Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


In ce limba tace Insula Serpilor?

Insula Serpilor e localizata in Marea Neagra, la 45 de km de tarm, si constituie teritoriu moldovenesc, acaparat fraudulos de catre Uniunea Sovietica. Dovada peremptorie serveste Procesul-verbal cu privire la Insula – Anul 1948, luna Mai, ziua 23 – care e intemeiat pe grosolana minciuna referitor la inapoiere (?): „…insula Şerpilor sau Zmeinâi… a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice .”[1] Faza haioasa a fabulei razbate din siretlicul ca Insula niciodata (!) n-a apartinut U.R.S.S. Cu lux de amanunte vestigiile probeaza ca in toata grozavia si strasnicia Imperiului Sovietic si, in context, cat de dureros nu ar fi adevarul (chiar daca uneori starneste ura), Insula apartine Moldovei.

Vectorul istoric atesta lungul sir al stapanirilor tarmului Pontic in zona disputata – greceasca, bastarna, persana, romana, bizantina, ca pana la urma Insula Serpilor sa ajunga „în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Batran.”[2] Stapanind, la randul sau, litoralul Marii Negre intre Dunare si raul Nistru, Moldova medievala marginea in largul orizontului Insula. Titulatura lui Roman I Musat (a domnit 1391-1394) din actul de donatie de la 30 martie 1392 - ”mare de sine statator Domn Tarii-Moldovei de la munti pana la termul marii” [3], demonstreaza fara pic de tagada capacitatea Domnului de a se impune in intrebarile cu referinta la proprietatea riverana ce-i revine.

Cateva secvente din lucrarea „Insula Serpilor in calea rechinilor”[4] dovedesc sumar buna administrare a coastelor maritime autohtone. „In circumstantele accentuarii penetratiei otomane la Gurile Dunarii si in Marea Neagra, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun a intarit cu armata Cetatea Alba si Chilia care a rezistat cu succes atacului otoman din 1420. Ulterior, Alexandru cel Bun a dispus construirea, in amonte, a unui baraj (estacada), pentru ca nici o corabie sa nu mai poata urca pe Dunare. (…) Corabiile lui Stefan cel Mare strabateau Marea Neagra sistematic, treceau dincolo de stramtori si navigau in Marea Mediterana dupa cum o atesta si inscriptia de la Manastirea Zografu, de pe Muntele Athos: „Io Stefan Voievod domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, am zidid acest turn pentru corabii in anul 6983 (1472)”.

Sub influenta facturii categorice a informatiei relevate, nu putem rezista tentatiei de a incerca un semn de intrebare. In situatia cand Io Stefan Voievod isi permite ridicarea unui far in parti relativ indepartate, ce ne impiedica sa admitem supozitia – cu un mare grad de credibilitate, ca domnitorul ar fi zidid mai intai la el acasa, adica pe Insula Seriplor, un identic turn pentru corabii, care sa le orienteze in desele calatorii, atat spre stramtori si in Marea Mediterana, cat si in regiunea vest-nordica a Marii Negre, spre caravanseraiurile Crimeei? Mai ales ca cea de-a doua soție a lui, Maria de Mangop, este principesa a Principatului de Theodoro[5] - sora ultimilor conducatori a unui mic stat grecesc situat in sud-vestul peninsulei Crimeea, aparut in 1204 ca succesor al Imperiului Bizantin si cucerit in decembrie 1475 de ienicerii lui Ahmet Pasa Gedik. Capitala sa a fost cetatea Doros sau Theodoro, numita de turco-tatari – Mangop. In fine, drumul pe ape a fost evaluat intotdeauna ca o alternativa a celui continental, iar Moldova, avand iesire la Mare, nicicum nu poate forma o exceptie in utilizarea turnului pentru nevoile interne.

Din cele expuse rezulta logic ca, incepand cu anul 1359, odata cu asezarea frontierelor statelor moderne, Moldova devine subiectul care incheie succesiunea haotica in habitatul trans-danubian al Basarabilor; ceea ce inseamna ca pribegia Insulei a luat sfarsit, ea gasindu-si stapanul de buna credinta. Strategia politica ce caracteriza Moldova in perioada respectiva e transmisa integral de febra timpului: polonezii, maghiarii, turcii – tinuti la distanta, prin virtutea armelor; tatarii din Bugeac- alungati; rusii – nu se prea amintea despre ei, insa – important pentru noi – confruntarea lor cu Hoarda de Aur a mongolilor le-a intarziat pentru cateva secole expansia spre Marea Neagra si Dunare.

Subliniem, intr-o pauza, ca Dreptul international consacra o anumita portiune din marea teritoriala statului riveran. In afara criteriilor de alta natura, iata ca Insula Serpilor e legata geografic de coasta maritima a Principatelor, imprejurare ce ne confera univoc dreptul de posesie. Doar ca Insula, care tine in genere de delta Dunarii, a fost pretinsa pe rand de invadatorul aleatoriu. Pana la urma, doua din imperiile hraparete - Sublima Poarta si Rusia Tarista – s-au inclestat adesea in tendinta de a-si impune prerogativele in spatiul balcanic: targuiau sarguincios in compromisuri – preponderent, pe seama unui al treilea - ajungand sa utilizeze, ca moneda de schimb, pamanturile Moldovei. Cazand in pacatul satanei (Dumnezeu sa le ierte – Allah ekber), fiecare in parte si impreuna au rupt o Tara / un popor in bucati.

Notificarile unor autori[6], in aceasta legatura, precum ca in anul 1484 Insula Serpilor a fost… cedata (?) turcilor concomitent cu Chilia si Cetatea Alba – in lipsa mentiunii „fortat / prin lupte”, conduc la formarea unei periculoase confuzii. Notiunea “a ceda” e asociata preferential cu definitia “A renunta (gratuit sau prin vanzare) la posesiunea asupra unui bun. / A lasa, a abandona cuiva un bun, renuntand la dreptul de posesiune “, din care cauza naratiunea si apare usor triviala. Sau sa fi pus macar niste ghilimele in scopul deconspirarii “formalitatilor” de „cedare”; retinem ca la circa 13 ani de la furt, Marele Stefan mai lega vagi sperante de o posibila returnare a cetatilor – aventura lui Ioan Albert. Apoi, zbuciumata istorie ne ofera generos exemple proaspete de “cedari” similare: ultimatumul sovietic din seara zilei de 26 iunie 1940 solicita brutal “cedarea” (?) Basarabiei, la care se anexa (?) nordul Bucovinei si, dintr-o eroare tactica, inhatindu-se (?) Tinutul Herta. O „cedare” model, ce depaseste cu brio pe cea din 1484.

Pornindu-se de la considerentele invocate, avem ferma convingere ca eventualitatea unei asemenea interpretari nu exclude, ci dimpotriva, solicita imperios concretizarea termenului vizat. Ori, numai de cesiune sau renuntare nu poate fi vorba in cazul Viteazului Domn. Numitele teritorii au fost cucerite de Baiazid al II-lea (sultan intre 1481-1512) in vara lui 1484, cand a lovit greu Moldova, in dorinta de asi interpune suprematia la delta Dunarii. Ipoteza noastra e bazata anume pe discernamantul totalmente fatal de atunci al evenimentelor.

In fapt,o prima tentativa in problema “cedarii“ cetatilor e intreprinsa inca in 1474, cand Stefan cel Mare refuza sa mai plateasca haraci turcilor, respingand simultan si somatia sultanului Mehmed al II-lea (carmuieste in1444-1446; 1451-1481) de a-i preda Cetatea Alba si Chilia. Relatiile cu Poarta se rup fatis si invazia uriasei armate a beylerbeyiului Hadam Suleyman Pasa, din 1475, are la baza tocmai motivul umilei ne-”cedari“.

Intuind ca remarcabila infrangere de langa Vaslui, 10 ianuarie 1475, a ienicerilor si spahiilor condusi de Soliman nu va ramanea fara raspuns, Domnul scrie la 20 iunie 1475, in Iasi, Instructiuni solilor sai din Ungaria – Duma, Stanciul si Mihai, avertizand despre pericolul ce-l apasa la acea vreme: „Acestea le-am aflat prin iscoadele noastre despre dusmanii crestinatatii, despre necredinciosii turci, ca vin impotriva noastra; si din nou a venit vestea cu temei ca turcii vin la noi, impotriva noastra si impotriva pamantului nostru si pe apa si pe uscat. Si asa zic, ca o flota puternica, cu mari intarituri de bombarde merge inaintea lor ca sa puna stapinire pe Cetatea Alba si Chilia si sint pe drum, destul de aproape; si pe uscat va veni impotriva noastra chiar sultanul, ca sa puna chiar el stapinire pe pamantul nostru, cu toata puterea sa si cu toata oastea sa si cu toata puterea tarii Valahiei, caci valahii sunt pentru noi ca si turcii. Si sa nu credeti cu temei, ca nu este altfel decat asa.”[7]

Dupa cucerirea, la 6 iunie, a fortaretei Caffa – prospera colonie genoveza din nordul Marii Negre, flota turca se indreapta spre porturile Moldovei, pe care le ataca. ”Ca urmare, se porni un asediu de pe mare si uscat asupra Chiliei si Cetatii Albe. La Cetatea Alba, cu toate ca turcii debarcasera un numar de ostasi si patru tunuri si se pregateau sa inceapa asediul, actiunile se termina printr-un esec. Atacati in timpul noptii de garnizoana cetatii, care puse mana pe tunuri, turcii fura azvarliti in mare. La fel o patira agresorii si la Chilia, vazand ca litoralul e bine aparat, flota turca facu cale intoarsa.”[8]

Ca sa reapara in 1484, cand incursiunea se repeta vertiginos: la 6 iulie e asediata Cetatea Chilia, aparata de moldovenii condusi de parcalabii Ivascu si Maxim. “Cheia si poarta pentru toata tara Moldovei si Ungariei si a tarii de la Dunare“, cum o numea insusi sultanul - e ocupata la 14 iulie; si se pare ca a prevalat tradarea parcalabului cumparat[9]. Ceva asemanator se intampla la Cetatea Alba (parcalabi Gherman si Ioan), care capituleaza la 9 august, mai luand si numele turcesc Adherman (Akkerman, adica, orasul alb). „Si ar fi vrut apuca si alte cetati, ca Stefan-voda la gol n-au indraznit sa iasa, ci numai la stramtori nevoia de la facea zminteala.” – consemneaza Cronicarul[10] tragismul Marelui voievod Stefan cel Mare si Sfant in zadarnicul efort de asi proteja Tara. In schimb, Inalta Poarta reuseste sa transforme Marea Neagra intr-un lac pe deplin turcesc – Kara Denitz.

Apelam iarasi la lucrarea lui Petre Dogaru[11], care reda anvergura crancenei atmosferi printr-o fraza succinta: „Ramas singur in fata teribilei forte militare a noului sultan, Baiazid al II-lea, Steafn cel Mare pierde, dupa lupte deosebit de indarjite, Cetatea Chilia, la 11 iulie 1484 (decalajul dintre date il lasam pe seama autorilor citati – n.a.), urmata de Cetatea Alba la 5 august 1484, unde, din pacate, navele Moldovei nu au putut interveni, dar totusi retrase in amonte, pe Dunare, au infruntat avangarda flotei otomane mult superioare, fortele navale romanesti de razboi fiind conduse de „capudanul” de Chilia.”

Pierderea celor doua cetati de catre domnul moldovean, consolideaza vadit pozitionarea turcilor in sud-estul Europei. Probabil sa fi inteles si occidentalii, intr-un final, ca Cetatea Alba si Chilia constituiau doua metereze de nadajde pentru intreaga crestinatate. Sub presiunea atmosferei create, regele Matias al Ungariei dadu dispozitie armatei sale sa purceada la recucerirea cetatilor. Actiunea nu capata amploare, grabnic, cu ocaziunea primului prilej, el renunta la razboi si abandoneaza „garantia” data Moldovei.

Cu un adanc sacrificiu al propriului amor – dar in numele scoaterii tarii din impas, Stefan voievod presteaza regelui Poloniei juramantul de vasal. Profitand de absenta temporara a domnului care, cum s-a vazut, cauta stringent cai de intoarcere a porturilor (!), paganii patrund in Moldova si prada pana la Suceava. “Ali Hadimbul sau pasa Eunucul, beglerbegul Rumeliei europene - relateaza istoricul Leunclavius - a navalit cu armata prin Valahia si Carabogdania, cu treizeci-patruzeci de mii de razboinici si a pustiit acea regiune cu flacari si foc“[12] (…) Urmarindu-i cu lupte, Stefan coboara aproape de Chilia. La 16 noiembrie 1485, cu mici intariri primite de la polonezi (3.000 de oameni), domnul bate langa Catlabuga detasamentele lui Iskinder-beg Mihaloglu si ale lui Bali-beg Malcocioglu, care carmuiau cetatile recent ocupate (ultimul, inca la onorabila varsta de saptezeci de ani, era spaima tinuturilor din jurul Chiliei, Cetatii Albe si a gurilor Dunarii), dar nu poate recuceri Chilia.

Gramul de consolare ce ne-ar alina orgoliul e ca nici vorba nu poate fi de o concesie benevola!

De parca nu ar fi indeajuns, sub orice aspect n-ai privi, circumstantele de ordin intern / extern erau potrivnice Domnului Tarii. Boierii unelteau in opozitie vadita si “nu asteptau decit o imprejurare favorabila spre a-si putea ingadui sa faca si ei cu Stefan ceea ce boierii de dincolo de Milcov facusera cu Vlad Tepes.” Printre altele, misterioasa drama de la Scheia, pe Siret, cand pretendentul Petru Hronoda (Hroiot, Hruet), sustinut de Baiazid II, il invinge in 1486, fie si pentru o clipa, pe gloriosul Stefan-Voda, se datoreaza exclusiv “boierimii mari si mijlocii, trecuta brusc de partea impostorului“[13]. Aici si acum se produce cunoscuta epopee a micului boier Purice, caruia Domnul i-a spus: “De voi izbandi, te voi face din purice movila“.

Frumoasa poveste a aprodului are o continuare pe masura. Recent, cercetatorul Victor Dogaru, colaborator al portalului Basarabia-Bucovina.Info, a scos la lumina din Arhivele Nationale ale Romaniei un document senzational: Hrisovul lui Stefan cel Mare si Sfant, prin care, in calitate de Domn al Moldovei, ii intareste spatarului Purice (fost aprod) si fratelui sau Ivanco cat si altor rude, doua sate de pe Nistru, “Drisloais” si altul “unde a fost Nasco”, pentru “dreapta si credincioasa lor slujire”.[14]

Epizodul de la Colomeea, din 15 septembrie 1485, cu dezvaluirea instantanee a cortului exact in momentul cand eroul Moldovei statea cu capul plecat inaintea fandositului pan Cazimir al IV-lea, jurandu-i credinta, scoate la iveala dezinteresul Poloniei pentru stradaniile Moldovei, iar mai apoi si tradarea (la 9 august 1497, sub pretextul recuceririi de la turci a celor doua cetati (!), noul riga al Poloniei, unul din cei cinci frati jagelloni, ambitiosul Ioan Albert (anii domniei 1492–1501) trece Nistru cu o suta de mii de luptatori si mii de care, iar la 24 septembrie ataca Suceava[15]). Marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, neputandu-l ajuta nemijlocit pe Stefan, il indeamna pe aliatul sau, regele Cazimir (?), sa sustina Moldova in revendicarile sale. Ii recomanda, de asemenea, si marelui duce al Lituaniei, Alexandru Jagello, sa incheie un tratat de alianta cu Moldova - in zadar. Complicitatea tatarilor si a Tarii Romanesti la invaziile turcilor impleau paharul suferintelor. Indiferenta Ungariei si-a lasat explicit si ea amprentele. Ca rezultat, „In 1489, pentru a pune capat incursiunilor in tara sa, Stefan devine vasal al sultanului, platind un tribut de 5.000 de ducati de aur.”[16] Astfel, sub iminenta avalansei de primejdii si cu mare jertfa, izbuteste Stefan sa obtina pentru Moldova statutul cat de putin favorabil fata de Imperiul Otoman.

O dificultate extrema marcheaza de acum incolo soarta Tarii: turcii au intrat pe pamantul nostru si vor dicta conditiile existentei timp de trei veacuri. La distanta notorie, istoricul Constantin C. Giurescu contureaza amarele consecinte ale actului survenit: ”…cert este ca pierderea acestor doua cetati a insemnat cea mai mare lovitura care i se putea da lui Stefan. Lovitura politica si militara in primul rand: cu garnizoanele turcesti din Chilia si Cetatea Alba in coasta, putand deci oricand sa prade tara, era limpede ca Moldova avea sa fie tinuta sub o vesnica amenintare, ca domnul trebuia sa renunte la politica sa da pana acum si sa recunoasca autoritatea sultanului. Lovitura economica in acelasi timp, deoarece prin pierderea celor doua mari antrepozite comerciale, veniturile Moldovei aveau sa se micsoreze simtitor…”[17]

Avem tot temeiul sa rezumam, prin urmare, ca cele doua cetati, care sunt „Moldova toata”, impreuna cu Insula, n-au fost, simplu de tot, cedate osmanilor padisahului, ci rapite – cu mare oaste. Cu o fraza prooroceasca comenteaza istoricul Neagu Djuvara tragedia, ce avea sa aduca ample repercusiuni contemporane: ”Pierderea, prin tradare, a Chiliei si a Cetatii Albe a reprezentat o catastrofa pentru dezvoltarea ulterioara a Moldovei.”[18]

Din perspectiva timpului, confiscarea cetatilor si pamanturilor Moldovei Orientale in 1484 poate fi – si trebuie – interpretata in calitate de preludiu la actuala chestiune basarabeana. Cu alte cuvinte, precedentul marcat declanseaza pentru mandra tara de odinioara a Moldovei inceputul dezastrului. Instituirea de mai tarziu in spatiul moldovenesc a raialelor, dezvaluie grosolane rapturi din trupul Tarii. Constienti de gravitatea pagubelor survenite in urma ciuntirii teritoriale, multi dintre domnitori cauta diverse cai de reintegrare. Prin straduinta, spre exemplu, a lui Gheorghe Stefan (domneste in perioada 3-28 aprilie 1653, apoi din 8 iulie 1653 pana la 3 martie 1658), se initiaza tratative secrete cu obiectivul de a trece Moldova sub protectoratul Moscovei. La 27 mai 1656 e semnat un prim tratat cu prescriptia efectiva ca „locurile, teritoriile si cetatile pe care turcii le-au desprins Moldova, Cetatea Alba, Chilia, Tighina si regiunea Bugeacului vor fi preluate prin firta armelor de catre Marele Cneaz (al Moscovei) si vor fi reanexate Tarii Moldovei.” [19]

Confirmare in plus: nici vorba de cedare voluntara a patrimoniului! Per contrario, stirbirile de teritoriu s-au infaptuit prin lupte inversunate.

Neindoielnic este ca in intervalul 1484 – 1812, in prejudiciul Moldovei si de rand cu alte portiuni de teritoriu declarate raiale[20], Insula Serpilor se afla provizoriu sub stapanirea directa a turcilor. A fost o posesie violenta, deci ilegala; departe de a fi conceputa sub semnalmentele unui banal “delictum” (greseala), dar in absoluta corespondenta cu continutul juridic al substantivului “crimen” (asociat cu semnificatia de “acuzare”, “imputare”, “pricina a unui rau”). Realizata, dupa cum s-a observat, cu forta armelor, a vicleniei si a tradarii – in detrimentul celui mai slab. De comun cu Basarabia istorica, de la mica tara a Moldovei, Insula a fost, elementar, rapita. Ba, intr-un fel, am putea sa ne exprimam si “regretul” astazi fata de intarzierea inadmisibila a “fratelui mai mare” cu “argumentarea enciclopedica” a Bugeacului drept “isconno rosseiscaia (sa zicem, ucrainscaia ?) zemlea”. Aferim, l-am ruga sa-si calculeze eroarea: restanta etaleaza circa 328 de ani (1812 – 1484). Insistenta rusilor de a ajunge la Bosfor si Dardanele, sub nobilul motiv al “eliberarii“ crestin-ortodoxilor, face ca intre 1711-1944 Rusia sa invadeze de douasprezece ori teritoriul romanesc”[21].

Rezumat. Dreptul istoric al Moldovei in posesia Insulei este incontestabil. De jure, Insula ne apartine; de facto, proprietatea ne-a fost curmata silnic, in vara anului 1484, de temuta putere a timpului, Imperiul Otoman. Dar, conform practicilor internationale din domeniu, reprimarea ofensiva a unui drept nu anihileaza in nici un fel starea initiala a lucrurilor, ci il suspenda, pana la eliminarea factorilor de interventie agresiva. Rationamente de ordin stiintific vin sa limpezeasca impartial clauza Insulei : „Dreptul istoric al unui popor asupra intregului teritoriu ce-i apartine nu poate fi desfiintat prin posesia fie si indelungata a unei parti din el de catre alt stat, chiar daca aceasta a fost „legalizata” prin incheierea unor tratate.”[22]

Vehicularea amatorilor de bun strain cu diverse tratate de punere in posesia posterioara a Insulei, cade en gros sub incidenta pasajului citat. Si daca din punctul de vedere al filozofiei, axioma reprezinta un Adevar fundamental ce nu trebuie demonstrat, veridicitatea apartenentei Insulei Serpilor combate irefutabil nedreptatea facuta noua mai tarziu, de catre “eliberatorul” aleatoriu. La care tema revenim, deosebit.

Nu inainte de a invita la cugetare asupra mesajului evocat – Insula ne apartine.

(…)

(Schita in lucru. Pt doritorii de a semna articol complet – e-mail: MDascalu@mail.ru. Relatii la tel.76-14-97. GSM-069693437)

Note:

[1] Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.206.

[2] http://ro.wikipedia.org/wiki/Insula_%C8%98erpilor

[3] Ion Nistor. „Istoria Basarabiei”. Chisinau. Cartea moldoveneasca. 1991. Pag.32

[4] Petre Dogaru. Insula Serpilor in calea rechinilor. Editia a II-a, necenzurata si augmentata. Editura SAECULUM I.O. Editura VESTALA. B. 1996. Pag.50.

[5] http://ro.wikipedia.org/wiki/Principatul_de_Theodoro

[6] http://ro.wikipedia.org/wiki/Insula_%C8%98erpilor

[7] Primele istorii ale Moldovei: Cronografia Moldo-Slavona. V.Stati. Editura Lumina. Chisinau. 2007. Pag.54.

[8] I.Lespezeanu. I.Marcu. “Nebiruitul Voda Stefan. 47 de ani gloriosi.” Editia a II-a. Editura stiintifica. B. 1962. Pag.191-192.

[9] Ibidem. Pag.275-287.

[10] Grigore Ureche. Letopisetul Tarii Moldovei. Chisinau. Editura Hyperion.1990. Pag.40-41.

[11] Petre Dogaru. Lucrarea mentionata. Pag.51.

[12] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.282.

[13] Ibidem. Pag.277 / Pag.283.

[14] http://basarabia-bucovina.info/2012/12/27/pecetea-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-hrisovul-prin-care-aprodul-purice-primeste-doua-sate-la-nistru-exclusiv-basarabia-bucovina-info/

[15] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.306.

[16] Jean Nouzille. Moldova. Istoria tragica a unei regiuni europene. Chisinau. Editura Prut International. 2005. Pag.34.

[17] Constantin C. Giurescu. Istoria romanilor. Vol.II. B. Editura ALL. 2010. Pag.56.

[18] Neagu Djuvara. O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. Editia a XI-a adaugita. Editura Humanitas. B. 2010. Pag.123.

[19] Jean Nouzille. Lucrarea mentionata. Pag.60.

[20]Raia – teritoriu cucerit de turci, avand neaparat o cetate in care era dislocata o garnizoana si administrat conform legislatiei otomane. Raialele de pe teritoriul romanesc au fost suprimate prin Tratatul de pace de la Adrianopol din 1829.

[21] Jean Nouzille. Lucrarea mentionata. Pag.68.

[22] Gheorghe Moga. „Dreptul International”. B. 1963. Pag.340. Citat dupa: Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.25.







Mihai Dascălu    3/12/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian