Sublinieri : Semper Fidelis !
Povestea Ioanei care l-a asteptat sapte ani pe Gheorghe după ce a primit nota informativă cu disparitia lui pe undeva pe la Cotul Donului am auzi-o cu multi ani în urmă…în fond o Penelopă a epocii, mi-am zis eu, nu e nici prima nici ultima, « înscrierea » în timp fiind - indiferent de nuantele ei – poate acea nevoie de continuitate, de ancorare în solidul stiut si poate acea disperată încercare de a rămâne fidel : fie că e idee fie că e moment fie că e pur si simplu un mod de a rezista.
Fidelitate matrimonială si atât ?
« Lost in translation », dear – o să-mi ziceti – latinii dialoghează cu timpul fără a tine cont de perisabilitatea vietii umane, ceea ce pare a fi simpla enuntare a unei idei dezvălue o anume întelegere a esentelor cele de care timpul se serveste în a-si transmite permanenta si a ne da iluzia continuitătii.
Semper Fidelis implică ansamblul - nu, nu colectivul - complexul gândirii, sensurile profunde ale apropierii – că nu-i decât apropiere, evident – de ideatic, de zonele către care converg cam toate intentiile superioare, implică strădania de a exprima si, mai ales, de a irita curiozitatea gândului si a-l pune la « treabă » în a transforma ideea în fapt.
Latinul este un mesager, as zice, un « postas » care pune la-ndemâna fiecăruia o « notă » comunicativă care obligă, dacă nu în a actiona, măcar în a te sâcâi să gândesti chiar si atunci când – ca acum – gândirea pare a fi directionată haotic.
Zilele trecute mă uitam la un film – la TV – un serial « mistery » cu trimiteri militare si chiar apatică fiind aud « Semper Fi « - salutul « intim » al soldatilor din marina americană si dintr-odată preiau nota personală, ba chiar mă las coplesită de ea si nu sunt sigură că este numai reflex emotional sau o răscolitoare implicatie memorică ; un mesaj al participăriii mă obligă să descifrez sensurile profunde al ideii de fidelitate, loialitate, atasament fără conditii, putere de dăruire fără plată.
Totdeauna m-am întrebat cum si de ce devenim loiali, unde si când învătăm a fi fideli, unde si cănd realizăm că a supravietui, în sensul real, profund al cuvântului, înseamnă a ne « privi în oglindă » fără farafastâcurile machiante ?
Întrebările au un aer criptic atunci când îndrăznesc să se aventureze în a chestiona conditia umană si a tatona spatiul nelimitat al acordului (sau dezacordului) cu viata…ne tin la portile interpretărilor arbitrare sau facile, după cum ne dă mâna si ne suspendă într-o continuă nedumerire : de ce asa si mai ales de ce Nu asa ? !
Zice Poetul :
« All the world’s a stage,
And all the men and women merely players :
They have their exits and their entrances ;
And one man in his time plays many parts. » *
Shakespeare defineste omul trasându-i posibilitătile cameleonice de care se serveste fie intrând fie iesind din « scenă » .
Si poate aici este cheia « traducerii » de care avem nevoie în a descifra ceea ce Semper Fidelis zice : « jucăm » de-alungul vietii roluri multiple (cum zice Poetul) ne fâtâim încoace si încolo preocupati de ceea ce suntem ori am vrea să fim si indiferent de rezultat avem un « acord » personal, un contract cu noi însine si abia asa extrapolând reusim acel « acord » cu ceea ce (cine) ne înconjoară.
Asta ar cam fi teoretizând descifrarea ideatică a ceea ce latinul zice ori Bardul sintetizează, « piesa » în care jucăm (vrând-nevrând) este viata cu oferte si cerinte, primim dar si dăruim, acceptăm dar si oferim : religiosi fiind Incercăm apropierea divinitătii, morali fiind încercăm ocolirea răului, altruisti fiind sperăm încercând încrederea ba chiar renuntarea – a ta în favoarea celuilalt - si în ultimă instantă transformăm intentia în gest definitoriu sacrificănd de fapt ceea ce îndrăzneam să credem.
Semper Fidelis !
Chiar dacă-i greu în ziua de azi.
* W. Shakespeare, « As you Like It »
Toronto oct. 2012.
|
Maria Cecilia Nicu 10/25/2012 |
Contact: |
|
|
