Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ce vedem si nu auzim : Declinul culturii ?

Spre deosebire de operă, gen artistic vechi de câteva secole, cinematograful este o industrie tânără ale cărei produse n-au fost recunoscute ca artă de sine stătătoare decât relativ recent. Artă sau nu, cinematograful si-a câstigat însă de la nastere o popularitate aproape nelimitată în toate straturile sociale. Privilegiu care s-a reflectat curând si asupra protagonistilor săi al căror statut de “sacred monsters” a devenit subiectul invidiei si idealul milioanelor de admiratori mistificati de aparente si manipulati printr-o reclamă abilă.

Fiind de la bun început o industrie, succesul cinematografului a depins nu atât de calitatea performantei actoricesti cât de progresul tehnologiilor aferente, perfectionarea aparaturii mecanice, a instrumentelor optice si - mai ales în ultimii treizeci de ani – avântul electronicii, asigurându-i o dezvoltare accelerată. Trei factori au ajutat de asemenea cinematografia să câstige în defavorul celorlaltor forme de distractie colectivă: iluzia realitătii, pretul comparativ scăzut al biletelor si uniformitatea calitativă.
Productia teatrală este un fenomen efemer. Un actor poate juca superb într-o seară depăsindu-se pe sine, dar si fără har în următoarea, evenimentul exceptional păstrându-se numai în memoria spectatorilor norocosi. Or amintirea spectatorului este subiectivă depinzând de circumstante aleatorii si incontrolabile cum sunt starea de spirit, nivelul cultural, dar si de numeroase alte idiosincrasii individuale. În plus amintirea alterată de trecerea timpului, dispare odată cu persoana fizică.
Productia cinematografică finită, se păstrează în schimb obiectivă si nealterată un timp îndelungat, conditionat numai de proprietătile suportului înregistrării: film, bandă magnetică, etc. Publicului spectator i-se prezintă rezultatul unei munci de echipă, fiecare scenă fiind rejucată separat până la obtinerea perfectiunii dorite. Materialul necorespunzător este apoi eliminat prin editare, proces în care adesea personalitatea sau talentul artistilor are numai importantă secundară (a se vedea filmul “The Tourist”).

Filmele, mute la început, au căpătat către sfârsitul anilor douăzeci glas si muzică, iar după acea imaginile policrome au înlocuit în mai putin de zece ani aproape complet alb-negrul initial. Prin cerintele lor specifice filmele mute au contribuit la înnoirea artei interpretative, tehnica folosirii expresive a fizionomiei, gesturilor si posturei adesea înmănunchiate în serii de gag-uri asa cum au practicat-o superlativ Charlie Chaplin, Harold Lloyd si Buster Keaton atingând culmi nebănuite. La rândul lor filmele sonore au introdus în vocabularul cinematografic pronuntarea nuantată, zgomotele specifice, tăcerile semnificative si muzica de fond. Au apărut marii regizori, s-au evidentiat actori geniali si s-au produs filme remarcabile care revăzute chiar si astăzi, după zeci de ani de la premieră, îsi mai păstrează actualitatea si farmecul initial. Cinematograful s-a maturizat rapid într-o artă majoră fără să-si fi pierdut priza în mase căci simultan s-a cizelat si audienta, publicul familiarizându-se cu limbajul si tehnicile noului mediu, devenind mai selectiv si decis să nu facă compromisuri în privinta calitătii.
Odată cu noul secol însă s-a petrecut ceva dramatic si regretabil. Spectatorii sensitivi si inteligenti ce populau sălile de cinema la venirea noastră în Canada acum peste treizeci de ani, au fost înlocuiti de multimi amorfe care par să favorizeze bazaconii imature si zgomotoase în care predomină violenta si effectele speciale sau care gustă ba chiar aplaudă comedii răsuflate, vulgare si de artificialitate repulsivă. Generatiile mileniului incipient preferă filme ce nu solicită mintea sau mângâie sufletul, exemplul cel mai elocvent fiind numărul neînsemnat de spectatori care au vizionat ”The Artist” si “The Iron Lady”, două dintre marile filme realizate în ultimii zece ani.

“The Artist”, cel mai premiat film francez din istorie a fost programat sa ruleze o săptămână.în orăselul nostru blagoslovit cu două licee, trei scoli de artă si un colegiu. În prima zi de spectacol proiectia a avut loc într-o sală de 300 de locuri dintre care numai 23 au fost ocupate. A doua zi a fost retras de pe ecrane! Adevărat că filmul, cu exceptia ultimei scene este monocrom si mut, dar are imagini de rară pefectiune si fondul muzical premiat cu un Golden Globe este superb. Totodată s-au prevăzut, în buna traditie a filmelor mute, inter-titluri în engleză care datorită jocului inspirat al protagonistilor (5 premii pentru cel mai bun actor si unul pentru cea mai bună actrită) sunt aproape de prisos. Până si cătelul Jack joacă excelent, la nivelul colegilor săi umani, făcându-ne să regretăm că nu s-a găsit un premiu si pentru el. Cine a văzut schimbul de priviri din scena primei întâlnirii dintre Valentin (Jean Dujardin) si Peppy (Bérénice Bejo) sau scena de dragoste mimată de Peppy cu jacheta lui Valentin fără să mai vorbim de dansul final pentru care cei doi s-au pregătit cinci luni nu va uita filmul niciodată. Regizorul Michel Hazanavicius a condus cu măiestrie inegalabilă echipa sa internatională creind o capodoperă unanim apreciată de iubitorii filmului (un premiu la Festivalul de la Cannes, 3 Golden Globes, 7 BAFTA, 5 Oscar-uri si 6 Cesar-uri). Cum rămâne atunci cu publicul?

Într-un interview recent regizorul James Ivory, creatorul subtil al ecranizării romanului lui E.M. Forster “A Room with a View” premiată cu trei Oscar-uri în 1985, dar care probabil nu frecventează sălile de cinema, a prezis artei filmului un viitor de aur. Recunoscând că tehnologia fantastică de care cinematografia beneficiază se foloseste în prezent pentru a produce filme puerile, regizorul a conchis în mod surprinzător că vina ar reveni literaturii. Lipsesc scriitorii vizionari ale căror romane să inspire pe cineasti, a spus dânsul. Oare aceasta să fie adevărata cauză? Ne permitem să ne îndoim, fiindcă asa cum vom vedea cărtile împărtăsesc soarta comună operei si cinematografului.


Naramata B.C.




Gabriel Watermiller    2/17/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian