Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Elegii pentru totdeauna

În casa sufletului meu

Mă-ntorc în casa sufletului meu.
Aici nu-i timp, nici lege inventată
Să-mi tină gura mută, înclestată…,
Stăpânul casei, Bunul Dumnezeu

E liniste în spatiul nemărginit, armonic,
Iar inima-mi trezeste cântările celeste.
Nu se aud bătând nici clipele din ornic,
Nici marile furtuni din vremile aceste.

Pe crucea fiintei mele stă răstignit Iisus,
Iubirea Lui renaste din sângele ce curge
În cupa fericirii din gândul nesupus,
Lumina bucuriei din rană, cănd se scurge.

Îmi picură în suflet clepsidra vietii sfinte,
Tinându-mă departe de Răul lumii noi…
Pentru acest lăcas, îti multumesc, Părinte,
Si te astept să vii, cu Sceptrul de Apoi.

În bătătura unde s-au adunat sperante,
Iar grijile lumesti le-am lepădat de mult,
Adie un vânt sacru, pe care îl ascult…
E Duhul Judecătii, cu lumea pe balante.

Retras aici, în casa sufletului meu,
Nu mai doresc nimic din tot ce am trăit,
Decât lumina blândă, din care-am fost urzit,
Să cadă peste umbra ce m-a urmat mereu.



Elegie pentru tatăl meu,
tăran român din veacul XX

Bunule tată, astăzi te plâng
si-oi plânge de-acum înainte,
amarnice vremuri, tărani si pământ,
voi plânge în simple cuvinte.
Eroule, bravule, tu ne-ai adus
Unirea cea Mare cu tine.
Nici două rqzboaie nu te-au răpus,
dar te-au doborît niste vremi de rusine.
Ca pe copiii tăi tu ai iubit
pogoanele de la-mproprietărire.
Dar ce păcat, ai fost dezmostenit
de brazda semănată cu iubire.
Nici munca ta nu mai puteai s-o vinzi.
Dar ce să vinzi? Că ti-o luau din pod.
Îi înjurai de mamă, cu mâinile pe grinzi…
Dar cine te-auzea la antipod?
O, ce flămând, dar ce flămând erai,
în zori, când alergai poteca toată
si te-ntorceai din mahala, dar, vai,
cu un desag de pâine prea uscată…
Nici plug, nici cai, nici vaci, nici câini,
nu mai vedeai în jurul tău, prin curte.
În straie peticite, cu mânecile rupte,
tu mai sperai în cele două mâini,
cum mai sperau si altii, în vreun canal pustiu
cu umbrele’ntre ziduri, când se-afundau pe veci.
Zidirea, o, zidirea tăranului, de viu,
o crimă săvârstă în veacul XX.
Dragule tată, eu mai am un rost
si n-as dori să mi se-nchidă pleoapa,
ori sângele din mine să mi-l răpească
apa,
de nu te voi sculpta, precum ai fost:
cămasa ta udă, tin minte,
cum o-mbrăcai, grăbindu-te, în zori
si cum fugeai pe câmp, de perceptori,
lăsându-mi doar o lacrimă fierbinte.
Te căutau aprinsi militieni,
cu teava pustiii suierând, hai-hui,
dar tu erai departe, la Dimieni,
tăranul exilat în satul lui.
Dar ce păcat, Dimienii nu mai sunt,
i-au îngropat pe veci, cu pluguri multe.
A fost un ordin diavolesc si crunt,
tăranii să dispară, să se mute.…
Le-au luat identitatea si i-au dus
în blocuri de beton, neluminate,
să nu mai care de pe câmp bucate,
să execute doar ce li s-a spus.
Dimienii mamei si ai tăi, si-ai mei,
satul durat în vremuri vechi si bune,
ne-a fost răpit ca în povesti cu zmei…
Acum e-un loc pustiu si fără nume.
A fost o crimă, da, a fost o crimă,
ce-o tăinuiră mai demult, mai marii,
cei ce-ti luară grâul de pe arii
si te-acuzau că tot tu esti de vină,
că nu le-ai dat si paiele de grâu,
ca să le treacă peste marea toată
si-ntorsi la tine-n curte, înc-odată,
să-ti fure si paraua de la brâu.

Belmont, noiembrie 1989



Întâlnire cu fratele meu

Un arbor cu sal de zăpadă
si bratele-ntinse în sus,
fratele meu a venit să mă vadă,
să-mi spună ce nu mi-a mai spus.

Ce mult am dorit să-i văd fata
si glasul lui blând să-l aud,
Dar arborul tace ca gheata
eternă a Polului Sud.

Împart îndelunga tăcere
cu fratele meu cel mai bun…
Din înaltul sublim,
viata mea e-n cădere
pe când fratele meu
se înaltă în fum.

Wakefield, decembrie 29 2009


Un ecou
Fratelui meu Ion,
plecat întru vesnicie

Fratele meu din lumea veche,
Te-aud mereu, te-aud acu’…
Din glasul tău, fără pereche,
Mi-a mai rămas “pa-di-ga-vu.”
Fratele meu, din gura ta
Parcă aud acel tropar,
Pe care Maica-l asculta
Înlăcrămând lângă altar.
Fratele meu de Evanghelii,
Fratele meu de Rugăciune
În lungul sir al rânduielii,
Esti un ecou si o minune.
Fratele meu din lumea veche,
Te-aud mereu, te-aud acu’…
Din glasul tău fără pereche,
Mi-a mai rămas “pa-di-ga-vu "







George Băjenaru    1/23/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian