Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Viata religioasă a românilor din Austria - de Preot Dr. Nicolae Dura

„Cuvintele bune comunicate prin viu grai sau prin scris transformă pustii sufletesti în grădini frumoase si bine roditoare, în fapte ziditoare” (Preot Dr. Nicolae DURA)

Cartea, generatoare de noi orizonturi culturale si spirituale, îmi bucură sufletul, sub unghiul trăirilor unice si, deopotrivă, al stărilor emotionale, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre o „lucrare ziditoare”, cum consider că trebuie numită „BISERICA TRĂITĂ DEPARTE”, (Editura IBMBOR), scrisă, cu deosebită acribie, de eruditul Preot Dr. Nicolae DURA.

Avem în fată, asadar, o lucrare eterogenă, fundamentală despre ortodoxia românească în spatiul european, respectiv la Viena, „Oras de răspântie generoasă unde lumea Apusului se îngână cu orizonturile Europei de Răsărit si spiritul germanic pare să-si afle bogate confluente cu latinitatea.” (A. E. Baconsky)
Particularitatea ei se întemeiază pe reflectarea concentrată a vietii omului supus înnoirilor, reprezentantul, în efemer, al unui principiu durabil, sprijinit pe forta de sugestie a cuvântului.
Este firesc să ne întrebăm, să formulăm ipoteze si să elaborăm răspunsuri, analizând relatia dintre Chemare si Destin, dintre Datorie si Împlinire, dintre Timp si Istorie, după lectura celor 400 de pagini si după vizualizarea celor 60 de ilustratii, care pun accentul pe evenimentele trăite de „sufletul” concentrat pentru împlinirea problemelor eterne si ancorarea bietei corăbii umane la portul credintei.
Cartea se deschide cu o „BINECUVÂNTARE” a Prea Fericitului Patriarh Teoctist, (trecut la cele vesnice) si subiniază diferitele forme de expresie în care s-au concretizat legăturile dintre români si austrieci de-a lungul timpului.
Amintim Universitatea din Viena, unde au început să studieze tineri români, încă de la sfârsitul secolului al XIV-lea, numărul acestora sporind în mod deosebit în secolele următoare. Între ei, „corifeii Scolii Ardelene, Ioan Molnar Piuariu, Gheorghe Lazăr, Eugen Hacman, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Lucian Blaga, Filaret Barbu si multi altii.”

Marile muzee, arhive si biblioteci din Viena păstrează până astăzi mărturii ale culturii si ale artei bisericesti, icoane, manuscrise, documente, cărti de o valoare incontestabilă pentru istoria noastră.
Domnitori, personalităti ale istoriei, ale bisericii, au ajuns la Viena si au cerut sprijin, drepturi religioase si nationale pentru români: „domnitorii Petru Schiopu si Mihai Viteazu, Sfântul Mucenic Oprea Miclăus din Silistea Sibiului, Sfintii Preoti transilvăneni Ioan din Gales si Moise Măcinic din Sibiel, iar mai târziu Horea din Albac, Tudor Vladimirescu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza si altii.”
Prezente remarcabile românesti la Viena au fost si: mitropolitul Andrei Saguna, ierarhii si slujitorii Silvestru Morariu Andrievici, Vladimir Repta, Nectarie Cotlarciuc, Visarion Puiu, Nichifor Crainic, Nicolae Mladin si altii.

O pagină memorabilă în istoria dialogului ecumenic privind relatiile ortodoxe române si catolice austriece o constituie Fundatia PRO ORIENTE, „ca principal cadru de exprimare si aprofundare a acestor relatii”, continuând traditia si în prezent, prin vizite si conferinte.
În vizita la Viena, din 19 iunie – 1 iulie 1987, Patriarhul a sfintit capela (ce marchează însemnul prezentei românesti pe pământ austriac) si a săvârsit un pelerinaj la cimitirele unde sunt morminte ale soldatilor români.
Trecerea de la conditia de provizorat la „starea de împlinire”, înfăptuită de către cel „trimis de la Dumnezeu” (Ioan, 1, 6) , Părintele Nicolae Dura, este prezentată într-o manieră specială în ,,CUVÂNT ÎNAINTE” scris de Î.P.S. SERAFIM, Mitropolitul românilor ortodcsi din Germania, Europa Centrală si de Nord.

De la venirea Părintelui Nicolae Dura la Viena , în 1993, până în 2003, la primul hram al noii biserici, Sf. Ap. Andrei (30 noiembrie 2003), imposibilul a devenit posibil: „zidirea bisericii din cărămidă a constituit, atât pentru Părintele Nicolae, cât si pentru credinciosi, imboldul cel mai puternic de înnoire a propriei lor vieti duhovnicesti, de înviere a bisericii din sufletul fiecăruia. Dacă e adevărat că biserica din suflet o zideste pe cea din cărămidă, tot atât de adevărat este că aceasta din urmă o înnoieste pe cea dintâi.”
Slujirea Părintelui Nicolae nu se opreste însă în biserică. Părintele Nicolae este prezent oriunde simte că e nevoie să FIE: în scolile din Viena unde învată copii români, în casele credinciosilor, în azile, în închisori, la întâlniri ecumenice, la radio sau alte institutii de cultură. Întelegând ce înseamnă CUNOASTEREA, Părintele a găsit timpul necesar pentru investigatiile indispensabile scrierii acestei monografii si nu a întârziat să o facă.

Apreciind strădania muncii, iată ce scrie Î.P.S. Mitropolit SERAFIM: „Cartea de fată ne aduce – pentru noi cei ce desi trăim în diaspora, dar suntem totusi, prin Biserică si credinta strămosească acasă – o mângâiere si totodată o încredere în propriile puteri adumbrate si întărite de harul lui Dumnezeu.
În calitate de ierarh al locului, care a urmărit îndeaproape evolutia Parohiei din Viena sub îndrumarea P.C. Pr. Dr. Nicolae Dura, aduc si pe această cale multumirile cele mai calde Părintelui Profesor ca si tuturor credinciosilor care s-au implicat prin rugăciunea si jertfa lor la ridicarea bisericii românesti din Viena care este garantia viitorului acestei comunităti si totodată cel mai frumos simbol al Bisericii si Tării noastre în inima Europei. Să fie această biserică si această parohie din Viena un exemplu pentru Părintele Profesor Nicolae Dura, o călăuză pentru viitorul nostru în Europa unită, care asteaptă de la noi mărturia vie a spiritualitătii ortodoxe, fără de care Europa nu va putea supravietui!”

Cartea se bucură de PREFATA eruditului OM de Cultură si Academician Virgil Cândea, aducând în prim plan doi termeni specifici fenomenului strămutării peste hotare, din diferite motive, băjenarii si emigrantii români prin lume, „care nu si-au uitat, însă, vechea patrie, traditiile, cultura si, mai ales, credinta.”
Accentul deosebit îl pune pe rolul urias al Bisericii Ortodoxe Române, acela de a veghea si îndruma viata spirituală a românilor, dar si „să păstreze zestrea de valori care definesc identitatea profundă a credinciosilor, graiul curat, traditiile si patrimoniul cultural, monumentele literare, de arhitectură si artă veche, alcătuite de ctitori, cărturari si mesteri crestini, slujitori ai Ortodoxiei.”
Scrierea si tipărirea acestei cărti s-a impus cu atât mai mult cu cât comunitătile românesti din alte spatii geografice unde trăiesc români (ex. Franta, America) s-au bucurat cu mult timp în urmă de asemenea realizări editoriale.

În PRELIMINARII-le cărtii, autorul îi mărturiseste citiorului cauza primă: „Cartea aceasta s-a născut dintr-o dorintă de cunoastere a trecutului, dar în acelasi timp si pentru o mai bună folosire a prezentului. După ce am început, în urmă cu doisprezece ani, să slujesc în altarul capelei „La Sfânta Înviere”, dar si la altarul sufletului românului ortodox din Viena am căutat drumul.”
Parcursul Părintelui Nicolae a fost unul lung, e adevărat, greu, dar bogat, căci providenta l-a înzestrat cu tenacitate si dăruire, cu pasiune si răbdare, dar mai ales cu iubire si har: studiul Teologiei pastorale ortodoxe la Seminarul Teologic din Cluj, apoi la Institutul Teologic din Sibiu. Au urmat cursurile de doctorat de pe lângă Institutul Teologic din Bucuresti, dar si de la Facultatea de Teologie Catolică de la Universitatea din Viena.

La acestea s-au adaugă experienta de la catedră, altarul si amvonul sibian, lectura a mii si mii de pagini despre ceea ce a însemnat viata si lucrarea românească vieneză, comunicând cu trăitorii la Viena. Si totul sub triada: trudă, rugă, studiu.
Distinsul dascăl sibian si membru al Academiei Române, Părintele Dr. Mircea Păcurariu, pe care l-a avut profesor, i-a sădit si i-a cultivat în suflet dragostea fată de trecutul plin de jertfe si împliniri al Bisericii Ortodoxe Române si l-a convins că trebuie să scrie.
Seria modelelor care l-a întărit să persevereze în această muncă a fost îmbogătită cu alte două personalităti marcante, a căror dimensiune ecumenică este universal recunoscută: Înalt Prea Sfintitul Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei si Înalt Prea Sfintitul Dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord.

Pentru îndemnul sufletesc, la scrierea acestei monografii, demni de memoria Părintelui Nicolae, teolog practician, sunt si cei doi precursori, de formatie teologică istorică, părintii Moisescu si Braniste, care au slujit la acelasi altar.
A scris despre viata românilor din Austria „respectând principiul istoric sine ira et studio, dintr-un realism crestin”, evidentiind, în primul rând, contextul vietii românilor care au trăit sau trăiesc în diaspora, apoi a stăruit asupra legăturii cu lumea austriacă.
Două sunt temeliile fundamentale pe care se bazează coloniile diasporale în evolutia lor istorică si pe acestea le are în vedere si le dezvoltă, în cartea de fată, Părintele Nicolae: viata religioasă si limba maternă. Timpul în care se operează receptarea textului continuă un trecut în care orice adevăr îsi găseste originea, căci autorul cărtii este emitătorul unor mesaje ce apartin viitorului, dovada vie a spiritului care valorifică simultan memoria si predictiunea.
Edificatoare în acest sens sunt cele zece capitole ale cărtii care îmbogătesc valoric si spiritual cititorul dornic de cunoastere:

I. DIASPORA ROMÂNĂ: RĂSPÂNDIRE, ISTORIE, ORGANIZARE
Exil si diasporă sunt doi termeni care definesc aceeasi stare, din perspectivă profană, exil-iesire, plecare de acasă, iar în limbaj bisericesc, diasporă-omul care nu mai trăieste acasă, ci în împrăstiere. Interesant sunt cercetati si explicati termenii, conducând la întelegerea relatiei omului cu statul de provenientă, cu statul care îl acceptă, ca locuitor sau cetătean, relatia cu Biserica si cum îl acceptă aceasta.
Primul capitol cuprinde descrierea întregii diaspore românesti si a organizării ei bisericesti: Diaspora organizată canonic de Biserica Ortodoxă Română (Mitropolia Autonomă a Basarabiei, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, Episcopia Ortodoxă Română a Vârsetului, Asezăminte românesti la Ierusalim si Ierihon, Parohii românesti în Australia si Noua Zeelandă, Parohiile ortodoxe române din Cipru, Istanbul si Johannesburg). Diaspora română americană (Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America si Canada, Episcopia Românilor Ortodocsi din America). Diaspora română europeană (Eparhia de la Paris, Organizarea de noi parohii europene, Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală si de Nord).

II. ROMÂNII SI AUSTRIECII
De-a lungul istoriei, Austria, în general, si Viena, în special, au reprezentat o punte de legătură între Orient si Occident. În evolutia noastră culturală, economică, politică s-au înscris capitole importante privind legăturile cu Austria, ilustrate prin: Prezente românesti în Viena (Manuscrisul numit ,,Cronica lui Anonymus”, notarul regelui maghiar Bela III, documente de o importantă deosebită pentru istoria românească si ortodoxă, păstrate în Biblioteca Natională, Tetraevanghelul scris din porunca lui Stefan cel Mare, de către monahul Filip, în 1502, pentru Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos. Amintim câteva dintre personalitătile care au trecut prin Viena: Matei Corvin, Petru Cercel, Radu Serban Vodă, Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanul, mitropolitul Atanasie Anghel, episcopul unit Inocentiu Micu Klein, diplomatul Ienăchită Văcărescu, Horea, Tudor Vladimirescu, episcopul Andrei Saguna, legendarul Badea Cârtan), Alma mater vindobomensis – studenti români la Viena. La Universitatea din Viena, înfiintată în anul 1365 de împăratul Rudolf, multi tineri români au studiat aici teologia, filosofia, medicina, dreptul, artele ori stiintele tehnice. În analele Universitătii se află numele tinerilor români : Ladislaus Wolachus (1391), Laurencius de Moldavia (1448), Samuil Micu (1766-1772), Petru Maior si Gheorghe Sincai (1780), Gheorghe Lazăr (1806-1809), Aron Pumnul (1842-1846), Petrache Poenaru (1822-1826), Alexandru Papiu-Ilarian (1849-1852), Titu Maiorescu (1856-1858), Simion Bărnutiu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu (1869-1872), Lucian Blaga, D.D.Rosca, Elena Asachi, Alexandru Flechtemacher (1834-1840), Isidor Vorobchievici (1868-1873), compozitor si profesor al lui Ciprian Porumbescu, Agatha Bârsescu si George Enescu (1888-1894). Traditia studiilor vieneze s-a continuat, indiferent de evenimentele istorice. Multi tineri, teologi, compozitori, pictori, poeti, au beneficiat de bursa ,,Herder” la Viena.
Personalităti ale culturii si spiritualitătii românesti au fost răsplătite la Viena primind premiul Herder: Constantin Daicoviciu, Marin Sorescu, Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Eugen Jebeleanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Răzvan Teodorescu, Andrei Corbea-Hoisie, Andrei Marga etc.
Crucea românească ce veghează de 322 ani la Viena „este o aducere aminte a prezentei românesti la depresurarea Vienei”. Cine, ce, de ce, când, sunt întrebări la care inscriptia de pe Crucea romnească răspunde: „Noi, Șerban Cantacuzino, din mila lui Dumnezeu, principe al Valahiei Transalpine, domn și singur stăpân al ei etc. am ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate închina în orice zi, cinstit întru veșnică memorie a sa și a lor săi, în timpul asediului Vienei din Austria Inferioară de către mahomedanii conduși de vizirul Kara-Mustafa Pașa, 1 septembrie 1683.
Călătorule, adu-ți aminte de moarte!”
Românii de seamă ce au activat sau au trăit la Viena consemnează prezenta unor personalităti românesti care marchează legăturile puternice care au existat si există între noi si vienezi ori austrieci: Nicolaus Olahus, Grigorie Maior, Gheorghe Lazăr, Zenovie Pop, Dinicu Golescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcesu, Nicolae Filimon, Andrei Saguna, Samuil Andrievici Morariu, Alexandru Hurmuzachi, Alexandru Lupu, Ioan Molnar Piuariu, Eusebiu Mandicevschi, Epaminonda Bucevschi, Aurel Vlaicu etc.
Asociatii românesti la Viena au fost întemeiate încă în 1840, „Societatea de lectură juridică”, sub conducerea lui Eudoxiu Hurmuzachi. În 1861, Aron Pumnul a initiat ,,Societatea bisericească literară a teologilor români.” În anul 1864, la Viena a luat fiintă un club social-literar cu numele „Societatea literară si stiintifică”. Societatea academică „România”, la 1867 îl avea ca presedinte pe Andrei I. Muresianu, care îsi luase doctoratul la Viena în 1865. Din unirea societătilor existente: ,,România” si Societatea literară si stiintifică”, în 1871 ia fiintă ,,România Jună” care a avut un rol important în organizarea, la 15 august 1871, a aniversării celor 400 de ani de existent a mănăstirii Putna, ctitoria lui Stefan cel Mare si Sfânt si a primului congres al studentilor români de pretutindeni (16 august). În cadrul asociatiei, Mihai Eminescu a proiectat serbarea de la Mănăstirea Putna. În 1884, un grup de studenti a înfiintat în 1884 clubul numit ,,Arborele”, în cadrul căruia se întâlneau în fiecare duminică după amiază si citeau din opere literare. În cadrul comunitătii de români din Viena, în 1902 ia fiintă societatea „Clubul român”, ca o preocupare pentru tinerii meseriasi sau alte categorii sociale care trăiau si munceau în Viena. Am retinut din obiectivele prevăzute în Statutul Clubului, aprobat la 13 decembrie 1906: „păstrarea vietii religios-morale si sociale, a limbii, literaturii si artei românesti între românii ce locuiesc în Viena, sustinerea activitătilor comerciale si de industrie, organizarea de conferinte, expozitii, discutii asupra temelor de stiintă, dar nu cele politice”. În secolul al XX-lea au functionat la Viena: „Societatea română de ajutor Karol I rege al României”, „Senatul Militar Român”, ,,Guvernul National Român” (format de Horia Sima, la 24 august 1944, cu sediul în Hotelul Imperial), ,,Asociatia austro-română” (1951), „Colonia română” (1958), care îsi schimbă numele în 1982 – „Unirea - Prietenii României în Austria”, ,,Asociatia culturală internatională a etniei române – ACIER” (1983), „Arhanghelul Mihail” (1983), „Asociatia pentru organizarea de ajutoare pentru bolnavi grav de cancer ori handicapati din România” (1989), ,,Asocitia Comunitătii lui Dumnezeu în Austria” (1989), „Comitetul International pentru România” (1990), „Ajutor pentru copiii din România” (1993), „Initiativa vienezilor pentru România” (1994), „Initiativa sperantă (o sansă pentru copiii din România” (1995), „Asociatia pentru sustinerea copiilor cu probleme din România” (1995), „Asociatia sportivă si culturală Hajduk-Velko” (1997), „Platforma pentru comunicare si promovarea relatiilor româno-austriece” (1998), „Vorba noastră”(1995), „Asociatia culturală a austriecilor de origine română – A.C.A.R.” (1998), „Astra” (2002), ,,Pro Arte” (2002), „Aut Pro Rom” (2000), „România” (2000), „Cercul cultural româno-austriac „Unirea” (2000), „Speranta” (2000).

Într-o lume a profundelor schimbări, Asociatiile românesti din Austria au fost si sunt dovada împlinirii trebuintelor duhovnicesti ale oamenilor, dar si expresia unui principiu fundamental (indiferent de timp, forme de guvernământ, partide politice): „Biserica îl tratează pe om nu doar ca fiintă socială, ci îndeosebi ca o făptură cu vocatie spre transcendent, ca chip al lui Dumnezeu, făptură capabilă să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu”(pag.136).

Cărti românesti publicate la Viena este subcapitolul în care, după minutioase investigatii, Preot.Dr. Nicolae Dură, autorul acestei lucrări unice, prelucrează si transmite informatii care interesează si cercuri eterogene de cititori, între care si acelea ale cercetătorilor în domeniu. Materialul bio-bibliografic deosebit de bogat este prelucrat si prezentat într-o sinteză uimitoare, oricând putând constitui izvorul altor studii de specialitate. De retinut este data de 14 februarie 1770, când, „pentru a stopa colportajul de cărti de ritual din Rusia, Venetia si mai ales din Principatele Române spre provinciile austriece”, împărăteasa Maria Tereza a oferit lui Iosif Laurentiu Kurzbock din Viena un „privilegium privativum”, pentru 20 de ani, să tipărească toate cărtile de ritual si manualele scolare, de care au nevoie episcopiile ortodoxe si unite din Imperiu, indiferent de nationalitatea si limba lor (pag.137).
Lucrările religioase sunt ilustrate îndeosebi prin: Samuil Micu Klein, erudit filolog si istoric român, care a tipătit la Viena o amplă lucrare de istorie bisericească, „Istoria eclesiastică sau bisericească a lui Klaudie Freufi. Scoasă pre limba românească de S(amuil) K(lein) de la Sad, anul Domnului 1782”. Mai amintim „Prea scurtă arătare pentru Dumnezeu…”, a lui Teofan Procopovici, arhiepiscopul Novgorodului, tradusă după o versiune sârbă, 1784. Preotul ortodox român Constantin Suboi din Timisoara a publicat două cărti pe cheltuiala sa, în 1785, „Învătături crestinesti” si „Prea scurtă arătare pentru Dumnezeu…” Tot în 1785, Simion Magiar a publicat „Cuvântare despre Taina Preotiei”. Cu binecuvântarea episcopului de la Carlovit s-a tipărit în 1786 „Preotia sau îndreptarea preotilor”. De o inestimabilă valoare sunt: „Adunarea Cazaniilor” (3 vol.), „Ceaslov” si „Psaltire”, toate tipărite în anul 1793. „Theoreticonul”, „Anastasimatarul” si „Irmologhionul” sunt primele cărti românesti de cântare bisericească, în câte 9.000 exemplare, tipărite de către Ieromonahul Macarie Psaltul, în tipografia călugărilor armeni mechitaristi, cu cheltuiala companiei de comert a lui Hagi Constantin Pop din Sibiu, în anul 1823. Episcopul Andrei Saguna a publicat, în germană si română, la Sibiu si la Viena, brosurile: „Pro memorie despre fâreptul istoric al autonomiei bisericesti si nationale a românilor de religie răsăriteană”, 1849 si „Memorial prin care se lămureste cererea românilor de religiune răsăriteană în Austria pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct de vedere al sfintelor canoane”, 1851. În 1868 si 1877, a apărut, integral, „Noul Testament”, preluat din Biblia publicată de Andrei Saguna.
Cel pe care Mihai Eminescu îl prezenta drept „unul din bărbatii cei mai învătati dintre românii din Austro-Ungaria”, teologul si pedagogul Silvestru Andrievici Morariu a tipărit numeroase cărti la Viena, învătături, catehisme, psaltichia, exprimându-si, nemijlocit, convingerea cu care scria si tipărea „să luminăm poporul, să-i îndulcim viata cu sarea bunelor moravuri”. Acestea, ca si manualele destinate elevilor din clasele superioare ale gimnaziului sunt scrise cu dragostea si convingerea cultivării limbii, răspunzând dorintei si imperativului major: „în limba maicii, unica limbă care străbate de-a dreptul până la inimă”.

Calendarele sau Almanahurile cultivate la noi de Anton Pann si Andrei Saguna au fost preluate ca gen de literatură de Asociatia România jună care a editat Almanahuri în 1883, 1888, 1924. În intervalul 1962-1989, Parohia Ortodoxă Română din Viena a publicat 27 de Almanahuri (13, prin grija Pr. Prof. Dr. Gheorghe Moisescu, iar 14, în timpul slujirii Pr. Dr. Marin Braniste), reprezentând „o adevărată encicolpedie a relatiilor româno-austriece, dar si o antologie de literatură română.”
Tot prin grija Pr. Prof. Dr. Gheorghe Moisescu s-au publicat la Viena: „Prinos întru aducerea aminte a poetului Mihai Eminescu, la 75 de ani de la moartea sa”, Ed. Coloniei Române din Austria, Viena, 1964, „Mănăstirea Putna. La 500 de ani de la întemeiere 1466-1966, Editura Parohiei Ortodoxe Române din Viena, Viena 1966 si „Centenarul Societătii academice literare România jună, din Viena 1871-1971”, Editura Coloniei Române din Austria, Viena 1971.

Tipăriturile laice de la Viena publicate pentru români sunt marcate prin manuale scolare în tipografia lui Kurzboc din Viena, cărti de pedagogie, de metodică, de gramatică, de istorie, etc. Dintre autori, amintim pe: Iacob Putneanul, Samuil Micu Klein, Gh. Sincai, Ianache Văcărescu, Iohan Molnar, Dimitrie Caracas, Constantin Ucut Moscopolitamul, Mihail G. Boiagi, August Treboniu Laurian, Alexandru Papiu Ilarian, Silvestru Morariu-Andrievici, „fondator al cărtilor scolare române din Bucovina”, descris de Mihai Eminescu: „personalitate puternică, strălucit si vrednic model de imitat prin viata sa plină de o activitate salutară si binecuvântată.”

În primul Almanah, cel din 1883, apare pentru prima dată „Luceafărul” de Mihai Eminescu, „Vremea si iubirea” de Carmen Silva, „Iarna vine” de Vasile Alecsandri, alte capodopere scrise de T. Maiorescu, I. Creangă, I. Slavici, I. Negruzzi, I. Vulcan, A. D. Xenopol s.a.
La Viena au apărut si o serie de publicatii românesti dintre care autorul aminteste „Sionul românesc. Foaie bisericească, literară si scolară”, 73 de numere (1865-1867, 1871-1872). Ziarul se remarcă prin dimensiunea conciliantă, lucru destul de rar întâlnit în publicatii cu o asemenea problematică. Dr. Sterie N. Ciurcu si Dr. Cornel Diaconovici, în „Rumänische Revue”, făceau cunoscute doleantele românilor si realizările stiintifice ale savantilor români. Alte ziare românesti la Viena au fost: „Albina” (1866-1870), „Sunete si răsunete” (15 iunie 1892), „Luceafăr nou” si „Unirea” (1972-1089) si „Grai românesc” (1995-2003). Mai amintim „Foaia de comunicări a Parohiei Ortodoxe Române din Viena”, trimisă spre vestire sub numele „Chemări la Hristos” (din 1993), aprobată ca ziar în Austria, Buletinul Bisericii Ortodoxe Române Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil din Salzburg „Vestea cea bună” (din 1988), foaia „Viată si cuvânt” a Parohiei Ortodoxe Române, Pogorârea Duhului Sfânt din Linz (începând din 2004), „Publicatiile Bisericilor Penticostale Române din Austria, „Apa vietii” (din 1995).
Acest intreg univers al cuvântului teologic ori laic, publicistic, literar, lingvistic este oglinda vie al relatiilor dintre români si vienezi, dar si a prezentei elementelor românesti în capitala culturii europene, Viena.

Cimitire românesti din Austria. Preoti si credinciosi ortodocsi transilvăneni „veniti la Curtea de la Viena” pentru a-si căuta dreptatea, mai ales de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, au pierit în temnită, din Kufstein, exemplu, Oprea Miclăus de la Săliste, Ioan din Gales, Moise Măcinic din Săliste.
În cimitirul St. Marx, din sectorul 11 al Vienei, nefolosit din 1874, se află mormintele multor români care si-au găsit sfârsitul la Viena, printre care: Printul Georfie Demetrie Bibesco si Printesa Maria, m. nov.1851, domnitorul Alexandru Ipsilanti, al Tării Românesti, m.1823, colonelul si cavalerul Constantin Bălăceanu, m. 1853, fostul episcop de la Blaj, Ioan Lemeni, m. 1848. Sunt amintite cele cinci cimitire cu soldati români, eroi din primul război mondial, înmormântati în Austria: Viena (Zentralfriedhof), Tulln (46 soldati), Zwentendorf (155 soldati), Brucknendorf (100 soldati), Kittsee (83 soldati). Mai sunt îngropati soldati români la Sigmundsherberg, 27 eroi în St. Georgen am Ybbsfeld, 4 la Wieselburg, iar altii la Purgstall. Soldati din al doilea război mondial au fost înmormântati la Kaisersteimbruch-Sommerein si Mauthausen. Sunt trecute in continuare listele cu soldatii înmormântati în Cimitirul din Viena, parcela 68 A, cu soldatii înmormântati în cimitirele amintite mai sus, în alte locuri din Austria, dar si în apropiere de meleagurile austriece, în Slovacia.
Din anul 1994 s-a organizat o grupă pentru enoriasii Parohiei Ortodoxe Române din Viena (38 Zentralfriedhof) care îsi sfârsesc trecerea pământească si pot fi înmormântati aici.
Locul a fost marcat cu o cruce de granit, înaltă de 2,60 m. pe care s-a scris cu litere de aur, în română si germană: „Cimitirul Parohiei Ortodoxe Române din Viena”. Crucea a fost sfintită în 25 martie 1995, de asemenea si locul, printr-o slujbă traditională ortodoxă săvârsită de către Î.P.S. Mitropolit Dr. Serafim, de preotii Nicolae Dura (paroh), de Vasile Grăjdan (bursier) si de diaconul Dumitru Dura (secretar, Mitropolie Regensburg).

III. VIATA BISERICEASCĂ ORTODOXĂ ÎNTR-O SOCIETATE MAJORITAR CATOLICĂ
Sfârsitul secolululi al XVII-lea si începutul secolului următor aduc schimbări în viata religioasă a Imperiului habsburgic în sensul încorporării numerosilor crestini ortodocsi în această zonă eminamente catolică, explicatie justificată de biruinta austriecilor asupra turcilor, în anul 1683. R.W. Seton-Watson, profesorul de la Universitatea din Londra, scria despre românii transilvăneni că „au rezistat cu dârzenie tuturor conditiilor defavorabile si au dovedit o uimitoare virilitate si tenacitate a sentimentului national, fără egal în Europa”. Ei erau convinsi de un fapt, credinta ortodoxă este „legea lor” si că „Ortodoxia a fost cea mai adâncă putere a unitătii noastre în tot trecutul”.
Pe fondul unor puternice încordări de apărare a credintei străbune ortodoxe române, a luat fiintă Biserica unită din Transilvania. Multi preoti, dar si simpli mărturisitori transilvăneni au sfârsit în închisori, pentru dreapta credintă ortodoxă. Preotii Ioan din Gales si Moise Măcinic din Sibiel, Oprea Miclăus din Sălistea Sibiului au murit ca martiri în temnita din Kufstein, Biserica pomenindu-i în ziua de 21 octombrie. „Asemenea mărturii – scrie autorul acestei cărti – ne ajută să întelegem mai bine convingerea lui Nae Ionescu, acest mare gânditor si metafizician: „Ortodoxia este un element decisiv si constitutiv în plămada românească”.
Parcursul evolutiei evenimentelor în secolele următoare nu a fost deloc usor. Dependenta canonică s-a păstrat până la destrămarea Imperiului austr-ungar în anul 1918, sedintele sinodului mitropolitan tinându-se la Viena. Prin Legea Ortodoxă din 23 iunie 1967 s-a recunoscut din partea statului austriac existenta si activitatea Bisericilor Ortodoxe din Republica Austria.
Prezente ortodoxe la Viena subliniază conditiile deosebite în care se desfăsura viata religioasă a ortodocsilor în Viena, etapele parcurse până în prezent, când existenta Ortodoxiei din Austria este reglementată prin Legea numită Ortodoxă, cunoscută sub numele de „Biserica greacă-orientală sau ortodoxă”. Biserica din Austria este recunoscută ca o personalitate a dreptului public, compusă din cinci Biserici dependente canonic de Patriarhatele lor de origine: Biserica Ortodoxă Greacă (Patriarhia Constantinopolului), Patriarhia Ortodoxă Rusă (Patriarhia rusă), Biserica Ortodoxă Sârbă (Patriarhia sârbă), Biserica Ortodoxă Română (Patriarhia română) si Biserica Ortodoxă Bulgară (Patriarhia bulgară). Bisericile greacă, sârbă si română au fost recunoscute prin Legea nr. 229, promulgate de Parlamentul Austriei la 23 iunie 1967, iar Biserica rusă si bulgară au fost recunoscute doi ani mai târziu. Din anul 2003 functionează si o comunitate ortodoxă antiohiană (Parohia Antiohiei). Asa cum remarcau F. Gschwandtner si C. Gastgeber, Viena este ca o „poartă spre lumea ortodoxă”, care a condus la numeroase si roditoare legături între Bisericile Ortodoxe si Biserica Romano-Catolică.
Următoarele subcapitole dezvoltă Întrunirea episcopilor ortodocsi din Imperiul austriac, Grecii, Sârbii, Rusii, Bulgarii, Antiohienii. Între aceste Biserici Ortodoxe ce functionează la Viena liantul îl realizează mai multe actiuni comune, practicate, pe rând, în fiecare din bisericile amintite. Autorului cărtii ii recunoastem deosebitul merit de a ni se adresa mintii si inimii, prin intermediul personalitătilor care si-au consacrat viatat unui tel, constituind, astfel, autentice modele.

IV. ROMÂNII CRESTINI DIN AUSTRIA , a patra parte a cărtii ne face cunoscută convietuirea grupurilor entice si religioase, în societatea austriacă pluriconfesională, precum si formele de manifestare: Românii Ortodocsi din Viena, Parohia Ortodoxă Română din Salzburg.
Părintele Dr. Dumitru Viezuianu este implicat în activitatea ecumenică locală si sprijină cunoasterea credintei, asigurând asistenta religioasă a românilor trăitori in aceste părti ale Austriri. Parohia Ortodoxă Română din Graz, preot slujitor fiind Pr. Drd. Nicolae Liviu Vâlcea, fost profesor la Seminarul teologic din Alba Iulia, apoi bursier al Episcopiei catolice din Graz. Parohia Ortodoxă din Linz, preot slujitor, Drd. Emanuel Sorin Bugner. Parohia Ortodoxă Română din Knittelfeld, preot slujitor Părintele Ioan Cristian Greceanu. Români greco-catolici, Viena a avut un rol foarte important în toată istoria Bisericii greco-catolice române, încă de la aparitia ei. Românii asa-numiti neoprotestanti. Penticostalii, baptistii, adventistii, alte denominatiuni religioase au fost recunoscuti în Austria ca si culte religioase, în iulie 1998.
Preot Dr. Nicolae Dura subliniază aici o idee care trebuie să ne pună pe gânduri si nu numai atât: „Este interesant de remarcat că dintre cele sase Biserici ortodoxe nationale existente si în Austria doar românii îsi au organizate grupuri religioase neortodoxe.” „Virusul scindărilor este larg răspândit si provoacă discordii si conflicte” (Bartolomeu S. Sa Patriarhul Ecumenic, Unitatea Bisericii… p.2).
Ceea ce impresionează în mod deosebit în cartea despre care vorbim este permanenta recunoastere a constiintei folosirii aceleiasi limbi: „Cu toată diversitatea religioasă a românilor care trăiesc în Austria, ei au constiita folosirii aceleiasi limbi si apartenenta la neamul si spiritualitatea română.”
Gândite si scrise, rostirile acestei cărti devin Testament de împlinit, de nu le respectăm, se întorc împotriva noastră: „Toti ortodocsii apartinând celor cinci Biserici ortodoxe recunoscute în Austria, ca si fratii români ce s-au desprins de Biserica străbună avem datoria unei mărturii comune, că Hristos Domnul nostru a murit si a înviat pentru noi toti si noi toti suntem martori si mărturisitori ai Lui, ai cuvântului Său vesnic si mântuitor. Toti oamenii suntem chemati la tolerantă si conciliere, căci toti oamenii suntem chipuri ale lui Dumnezeu chemate spre asemănarea divină.”

V. SOCIETATEA ROMÂNĂ-ORTODOXĂ JUBILIAR-IMPERIALĂ. Prezenta unui bogat material informativ, în fiecare capitol, ne arată cât de preocupat a fost autorul de a alcătui o lucrare temeinică. Asta nu înseamnă că este lipsită de originalitate. Modul în care prelucrează si structurează informatia într-o aură a firescului, iată o altă particularitate a „acestui scris”, care mărturiseste depre „Societatea româno-ortodoxă jubiliar-imperială pentru zidirea unei biserici si înfiintarea unei comunităti bisericesti” la Viena, Începuturile capelei în Palatul Dietrichstein, Sfintirea capelei, păstrarea si înfrumusesarea ei, Apartenenta canonică a comunitătii, Moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava păstrate la Viena, Comitetul de caritate de la Capela din Viena, Înfiintarea si dăinuirea Parohiei Ortodoxe Române din Viena, care de peste opt decenii contribuie la unitatea spirituală a românilor din Austria.
Întelegem pentru totdeauna că această carte este importantă prin sine, nu numai pentru epocă sau pentru creatorul ei, cât pentru privirea „în timpul” înaintasilor, constientizând că nimic nu poate apărea din vid, ci din preocuparea asiduă de a evidentia autenticul si verosimilul. De la cercetare până la prezentare drumul e lung si Preot Dr. Nicolae Dura îl parcurge magistral. Nu se află nicio clipă în contradictie cu sine si cu învătătura sa despre desăvârsire. Cuvântul despre iubirea lui Dumnezeu este esential pentru modul definirii propriei spiritualităti nu la modul declarativ, ci faptic. Si FAPTELE Sfintiei Sale SUNT! Fiecare pagină a cărtii ni le oferă din plin!

VI. ENORIASI, PREOTI SLUJITORI SI BINEFĂCĂTORI AI PAROHIEI.
E simplu să ne punem întrebarea: Cine sunt ei? Si răspunsul îl găsim încă la începutul acestui capitol: „Acesti credinciosi crestini adunati, povătuiti si însotiti spre împărătia lui Dumnezeu de un preot paroh formează parohia.” Aici, crestinul vârstnic, tânăr sau copil ,,pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianta necesară unei vietuiri crestine autentice.”
Nu-i lucru usor să stim despre noi cine suntem, de unde venim si unde mergem, când se clatină credinta si stiinta despre unitatea si dăinuirea noastră neîntreruptă pe acest pământ. Dar Părintele Dură, cu har si întelepciune, înscrie în aceste pagini mesajul pe care cei interesati îl pot deslusi. Sunt aici consemnate pagini despre Enoriasi, apartinători si sustinători ai parohiei, Consilieri si epitropi, Dirijori si cântăreti bisericesti la Viena, Preoti slujitori si parohi. Cu întelepciune duhovnicească, prin puterea harului si cu osârdia inimii, ei au fost sau sunt cei care au purtat si poartă de grijă pentru mântuirea credinciosilor.

VII. ACTIVITĂTI BISERICESTI LA VIENA. În dorinta de a argumenta cât mai temeinic adevărul cuprins în relatări, autorul acestei cărti aduce, concret, date, nume, localităti, figuri vii - purtătoare ale virtutilor pe care le-au slujit si le slujesc. Ne aminteste si reaminteste puterea faptelor, dar si necesara prezentă la Slujbele duminicale si ocazionale, care înfrumusetează si înnobilează pe mai departe viata, subliniind că „ordinea sfintelor slujbe ortodoxe din Viena a creat un liant între românii care trăiesc în această capitală europeană. Participarea la Sfintele Liturghii, dar si la celelalte slujbe (Vecernii, Acatiste, Masluri s.a.) înseamnă tot atâtea prilejuri de întărire si recreere spirituală.”
Nu trebuie să uităm nicio clipă că cele trei momente fundamentale din viata crestinului au girul sacrului. Nasterea, întemeierea familiei crestine, moartea sunt evenimente cruciale, „ce-l tin pe crestin legat de lucrarea Bisericii, iar harul si darurile Bisericii penetrează cu putere si lumină viata omului.” Lucrarea pastorală este covârsitoare în existentă pentru că ea înseamnă, în fapt, „cresterea de la nivelul de individ la cel de persoană umană autentică, înseamnă redescoperirea chipului divin din omul înstrăinat asa cum este el.” Ca fiecare capitol si acesta se încheie cu un îndemn: să nu mai fim robii păcatului, ci fiii luminii si fericirii, „să devenim cu totii copii ai Lui Dumnezeu si frati buni unii cu altii.”

VIII. OPERA PEDAGOGICĂ SI CULTURALĂ A BISERICII. Numele capitolelor unei cărtii produc asupra cititorului surprize din cele mai interesante si mai plăcute. La fel se întâmplă si în cazul de fată, când identificăm în Biserică izvorul formării si al învătării umane, căci primele scoli au fost organizate pe lângă biserici si mănăstiri, preotii au fost luminătorii, iar cărtile de cult primele manuale scolare. Si-n Austria organizarea de scoli pe lângă biserici si mănăstiri a fost o realitate. Asa se explică acceptul Consiliului scolar din Austria de Jos, din 12 octombrie 1899, pentru catehizarea copiilor ortodocsi, chiar în limba română. Cum s-a dezvoltat si a evoluat această formă de învătământ aflăm din subcapitolele: Scoala natională Greco-română din Viena, Învătământ religios, Învătământ religios orthodox roman în scolile austriece, Catehizarea. Asa cum mărturiseste Preot Dr. Nicolae Dura, constienti de importanta deosebită a catehizatiei ca obiectiv prioritar în slujirea dreptei credinte, preotii slujitori români de la Viena s-au străduit să lumineze, să întărească si să îndemne pe credinciosii ortodocsi să trăiască potrivit mesajului Evangheliei Mântuitorului Hristos. Sunt diverse formele prin care se poate face educatia religioasă: completarea slujbelor cu dialoguri biblice, explicarea unor capitole din învătătura bisericii si publicarea lor în „Foaia de comunicări a Parohiei Ortodoxe Române din Viena”, traduceri din Sfintii părinti, cunoasterea vietii si activitătii marilor personalităti culturale, a conceptiei lor despre lume si viată. În acest sens am retinut adevărul scris de Simion Mehedinti, actual în orice timp: ,,Un popor, ca si orice om în parte, atât pretuieste cât a înteles din Evanghelie si cât poate să urmeze învătătura lui Iisus”.

IX.COMUNITATEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎNTR-O LUME PLURICONFESIONALĂ SI MULTIETNICĂ este deschisă dialogului sincer si comunitătii frătesti, „fără teama de a ne pierde identitatea si fără spaima de-a ne risipi într-o Europă multiplă”. Edificatoare în acest sens sunt continuturile subcapitolelor părtii a noua, care vin în sprijinul sustinerii temei majore: Legături cu Biserica Romano-Catolică, Legături cu Bisericile protestante, Raporturile cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Austria, Vizite pastorale arhieresti la Viena. Austria, în general si Viena, în special, prin pozitia geografică, dar si prin valoarea lor istorică si culturală au fost si au rămas un loc important al întâlnirilor si al tratativelor, al comunicărilor între reprezentantii diferitelor neamuri, Biserici si religii, cum ne face cunoscut autorul si cum a dovedit-o si practica ecumenică.
X. BISERICA ROMÂNEASCĂ ÎN VIENA, ultima parte a cărtii este ilustrarea întemeierii ortodoxiei de către românii trăitori în Austria, tară preponderent catolică. Pas cu pas aflăm despre: Străbunii la început de veac, Începuturi promitătoare, Grijile Martei si al Mariei, Vremile n-au fost prielnice ori n-au fost întelese, Dumnezeiasca Liturghie si Psaltire, Temelia bisericii, Căutări pentru un locas românesc la Viena, Sion orthodox românesc la Viena, Biserica Sf. Apostol Andrei – locasul sfintelor slujbe.
Dintr-o îndatorire supremă si din harul pe care-l certifică „a fi”-ul său, Preot Dr. Nicolae Dura face din fiecare capitol o cercetare si o evocare, subsumate ideii de a cunoaste oameni de cuget si simtire românească, de la începuturi până în zilele noastre. Aparatul stiintific cu care este dotată cartea, BIBLIOGRAFIE, INDICE DE PERSOANE SI NUME, ILUSTRATII sustin din plin lucrarea si ca cercetare în domeniul istoriei culturii vechi românesti, nu numai al teologiei, în care încă a mai găsit loc de descoperit si de spus multe necunoscute.
Cine citeste cu atentie BISERICA TRĂITĂ DEPARTE recunoaste valoric aprecierea Dlui Virgil CÂNDEA, Membru al Academiei Române: „Părintele Nicolae Dura contribuie prin lucrarea sa la o imagine completă a Bisericii Ortodoxe Române, prezentă în toate părtile lumii în care se află credinciosi păstoriti de Ea. Autorul cărti, cu o amplă documentatie si întemeiat pe propria experientă, demonstrează că în comunitatea românilor din Austria trăirea ortodoxă este împletită cu păstrarea limbii si traditiilor străbune, că membrii acestei comunităti au un rol activ în proiectarea unei imagini autentice, pozitive a românilor în lume si în dezvoltarea vechilor legături ale poporului nostru cu cel austriac.”
La acestea, as mai adăuga folosirea unui limbaj ce abordează perspective largi, pe baza cărora întemeiază sistematic o constructie durabilă – cartea – dincolo de realitatea sa pur teologică, Preot Dr. Nicolae Dura îsi îndeplineste desăvârsit misiunea de cercetător. Modul în care evidentiază dimensiunea policulturală a credintei strămosesti ne-a îndemnat să recunoastem, cu toată convingerea, originalitatea artei sale scriitoricesti, ca fenomen ce reflectă si concentrează deopotrivă istoria, cultura, literatura română veche etc.
Cuvântul despre iubirea de oameni este esential pentru definirea spiritualitătii Preotului Dr. Nicolae Dura, creatorul acestei lucrări unice în domeniu, o Carte ce dă socoteală pentru felul cum s-a achitat de îndatoririle specifice locului în care a fost rânduit, a slujit si slujeste lui Dumnezeu.





Prof.Dr. Nicoleta Milea    9/5/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian