Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dumitru Ichim, Psaltirea apocrifă a dreptului Iov

- de la pretext la text -

Pretextul cultural pentru versurile lui Dumitru Ichim din volumul PSALTIREA APOCRIFĂ A DREPTULUI IOV se găseste în SFÂNTA SCRIPTURĂ. Iov, omul „fără prihană”, se întreabă: „...Nu mă osândi; lămureste-mă, să stiu pentru ce te certi cu mine. Care este folosul tău, când esti aprig si dispretuiesti făptura mâinilor Tale si esti surâzător la sfatul celor răi?...Când stii bine că nu sunt vinovat si că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta? Mâinile Tale m-au făcut si m-au zidit si apoi Tu mă nimicesti în întregime.”(Iov, cap.10-2-3; 7-8)
Bănuim că celălalt pretext vine de la scriitorul rus F. Dostoievski prin Ivan Karamazov: „(...) închipuieste-ti că ti-ar fi dat să clădesti cu mâna ta destinul omenesc spre fericirea tuturor, ca lumea să se poată bucura în sfârsit de liniste si pace, dar că, pentru a ridica această constructie, trebuie neapărat, e absolut necesar, să ucizi în chinuri o singură făptură plăpândă, bunăoară copilasul acela care se bătea cu pumnisorii în piept, să pui la temelia constructiei lacrimile lui nerăzbunate. Spune, ai accepta în aceste conditii să fii tu arhitectul? Mărturiseste cinstit!”( Feodor Dostoievski, Fratii Karamazov, Buc., RAO, p.379). Cu alte cuvinte, Dumnezeu care este iubire, determină si îngăduie suferinta.
Între pretext si text există un spatiu ale cărui limite depind de autor. Este spatiul creatiei în care pătrunde si cititorul. E posibil să nu cunoastem tot ce a voit să transmită scriitorul sau să atribuim ceea ce simtim prin cultura si sensibilitatea noastră.. De aici vine farmecul si misterul poeziei.
Canonizată printre scrierile poetice, Cartea lui Iov copleseste spiritul, fiind singulară sub multe aspecte. Intrat în legendă, real, Iov a trăit în vremea patriarhilor. În fundalul premozaic s-au tesut numeroase elemente evreiesti si arabe specifice si mai ales general umane, într-un proces de creatie cu momente succesive de tipul culturii populare. Important este că această mare creatie poetică s-a păstrat datorită istoriei Israelului.
Personaj de exceptie într-o structură narativă, peste veacuri si veacuri, Iov apare într-o scriere”apocrifă”, cum zice poetul de exceptie Dumitru Ichim*. Versurile sale se structurează pe trei cicluri: Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Vinovat pentru aripi, Greierul din vatra lunii, unite într-un întreg artistic de problema durerii, a suferintei, stări umane care duc la „restaurarea fiintei în gratia vointei si a începutului divin”(A. Sasu). Adjectivul din titlul volumului porneste de la sensul de scriere religioasă nerecunoscută canonic, în aparentă o capcană care urmăreste atitudinea, în realitate o tehnică poetică seducătoare pentru a introduce în structura lirică propriile gânduri. Apoi versurile primesc pecetea o istorie, adică o istorisire de situatii si trăiri umane sub forma psalmului, dincolo de sfera semantică a cuvântului „drept”.
Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi repetă experienta lui Iov în diferite grade de intensitate. Poetul Dumitru Ichim a înteles aceste fapte si eul liric apare cu masca lui Iov într-o relatie ce caracterizează firea omului în relatia cu divinitatea.
Metaforă a suferintei, „rugul aprins”identifică individul sub forma rugăciunii:
„Stinge-mă, Stăpâne, / nu mă lăsa de tot ca să mor, / ca să ard, / chiar dacă spinii mei spre coroană / Te dor”(Rugul aprins al lui Iov, p. 66).
Rugăciunea înlătură limitele timpului istoric si uneste două momente semnificative: vremea patriarhilor si vremea harului jertfei, peste care se suprapune trăirea poetului. Datorită suferintei, Iov apare ca o prefigurare hristică. E vorba de suferinta fără vină sau vina de a fi credincios. Iov pierde aproape totul, averea, copiii, sănătatea. Comunitatea vede în suferinta sa pedeapsa divină pentru un păcat, fiind scos la portile cetătii.
Fiind, cum spuneam, istorisire în versuri, naratiunea interioară a ciclului se sprijină pe existenta personajelor, măsti lirice în lumea suferintei. Fiecare poezie, parte bine individualizată într-un întreg care respiră printr-o pietate ca a psalmilor, este o fată a diamantului prins într-o bijuterie, de această dată lirică. Imagini îndrăznete amintesc de Arghezi, fără a datora ceva autorului psalmilor.
Într-un asemenea discurs liric, nu e socant, ci absolut normal ca poetul să procedeze la substituiri sacral-mitolologice, teologice, culturale. Bine structurate, relatiile Iov patriarhul si Iov cel Nou, creatia divină si creatia poetică, Cuvântul divin si cuvântul profan, semnăturile ca pecete a produselor materiale si spirituale, confirmă direct căutările poetului.
În drumul vietii, moartea precumpăneste. Mă refer la moartea biologică de care se loveste fiecare individ. „Faptul că toate vietile de pe pământ se sfârsesc cu moartea nu dovedeste că moartea este tinta vietii”(L. Blaga), dimpotrivă e tot ce cuprinde verbul a fi. Pentru om, dincolo mereu a existat ceva. Dacă trecem ca viată miscarea chimică, atunci viata devine covârsitoare, esentială si nu singulară în univers, iar moartea dă sens vietii, o justifică, capătă valoare morală superioară ca mântuire a boabei de grâu „din pleavă, / din paiele rupte cu copita, toiagul, / din risipiri de neghină...”Întrebării îi urmează imediat răspunsul: „Nu stii cu El că am să fiu la Cină? / După frământul greu, / în două inima lui Iov va frânge / zicând: Acesta este Trupul meu!” (Trecea morarul pe un drum cu Iov, p. 67). Obiectul direct al verbului „frânge”se subîntelege din suma versurilor.
La portile cetătii, lui Iov i-a mai rămas, printre altele, umbra. Umbra omului vine din lumina divină. În plan filosofic, umbra se poate separa de trup. Umbra omului, umbră a mortii, nu este acceptată ca moment ultim într-o creatie care este omul. Ea poate fi purtată ca mostenire din ceea ce exista prin sine însusi „deasupra apelor” primordiale, din perspectivă cosmogonică: „Doamne, / nu de pământ mi-e frică / si nici de moarte, / da’ mi pare rău / că umbra-i de la Tine / si-i aproape nouă - / cineva ar putea s-o mai poarte”(Ia-mi, Doamne, umbra, zice Iov, p.68).
La portile cetătii, la portile vietii, Iov va fi părăsit, aspect interesant în paralelis- mul creatia poetului si Cartea lui Iov. Nevasta lui Iov îi cere să blesteme pentru a se elibera. Poetul este un visător care simte acut părăsirea percepută ca trădare, o optică fără remuscare. Cu măiestrie, poetul insinuează ideile sale numite „apocrife”: „De picioarele Dumnezeului tău / leagă-ti streangul de gât, / spânzurat visătorule / ca un diamant”(Nevasta lui Iov, p.69).
Dăruirea „dragostei divine”, harul, moment de viată umană, apare ca „ispăsind vina soarelui”. Nimic retoric în întrebarea dramatică: „De ce n-am mostenit de la soare / ca zestre - / aripi, ca el, - / deschise ferestre - / ca să-l zburăm undă cu undă?” (Ispăsind vina soarelui, p.88). Lăsând la o parte faptul că întrebarea atinge teoriile naturii luminii în fizica modernă, important pentru mine este reluarea prin inversiune a ce punem în visteria culturală a vietii: „Luminii rotunde, / rotundă lumină, / crudă genunii din noi /sporind limpezimi, transparente / cum ne-am ales doar cu zdrente?”(Ibidem). Manifestându-te în ceea ce este cunoscut si crezând că poti aduce ceva în acest plan sună a amăgire, a irosire, ajungi la „zdrente”, nu poti pătrunde în lumea tainelor. Cunoasterea în „ne-visul ca umbră” înseamnă pătrundere în limba luminii. „Ascunsul de cheie”, la prima vedere, normal, este taina din procesul chimic al vietii descoperită si învătată chiar la nivel de scoală. E vorba aici cu totul despre altceva, de aparitia si permanenta frumosului. Frumusetea se învată ca moartea, vorba lui Eminescu. „Ispăsind vina soarelui”, poetul laudă psalmic frumusetea creatiei, divină si umană. Omul nu este o umbră palidă a divinitătii, este cununa creatiei. Umbra, imaginea noastră într-un fel, ca fenomen vizual, se manifestă în prezenta luminii. Pare un raport ciudat, soarele nu s-ar justifica fără această menire a luminii. Nici Iisus n-ar fi mântuitor, dacă nu i-am duce mântuirea până la capăt „ precum o cruce / în spinare”. Luând asupra sa vina noastră, putem zice păcatul, El ne-a despovărat, lăsându-ne s-o ispăsim prin recunoastere, trăire, tăcere. Prietenii lui Iov au dovedit întelepciune prin tăcerea celor sapte zile. Tăcerea poetului („mut ca o lebădă”) e creatia. Fără crucea creatie, poetul n-ar mai fi ceea ce este. Se întreabă asemenea lui Iov „La ce vă-ajută moartea mea?”( p.27-29). Dumitru Ichim reia mitul poetului care suferă nu doar din perspectivă romantică, cred că a trăit această realitate, după cum sugerează Psalmul 151 al lui Iov ( tehnica numerotării aduce aminte de V. Voiculescu). Expus adevărului, gândul , cu cât mai curat, era cu atât mai profund.
Prietenii lui Iov întră în conflict cu adevărul, de fapt ei sunt în conflict cu propria ratiune, cu teologia lor. Pe Iov îl framântă natura suferintei, originea răului. Iov, după structura ierarhică a momentului, era preot. El va mijloci pentru prietenii săi : „În bunătatea ta dumnezeiască / iartă-i că nu o fac din rău, / poate săracii nu stiu să citească / scrisul Tău.”
Interventiile lui Iov devin în conceptia poetului ‚spovedanii”. Acuratetea expresiei pune în lumină o relatie: „...suntem atât de singuri / că-avem nevoie / unul de altul, amândoi; / Tu – apa, iar eu – scrisul Tău a peste...”(p. 30), în care recunoastem dreptul sacru al divinitătii.
Poemul „Pre-izvodul” sugerează ceva din taina creatiei, cheia sub care s-a zăvorât începutul. Nedumeririi profunde din culorile contrastante îi urmează imaginea actului creatiei, materializarea simbolică:”Cum poate norul cătrănit de negru / să ningă-atât de pur, de alb, / ca nici un fulg să nu dea gres / tăcerii neiertat de albă...?”( p. 90). „În constiintă, scrie Florina-Maria Băcilă, albul a fost perceput, încă din Antichitate, ca element cu puternice valente pozitive si a devenit, în timp, cea mai importantă culoare a lumii crestine, în relatie directă cu Divinitatea, cu lumina strălucitoare a harului lui Dumnezeu, cu puritatea sufletului si a trupului, cu credinta si bucuria existentei, cu generozitatea si perfectiunea.”ą
În vocabularul liric al marilor poeti, există elemente lexicale din scrierile religioa- se crestine cu semnificatii sociale, culturale, estetice, dar aici se vede cum limbajul litur-gic devine limbaj poetic. Nu e doar o experienta deteminată de viata si profesiunea poetului, este o modalitate artistică.
Poetul recurge la arta simulării într-o ironie lucidă, profund sentimentală si recunoaste: „Sunt doar un biet brutar!”
În poemul „Iov profeteste despre omul suferintei” intuim rolul justitionar al poetului care suferă pe urma lui Iov cel Nou, cel răstignit:”Mă doare precum lemnul / sub dinte de gealău, / iscoditorii ca vin ca să mă vadă, / iubirii Tale când îi sar la sfadă / că ai simti plăcere / în bici pentru cel rău / si răzbunării Tale i-as fi semnul.”
Se poate observa în jurul nostru atâta suferintă, o realitate care este aproape de noi ca gândul. În paralel se constată o indiferentă pe măsură. Suferinta a devenit obisnuintă. Însă în faptul banal e atâta profunzime ca într-o taină. Limbajul lui Iov din „Filosofia gunoiului”, nu doar în sens metaforic, spiritualizează jertfa fiecărei fiinte, jerfa euharistică având semnificatia de răscumpărare, de părtăsie în moarte si Înviere, în iubire. Impactul intimidant, revoltător cu gunoiul nu duce la deznădejde prin izbucnire emotională, ci aduce luciditatea chinului, o consecintă care decurge din ceva anume, de neînteles. Piederea binecuvântării ar fi dus la renuntarea la evlavie, la revolta mândriei, la repulsie fată de sine si fată de lume. Iov avea usor la îndemână seductia blestemului. Între binecuvâtare si blestem distanta e îngustă. Triumful lui Iov rezultă din sacrificiu enorm. Trebuie înteles ca armonie deplină, practic, nu la nivelul filosofiei, ci al vietii. Nu poti întelege suferinta decât în relatia umană, în devotament.
Contradictia dintre asteptare si realitate a declansat ura, în cele din urmă, remuscarea în Iuda, care si-a jucat rolul în procesul de mântuire, de refacere morală a omului. Baraba ajunge, în plan religios, reprezentantul jertfei de ispăsire înlocuitoare: „Nevinovat L-am cunoscut si fără hibă. ?Oare nu-s El, născut de la iertare / când fără condamnare / prin moartea Lui pe după moarte?”(Baraba, p.75).
În aparentă, două poezii n-ar avea ce căuta în universul liric propus de poet. E vorba de poemele ‚Prima zi la azil” si „Ca Prutul”. Formele spatiului azilar au o pozitie solidă în literatura universală. La azil se poate ajunge prin boală sau datorită bătrânetii. Se constituie aici o comunitate care nu diferă de toate celelalte într-un anume sens.˛ Norma- litatea vietii capătă profunzime prin schimbarea de situatie.
De câteva ori Basarabia a urcat suferinta Golgotei. Simt până la durere adevărul din cuvintele lui Ion C. Brătianu: „Nu poate nimeni, nici cu istoria în mână, nici cu harta în mână, nici cu tratatele în mână, să spună că Basarabia nu este tară românească.”
Suferinta nu slăbeste esenta omului, îi asigură demnitate, depăsirea limitelor conditiei existentiale. Ajungi să întelegi suferinta când trăiesti durerea. Durerea nu permite speculatii:”Un cântec nu stie să moară...(Autobiografie, p.147).
Prietenii lui Iov trebuie să vină la el să-si ceară iertare pentru neîntelegere. Noi trebuie să ne întoarcem la creatia artistică care are origine divină. Adevărata creatie înaltă omul. Pe altarul creatiei arde existenta umană, arătându-si puterea si finalitatea din perspectiva întelegerii superioare a jertfei lui Iov cel Nou. Din această perspectivă, fară a fi absolut, poetul propune un punct de referintă. În jertfă se unesc suferinta si iubirea, fără de care nu se poate concepe viata pe pământ. Ele fac parte din etica supremă a vietii, a creatiei. Suferinta face fiinta autentică, la fel ca iubirea, ca smerenia, ca jertfa. În problema suferintei nu există răspuns decât pe măsura iubirii. Poetul Dumitru Ichim caută taina cuvântului „ca expresie a spirituluii si a manifestării în fiinta umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat, a Celui care în termeni biblici este Însusi Cuvântul.”ł
Poetul Dumitru Ichim se plasează cu siguranta creatiei între patriarhul Iov si Ivan Karamazov, deoarece cunoaste vulnerabilitatea omului. Trecerea de la realitate la creatie se face printr-o gândire poetică modernă, prin vraja cuvâtului liturgic încărcat de valentele artistice ale limbii noastre.
„PSALTIREA APOCRIFĂ A DREPTULUI IOV” devine o filosofie poetică a suferintei în care se aud bătăile interne ale constiintei existentiale. Limbajul liturgic este teologic si poetic în acelasi timp în demnitatea spirituală si în trăirea credintei la Dumitru Ichim, care atinge treapta de încununare a vietii de creatie, dar si capacitatea de a elabora, în continuare, la acelasi nivel.

Constantin Teodorescu, Kitchener, ON

* Dumitru Ichim, Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Prefată de Aurel Sasu, Ed. EIKON, Cluj-Napoca, 2012


1. Băcilă, Florina-Maria, Adjectivul alb în volumul OSANA, OSANA, de Traian Dorz, în revista Almăjana, nr. 1-2 (39-40), Bozovici, 2o11, p.28-29.
2. Foucault, Michel, Lumea mare e un azil. Studii despre putere, traducere de Bogdan Ghiu si Raluca Arsenie, editie îngrijită de Ciprian Mihali, Ideea Desing & Print, Cluj, 2005.
3. Groza, Horia Ion, Reveriile si orgoliile condeiului. Pagini de critică literară, Criterion Publishing, Buc.,2008, p.170.





Constantin Teodorescu    11/15/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian