Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mostenirea lui Brâncusi

Îmi cer iertare, stimati cititori ai Observatorului, , pentru că revin încă odată la Brâncusi, dar orice discutie despre el începe si se termină obligatoriu cu mostenirea sa. Iar în cazul său notiunea de mostenire nu se referă la ceva singular sau precis delimitat. Succesiunea sa complexă însumează un imens si variat bagaj de idei nu pe de-a întregul asimilate care circulă prin lume, un bogat tezaur de opere incomplet întelese răspândite pe mai multe meridiane (printre care atelierul de la Paris si ansamblul de la Târgu-Jiu), dar si câteva rămăsite pământesti acoperite cu o piatră funerară de superbă simplitate. Vastitatea aceasta nu trebuie să ne mire, fiindcă el nu este numai unul dintre acei români care au obtinut oarecare notorietate pe tărâmuri străine si cu care prea adesea ne mândrim excesiv maltratându-ne pectoralii din orgoliu nationalist. Ar trebui să ne retină de la asemenea excese histrionice faptul că Brâncusi este o glorie universală, o rara avis în întreaga specie. De altfel cunoscuta specialistă, istoricul de artă Carola Giedion-Welcker, considerâdu-l o culme a umanitătii creatoare s-a simtit îndreptătită să afirme public adevărul acesta în monografia ce i-a dedicat-o în secolul trecut scriind că Brâncusi reprezintă una din cele trei pietre de hotar ale sculpturii, celelalte două fiind Fidias si Michelangelo. Dar nu ne propunem aici să analizăm fenomenul Brâncusi în toată coplesitoarea-i măretie ci ne vom limita la acea parte din mostenire transmisă legal Frantei si partial sotilor Natalia Dumitrescu si Alexandru Istrate.

S-a scris foarte mult despre opera si gândirea Brâncusiană si cu sigurantă că se va mai scrie. Se cunosc foarte multe despre viata, personalitatea si opera sculptorului, dar mai există totusi si unele necunoscute. Nu este un secret de exemplu că Brâncusi s-a izbit de la începuturi si chiar după moarte de lipsă de întelegere. În 1913, când a exspus în cadrul unei expozitii de artă modernă la Armory Show din New York, Domnisoara Pogany a scandalizat vizitatorii si a fost ridiculizată de critici. După ce expozitia s-a mutat la Art Institute of Chicago, studentii universitătii locale, afiliati la Liga pentru Lege si Ordine, au ars efigiile lui Brâncusi, Matisse si Walter Pach declarându-i un pericol social. În 1920, Portretul Printesei X , expus la Salonul Independentilor de la Grand Palais, a provocat un scandal enorm – prefectul politiei parisiene ordonând retragera lucrării din expozitie pe motiv că ar fi stimulat asocieri obscene.

În tara de bastină academicieni si critici de artă osificati, orbiti de propria lor grandoare l-au etichetat ca formalist, creator de opere lipsite de continut, iar după ascensiunea comunistă la cârma României si când interesele le-au cerut s-au grâbit sâ-l anatemizeze în numele realismului socialist de sorginte sovietică. De altminterea nicăieri numele geniului de la Hobita nu este asimilat nici astăzi de cultura populară în aceeasi măsură în care sunt acelea ale unor artisti plastici inferiori. Nici acum, după aproape o sută de ani, publicul larg nu este încă constient de miraculoasa intuitie demonstrată de Brâncusi prin seria de Păsări în Spatiu – care reprezintă esenta, forma pură a ideii zborului – cu mult înainte ca inginerii s-o re-descopere aplicând legile aerodinamicei la proiectarea avioanelor supersonice (Concorde de pildă). Probabil că dacă nu ar fi fost atâta opozitie ignorantă, rea vointă si slugărnicie guvernul român n-ar fi făcut gafa de neiertat de a refuza mostenirea atelierului, acel unic magnum opus căruia sculptorul i-a dedicat aproape exclusiv ultimii ani din viată. Pe bună dreptate reprezentantii guvernului român, scrie Man Ray, au fost huiduiti la înmormântarea lui Brâncusi.

Nu este nici o îndoială că Brâncusi a fost refuzat de statul român, ceea ce a determinat reactiunile ulterioare ale artistului. Preocupat de supravietuirea nealterată a operei sale acesta a cerut naturalizarea si si-a făcut donatia testamentară în favoarea statului francez. În acest sens există si mărturia lui Andrei Pleolog, fost functionar la Ministerul Culturii care a văzut documentul oficial de refuz. Un mister, greu de pătruns pare-se, învăluie însă identitatea persoanelor direct implicate în decizia atât de rusinoasă pentru cultura românească. Printre mărimile vinovate sunt citati Gheorghiu-Dej în persoană, fosta ministru al culturii Constanta Crăciun, Leonte Răutu si Teohari Georgescu. Lor li-se asociază - vai ce oroare - academicieni ca Mihail Sadoveanu, Geoghe Oprescu, George Călinescu, Alexandru Graur, Geo Bogza, infamul complotist cultural Mihai Ralea, criticul de artă Mircea Deac si multi altii. Din păcate dosarul respectiv a dispărut în mod misterios. Suntem în plin roman politist mărturiseste, într-un interviu publicat recent de revista Origini, cercetătoarea si criticul de artă Mariana Senilă Vasiliu. Dânsa încearcă de un număr bun de ani să găsească documentele incriminatorii, dar căutările în Arhivele Statului, la Ministerul Culturii si la Ministerul de Externe n-au dat rezultate, iar o persistentă conspiratie a tăcerii însotită de nenumărate obstacole încearcă să-i anihileze eforturile si s-o determine să renunte. Ar fi păcat, fiindcă natiunile au nevoie de câte o purgare din când în când. Curătindu-si istoria de minciuni pot apoi să meargă înainte cu fruntea sus. Dacă privim în jurul nostru vedem că acolo unde asemenea tratamente lipsesc lucrurile continuă să meargă prost. Deci credem că a sosit momentul să se facă lumină si în această afacere penibilă. Si nu timpul ne lipseste căci asa cum a remarcat istoricul de artă Georges Salles, director al muzeelor Frantei, la funeraliile lui Brâncusi adresându-se umbrei marelui dispărut: “… lucrările tale rămân strălucitoare si pure. Ele sunt astăzi mai vii ca oricând. Si ele nu vor muri niciodată”.


Britsh Columbia











Gabriel Watermiller    11/5/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian