Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


"Semnătura iubirii”- Versuri de Petru Lascău

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.

Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de
Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal. „Un mare
poet se ridică din Ardealul răstignit de istorie încă odată prin acest fecior de
ţărani cât munţii, biciuit de flăcările teologiei şi de pucioasa unor ani
amirosind a blestem şi ură şi apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls şi
azvârlit ca pe un Iona în pântecul chitului exilului pustiitor. Vorbeşte o
conştiinţă şiroind pe crucea veacului în ranele Mielului răstignit de la
începutul lumii pentru izbăvirea neamurilor şi a fiecăruia dintre noi,”, spunea
despre Petru Lascău, poetul Ioan Alexandru.

Volumul „Semnătura iubirii” include versuri grupate în capitolele, "Ferestre",
"Portrete", "Satul meu", "Fulgi albi" şi "Apocalips". Petru Lascău locuieşte în
SUA din anul 1985. Primii 16 ani a locuit la Chicago iar în anul 2001, poetul se
mută în Phoenix, Arizona, unde locuieşte şi slujeşte şi în prezent, ca pastor al
bisericii „AGAPE” (www.agapearizona.com). Drumul său în lumea nouă începe mai
întâi, în suflet şi în minte: “Cer paşaport de-a emigra/Într-o ţară unde se
poate visa.” („Cerere”) Ajuns într-o astfel de ţară, autorul trăieşte în
continuare, acelaşi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gară/ în
toamnă târzie/ în care opresc trenuri/ si pleacă/ din care nimeni,/ vreodată,/
nu urcă,/ nici coboară.” („Aşteptare”) De fapt, condiţia poetului este aceea de
exilat, izolat într-o lume secularizată, de pământean care ştie că singura
certitudine rămâne cerul. „Te-aştept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasă/ Din ţări
necunoscute şi ostile.” („Te aştept”) Căutător de absolut, om al credinţei, cu o
aspiraţie perpetuă spre eternitate, Petru Lascău crede în idealul creştin. „Un
cort/ nu lasă urme/ decât în conştiinţă/ dar şi acolo/ numai dacă alături de el/
din pietre nepângărite/ de daltă şi ciocan/ se ridică altarul.” („Avraam”)

De altfel, majoritatea poeziilor sale face trimitere la pasaje binecunoscute din
"Biblie", cu o încărcătură simbolică profundă, cum ar fi mersul pe apă al lui
Isus – „De ce să fii doar întâmplare,/ Când Isus umblă încă, pe mare?”
(„Portret”), cea de a doua venire a Mântuitorului – „va veni, târziu,/ în
noapte/ şi numai cei ce vor crede/ vor vedea gloria/ Lui Dumnezeu/ Pe Chipul
Său.” („Maranta”) sau vaiurile – „Vai vouă păzitori de legi/ Pe care voi vi
le-aţi creat/ Voi cântăritori de muştar şi chimen/ Judecători, scribi şi
preoţi,/ Plini de filacterii şi ură.” („Vai de voi”). Poezia creştină a lui
Petru Lascău se menţine într-o dimensiune general-umană, trăirile nu sunt
hiperbolizate, amplificate, voinţa divină sau firea pământească a omului - „o,
Iacov, fiul marilor părinţi/ eşti singur în noaptea din pustie/ cu pofta inimii
mereu mai vie/ de case, de avere şi arginţi.” („Iacov”), fiind redate în detaliu
şi fără ambiguităţi inutile.

Patosul cu care Petru Lascău scrie dovedeşte că are fascinaţia nostalgică şi
melancolică a identităţii colective. Deşi un exilat aflat departe de ţară, el
păstrează în inimă valorile naţiunii căreia îi aparţine, prin naştere, şi le
cântă. Mai mult, sentimentul naţional se transformă la acesta într-o adevărată
ars poetica, în care elementele de bază, puse într-o permanentă antiteză, sunt
devastatoare prin adevărurile pe care le transmit: „De jarul şi amarul tuturor/
Inima-i o vistierie plină/ Să curgă mierea şi veninul ei/ Prin pana mea de umbră
şi lumină.” („Ars poetica”)

Dacă în „Ars poetica” latura dominantă a stihurilor este hotărârea,
imposibilitatea de a renunţa, mistuirea interioară care cere ca preaplinul
inimii să se reverse – autorul asumându-şi aici, rolul de a deveni vocea,
exponentul celor mulţi şi îndureraţi - odată cu poemul „Cenuşă”, intrăm într-un
nou registru. Asistăm astfel, la o experienţă individuală, particulară, ce îi
oferă lui Petru Lascău ocazia de a se metamorfoza într-un Francois Villon
mioritic. Asemenea lui Villon, care se întreabă, „Dar unde sunt zăpezile de
altădată?”, Petru Lascău este răscolit de „dorul zăpezilor de altă dată”, ce îi
„bate-n porţile închise.” Dacă mai devreme, acesta afirmă că „inima-i o
vistierie plină”, acum, prin contrast, spune: „mi-e visteria inimii prădată/ şi
e târziu în goalele-i culise.” („Cenuşa”) Sentimentul neputinţei, al tragismului
condiţiei umane, al imposibilităţii de a depăşi limitele sunt perfect redate de
Petru Lascău printr-un adverb de timp . Acel „târziu” din „Cenuşă” devine „prea
târziu”, în „Umbre adormite”: „E prea târziu să mai visez/ când doru-i aripa de
lemn/ la albe feciorelnice zăpezi/ trecute-n pasul timpului solemn.” Albul
zăpezii este atributul purităţii interioare, ce face trimitere la Cartea
Apocalipsei. Încărcătura simbolică şi teologică a textului este bogată, sugerând
durere, însingurare, dar şi o continuă căutare.

Aceeaşi căutare pe care o întâlnim la Eminescu, atunci când vorbeşte despre
condiţia Luceafărului eminescian. „Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de
sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,/ Cum izvorau lumine;/ Cum izvorând îl
înconjor/ Ca nişte mări, de-a-notul...”, spune Mihai Eminescu în „Luceafărul”,
în timp ce Petru Lascău vorbeşte despre un ocean interior. Dramatismul
versurilor lui exprimă foarte bine condiţia poetului, a celui care prin artă
ajunge să se identifice cu Divinitatea. Aşa cum lumea a fost creată prin Cuvânt,
şi universul poetic a lui Petru Lascău se întrupează tot din cuvânt: „O singură
suferinţă/ mi-a mai rămas./ E dorul de-a naşte/ Creând: cuvântul fără seamăn/ Ce
creşte în mine/ Din acel ocean interior...” („Ocean interior”) Petru Lascău se
află în căutarea înfrigurată şi patetică a nemuririi. Poetul Petru Lascău ştie
că nemurirea poate fi atinsă prin opera care rămâne în urmă. Creştinul Petru
Lascău are certitudinea că nemurirea se obţine în urma credinţei şi a jertfei
mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Dacă Hyperion Îi cere Creatorului – „Reia-mi
al nemuririi nimb/ Şi focul din privire”, prin contrast, Petru Lascău declară că
are puterea de a renunţa, tocmai pentru că în sine, „creşte...nemurirea”:
„Renunţ mereu la tot ce-i trecător/ La tot ce poate să farmece privirea/ mi-e
doru-n piept cu-atât mai arzător/ cu cât îmi creşte-n muguri nemurirea.”

Şi totuşi, frământările dramatice ale poetului sunt departe de a se fi încheiat.
Până să atingă certitudinea nemuririi, Petru Lascău ne mărturiseşte: „păşesc
încet prin vântul rece/ spre Patmosul exilului din mine/ tot mai bătrân cu ora
care trece/ şi mai senin cu ora care vine.” („Amurg singuratic”) Eul poetic
traversează o serie de metamorfoze. Lumea sa interioară nu este una viguroasă,
nu se detaşează prin vitalitate, iar Patmosul, o exprienţă dusă la extrem,
devine un termen simbol, o invitaţie la meditaţie şi la cunoaştere. De altfel,
îmbătrânirea fizică („tot mai bătrân cu ora care trece”) conduce la o
maturizare, la o înţelepţire a poetului, care îl face să accepte cu seninătate
(„şi mai senin cu ora care vine”) amurgul vieţii. În poezia lui Petru Lascău,
timpul, ora se desfăşoară, evoluează, „între oglinzi”. Oglinda reflectă
adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei. „E mult prea multă
bucurie pură/ În zborul timpului între oglinzi/ Că s-ar putea de mâna ţi-o
întinzi/ s-apuci eterna cerului aură.” („Oglinzile albastre”) Sentimentul
creştin, emoţia creştină sunt subsumate în poezia sa luminii sacre, exprimată
prin metafora „eterna cerului aură”. Dacă la Lucian Blaga întâlnim dualitatea
„lumina mea/lumina altora”, la Petru Lascău, lumina este una singură şi ea
invită la cunoaşterea Divinităţii prin contemplare şi rugăciune, care izvorăsc
în „bucurie pură”.

De altfel, dacă Petru Lascău are vreo fobie, atunci aceasta este legată de cei
cărora sentimentul creştin le este străin. „Mă tem de cei ce nu se roagă/ Cu cea
mai terifiantă fobie/ A veacului nostru mare urgie/ Mă tem de cei ce nu se
roagă.” („Fobie”) Veacul nostru este caracterizat de flagelul necredinţei, al
absenţei credinţei sau al unei false credinţe. Petru Lascău reuşeşte în doar
câteva versuri să facă o radiografie a societăţii contemporane, în care lipsa
legăturii cu Divinitatea are ca rezultat îndoiala şi sărăcia sufletească, ambele
concretizate în nimicirea stării de iubire. „Nu pune la probă iubirea/ Acest
crin imaculat/ Al lumii./ Iubirea nu se-ncearcă,/ Ci se crede.” („Test”) Pentru
poet, iubirea este simbolul regalităţii – crinul semnifică regalitatea – şi acea
credinţă care întreţine flacăra vieţii interioare.

Mai mult, iubirea înseamnă cuplul adamic, ce le-a servit de model clasicilor.
Poezia „Semnătura iubirii”, care dă şi titlul volumului, vorbeşte despre eros ca
un sentiment fundamental, întemeiat odată cu lumea. „La marginea cărărilor din
noi/ lăsaşi iubirea ca pe-o semnătură/ c-o descifrăm de-atuncea amândoi/ purtând
pe frunţi a cerului aură.” Poezia erotică a lui Petru Lascău stă sub acelaşi
semn al divinităţii. „Privirea Ta ne-nseninează zarea/ Mereu mai pură-n sfinte
limpezimi/ Sub paşii noştri se despică marea/ Mirositor a miei şi a azimi.”
(„Semnătura iubirii”) Natura asistă la nunta celor doi, care ia proporţii
cosmice. Elementele acvatice – marea, limpezimile sfinte – simbolizează
permanenta regenerare spirituală. Trimiterea biblică la momentul traversării
Mării Roşii de către poporul evreu este evidentă şi denotă idealitatea,
perfecţiunea.

Elementele acvatice predomină şi în poezia naturii, la Petru Lascău. „Pădurile
ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheamă în taină
visarea să-ţi pierzi/ o pecete de vânt pe aripa serii.” („Pădurile„) Metafora
„pe aripa serii” sporeşte misterul, taina. La fel ca şi Magda Isanos, care îşi
doreşte să simtă „beţia plantaţiei ce moare inundată”, Petru Lascău ştie să dea
o înfăţişare paradisiacă naturii, menită să indice vitalitate şi trăiri intense.
Acelaşi element acvatic, de data aceasta luând proporţii de potop biblic -
„potop de vinuri”, „lacrime” - este reluat şi în poemul „E prea târziu”,
sugerând din nou, abundenţa, bogăţia. „E un exod de mere coapte peste sat/
oştiri de care vin îmbelşugate/ potop de vinuri iară s-a lăsat/ din lacrime de
soare-nsângerate.”

Satul lui Petru Lascău este posesorul acelei spiritualităţi populare pe care
Lucian Blaga a definit-o exemplar, atunci când a afirmat: „eu cred că veşnicia
s-a născut la sat.” La rândul său, George Călinescu vorbea despre „o lirică a
liniştii şi a fericirii rurale...", care se regăseşte şi în versurile lui Petru
Lascău. Contemplarea vieţii la ţară, cu evenimentele sale cotidiene îndeamnă la
seninătate şi denotă o stare de bine, ce rezultă din frumuseţea peisajului
românesc. La Petru Lascău, imaginile sunt vizuale, senzoriale, iar contururile
clare şi vaste. Acelaşi fior cosmic, care aminteşte de poemele lui Eminescu, se
simte şi în scrierile sale. În „Salcâmul”, poetul aduce un adevărat elogiu
vieţii rustice. „O, prietene,/ de-ai şti să ascuţi/ pledoaria unui singur/
salcâm înflorit!” La Petru Lascău, poezia naturii este de inspiraţie folclorică,
amintind de stihurile lui Vasile Alecsandri – „este şi doină din fluier de fag/
lacrimi de dor şi de drag”. Frumuseţea clasică a versului – „albul din turme de
miei/ arome de fân şi floare de tei” („Impresii de Crăciun”) redă
spiritualitatea spaţiului românesc, păstrând sobrietatea şi simplitatea ritmului
popular.

Universul poetic al lui Petru Lascău este complex şi metaforic şi prin
excelenţă, pacifist. „Să-nfrângem ura prin cântare/ s-aducem pacea sfântă pe
pământ/ cântând din harfa ta nemuritoare/ să dezrobim popoarele prin cânt.”
(„Harfa lui David”) Asemenea lui Blaga, Petru Lascău este în acelaşi timp un
autor modern, dar capabil de a păstra legătura cu fondul arhaic, ancestral.
Aspiraţia sa spre absolut, reflexivitatea, condiţia de exilat sunt admirabil
exprimate în aceeaşi „Aşteptare”: „Pe pe peronul veşnic pustiu/ Sub ceasul/ Cu
arătătoarele rupte/ Mă aştept pe mine/ Singur şi tăcut/ Privind la crizantema/
De plastic, ofilită/ Ce mi-o voi dărui/ Spunându-mi:/ - Bun venit!/ - Sau Adio!”

Să urmăm îndemnul lui Ioan Alexandru - „Ascultaţi-l pe Petru Lascău, poet-păstor
ridicat pe crucea limbii române la acest sfârşit de mileniu” - şi să descifrăm
„Semnătura iubirii”.


Surprise, Arizona




Octavian D. Curpas    2/12/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian