Sublinieri : E cald
E Cald!
Cred si eu că e cald!
35 de grade si… umiditate cât cuprinde, “adieri” tropicale trimise cu generozitate din sudul Americii cu sau fără ploi cu sau fără thunderstorms, long weekend-uri, închirieri de cottage-uri sau curtări ( e româneste? ) de proprietari ale altora, flight-uri în Europa, România cu precădere, “retrageri” în zonele muntoase, fie ele si in Rockies sau mai ales, evadări în Spania (atentie la deraiările de trenuri, metrouri etc.) si, în ultimă instantă, blagoslovind lumina solară ne “asezăm” gospodăreste în vară cu barbecue-ul activ “over time” si cu speranta că vara vine si mai ales nu trece!
Idilică imagine, mai ales cu “păsăreasca” asta în care se cuibăresc englezisme de ocazie, nu? Un fel de “Viata la tară” reeditată, nu? Chiar slefuită de pricopselile noului mileniu e cam tot aia: îmbrătisarea verii…la cald.
Simplu!
Si dacă si strecor în tabloul acesta ideatic estival câteva detalii parsiv rafistolate de înclinatiile artistice care ne sunt caracteristice, mă trezesc a fi realizat o capodoperă: cottage-ul, cottage-urile, de fapt, stau cam într-o rână, sita s-a decolorat de atâta soare sau atâta ploaie, cum vă e mai la-ndemână, Rockies au cam pierdut din înăltime, pădurile s-au cam restrâns, păsunile iau locul crestelor înzăpezite, ceva oite pe tăpsan, fluier nostalgic, miros de iasomie înflorită si, bineînteles, carul cu boi fie el si o copie prăpădită a capodoperei lui Grigorescu!
Casă la tară !
De unde se vede clar că e cald!
Ce zic? Căldură mare!
Da, da’ nici măcar în asta nu sunt originală, sigur, mi-ar fi plăcut să bat câmpii de una singură, măcar asa de … să zicem…singularizare, asa un fel de protăpire solitară în interpretarea verii, a caniculei, care, evident, încinge creierele trimitându-le în ceata confuziei, a bâjbâielii incapabile să pună punctul pe i, a bălăbănirii ordinare, care poate să însemne comune sau poate să însemne degradante.
Si iată-mă întorcându-mă la “oile mele”, observarea imediatului vis-ŕ-vis de vară si de cald - căldură, mai correct - mă trimite în spatiul viciat de informatii dintre care cele mai putin nocive sunt cele meteorologice.
Creiere încinse sunt pe dearandul: “over seas” plouă cu bombe care mai de care mai noi - vremea bună favorizează împrospătarea arsenalului si dilată urile acumulate, se pare, din vremuri incomensurabile, pe aproape, chiar în “ograda proprie”, descoperim dusmănii nebănuite si deci surprinzătoare pentru pământul acesta pe care ne-am refugiat de păcătoseniile noastre, vechi si ele dar acute, în spatiul spiritual eroziunile ideologice împiedică spiritualizarea - subliniez, nu repet - gândirii, se alunecă iremediabil parcă, în afara interpretării superioare a vietii, cărările artei, labirintice, exud confuzie, descoperirile dau fuga numai la ceea ce e profitabil, imediat sau în perspectivă, iar pasii făcuti către Dumnezeire devin din ce în ce mai firavi, mai nesiguri, indiferent de aparente.
O împleticire universală configurează dezastruos ?
Probabil!
Ei si?
Ce-mi pasă mie că soldatii au devenit calul de bătaie al vizitiilor politici si se pierd în nisipurile Asiei fără a mai întelege, de fapt, încotro si de ce merg?
Ce-mi pasă mie că, pe ici pe colo, câte un dobitoc aruncă o piatră în baltă si o mie de destepti sar să o scoată când ar putea s-o lase, dracului, acolo?
Caragiale n-are egal! Ridicolul situatiilor atinge la el sublimul! Ca în viată! Ce Ionesco, ce Beckett? La el nimic nu e paradoxal, totul e clar, punctat direct, confuziile de interpretare devin imposibile, cred că în asta constă genialitatea lui: absurdul normalului si clarul absurditătii generate de ordinarul situatiilor si firescul conversatiei, nimic fortat, nimic contrafăcut, viata intrând în derivă fără constientizarea ei.
Este exact ce mi se întâmplă mie acum. E cald, e vară, as pleca în vacantă (dar nu pot, viată, de!) încerc să pun lumea la cale, mă relaxez, mă înfurii, visez “cai verzi pe pereti”, tatonez întelegerea, dansez confuz în jurul problemelor majore, mă resemnez în fata întrebărilor fără răspuns si în ultimă instantă constat că e cald si presupun, numai presupun, nu accept, că stau ca tot omul în ceata anotimpului pus pe surprise.
Vedem noi ce-o mai fi!
|
Maria Cecilia Nicu 8/16/2012 |
Contact: |
|
|
