Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Românul mic

Bădia Vasile era un bărbat mic de stat, cu umeri dezvoltati si potriviti să sustină poveri de două ori mai mari ca el, cu bratele scurte dar vânjoase si cu picioarele aidoma si nu drepte ca bradul. Nu stiu de ce, privindu-le, îmi ziceam, eu care nu aveam nici un fel de experientă militară: uite niste picioare de pifan. Le si vedeam sustinând spinarea încărcată cu coscogeamite ranită, jucând în bocancii siroind si pleoscăind prin noroaie, pe când omul luase în mână un codru de pâine uscată, să-l molfăie pe drum. Poate că pe figura lui tortuoasă, cu nas lătăret si buze rosii, cu formă neobisnuită, datorată moliciunii lor ce îngăduia multiple modificări (tuguieri, căscări - cu măsură si bună cuviintă -, schime ale dispretului, ale îndârjirii, ale înjurăturii - niciodată rostite -, îmbufnări si altele), figura cu pometii evidenti într-o suprafată deloc grasă, citeam soarta mahalagiului cumsecade, incomplet rupt de satul natal si în nici un caz integrat imoralizării aduse de schimbarea locului de vietuire si de influenta celor fără bastină, nici Dumnezeu. Bădia Vasile era camaradul de ispăsire ideal. Mă refer la anii mei de detentie, cei douăzeci plus unu, când l-am întâlnit în Jilava.
Nu peste mult timp, am căzut la pat, cu obrajii, umerii, gâtul si partea superioară a bratelor, acoperite de plăgi ce supurau permanent. Nimeni nestiind ce pedeapsă o mai fi fost si aceea, eram izolat chiar în întelesul propriu al cuvântului. Adică, dându-si încuviintarea conducerea penitenciarului, patul meu metalic fu târât în mijlocul camerei si rămăsei fără tovarăs de odihnă. Pe deasupra măsură, mă zguduiau douăzeci si sase, douăzeci si sapte nevricale pe zi, în cadrul cărora mă scuturau si mă zvârleau de pe o parte pe cealaltă frigurile unor furii neputincioase, întoarse împotriva mea însumi, precum ale femeilor cuprinse de crize de isterie. Numai vreo cinci prieteni vechi îmi rămăseseră fideli. Poetul Horia Nitulescu, dacă mă constata linistit si doritor de mângâiere, îmi recita câteva sute din miile de versuri ce stia pe de rost, trei tineri socialisti care lipiseră manifeste pe zidurile orasului îmi povesteau aventuri imposibile cu femeile care le obsedeau mintile efervescente, iar bădia Vasile, cuminte si tăcut, la picioarele patului meu, sedea turceste pe un colt de pătură, cu o privire nespus de tristă, dar atentă la orice nevoie ar fi ghicit pe trăsăturile mele, pentru a mi-o potoli pe dată.
Comandantul puscăriei, desi străbăteam, cu pedeapsa bolgiei subpământene, o perioadă exagerat de lungă, ca să mi se vâre mintile în cap pesemne, comendantul, ziceam, decise să scape de mine, să mă împiedice de a mai împrăstia cine stie ce molimă periculoasă pentru caralii. Cu prilejul primei dube pe cale ferată organizată către Gherla, am fost si eu înghesuit printre ceilalti condamnati. Fiindcă nu aveai cum dormi noptile decât cu capul pe umărul vecinului de călătorie, si cum acestia, si pe dreapta si pe stânga, îmi refuzaseră cuibul osos de spaima transmiterii bolii ce arăta cumplit, norocul, care mi-l adusese pe bădia Vasile pe acelasi drum, îmi găsi în el samarineanul să-mi dăruiască odihna pe pieptul său, pe banca opusă si paralelă aceleia unde eram înghesuiti noi pe câte o fesă.
Când ne-am revăzut, peste douăzeci si opt de ani, cu prilejul înfiintării Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, unde i-am zărit numele pe o listă si l-am căutat în cartea de telefon, amintindu-ne de necazurile de altcândva, numai de acest sprijin providential nu si-a amintit prietenul meu. Mi s-a părut amuzant peste poate că mi-a povestit cum, pentru a fi fost prins de sergentul major dormind în cursul zilei, cu capul lăsat pe spate si sprijinit de varul zidului, a primit douăzeci si cinci de lovituri de vână de bou la spate. A revenit în celulă cu carnea sfâsiată si însângerată. - “Numai mata, domnu’ Mihăită, ai avut îndrăzneala să-i înfrunti si, asa bolnav cum erai, să te ridici si clătinându-te, să te apropii de mine, să-mi pui comprese cu batista udă.” La fel ca si el, uitasem complet incidentul, însă mi se părea plauzibil: desi nu eram un curajos, nu riscam prea multe, hidos cum eram, că se speriau de mine bătăusii.
Bădia Vasile îsi păstrase si în libertate mustetile dese, lungi, învârtejite la vârfuri, cu spicul negru, obisnuite la puscăriasi. Era ca un fel de legământ al lui cu Stefan cel Mare de a nu ceda nicicând în fata dusmanului.
La încheierea celei dintâi întrevederi, i-am întins o brosură din “O vizită la Regele Mihai”, apărută nu de mult timp. - “Ai fost acolo, la El, domnu’ Mihăită?” Vorbea cu o uluită reverentă fată de fostul nostru domnitor. Nu stiusem că era un regalist atât de înfocat cum o deduceam acum din tonul său. Va să zică, mi-am zis, nu mă laud numai cu continuarea luptei noastre, ci am călcat pe terenul cel mai potrivit acelei mărturisiri.
M-a pus să-i povestesc o dată si încă o dată si nu se mai sătura să mă asculte. După ce i-am dat această satisfactie, am revenit cu aproape cincizeci de ani în urmă, să mă dumiresc cine era, de fapt, bărbatul acesta atât de drag mie. Retinusem, dintr-o istorisire de-a sa, făcută pe jumătate, cum era obiceiul în celulă, pentru a nu te da cu naivitate pe mâna eventualilor vânzători de semeni, că s-ar fi aflat pe lângă Piata Mare, asteptând un eveniment, ceva ca trecerea masinii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, căruia Vasile Groapă intentiona să-i facă o surpriză. Judecând după tonul misterios folosit, am bănuit că avea asupră-i vreo grenadă, un pistol, ori altă armă, despre care nu era potrivit a se vorbi cu glas tare, desi ancheta i se încheiase demult. Mijlocind o turnătorie, oricând putea fi redeschisă si el aruncat, la sfârsitul ei, în bratele Justitiei din nou, riscând chiar si o condamnare la moarte, dacă ar fi fost cazul. Asa că nu am pus nici o întrebare suplimentară, temându-mă chiar si pentru putinele aflate, să nu cumva să fi ajuns atât de neghiob încât să nu le păstrez în cea mai lăcătuită adâncime a memoriei mele.
Nu era vorba despre praf de puscă, am aflat acum, odată eliberati. Era un exploziv mult mai răsunător. Când a văzut apropiindu-se de el masina secretarului general, Vasile Groapă s-a smuls din cordoanele umane ce retineau populatia pe margine si, călcând voiniceste pe asfaltul din mijlocul drumului, a început a cânta din toti rărunchii “Trăiască Regele”. Garda lui Dej a fost năucită, si-a pierdut firea. De asta au profitat vreo sută de trecători care, pe dată, s-au asociat amicului meu, luându-i urma. Astfel se formase un convoi de toată frumusetea ce cânta să spargă baierele cerului.
Năuceala securistilor nu dură mult. Îsi chemară ajutoare din Rahova, cel mai apropiat sediu al lor, si, după jumătate de ceas de mars liber, demonstrantii, câti putură fi prinsi, au fost aruncati în beciurile unde urmau să mănânce atari bătăi încât să le treacă pofta definitiv de cântare.
Le-a trecut. Dar nu bădiei Vasile.
Abia iesi, după absolvirea a patru ani de temnită, că, întremâdu-se, dacă se simti iarăsi în puteri, îsi dădu întâlnire drept în fata Palatului Justitiei. La nedumerirea mea legată de locul ales, îmi răspunse că era pentru o mai usoară descindere a masinilor securitătii, pentru că se găsea mai aproape de Calea Rahovei. Aici, după ce-si organiză spatiul unde urma să se desfăsoare (tot în mijlocul pavajului), se porni pe intonarea imnului “Desteaptă-te, române!”
Eu l-am cunoscut când executa cei sapte sau opt ani de condamnare pentru acest al doilea cântec.

Si, într-o bună zi, fiul său mă chemă, în numele lui, la spitalul unde era internat. Nu mai avea mult, bietul bădia Vasile. Se declarase un cancer neasteptat. Era constient că se prăpădea.
Avea, lângă perechea sa de ochelari cu ramă de baga neagră, pe noptieră, brosurica mea “O vizită la Regele Mihai”. Mă rugă să i-o dau. I-am dat ascultare. O depuse pe cearsaf, pe piept, si o apăsă cu palma deschisă mai mult decât necesar, ca si când s-ar fi temut să nu-si ia zborul de acolo.
- “Domnu’ Mihăită, te mai duci la Majestatea Sa?”
- “Nu stiu, bădie. Dacă m-or mai invita în Elvetia neamurile sotiei...”
- “Te rog eu frumos, dacă se poate, să te mai duci.” Strângea în palma aspră tipăritura neînsemnată.
- “M-oi duce, frate, nu te necăji...” Minteam, deoarece stiam că nu aveam să mai fiu invitat. Dar prea era cu tot sufletul orientat către acea plecare.
- “Dar de ce, bădie?”
- “Te rog să te duci si să-i spui Majestătii Sale că-i tare grea viata românului mic. Să facă ceva si pentru noi... Stie Majestatea Sa ce e de făcut.”
În noaptea aceea s-a stins.
El a fost printre fericitii care n-au aflat că Majestatea Sa urma să-si petreacă ziua onomastică sau de nastere (ce importantă să mai aibă zilele Regelui?) la Cotroceni, ca invitat al lui Ion Iliescu, acela care, nu cu mult timp înainte, O suise pe Majestatea Sa în avion, cu forta, si o expediase înapoi de unde picase din senin, adică la Versoix, unde tinea o casă cu chirie.

Despre Mihai Rădulescu (n. 15 mai 1936 - 19 ianuarie 2009 ) scriitor, istoric al detentiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice și editor vezi site - ul
http://literaturasidetentie.ro




Mihai Rădulescu    1/19/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian