Note in trafic : Scrierea „la comandă” ...
Să scrii nu este simplu si nici nu poti în vreun fel să îti dictezi momentele de creativitate sau de inspiratie. Uneori o anumită stare de visare în scris te poate însoti zile în sir, dar alteori este dificil să îti exprimi chiar si cele mai simple idei sau simtăminte. De ce se întâmplă asa ceva? De ce nu poti alcătui „la comandă” un material care să te reprezinte si care deopotrivă să aducă bogătie de cunoastere celor din jur? Dificil de răspuns, fiindcă filonul materialului de valoare se află întotdeauna la adâncime, ascuns privirii si săpăturilor superficiale ale celor care nu cunosc ce înseamnă profunzimea realitătii în mijlocul căreia trăiesc.
Si de aceea, nu pot întelege scrierea la cerere, în genul „introducerii fisei si scoaterii textului solicitat”. Nu îmi dau seama cum ai putea să fii autentic în ceea ce exprimi, dacă procesul creativ este ghidat de imperativul urgentei si fortat sub presiunea timpului sau a cerintelor editoriale din partea celui ce a comandat „produsul final”. Dimpotrivă, înteleg scrierea ca fiind asemenea izbucnirii la suprafată a unui izvor ce vine din adâncurile fiintei. Conform cu principiul zăcământului ce a atins masă critică, adevărata creativitate, adică tot ceea ce reprezintă si exprimă gândirea profundă, se poate manifesta numai atunci când autorul este lăsat să cugete liber, să îsi stabilească tempoul uneori mai alert, alteori mai domol, în conformitate cu structura sa interioară si cu dinamica explorării prin reflectare pe suprafata uneori mată, iar alteori strălucitoare, a cuvintelor „săpate” în scris.
Recent, am avut ocazia să studiez mai multe cărti si materiale dedicate diferitelor forme de jurnalism. Chiar de la început mi-am dat seama cât de puternică este dictatura audientei si cât de agresiv se manifestă presiunea editorială asupra autorilor de articole si realizatorilor de emisiuni. Aplicându-se principii violente desprinse parcă din tezele darwinismului evolutionist, prin care doar cei care se impun rămân pe scenă, se ajunge în final la productii mediocre ce poartă însemnele brutalitătii, kitschului si superficialitătii. Astfel, se ignoră faptul că marile productii artistice au necesitat timp si liberă exprimare din partea autorilor, cenzura si imperativul audientei fiind reduse la minimum. Si din această cauză, productiile media sunt în momentul de fată atât de efemere, având termene reduse de valabilitate, cel mai adesea consumându-si mesajul imediat după ce au fost prezentate.
Consider că este un lucru trist să alcătuiesti materiale ce vor avea o durată de viată ce se întinde pe lungimea a câteva ore, iar după aceea să o iei de la capăt pentru a adăuga o nouă productie mediocră supusă tiraniei audientei, timpului scurt de elaborare si consumului imediat. Într-un fel, am nostalgia „clasicilor” literaturii si artei, care ne-au oferit lucrări de mare profunzime, relevante pentru mai multe secole, uneori chiar pentru milenii sau poate chiar pentru întregul ciclu al istoriei umanitătii.
În plus, dopajul informational, sau mai bine zis îndoparea cu informatii pregătite în grabă în regim de „fast-food”, are un efect de adormire a simturilor publicului „consumator”, de alterare a bunului gust, a simtului estetic si a constiintei valorii. Din această cauză, audienta devine tot mai violentă în asteptări si mai brutală în ceea ce ea exprimă, teatrul „grecesc” fiind înlocuit cu circul „roman”, cultura fiind dată la o parte pentru monden, politică si divertisment. De fapt, acesti trei „vectori” de productie media sunt „stâlpii” politicii editoriale a oricărui trust implicat activ în afacerea oferirii către public a unor emisiuni comerciale, vandabile, chiar si cu pretul compromiterii notiunii de comunicare reală, substantială, bazată pe explorare si cunoastere.
La drept vorbind, am dorinta redescoperirii artei de a compune frumos, cu sens si aducând cunoastere celor care vizionează, audiază sau citesc diferitele productii media. Rabatul de la calitate în favoarea cantitătii nu face altceva decât să diminueze progresul societătii în mijlocul căreia trăim. Trebuie să îmbunătătim relatiile dintre oameni printr-o comunicare de calitate, plină de sensibilitate si generatoare de cunoastere, altfel societatea va involua dramatic către stadiul de „junglă”, în care fiecare strigă în legea lui fără să mai asculte pe cel de lângă el.
De fapt, scandalul continuu din societatea românească este o consecintă directă a acestor exercitii de „strigăt necontenit”, care reprezintă nota dominantă a comunicării media din momentul de fată, cu extensii nefericite la nivel personal. Nu mai există timp pentru relaxare, ci doar pentru o vorbărie fără de sfârsit derulată pe întreaga durată a zilei, ba chiar si a noptii, cu oameni încercănati dezbătând în direct în fata unui public spectator la fel de obosit, dar neputincios să apese pe tasta de închidere a televizorului sau a calculatorului. Si din această revărsare de informatii de o calitate îndoielnică se nasc monstrii care ne devorează în ziua următoare prin decizii dintre cele mai hilare luate de către factorii de răspundere aflati sub presiunea unei audiente neglijent prefabricate.
Si de aici decurge aruncarea în derizoriu a adevăratelor lucrări de valoare, precum si ignorarea autorilor care pun pasiune, suflet si talent în realizările lor. Evoluând într-un anonimat nefiresc, productiile de calitate se sting la periferia spatiului media, centrul fiind ocupat de mediocritate si superficialitate. Compozitiile „comandate” reusesc să umple usor intervalele de audientă, dar nu reusesc să ofere o satisfactie reală celor ce le urmăresc, fiind asemenea alimentelor impregnate cu tot felul de aditivi pentru culoare, gust si miros, dar fără să hrănească pe cei care le consumă. Si nu întâmplător, după „consumarea” unei productii mediocre, senzatia de gol te ia repede în stăpânire, determinându-te să stai la nesfârsit în fata ecranului, fără a ajunge să întelegi capătul, sensul si scopul. Comentarii peste comentarii se tot adaugă continuu, însă fără să clarifice nimic, iar dezordinea se instalează de-a lungul întregului canal de comunicare dintre sursă si audientă.
De aceea, întrezăresc nevoia unei schimbări de abordare din partea celor care alcătuiesc programe media pentru a veni cu adevărat în slujba comunitătii si a indivizilor ce o compun. Emisiunile culturale si educative ar trebui să fie cele mai onorate în grila de programe sau pe Internet, alături de cele cu specific medical si social, de care este atât de mare nevoie. Nu în ultimul rând învătământul prin intermediul televizorului si calculatorului ar trebui să fie reluat prin emisiuni gen „telescoală”, o notiune considerată depăsită în România, dar bine reprezentată în spatiul media din Statele Unite ale Americii si Canadei prin programele de „Instructional Television”.
Doar atunci spatiul media va fi recâstigat pentru societate si pentru comunitate, conducând la progresul real al tării din care facem parte, precum si al românilor de pretutindeni.
|
Octavian Lupu 7/24/2012 |
Contact: |
|
|
