Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lumea Noua IV. 15 - O zi in Argentina

Parasim Uyuni strecurandu-ne printre cei ce stateau la coada la unica benzinarie din zona. Nu am inteles daca coada era asa mare pentru ca nu era benzina la pompe sau pur si simplu tot satul vroia sa alimenteze la aceeasi ora de dimineata.

Ne-am bucurat insa ca avem o rezerva in bidonul de plastic ce ar trebui sa ne permita sa iesim de aici fara sa asteptam si noi. Regasim traseul de la venire, la fel de frumos insa de aceasta data, parca plin de o toropeala varatica. Trecem printr-un mic satuc unde in teorie se vindea benzina. Hmm… Poate, intr-o alta era. Acum se dorame pe saturate…

Bidonul de rezerva e deja folosit si suntem cam la limita. Ajungem intr-un final in Potosi pe care il gasim incununat de nori
Iar de acolo indreptam roata din fata spre Sudul aratat de busola noastra. E timpul sa ne apropiem de granita cu Argentina unde nadajduim sa trecem in ziua urmatoare.

Drumul incepe sa ne toropeasca. Andreea doarme deja in spate. O las pentru ca sunt putine curbe. In mare parte situatia e cam asa:
Zumzetul motorului se aude calm si uniform si parea ca nimic nu ne va tulbura monotonia. Cand, zaresc dintr-o margine de drum un chipiu. Si o vesta fosforescenta de politist. Iar politistul tinea in mana un radar. Hmmm nu am timp sa procesez toate astea prea mult caci bratul se ridica si imi face semn sa trag pe dreapta. Super! Sunt doi. Unul tine radarul portabil, celalat tine un catastif mare. Viteza maxima pe tronsonul asta? Un mega 80 km/h. In afara localitatii, pe un drum drept si fara nici un pericol. Nici un pericol in afara de cei doi ce stateau in tufisuri. Ma simt putin “prins” intr-o capcana insa strict dupa lege, ei au dreptate… nimic din cele de mai sus nu sunt o scuza. Sa vezi ce amenda imi iau.
Se apropie de mine politistul ce avea catastiful cel mare. Imi spune “Buenas tardes”. Ce mi se pare ciudat este ca nu imi cere actele ci imi spune direct ca am comis o infractiune si ca se pare, e de rau. Hmm… nici eu nu stiu exact de ce insa hotarasc sa uit si engleza si bruma de spaniola pe care le cunosc si raspund ” Buna ziua” in limba romana (plus un zambet larg). Omul meu este descumpanit. Se apropie de mine si celalat cu radarul si ii aud vorbind intre ei “astia nu stiu spaniola si nici gringos nu sunt… ce facem ca nu intelege nimic”) Cel cu radarul imi arata viteza inregistrata :105 km/h. Sincer vorbind asta nu prea cred pentru ca eu merg foarte rar cu mai mult de 100 km/h (treapta VI, 4800 r/m) atunci cand nu vreau sa depasesc. Iar pe drumul ala nu aveam nimic de depasit… Ii explic asta, continunad sa zambesc si vorbind in dulcele grai romanesc, invatat de la mama si de la tata de cand eram mic si aratand spre turometru si spre vitezometru. Chiar nu inventam nimic, singura parte “necinstita” din partea mea era ca nu vorbeam in spaniola.

Ei incearca sa comunice si cu putina engleza insa nici de data aceasta nu reusesc. Eu continui sa zambesc sa spun, in romaneste, ca imi pare rau ca am mers putin mai repede si ca ii rog sa nu ne dea amenda caci nu conduceam imprudent. Desigur ei nu intelegeau nimic din romana mea insa priveau curiosi la omul asta care zambeste si face gesturi largi din maini. Intre timp, pe langa noi trec vajaind destule masini cu viteze apreciabile. Politistii se cam uita dupa ele cu jind. In cele din urma se intampla ceva spectaculos: tipul cu radarul imi arata pe bord ca ar trebui sa merg cu 80 si imi spune “mergi mai incet, drum bun”.

Iata deci o intamplare cu care eu nu prea am de ce sa ma laud insa pe care am dorit sa o mentionez pentru ca eu cel putin am avut ce invata din ea. Da, drumul era drept, limita de viteza era ridicol de mica insa spre deosebire de Peru, aici chiar incalcasem legea si politistii aveau tot dreptul sa imi scrie o amenda frumoasa. Daca ar fi facut-o eram pregatit sa o platesc. Insa recunosc ca in timp ce eram oprit, in minte imi veneau numai povestile despre politisti corupti auzite de la altii si ma asteptam la ce e mai rau. Si iata cat de mult greseam. Nu stiu daca erau legitimi sau stateau acolo doar la panda insa cert este ca in cele din urma cei doi s-au dovedit ingaduitori cu 2 straini pe care, daca ar fi vrut, ar fi putut sa ii “frece” mult si bine. Si totusi nu au facut-o.

Andreea nu mai doarme si bine face caci vremea din Bolivia se arata mai putin ingaduitoare decat politistii bolivieni si, in mai putin de jumatate de ora cerul senin este doar o amintiri. Deasupra noastra, nori cenusii arunca grindina. Si desigur mult frig. Iar cand nu ploua, este vant taios.
Vremea mocirloasa este insa pe placul dobitoacelor. O imagine de care sa ne aducem aminte data viitoare cand vrem sa comandam friptura de porc.

Drumul mohorat permite gandurilor sa zbare departe. Dimineata ma uitasem pe harta si observasem ca Villazon, punctul de frontiera pe care urmeaza sa il trecem, este cam la aceeasi latitudine cu Sao Paulo in Brazilia, locul de unde vom incerca sa zburam spre casa. Este 15 ianuarie. Daca facem “stanga” si ne indreptam direct spre Brazilia, ajungem cu siguranta in Sao Paolo pana pe 4 februarie, cand avem biletul de avion. Dar hmmm… nu vrem sa facem asta. Inca ne place calatoria, ne place drumul, nu suntem nici obositi nici nu ne certam intre noi sau cu altii. Vrem sa mergem mai departe. O sa schimbam data biletului de avion. Oarecum linistiti cu aceasta decizie, revenim in prezent, luand cu noi ultimele imagini din Bolivia.

Peisaje superbe de care nu prea se are grija asa cum ar trebui. Cel putin aceasta este impresia noastra mai mereu cand trecem prin zone populate.
Copiii insa ne fac din nou sa zambim si sa fim optimisti. Cate vise joaca oare fotbal pe acel teren de pamant?
Nu dupa mult timp, suntem la frontiera, pasind pe urmele ploii.

Chiar si punctul de frontiera este destul de greu de gasit, drumum pierzandu-se in niste ulite si aceastea fiind sufocate de tarabe si oameni, astfel incat la un moment dat avem impresia ca trecem printr-o piata in aer liber. Odata ajunsi lucrurile nu se simplifica prea mult, caci e aglomeratie mare la granita.

In timp ce ne asteptam randul, observam cum o multime de bolivieni se intorc din Argentina incarcati cu tot felul de marfuri. Suntem putin contrariati caci teoretic lucrurile sunt mai ieftine Bolivia decat in Argentina. Ne lamureste un gardian: oamanii aceea fac comert cu lucruri care altfel, nu se gasesc deloc in Bolivia.

Si gata, ne luam la revedere de la Bolivia. Una peste alta ne-a placut foarte mult. Multe din lucrurile care nu functioneaza chiar bine, ne-au amintit din pacate si de acasa. Insa printre toate probleme si conditiile foarte grele in care traiesc unii oameni aici, am intalnit bunatate, am intalnit zambete si oameni ce au vrut sa ne ajute. Pana si politistii s-au dovedit ingaduitori chiar si atunci cand noi poate nu o meritam. Plecam lasand in urma un gand bun si speram ca timpul sa fie ingaduitor cu oamenii si locurile Boliviei.

La revedere Bolivia, bine te-am gasit Argentina! Tin minte foarte clar prima data cand am iesit din tara pe 2 roti. Era acum mai bine de 3 ani si plecam spre Scotia.

Primii kilometri in afara tarii, au adus un sentiment foarte intens. Lucrurile in jur pareau altfel, drumul era altul. Dintr-o data mi se parea ca am iesit dintr-o zona de siguranta si confort. Pentru altii poate un drum plictisotor, pentru noi era o veritabila aventura. Ei bine si acum, de cate ori schimbam tara simtim acelasi lucru. Trecerea frontierei inseamna trecerea intr-un necunoscut. Emotiile si zambetele provocate au ramas aceleasi. Oare cum o sa fie in Argentina? Deja ne asteptam sa auzim ritmuri de tango peste tot.

Tango nu auzim inca, insa observam intr-un colt un semn foarte foarte frumos, ce ne ridica moralul!
Da, Ushuaia! Pentru prima data cand o vedem mentionata pe vreun semn de circulatie. Hmm 5000+ kilometri pana acolo. Mda, asta daca ii faci in linie dreapta. Noi insa…nu suntem cunoscuti petru alegerea drumurilor directe asa ca e foarte probabil ca numarul total de kilometri pana in Ushuaia sa fie pentru noi “ceva” mai mare. Nu avem prea mult timp pentru astfel de “calcule” caci atentie ne este atrasa de muntii ce pareau pictati de o mana de copil.

Si ne mai asteptam la ceva. Cu multe multe luni in urma, undeva in Mexic, trecuseram Tropicul Racului, intrand oficial deci in zona tropicala. Ei bine, iata ca tocmai in Argentina aveam sa iesim din zona tropicelor, trecand spre sud, Tropicul Capricornului.

Oprire! E timpul sa sarbatorim!
Tot atunci decidem sa alegem un traseu ce avea sa ne duca, dupa numai o zi petrecuta in Argentina, peste Anzi, in Chile. Pasul prin care urma sa trecem se afla in Desertul Atacama, cel mai uscat loc de pe pamant. Ramaneti pe frecventa!






Alex & Andreea    2/18/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian