Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pamfletele lui Ion Crisan

Nu sunt critic literar. Si dacă as fi critic, as putea să critic un scriitor, (adică, stai, că scrie, dar nu este declarat oficial scriitor, mai are o vesnicie de scris până acolo, mai are un brat de premii de luat, că nu a luat decât un car) mă rog, un om, si el, care încearcă să ne facă să zâmbim măcar, pe o lume pe care nu este nimic de criticat?

Când lumea pe care trăim este într-o perpetuă rezonantă cu visele noastre cele mai intime, cu toate sperantele noastre din copilărie, eu să critic?
Să spun: uitati, oameni buni, toate ar fi bune pe Lumea asta, ce spun eu, ar fi Perfecte, dar, stimati concetăteni, stimati semeni planetari, din nefericire, trebuie să vă readuc cu picioarele pe Lună: nu este, totusi, Perfectă Lumea, si asta din cauza lui Ion Crisan.

El îsi permite ofensa de a scrie împotriva cursurilor vremurilor.
Cum as putea eu să vă stric Domniilor Voastre plăcerea de a trăi bine, si lipsiti de griji?
Cum as putea să aduc în Panteonul valorilor Domniilor voastre un om al zâmbetului, care nu vă face numai să râdeti, măcar accidental, ci vă mai si convinge să vă gânditi dacă nu cumva ati ajuns subiect de plâns? Nu pot să vă fac asta. De aceea mă abtin.
Nu sunt critic, după cum vă spuneam. De aceea, am să vă povestesc cum l-am cunoscut pe Ion Crisan.

Eram acasă. În Iovacra. Vineri seara. Sună telefonul. Aici Ion Cepoi, directorul Casei de Cultură din Târgu Jiu. Acum, o fi spus managerul Institutului National De Patrimoniu al judetului Gorj. Se poate.
Dar eu tot de directorul Ion Cepoi îmi aduc aminte. De la o vreme îti dai seama că etichetele de pe clădiri se schimbă, vopselele se schimbă si ele, ba rosu, ba galben, ba albastru, ba portocaliu, oamenii se schimbă si ei, numai noutătile nu se schimbă. Si Ion Cepoi îmi dă noutatea: Ati luat premiul I la Festivalul de Umor Ion Cănăvoiu. Veniti în seara asta. Aveti o cameră rezervată la hotel, în centru. Eu, ce să zic? Să nu mă duc, când luasem, ca de obicei, premiul I? Să nu onorez cu prezenta mea un juriu de tineri care bat la portile afirmării, precum Stefan Cazimir, Nicolae Dragos, sau Cornel Udrea? Să nu încurajez tânăra generatie să jurizeze lucrari fumate pentru mine, demult? Nu puteam să le retez aripile si elanul vârstelor reunite.

Si m-am dus. Seara, m-am rotit în holul hotelului singur, printre fotografii si caricaturi. Ceilalti plecaseră. Întârziasem. Privind creatiile mă simteam, cum să vă spun? Ca Împăratul care mergea tantos pe strada principală a lumii, în momentul în care un copil îi strigă din multimea care îl aclamă: “Împăratul e gol!” De ce m-am simtit asa, nu stiu. Trăiesc doar pe cea mai perfectă dintre lumile posibile. Dacă as avea o cât de mică îndoială, as înnebuni. Aveti totusi grijă.
A doua zi dimineată, asteptam pe acelasi hol, într-un fotoliu, ora micului dejun. În hol intră un tânăr cu un cercel în ureche. Se apropie de mine. Bună ziua. Bună ziua. Asteptati micul dejun? Da. Si eu. Mă numesc Jianu Liviu. Si eu Ion Crisan. Dăm mâna. Si cu ce prilej pe aici, îl întreb. Am luat premiul I, îmi răspunde. Brusc, tac. Păi, premiul I l-am luat eu, gândesc. Asa mi-a spus Ion Cepoi aseară, rationam. Să fie doi concurenti care au luat acelasi premiu ? Putin probabil. Posibil, directorul m-a invitat din greseală. E o ipoteză. Oi fi luat premiul II, sau III. Bucuria premiului scădea. Ei, e bine si asa. Totusi, e posibil să nu fi luat niciun premiu.
Ati luat premiul I? Îl întreb pe Crisan. Da. M-a felicitat si domnul Udrea. E clar, îmi spun. Omul a luat premiul I. Orgoliul meu se desumfla cu fiecare secundă. Îmi displăcea enorm diferenta dintre a fi primul, sau a fi al doilea, sau al treilea. Sau a nu fi, poate, premiat de loc. Mă rog, gândeam. E prematur să mă desumflu de tot. Să astept. Să am răbdare. Si aflu eu până la urmă dacă am luat vreun premiu. Am intrat cu Ion Crisan în sala de mese, schimbând vorba.

Din vorbă în vorbă, am ajuns cu autocarul, cu juriul, cu premiantii, cu organizatorii, la Runcu, localitatea de bastină a scriitorului Ion Cănăvoiu, gazda noastra onorifică. Acolo, copiii ne-au tot recitat si jucat din fabulele, scenetele, si textetele părintelui spiritual al Runcului. Priveam din sală, zâmbeam, mai si râdeam, mai si luam un pahar sau un aperitiv al gazdelor din Runcu, dar gândul îmi zbura tot la premiu. Au trecut două-trei ore de spectacol, până când organizatorii să ofere premiile.
Eram numai ochi si urechi. Premiul I pentru proză scurtă… cred că inima îmi stătea… se acordă domnului Liviu Jianu, din Craiova…
Extaz. Si agonie. Acum, sincer, imi părea rău de Ion Crisan. Care, de aceasta dată, mă privea ca un martian. Mă duc, îi ofer domnului Ion Cepoi onoarea de a da mâna cu mine, iau diploma, si mă întorc lângă Ion Crisan. Felicitări, îmi spune. Multumesc, îi spun. Si tac. Ce era să îi spun? Ti-am suflat premiul?
Premiul II. Premiul III. Mentiuni…Ion Crisan, nominalizat pe nicăieri… mă luasem la gânduri…
Premiul I pentru volum de umor publicat…, continuă domnul Ion Cepoi… se acordă domnului Ion Crisan, din Sibiu…Ion Crisan se duce pe scenă, si face câte o perfectă reverentă directorului, juriului, si publicului…
Bravo! Îi spun. Multumesc! Îmi spune.
Răsuflu usurat.
Totul e bine când fiecare concurent care stie că are premiul I, îl si primeste…

Asa l-am cunoscut pe Ion Crisan. De acolo, de la Târgu-Jiu, s-a grăbit să îmi ofere volumul premiat.
Acum ar trebui să critic volumul. Nu pot. Ce să spun despre el? Că e bun? Mă va crede cineva? Că e rău? Ar fi cineva care să nu mă creadă? În ambele cazuri, l-ar citi cineva? Pe o lume de lumi perfecte? Se poate să mai citesti pamflete?

Asa că, dragă Ioane, îmi pare rău. Că nu sunt în stare să scriu două rânduri despre cărtile tale. Îmi vine greu să le si citesc. Nu prea mai văd. Acum câteva seri, nevastă-mea râdea de zor în pat. Citea cartea ta.
Am să scriu altceva. Ion Crisan este un copil mare. Căruia zeii văzuti, sau nevăzuti, i-au oferit mai nimic. Si el le-a oferit ziua, toată munca, si noaptea, toată pana.

Aud acum că Ion Crisan este trimis în cer. Să zugrăvească ziua chiliile, si noaptea, să scrie. (Mi-e teamă doar că nu se mai citeste pamflet, nici măcar în Rai…) Si apoi: dacă pe pământ nu se mai primeste un pamfet, pe o lume perfectă, dacă Uniunea Scriitorilor nu primeste un scriitor, ca Ion Crisan, cum să fie primit Ion Crisan în Rai, ori în Iad?
Rămâi pe-aicea, Ioane. Pe pământ, totusi, este mare nevoie de oameni…





Liviu Jianu    11/1/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian