Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dileme - O zi la Giurgiu

Povestea ce urmeaza s-a intamplat cu multi, multi ani in urma. Eram mult mai tinerel, aveam grija unei familii si “naveta” de la Gara Filaret din Bucuresti si pana la Giurgiu, desi nu prea indepartata, ma obosea oarecum dar nu am avut de ales, nici eu si nici sute de alti calatori din Capitala tarii. Orasul dunarean purta pecetea vremilor, sarac, oropsit de soarta harazita de oranduirea rosie. In Bucuresti, daca purtai in suflet nemultumirea fata de tot felul de activisti, secretari de partid, instructori, responsabili de strada si tot felul de alte denominari lansate de conducere, la Giurgiu, lucrurile stateau cu totul altfel. Fiecare stia unul de celalat, erau chiar rude, lucrau impreuna in Port sau isi innecau amarul la “Dunarea”, bojdeuca lui Naica.

In centrul orasului un turn strajuia tot imprejurul si promenadele se purtau pe “farfurie”, cercul pavat care incorona edificiul. Azi, doar turnul a ramas, dar “farfuria” a disparut. Edilii au construit acolo magazine si gradine cu flori, spre amaraciunea locatarilor.
Lucrasem in Giurgiu aproape trei ani si eram legat de accest oras. Ma simteam acolo, cum se spune, ca acasa. Ma cunosteau oameni buni si rautaciosi, eram parte din grupurile de pe “farfurie” si invitat la agape.

Dar cum totul are un sfarsit si nu noi hotaram intotdeauna viitorul, la o sedinta de familie, s-a votat sa plecam din tara. Nu eram singurul si a fost nevoie de aranjarea unor hartii sau documente de aprobare, audiente cu X sau cu Y, dovezi de la Primarie, de la Fisc, decorarea casei ca sa arate ca noua, s. a m. d. Aveam timp la dispozitie pentru ca din clipa in care am introdus actele spre aprobarea autoritatilor, am fost concediat.

Printre dovezile pe care am fost nevoit sa le prezint, erau si perioadele de lucru din viata mea. Firesc, am fost nevoit sa ma duc din nou la Filaret si sa poposesc la Giurgiu. “Floare la ureche”, mi-am spus si stiam precis si ora la care trenul trebuia sa ma inapoieze la Bucuresti. M-am prezentat la locul de munca si, spre surprinderea mea, un fost coleg ajunsese acum mare sef. El locuia la Giurgiu in toti anii si eu la Bucuresti si schimbam zilnic glume despre navetele pe care amandoi eram nevoiti sa le induram. Am fost anuntat ca vreau sa-l vad, el a venit personal la usa, nu m-a primit in biroul sau, ba, mai mult, m-a dat afara ca pe o surcea. “Adeverinta? Vrei sa chem. Militia?”
Amarat, am parasit curtea strajuita de un militian, oarecum speriat si descumpanit si ce m-am gandit? Aveam cateva ore pana la venirea trenului, asa ca grijile s-au transformat in foame. Langa “farfuria” orasului, era o bodega unde ma obisnuisem sa mananc de cateva ori pe zi. Chelnerii acolo, baieti de zahar. M-am asezat la o masa, am citit menu-ul si mi-am dat seama ca astept cam multisor. Traian, favoritul meu chelner, se uita la mine, rusinat, incurcat, dar nu se apropia ca deobiceiu, desi stia ca “backshishul” era promitator. Intru sfarsit, a aparut tov. Responsabil care mi-a soptit la ureche noutatea. Cu cateva minute inainte, un prominent tovaras i-a ordonat prin telefon sa nu m-i se dea mancare si sa fiu dat afara imediat.

Am plecat fara discutii si m-am tarat mai mult spre gara. Greutatea din inima era de tone si parca nici orasul nu imi mai placea. Aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, ca ma arata cu degetul, de parca a-si fi comis cine stie ce crima. In drum, un alt fost coleg, pe care l-am zarit de la departare, a trecut ca un automat pe trotoarul de cealalta parte a strazii. Ochii imi pluteau deacum in lacrimi si mergeam agale, de parca pluteam. Eram stigmatizat! Totul ce fusesm pentru ei, disparuse.
In tren am avut o scena care m-a invigorat. In compartimentul in care ma asezasem, o doamna “navetista” si ea, manca de zor dintr-o chocolata si nu s-a ferit sa spuna ca acesta este elixirul bunei vieti sexuale. Pe banca din fata mea sedeau doi ofiteri, alaturi de o frumusica domnisoara si nu am ajuns nici la gara statiei din comuna Baia cand unul din militari s-a aplecat si a depus un sarut pe buzele fetei. Primitoarea sarutului, surprinsa si speriata, nu a schitat nici un gest.

La Bucuresti, unul dintre ofiteri, nonsalant, mi-a marturisit ca au avut un pariu ca unul din ei va saruta fata inainte de destinatie. Un diverstiment. O pagina din “Memorii”. Intr-o zi, in Giurgiul pe care nu il mai cunosteam.

Thornhil ON





Harry Beer    9/18/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian