioan întreabă din nou:
- Ce o fi vrut să spună
ciocârlia?
Ce a spus…
Invătătorul
îsi odihneste zvâcnetul inimii
pe profetia
neînteleasă a rănilor de mac.
Cu mâna răspunde
la salutul plecatelor spice.
Intors spre Ioan,
numai cu ochii îi zice:
(Cum ar putea îndrăznirea cu glasul?)
”- Nu-i încă timpul.
N-a sosit ceasul!”
IT’S NOT THE TIME YET...
’’What would skylark
want to say
that she fell thunderstruck?’’
asked the sunflower -
John, the beloved disciple.
Air is burning
that is why even the wheat ears
because of the fire
bent their waxied tops.
No road and not even a path
jump
from the wheatfield to the mill.
Disciples keep quiet.
So does Jesus.
John asks again:
’’What would skylark
want to say?
What did she say...’’
The Master
is calming down His throbbing heart
of the unspoken prophecy
about wounded poppies.
With His hand He blesses
the prostrated wheat.
Turned towards John,
He tells almost whispering:
(How dare one say loudly?)
”It’s not the time yet.
The hour has not come!”
English version by
Muguras Maria Petrescu
ADAMICĂ
Când mângâi
părul noptii tale pare-mi-se
că simt fiorul primului Adam
când mărul prima dată-si înflorise
întreaga lună plină.
Când mângâi
părul noptii tale desfăcut,
încă mai simt fiorul,
pare-mi-se,
al primului sărut -
atât de-aproape de-nflorit!
Oare de ce nu-l îndrăznise?
Întreaga lună plină
nu pentru ei pe crengi
se spovedise?
Adam îi mângâie doar părul;
înfricosati ca noi -
ispitei de lumină.
Numai putin era si amândoi
am fi-nflorit
ca mărul
întreaga lună plină
din primul lor sărut.
8 decembrie 2012
ADAMIC
When I caress
the hair of your night I think
that I can feel first Adam’s thrill
when apple had primarily bloomed
its whole full moon.
When I caress
your hair this night rivering down
I think,
I can still feel the thrill,
of the first kiss
which was about to bloom.
How come he did not dare?
Would it not be that
the full moon on branches snowing down
for them confession’s making?
Adam her hair is caressing;
as frightened as we were
by the light of temptation.
Little was left and both of us
like apple
had bloomed
the whole full moon
from their unique first kiss.
December 8, 2012
English version by
Muguras Maria Petrescu
ORHIDEEA
- Tu cine esti
de vrei să-mi dai
povată de noroc?
m-a întrebat în seară orhideea
ce încerca să-si scrie
cu primul ei boboc,
poemul rar si ne-ndrăznit
lumirilor vreodată.
- Sunt singurul care-am iubit
(mi-e martor cerul,
dator la împrumut)
cea mai frumoasă fată,
de la primul
până la ultimul sărut.
...si-apoi
freamătul meu a tăcut.
Orhideea
cu buze-ntredeschise,
ca la primul sărut,
cu numele ei deja înflorise.
THE ORCHID
’’Who are you
advice to give to me
for my good fortune?’’
the orchid asked me at dusk
once trying to write
with her first flower bud,
to all worlds
a rare and undaring poem.
’’I am the only one who loved
the most beautiful girl,
from the first
to the last kiss.’’
(heaven’s my witness
’cause it trespasses my feelings)
…and then
my sigh silent remained.
With slightly open lips,
like in the first kiss,
bearing her name the orchid
had already bloomed.
English version by
Muguras Maria Petrescu
IOV CEL NOU ÎSI IA RĂMAS BUN
Atât de singur era Iov,
uitat de toti, sub un salcâm,
dar într-o seară
păianjenul, prietenul de sus,
pe-un fir de borangic
se coborî ca de pe-un alt tărâm;
apoi lui Iov,
grăindu-i rar, i-a spus:
Un Om, cu ora lui amară,
azi noapte, când dormeai, veni;
parcă-nflorea o denie de prun
în părinteasca Lui privire:
”M-am abătut pentru rămasul bun,
că mâine
Eu merg la răstignire
Si-atunci când te-i trezi
când o să-ti fie sete
o să-ti întindă-n trestie – burete
cu-otet si cu venin,
dar Eu îti las
în pânza lunii, la vecin,
trei picături de rouă să te-adape.”
Îsi sterse
celelalte izvorâte-n pleoape,
si plecând
ne-a spus atât,
doar: ”Pace vouă!”,
te-a sărutat pe frunte
Si s-a dus.
THE NEW JOB BIDS FAREWELL
So lonely was Job,
and by all forgotten, under a locust tree,
but one evening
the spider, his friend from above,
came down on a floss silk
as if he were coming from another realm;
and then to Job
he slowly spoke up:
A Man with his bitter hour,
to you came last night in your sleep;
a vesper plum tree seemed to bloom
in His fatherly sight:
”For you I’m turning from my path to bid farewell,
because tomorrow
to crucifixion I will go
and when awaked you’ll be
when you will die with thirst
to you they’ll give a reed topped by a sponge
and then imbued with vinegar and venom,
yet I will leave to you
into the moon’s cobweb, at neighbor’s
these only three dew drops for you to give and drink.’’
And then he wiped
the others gushing from His eyelids,
and right before going away
He blessed us by tender whisper waving:
”Peace be with you!”
and kissing your forehead
He disappeared with a sigh.
English version by
Muguras Maria Petrescu
ANIVERSAREA PUNTII ALBE
Din nou pentru Florica Batu Ichim
Vezi, anii nostri cum s-au dus?
O viată-ntreagă te-am iubit,
si azi la fel,
dar cu-n sonet în plus.
Si cum s-au dus prierii, vezi?
Cât te-am iubit! Cum
nu ti-au spus
neîndrăznitele-mi livezi?
Opritul timp - umbrar floriu...
De ce nu vii?
Inel din lună ti-am cules -
floare de colt -
de lângă pinul de târziu
ce nu mă lasi
si eu să-l stiu.
Cad frunze-atinse de apus,
ecouri acatistul tes
Vezi, cerbii nostri cum s-au dus?
Răspund cu brad, soptind, încet
cuvânt ce-o viată-am tăinuit
Te-astept diseară-ntr-un sonet
ce-abia a înflorit!
LONGING FOR THE WHITE WING PATH
Once again for Florica Batu Ichim
Can you tell me how our years’gone?
For a lifetime I have been loving you,
And now the same I do,
Yet with a sonnet more.
And can you see how April’s gone?
How much I loved you! How come
that my unspoken woods
to you have never told it up till now?
Breath stealing time – shadowy flowers?
Why don’t you come?
A ring for you I picked from moon –
an edelweiss –
besides the late pine tree
which, in your turn,
you won’t let me see.
Touched by the twilight, leaves are falling,
echoes in prayers are weaving:
Can you see how our deer’s gone?
I’m answering with a fir tree, whispering slowly,
a word which for a life time I kept in secret:
I’ll wait for you tonight into a sonnet
which has already bloomed!
English version by
Muguras Maria Petrescu
|
Dumitru Ichim 4/5/2013 |
Contact: |
|
|
