Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Iubirea fără de (până la) sfârsit - – Două cărti de Vavila Popovici –

Scriitoarea Vavila Popovici – poet si prozator – s-a mutat de putini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca pitesteancă, ieseancă pe vremea studentiei, a luat cu ea si zestrea de neegalat (si de neînlocuit cu nimic altceva) pe care tara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri. Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet tara. Iar cărtile pe care le scrie si le tipăreste peste oceanul cel mare au în miezul lor tot tara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea stiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu retine doar părtile frumoase ale vietii, ci si pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărti la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare.

*

Prin toate cărtile pe care scriitoarea Vavila Popovici le-a dăruit, cu generoasă dragoste, publicului cititor (din România, iar acum si din America), răzbate, uneori avântat, alteori molcom, fiorul iubirii. Este izvorul de apă vie al tineretii fără bătrânete si al vietii fără de moarte, care dă operei scriitoarei fior si durabilitate, valoare morală si artistică. Este dovada unei structuri umane creatoare de profunzime si altitudine, deopotrivă ratională si sentimentală, sensibilitatea feminină ridicându-se deasupra întelesului uzual al acestei formulări, deseori controversată. Iubirea autoarei depăseste limitele unui simplu sentiment, fie el si puternic, si statornic, si unic; ea este o stare – ratională ti emotivă – un univers mult mai complex si mult mai bogat în sensuri si în continut. Fapt dovedit nu doar de „Iubirea cea dintâi”, cu care se deschide volumul de poeme „Scrisori de departe” (Made in the USA, Charleston SC, 08 June 2010):

„Iubirea cea dintâi e niciodată moartă,
desi-i din spumă pură de valuri risipite.
Trăieste în adâncuri de mare-ntunecată,
cu forte nestiute, calme si-adormite.
Iubirea cea dintâi e niciodată moartă.
E cea dintâi vioară dintr-un concert de îngeri”.

În cazul scriitoarei Vavila Popovici, dragostea, ca stare de spirit dominantă, poate fi asemuită cu un izvor fără de istov ce se ramifică în mai multe pârâiase. Sau unui arbore cu o coroană bogată si viguroasă. Dragoste fată de omul de lângă ea, fată de copilărie si locurile natale, fată de părinti si de toti cei ce i-au fost alături si i-au vegheat cresterea, fată de Divinitate, fată de marea carte a Istoriei neamului, fată de natură, fată de tot ce i-a oferit viata frumos si binefăcător, fată de toate cele bune ale lumii, pe care poeta le vede cu ochi lucid si le judecă cu gând drept. Rememorând, ea îsi aminteste că „un bărbat îmi aducea flori”, strigându-i apoi: „Vino să vezi visul din vis”, regretând mai pe urmă: „Dacă as fi fost un arbore…”, dar „speriată am început să-mi pun întrebări”, la unele găsind si răspunsuri: „Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare”, „E o melodie cântată / pe strunele viorii Stradivarius. / E culoarea si lumina dintr-un tablou al lui Rembrandt. / E marmură de Carrara / dăltuită de Michelangelo. / E o piruetă a Anei Pavlova.” De unde se poate deduce că dragostea scriitoarei pentru Poezie este, ea însăsi, un univers, un spatiu în care încap toate minunile pământului. Dar, si din acest volum se bine-întelege că dragostea nu este întotdeauna doar un tărâm al fericirii. Nu numai pierderea omului iubit produce durere si ne-mângâiere. Sensibilitatea deosebită, precum si luciditatea particulară fiintelor puternice au netezit calea dreptei judecăti si a împăcării cu un destin zbuciumat, în care – vrând-nevrând – au încăput toate cele ale unei lumi încâlcite si pline de tot soiul de cumpene si praguri: „Uneori efluxuri de dragoste / spre semeni revărsate, / alteori refluxuri dureroase-si fac loc / în mine”. „O, anii mei risipiti / ca niste frunze de plop! / Iubirile mele / prefăcute în versuri poeme!” La drept vorbind, aceasta este mare victorie a poetei, obtinută în lupa ei cu viata, cu bucuriile si cu tristetile iubirii: prefacerea înfrângerilor în biruinte, folosind cu iscusintă armamentul din dotarea artei poetice. Supravietuire prin Poezie.
Cu toate că respiră multă delicatete, muzicalitate si implicare sufletească, versurile din acest volum nu reusesc – nici nu-si propun – să tăinuiască dramatismul pe care starea de iubire îl cunoaste, frământările lăuntrice răzbătând prin ferestrele larg deschise ale sufletului cald si ocrotitor. Vavila Popovici găseste resurse si căi de evitare a două mari primejdii: căderea în pesimism sau urcusul în idilism. Dreapta cumpănă împlineste portretul unui creator matur în gândire si în exprimare. Cu atent supravegheată întelegere, ea îsi preface trăirile în păsări cu aripi ne-căzătoare. Ea este un împătimit semănător de dragoste: „Ce faci cu-atâta iubire? / M-ai întrebat într-o zi./ O semăn, ti-am răspuns, / tinând pumnii strânsi. / O semăn, privesc cum răsare / si-apoi mângâi răsăritii / cu palmele deschide, / din care îmi cad încă seminte.”
La un moment dat, Vavila Popovici mărturiseste: „Îmi trăiesc viata printre fantasmele îndoielii: / Poate-a fost un vis? / O candelă în viata mea să fi fost? / Mutenia vietii mă exasperează!” Într-un alt poem, ea continuă cu nedumeririle, care vizează în sens filosofic noimele si esenta existentei: „Mă-ntreb, iartă-mă Doamne, / la ce atâta trudă pentru a întelege / atât de putin?” Pentru ca , mai pe urmă, să dezvăluie (e drept, voalat) taina – ca zbatere si aspiratie – pe care nu si-o poate reprima: „Niciodată nu vei putea spune / câte vise ai înăltat, / câte gânduri ai înnodat, / cum au tâsnit cuvintele, / cum le-ai asezat în caiete, / pagină cu pagină, noapte de noapte. / O, munca asta de nimeni stiută, / necunoscută nicicând!” Este strigătul surdinizat al creatorului – el însusi uimit în fata propriului efort de metamorfozare a unor realităti în fior poetic, dar si speriat fată de destinul operei sale. E semnul constientizării demersului personal, care capătă valente cu amplitudini pe care doar cititorul le poate comensura. Autoarea îsi asumă efectele vânturilor si valurilor, fără de care arta ar avea o existentă nevoiasă. Încă o dată, sentimentul iubirii le biruie pe toate celelalte.

*

Tot în anul 2010, dar în luna decembrie, Vavila Popovici a mai tipărit o carte: „Preaplinul Tăcerilor – Viata în comunism” (Made in the USA, Charleston SC, 08 December 2010). Titlul propriu-zis, „Preaplinul tăcerilor”, sugerează starea poetică. Partea lămuritoare – „Viata în comunism” – însă, te coboară cu picioarele pe pământ si te dumireste: ai în fată un volum de proză, cu iz de analiză socială în haină de cronică istorică. O cronică realizată literar, însă, într-o manieră ceva mai rar folosită: dialogul (ca interviu). O convorbire lungă si foarte interesantă, sub raportul ideatic, în primul rând, dar si al viziunii obiective în care autoarea (ea însăsi personaj al cărtii) judecă un timp istoric în care parte subiectivă a fost.
Stăpână pe tehnica scrierii unei cărti, în general, dar – cum se poate observa – si a uneia de un fel deosebit, Vavila Popovici îsi dovedeste încă o dată iscusinta comunicării cu cititorul, fără ca acesta să-si dea seama că tocmai el este tinta finală. Îndrăzneala de a comunica, chiar din debutul volumului, deznodământul naratiunii iscusit dialogate, s-a dovedit un risc cu fermitate depăsit: „Stii, dragule, nu-mi venea să cred că vei intra în somn adânc, din care nu te vei mai putea trezi. A MURI, ce înseamnă a muri?” (…) „Mai târziu mi-am dat seama că moartea se-nvată precum viata…” Prima lectie de moarte si de viată îi este oferită de însusi omul purces pe drumul fără de întoarcere: „Omul în fata primejdiei si în fata mortii îl caută si îl găseste pe Dumnezeu.” (…) „Ne nastem în lumină si ne-ntoarcem în lumină…”
Viziunea filosofică a autoarei transpare fără chin. Este modul rational echilibrat în care autoarea se pozitionează fată cu toate cele ale existentei umane. Si ale mortii, se întelege. Dialogul – în final un monolog… dialogat – este unul de substantă, ideile si întâmplările armonizându-se si, în cele din urmă împlinind o frescă a unui timp adânc frământat, social în primul rând, cu efecte dramatice, tragice asupra omului rămas, cu riscul mortii, în pozitie verticală. Nu de drepti, a se retine diferenta! „Învătând să trăiesti frumos, vei sti să mori frumos” – îsi aminteste scriitoarea de zisa lui Confucius. De remarcat faptul că radiografia pe care Vavila Popovici o face societătii comuniste din perioada 1944-1989 are în vedere ansamblul acesteia, în cuprinzătoarea si condamnabila ei alcătuire. Experienta proprie este doar platforma. Este doar îndemnul. Este principalul argument al demersului. De unde si veridicitatea faptelor narate, dar si a stării mentalo-psihice în care se produce această admirabilă scriere. Proiectând acest film pe ecranul fiintelor noastre, autoarea ne face pe noi (cei mai copti) părtasi la actul rememorării, pe ei (cei mai tineri) îi face să tresară, să-si pună întrebări si, eventual, să caute răspunsuri.
De altfel, pe parcursul întregii cărti (peste 360 de pagini), Vavila Popovici apelează, în sprijinul propriilor argumente si meditatii privind viata si moartea (care înseamnă aproape în egală măsură bucurie si suferintă), la ajutorul unor mari gânditori, oameni de litere si de cultură remarcabili, intrati definitiv în constiinta omenirii, chiar si în timpul de acum, care pare a fi potrivnic pregătirii teoretice, de cultură generală, cum obisnuim să spunem. Prin urmare, nu e deloc întâmplător faptul că autoarea pune în capul cărtii sale un citat din marele Will: „Dacă se va întâmpla acum, nu va veni pe urmă. / Dacă nu va veni pe urmă, se va întâmpla acum. / De nu se va întâmpla acum, totusi va veni pe urmă. / Totul e să fii pregătit.” Fără a face o pledoarie pentru o astfel de atitudine, Vavila Popovici se situează pe o pozitie superioară judecătii obisnuite, profane, asupra celor două componente ale existentei umane, viata si moartea. Cu toate că si ea, dar mai ales partenerul ei de viată, au suferit enorm de pe urma regimului comunist din România, autoarea nu cade în patima răzbunării, fie si verbale, îndemnând la o judecată lucidă, dar cu atât mai aspră. „Întrebarea pe care ne-o punem si pe care si-o pun cei din jurul nostru este dacă trebuie păstrate în memorie momentele triste, dureroase ale vietii? Dar cum altfel s-ar putea povesti generatiilor mai tinere despre ceea ce s-a întâmplat cu noi, dacă am da totul uitării? Paul Valery spunea că «uitarea este binefacerea ce vrea să corupă istoria»”.
Stie toată lumea că problema comunismului în România nu poate fi pusă si solutionată pe căi ocolitoare. Adică mincinoase, tăinuitoare ori mistificatoare a adevărului, asa cum s-a procedat: fosti comunisti, fii de fosti comunisti înfocati, fosti (si actuali) securisti, mai ales, s-au apucat, cu nerusinată obrăznicie, să judece si să condamne comunismul. Ce a iesit din toată această poveste cu iz de vodevil, metamorfozat în mascaradă, de asemenea cunoaste tot românul. Numai că, în zadar „tot românul plânsu-mi-s-a”: destule apucături au fost preluate… creator de profitorii optzecisinouă-isti, ducând, ei, pe cele mai înalte culmi o corabie fără timonă si fără ochean, poporul român devenind naufragiatul fără colac de salvare. Omul la apă!
O idee extrem de inspirată, nu doar prin multiplele portite deschise interpretărilor de tot felul, marchează multe din paginile cărtii: Tema suferintei. O temă îndelung si profund discutată de la începuturile lumii. Adică odată cu izgonirea din Rai. Credinta crestină propune suferinta ca mijloc de purificare spirituală si de ridicare a omului deasupra tuturor relelor născocite de diavol. În acest registru rezonează si cartea la care fac referire, autoarea dovedindu-se nu doar o bună crestină, ci si un om sensibil si întelegător. La fel ca multi alti oameni de valoare care au populat ani lungi temnitele comuniste din România, Alexandru Paleologu (citat în carte) sustine că suferinta este parte a fericirii: „Cine fuge de suferintă ratează fericirea.” Dacă suferinta lui Eminescu – să zicem – era „dureros de dulce”, în cazul lui Radu Gyr aceasta a însemnat pierderea celei mai frumoase părti de viată: „… Bătrâni cu obrazul de ceată, / Cu pasi năclăiti în tristete, / Prin moarte au trecut, nu prin viată, / Noi nu am avut tinerete.” De unde se poate naste întrebarea: Suferinta este conditia fără de care fericirea nu poate să existe? Istoria lumii, a culturii filosofice, îndeosebi, semnează multe si felurite răspunsuri la această întrebare. Întrucât nu mă consider calificat pentru a da si eu un răspuns limpede formulat si credibil argumentat, am să spun doar: Nu neapărat!
Dacă peste unele aspecte ale cărtii am trecut cu bună stiintă, dar fără rea credintă, nu pot să nu închei aceste sumare însemnări fără a reproduce, selectiv, propozitiile din finalul romanului, pe care le socot ilustrative pentru structura de bun crestin a autoarei: „Dragul meu, simt cum vine amurgul cu lentoarea sa…” (…) „O pasăre ascunsă-ntre frunze va cânta ultimul cânt. Un vânt mângâietor va trece si va lua cu el amintirile dureroase…” (…) „Tu mă vei striga, de undeva, cu acelasi glas si nume de Înger…” (…) „Si va fi din nou primăvară…” (…) „Vom fi izbăviti pentru totdeauna de vitregiile vremurilor pe care le-am trăit…”





Vasile Filip    1/29/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian