Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Iarna in Rai - Gheorghe Zincescu

(Inertie si ricoseuri)

Locurile goale, rânduite de mult să fie acolo, exact așa ca și căsutele goale din tabelul peridic, sunt deseori așezate înaintea noastră de un destin tainic, sau de un orar al tainelor numai cu un singur scop. Oh, am spus „scop”? Uite așa, arunci în grabă un termen și apoi te cheltuiești pe justificarea lui și te lași tărât într-un travaliu pe care nu ti l-ai planificat. Descoperi în cele din urmă ca nici cuvântul n-a fost aruncat în grabă și nici travaliul în care te-ai cheltuit nu a fosta cu totul neașteptat. Această joaca de-a inertia și ricoșeuri se dovedește, la punctul epuizării, un ton într-o armonie în trupul careia nu parea să existe o lipsă. Și tonul, deși nu în afara paletei sonore, primeste o reverberatie unica, întregind întregul, daca pot spune asta. Cum altfel poti justifica o trudă, o durere ca cea a nașterii din care ieși în acelaș timp și nascut și născător? Steinbeck ar fi spus ceva de genul “A journey is like marriage. The certain way to be wrong is to think you control it.” Și asta ma aduce la Iarna în rai. Este o călătorie în care autorul s-a lăsat dus si a ajuns produsul ei. Iarna în rai nu este o evadare de la planșeta de proiectare ci o identificare cu aceasta, o identificare prin respingere, un ansamblu de complexitati indestructibile angajat, în aparentă cel putin, in descompunere. Un fel de a cânta invers o simfonie.
În procesul citirii am fost surprins de multitudinea de reactii de care am fost în stare. Treceam cu repeziciune de la „nimic nou sub soare” la surpriză, de la „așa ceva nu se poate!” la „hmm, cum de nu m-am gândit la asta?”, de la revoltă la solidaritate. Desigur ca a existat și un element care m-a făcut putin părtinitor la modul în care torentele emotive deveneau, clipă de clipă, ape liniștite de unde puteam pescui câte o idee. Proiectantul Gigi Zincescu are finalitatea ca sfârșit al calculeleor și al labirintului de linii drepte pe când prozatorul cu acelaș nume avea finalitatea în chiar procesul scrierii. Poetul Gigi Zincescu și-a zidit neliniștea în căutarea perfectiunii pe când prozatorul cu acelaș nume și-a zidit perfectiunea în căutarea neliniștii sau în încercarea de a o justifica. În toate sus mentionatele ipostaze vedem aceleași elemente într-o unică suprapunere mai degrabă decât o oscilare. Este o hibridare, daca ma puteti crede, rezultată nu în infrumusetarea speciei ci în sfidarea ei. „O biruntă a utopiei” (vezi Ion Cocora) este o fericită insumare a caracteristicilor ce apartin aventurilor literare ale lui Gigi. Cred că termenul de aventură poate fi scuzat cel putin pe jumătate. Ceea ce se vede, în tangoul cumva bine dansat pe o melodie fără ritm a împrejurărilor din naratiune, este jumătate calcul, jumătate hazard, jumătate realitate, jumătate isotop al acesteia complectând și declarând nul în acelaș timp locul gol din tabelul periodic al întregului pe care noi îl numim artă. Hmm… Iată-mă prins eu însumi in acest dans, prins in utopia deplinei întelegeri a ceea ce nu este menit întelegerii.
Am vrut, va rog sa ma credeti, sa despic, să disec această vietate numită „Iarna în rai”… M-am surprins însă armonizându-mă într-un duet ciudat unde melodia mea fără ritm si tangoul eratic al Iernii în rai s-ar suprapune cumva în ceva cu sens… Și trebuie să fie așa, îmi zic, întrucât eu și cei ca mine vor golii rafturile librăriilor și-i vom obosii pe sărmanii librari cu „mai aveti cumva Iarna în rai?” Cândva i-m propus lui Gigi o aventură epistolară în care sa ieșim putin din noi înșine și să nemurim o gluma sau două printre idei ce ar putea chiar să răsară cu această ocazie. A fost să fie ca planșeta lui de proiectant și creionul meu de contabil să cântărească mai greu decât sărmanele noastre idealuri.
Într-o lume fluidă (așa vorbește Gigi!) pumnii boxerului nu contează dar priceperea innotătorului este cu desăvârșire la locul ei. Înotul obligă clasă și noblete și este o distilare complicată a atributelor umane aparent și numai aparent angajate în nonsens… Vorbim despre un simbol aici și Iarna în rai este deosebit generoasă în această provintă. În aceeași fărâmă de carte, ca un șuvoi definit prin ceea ce a măturat în cale, avem o schitare dureroasă a unei realităti nu așa cum este ea ci așa cum este stigmatizată de umilele noastre puncte de vedere.

„- Mîine au teză, lămurește binevoitor antrenorul. Carmen are o memorie extraordinară, tine minte orice-ar citi și-n fugă și-i o fericire că poate să le ajute și pe colegele ei, care, chiar că nu se prea dau în vânt după unele materii. Dacă mai învată la matematică ori la fizică, da’ la istorie chiar că nici una nu se omoară nici să deschidă cartea...
- Aha, zice străinul, ca și când și-ar fi lămurit o nedumerire nemărturisită. Este știut că sportivii nu se prea omoară cu învătătura...
- Nici asta nu-i o regulă, se împotrivește celălalt. Nu iertăm copiilor corigente și nici chiar medii slabe nu încurajăm. Și mai e un aspect demn de luat în seamă. Majoritatea elevilor noștri vin din familii bine așezate. Nu că ar costa cine știe ce întretinerea unui înotător, deși desigur costă, dar trebuie și o anumită mentalitate, care se regăsește mai greu în unele pături ale societătii...
- Vreti să spuneti, dă celălalt să-i continue spusele, că e nevoie de un anumit nivel de cultură...
- În general, prima generatie la oraș nu aduce prea multi înotători. Poate da luptători sau boxeri, dar nu înotători.
- Da, zice complet dumirit străinul, întorcând asupra celuilalt o privire multumită. Aveam și eu convingerea că înotul nu e o chestiune tocmai la îndemâna oricui și asta este și pricina pentru care nu-l înteleg eu pe șeful meu. Are o formidabilă întelegere a lumii și, de cele mai multe ori, te uimește cât de clar poate descâlci ite dintre cele mai amestecate. Câteodată însă parcă-l lovește ceva ca o amnezie, ori ca o hăbăuceală și-o tine una și bună... La Hunedoara, de pildă, există un bazin de înot? Este vreunul?, insistă el înclinându-se înspre înainte și bătând de două ori apăsat cu mănușile în palma stângă. Ei bine, dacă ziceti că există, de ce tine mortiș la hardughia asta? Drept să spun mie nu-mi face nici o impresie... Pe de altă parte un bazin de înot într-un oraș monoindustrial este așa un lux... O hachită, pe care tare aș vrea să văd cine o poate explica!
- Sigur, e un punct de vedere, acceptă cu strângere de inimă antrenorul. Cineva care nu face parte din sistem întelege greu pasiunea cu care se dăruiesc oamenii unei munci și complicate și prost plătite, numai de dragul himerei performantei... Iar dacă acela nici nu este al locului, atunci cu atâta mai greu poate accepta că o asemenea îndeletnicire poate aduce mai multă multumire decît altele...” (am italizat si subliniat fragmentele cheie, cred eu, care merită discutate)

Am avut, nu doar odată, prilejul de a-l cunoaște și recunoaște pe Gigi, din scurtele noastre dialoguri, în pictorul tabloului de mai sus, portretizând societatea arcului carpatic... O societate creată sau, dacă vreti, sucombată sub micimea de care doar o lene intelectuală este în stare. Da, așa este, prejudecata închide sportul într-n cerc elitic, rostește judecăti aspre asupra lucrurilor ce merită mai degrabă laude, o societate în care dialogul este marcat de ironie or cinism. Și nici o glumă nu trece dincolo de sarcasm! Gheorghe Zincescu le observă cu o distinsă detașare și aproape că te aștepti să vezi deasupra iscăliturii, cu litere de tipar, un nume din care nici o literă nu este comună cu KAFKA. Te aștepti să fie așa deși sunt multe cărări care te duc chiar acolo. Se întâmplă că mie chiar imi place Kafka și orice asemănare cu el este un plus în inima mea de cititor. Credeti-mă, voi cei care mai aveti printre dinti carnea prietenului meu Gigi, că nu găsesc disproportii în tendinta mea de a-l asemui cu cineva care ARE NUME și nu m-aș sfii să-l așez la „masa bogatilor” deși l-aș sfătui cu toată dragostea să nu se înfrupte din bucatele lor.

Și vă mai spun că mi-e ciudă că trebuie să citesc cărti ca Iarna în rai și mi-e și mai ciudă că nu pot să nu le citesc. Sunt unele lucruri pe care nu le-aș fi dorit să fie acolo si mi-e jenă să le citez in rândurile de fată deși asta ar putea delecta pe multi. Nici chiar Nero ( o fi rudă cu câinele Câine din Patru zile în paradis?) nu mă va putea convinge că nu există pret de răscumpărare pentru lipsa de credincioșie atât de străină speciei canine.
„ În fond nu suntem continuu străbătuti de câmpuri magnetice dintre cele mai diverse? Și nu suntem mereu rupti între ce am fost și ce vom fi, și nu suntem mereu altceva pentru fiecare dintre inșii de care ne lovim?”
Wow! Păi nu vorbeam eu de inertie și ricoșeuri? Viata sau povestea ei este singura scuză, cred, prin care haosul izbirii de lucruri și inertia divină pot coexista.
Dar dacă, intr-un fel, Străina?...



Kelowna, Canada.






Slavomir Almajan    3/17/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian