Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Subiectiv : Vagonul de clasa a doua

Pentru mine copil al Crângasului ce mergea zilnic pe Podul Grant în drum spre scoală, trecera trenurilor pe sub pasarela pietonilor crea un fel de desfătare cinetică ce aprindea în ochii mei de copil un fel nostalgică visare. Chiar si în vacantă, de multe ori mergeam la pod numai si numai ca să văd cum serpuiesc trenurile pe sub noi si oprit la marginea înegrită a balustradei de fier, asteptam venirea altor si altor trenuri. Uneori erau trenuri elgante cu vagoane largi, cu inscriptii aurite pe deasupre ferestrelor, alteori, auto-motoare rapide, vopsite in alb strălucitor ce alunecau aproape fără zgomot, dar foarte des treceau si trenuri lente, cu vagoane mici, înghesuite unele în altele parcă, cu călători îmbrăcati sărăcăcios, în haine de aceasi culoare ca si trenul, din care multi călătoreau pe acoperis. Ani mai târziu, lucrând la Editura Didactică, trebuia să vizitez tipografiile din provincie, urmărind evolutia manualelor. Zile întregi petrecute în gări si trenuri, m-au purtat prin toată tara, făcându-mă să simt gustul celor ce în copilărie erau pizmuiti pentru plăcerea voiajurilor la distantă, dar mai ales, dându-mi prilejul să văd diferenta pe care o face pretul unui simplu bilet de tren. La clasa întâia, fotolii largi de catifea în compartimente pentru sase persoane nu totdeauna ocupate; clasa a doua, bânci de lemn insuficiente pentru toată lumea, stat în picioare trup lângă trup, bagaje între picioare si îmbulzeală.

Aici în Canada se foloseste des expresia ”second class citizens”. De câte ori o aud, gândul mă duce la vagoanele de clasa a doua din timpul peregrinărilor mele prin tară si revăd fetele umilite ale celor de acolo, înfruntând distantele si timpul în conditii aproape inumane. Din păcate, se pare că si aici, pe tărămul acestei tări binecuvântate, fără stirea noastră, sunt unii care fără nici un merit deosebit călătoresc la clasa întâia pe gratis, în timp ce noi, restul populatiei, trebuie să ne multumim făcându-ne rostul între cei din clasa a doua.
Asta pentru că cei peste 400,000 de salariati ai guvernului au dreptul să primească sume exorbitatnte de bani pe care ceilalti salariati din întreprinderile particulare nu le au. Acesti bani nu sunt nici prime, nici recompense pentru merite deosebite, ci simple sume de bani care variază între 20 de mii si 150 de mii de dolari de persoană, în afara salarilor, pentru simplul motiv ca au fost prezenti la serviciu. Această situatie apare din timpuri de care nimeni nu-si mai aminteste; majoritatea celor ce lucrează la guvern au dreptul să beneficieze de „severance payments” chiar si atunci când ies la pensie, ori când renuntă la serviciu din proprie initiativă.
In comparatie, salariatii din sectorul particular pot primi severance payments numai dacă sunt concediati din lipsă de lucru. Fapt e că guvernul Harper recunoaste absurditatea acestei situatii si a hotărât să plătească acum drepturile acumulate de salariatii guvernamentali până la data prezentă, sumă ce ar putea trece peste 6 miliarde de dolari, după cum se apreciază de către CBC, dar care e cu mult mai mică de cât dacă ar permite continuarea acestei situatii să avanseze.
Se întelege că hotărârea nu e lipsită de atacul sindicatelor ce au iesit să demonstreze cu butoane pe care era scris „Harper mă urăste”: Totusi sefii uniunii au reusit, spune CBC-ul, să obtină un adaus de salarii cu încă 0.75% , pentru ca să convingă pe salariati să accepte propunerea, care încă nu a fost în întregime aprobată de toate colectivele unionizate. Până atunci, voiajul se continuă tot la clasa întâia.

Ziaristul Charles Krauthammer, scria în Washington Post: „Încercarea neizbnutită a uniunilor să anuleze alegerea guvernatorului Scott Walker în Wisconsin, marchează momentul Icarus al puterii de guvernare al uniunilor. Aripile de ceară sau topit si nu există nici o altă posibilitate de-asi continua zborul, decât în jos” Dar asta se întâmplă numai în Statele Unite unde doar 37% din servicile guvernului sunt unionizate si nu există obligativitatea membrilor să cotizeze. Nu acelas lucru se întâmplă si în Canada unde peste 70% din personalul salariatilor guvernamentali sunt unionizati si unde atât Guvernul Federal cât si cel Provincial aprobă ca membri uniunilor să cotizeze chiar si dacă se împotrivesc politicii sindicatelor si felul în care banii sunt cheltuiti.

Alti călători la prima clasă sunt cei din învătământ. În Ontario, Minstrul de Finante Dwight Duncan a anuntat realizarea unei întelegeri cu profesorii din scolile Catolice Engleze, ce include înghetarea salarilor pe timp de doi ani si jumătate. Această întelegere ar putea constitui un model de agrement între guvernul McGuinty si cei din sectorul public, în special cei din învătământ.
Îndată ce a fost dat anuntul, reprezentntii celorlalte uniuni din învătământ s-au grăbit să tină conferinte de presă denuntând rezultatul socant al întelegerii cu Scolile Romano-Catolice, cu înghetarea salrilor si eliminarea plătii zilelor de boală nefolosite de-alungul anilor la iesirea la pensie.
Ca răspuns, suntem amenintati ca la toamnă, odată cu începerea noului an scolar, toate aceste uniuni din provincie să declanseze grevă. Si mă întreb, publicul, părintii copiilor care muncesc din greu pentru salriul lor regular ce a rămas înghetat pe putin de peste doi ani de zile, si nu au beneficiat nicicând de „cadoul” a 20 de zile de boală pe an plătite, vacante de Crăciun, de Paste si de vară, pe care le au cei din învătământ, cu ce fel de simpatie v-a primii vestea grevei profesorilor, când vor trebui să stea acasă cu copii lor? Si cu ce ochi, cei ce votează în favoarea grevei, vor cuteza să privească pe părinti, fără să rosească?
Iar noi cei din vagoanele de clasa a doua, nu-ar trebui să permitem altora să călătorească la clasa întâia... fără bilet.

Toronto / august 2012




David Kimel    8/18/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian