Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Domnul Neagu Djuvara si hegemonia americană

Domnul Neagu Djuvara, un istoric nonagenar plin de viată si întelepciune, este în peisajul intelectual al României de astăzi o rarissima avis. Doctor în drept, licentiat în litere si doctor în filozofia istoriei de la Sorbona, erou în războiul contra Rusiei Sovietice si diplomat de carieră pe mai multe meridiane dânsul a avut norocul să scape la timp din lagărul socialist unde l-ar fi asteptat o soartă usor de imaginat, fiind implicat în procesele politice măsluite si de tristă amintire din 1947. Revenit în tara de origine în ultima decadă a secolului trecut, după înlăturarea dictaturii proletar-ceausiste, s-a remarcat printr-o longevivă si bogată activitate literară, dar si prin incursiuni stiintifice pertinente – uneori prea pripit controversate de către inteligenta oficială – atât în istoria României cât si în cea mondială.

Într-un remarcabil eseu publicat recent, întitulat Războiul de Saptezeci si Sapte de Ani (1914-1991), Domnul Djuvara analizează cu multă acuitate evenimentele istorico-politice care au dus la afirmarea hegemoniei americane în lumea contemporană.
Pornind de la lucrările referitoare la ciclicitatea istoriei ale precursorilor săi Oswald Spengler si Arnold Toynbee autorul s-a ocupat încă din anii 70 de studiul unor mari ansambluri politice si culturale care s-au înfiripat în cei aproximativ 6000 de ani ai istoriei universale. Pe acestea a încercat în 1975 să le conceptualizeze în teza sa de doctorat în filozofia istoriei descriindu-le prin termenul de civilizatie. Civilizatia în acceptiunea sa ar reprezenta o mare unitate istorică aplicată existentei societătilor umane care ocupă o arie geografică întinsă incluzând mai multe state organizate si în care se realizează o oarecare unitate culturală, tehnologică si religioasă. Caracteristica comună acestora, sustine autorul, ar fi mai ales faptul că au trecut de-a lungul multor secole prin aceeasi evolutie politică, toate civilizatiile astfel definite apărând cândva pe scena istoriei, evoluând si dispărând în final după un scenariu similar. Evolutia unei asemenea civilizatii începe printr-o fază larvară, trece printr-o fază de formare si culminează cu faza de înflorire când toate componentele politice, culturale, etc. cunosc o dezvoltare maximă după care urmează ineluctabil decadenta. În faza de înflorire se produce de regulă fenomenul luptei pentru hegemonie - principalele puteri din spatiul considerat disputându-si întâietatea - lupta încheindu-se printr-o perioadă imperială. Încercând apoi să stabilească câte asemenea ansambluri au existat până în prezent dânsul a reusit să identifice douăsprezece unităti de civilizatie, ultima fiind civilizatia occidentală căreia îi apartinem si noi.

Primele rudimente ale civilizatiei occidentale au apărut în secolul V, cu putin înainte de căderea Romei (476). Renasterea italiană din secolul XIV ar reprezenta avantgarda fazei sale de înflorire, iar fenomenul luptei pentru hegemonie sau al “regatelor combatante” s-ar fi manifestat între 1516 si 1556 când Carol Quintul a făcut prima încercare de unificare a Europei. În continuarea acestui original scenariu ultima fază a luptei pentru dominatia civilizatiei occidentale a început în 1914 si s-a încheiat prin implozia sistemului comunist în 1991, periodă pe care autorul nostru o identifică prin sintagma “Războiul de Saptezeci si Sapte de Ani”, urmând astfel traditia lui Thucydides, părintele stiintei istorice si al clasicei scrieri întitulate Războiul Peloponesiac.

Nu ne putem permite să relevăm aici toate fineturile, dealtminteri numeroase, ale lucrării Domnului Djuvara, dar considerăm necesar să ne oprim asupra unei afirmatii de importantă majoră si anume că în prezent civilizatia noastră s-ar afla după toate probabilitătile în finalul fazei de înflorire când lupta pentru hegemonie s-a încheiat prin victoria Statelor Unite.
Dovezile în sprijinul valabilitătii acestei concluzii abundă în jurul nostru si nu este cazul să le mai enumerăm. Ceea ce însă ne interesează sunt cele două mari întrebări cu care se încheie eseul în discutie si cărora autorul încearcă să le răspundă nu în calitatea sa de istoric ci în aceea de politolog: care va fi aria de hegemonie a Statelor Unite si care sunt sansele ei de longevitate?
La prima răspunsul pare aproape evident. Statele Unite, cu toate că în ultimii douăzeci de ani au avut cuvântul decisiv în mai toate evenimentele importante ce s-au petrecut în lume, nu au reusit totusi să devină stăpânitorul mondial per se si să reducă toate culturile existente la cultura occidentală sub forma ei americanizată. Luând în considerare agresiva reîncercare de islamizare a lumii de către mahomedani căreia îi suntem martori ca si rapida occidentalizare a Chinei par să anticipeze un desnodământ adesea întâlnit în istorie si hegemonia americană va rămâne ca atare, după Domnul Djuvara, un fenomen limitat spatial.
La cea de-a doua întrebare autorul avansează - în baza unei succinte analize istorice si a unor argumente extrase din considerarea diferitelor aspecte ale culturii contemporane - o tentativă de prognoză conchizând că hegemonia Statelor Unite va fi de scurtă durată, fiind urmată de o perioadă de mari tulburări.

Cu toate că nu avem autoritatea să comentăm eseul Domnului Djuvara si cu tot respectul si admiratia ce simtim pentru persoana si eruditia domniei-sale îndrăznim să opinăm că faza luptei pentru hegemonie în civilizatia occidentală este totusi posibil să nu se fi încheiat încă. China prin potentialul ei uman, prin rapiditatea cu care asimilează cultura occidentală si datorită inconstientei cu care occidentul i-a facilitat ascensiunea la pozitia de mare putere are sanse să devină următorul hegemon, iar asta probabil chiar fără să folosească armele. Imaginati-vă ce s-ar întâmpla dacă China ar trimite ca turisti în USA numai 1% din populatie.



Namatha BC






Gabriel Watermiller    11/24/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian