Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Fiat voluntas tua! (Facă-se voia ta!)

Actul I
Adam si Eva în grădina Edenului, îndată după săvârsirea păcatului.

Scena1

Glasul Domnului:

O, voi misei fără de minte,
vicleni ortaci ai ispitirii,
ce voia Mea ati necinstit-o
ca servi să-i fiti neascultării,

aflati că dup-această faptă
o altă viată veti avea –
sunteti nedemni de nemurire,
asa că mortii vă voi da!

Veti părăsi fără zăbavă
Edenul cu grădina lui,
ca-n chin si trudă să aflati
tristetea efemerului.

N-ati vrut ca noi să fiti eterni,
desi ati fost avertizati –
veti sti ce-nseamnă suferinta,
ca ce-ati pierdut să regretati.

Iar cel cu care-ati uneltit
- Ispititorul fără leac –
ca umbra-l va-nsoti pe om
din clipa asta până-n veac

- acel moment al judecătii
ce doar de Mine-i cunoscut –
si ne-ncetat se vor lupta
stiind că este-un Absolut,

doar El capabil să oprească
a răului înversunare,
astfel ca dreptii să acceadă
la liniste si mântuire.


Scena 2
Adam si Eva sunt foarte speriati de cele auzite.

Adam:
(cu năduf)

Doar tu, femeie preavicleană,
pentru bucluc esti vinovată!
Mai bine nu te zămisleai
decât s-o pat cu-asa netoată...

Cum naiba te-ai lăsat momită
să iei din pomul interzis,
când ni s-a spus cu străsnicie
că rodul lui nu ni-i permis?!

Ba si mai si, mi-ai dat si mie
să musc din mărul otrăvit,
ca vina să o poti divide
pentru-al tău gest nesocotit.

Eva:
(cu dispret)

Mai ai obraz să strigi la mine
când stii prea bine cum a fost?
De-ai fi bărbat cum te pretinzi,
pe sarpe l-ai lua la rost.

El, spirit mlădios în voce,
mai insistent ca un păcat,
m-a îndemnat ca fără teamă
să iau din pom, si am luat.

Nu cred să fie vreo fiintă
care să-i poată rezista.
(cu un dram de nostalgie)
I-am rezistat cât am putut,
dar e o dulce piază-rea...

Adam:
(îsi pune mâinile în cap si geme sfârsit)

O, Doamne, ce mai ticăloasă
fără rusine de păcat!
În loc să-si plângă-n hohot fapta,
ea vrea cu dracu să mă bat...


Scena 3

Apare Ispititorul cu trup de sarpe si cap de arhanghel:

Preascumpii mei, ce bine-mi pare
că vă-ntâlnesc pe amândoi!
Am auzit acea sentintă
si m-am grăbit să fiu cu voi,

ca să vă spun că nu-i o dramă
a noastră din Eden plecare –
Pământu-i mare si ne-asteaptă
să-l călărim fără crutare.

Al meu e tot acest rotund
cu ape, munti si largi câmpii;
veti constata c-aici vi-i locul,
căci numai astfel veti fi vii

în gânduri, fapte si-aspiratii,
iar nu-n Eden – o zonă fadă
cu interdictii si pedepse,
unde doar robii vor să sadă...

E drept că nu va fi usor
să vă produceti toate cele,
după ce-n rai ati trândăvit
si v-ati format deprinderi rele.

Dar n-aveti teamă, sunt cu voi
si vitregia vom învinge,
ca din tărână să răsară
o dragoste ce nu se stinge.

(Adam si Eva se relaxează vizibil si pe fata femeii chiar apare o umbră de zâmbet.)

Ispititorul îi priveste cu multumire vicleană si continuă:

În schimbul dărniciei mele,
vă cer o justă chezăsie:
Să dati uitării Paradisul
si să vă-nchinati doar mie!

(Văzând că fetele celor doi se alungesc, el adaugă repede):

E timp destul de parafări
după uscheala din grădină...
Căci, dragii mei, mari transformări
v-asteaptă-n suflet si-n inimă,

alunecând ca-ntr-un cosmar
prin suplul timpului tunel,
ce leagă-n tot armonios
lumi paralele fel de fel...

Mai bine însă mă opresc
să debitez anticipări
si către poartă ne-ndreptăm
ca să zburăm spre alte zări.

Se îndreaptă toti trei spre poarta păzită de un arhanghel cu palosul de foc în mână.
Poarta se deschide pentru a-i lăsa să iasă, apoi se închide si arhanghelul continuă să-si rotească palosul.





Actul II
O căsută modestă din lemn si chirpici.
În ea, patru persoane: Adam si Eva, mult schimbati,
împreună cu fiii lor Cain si Abel, doi flăcăi chipesi si zdraveni.

Scena 1 – În faptul zilei

Adam:
(cu însufletire)

De nopti si nopti îmi dă târcoale
un vis profund si insistent:
(adresându-se cu deosebire Evei)
Întâi doar eu, apoi cu tine
mă văd în al meu element,

o stare fără de egal
dintr-o grădină, situată
în altă lume, fără timp,
unde iubirea-i laolaltă

cu tineretea-nvesnicită,
iar din văzduh se-aud cântări
divin soptite de viori
si-ntreaga lume-i fericită.

Deodată pacea-i tulburată
de-un gest al tău nesocotit
si-un glas de tunet ne anuntă
că raiul nostru s-a sfârsit...

Atât de mult îmi place visul,
c-as vrea să tin-o vesnicie
cu-a sale bucurii divine
cum pe Pământ nu-i chip să fie.

Eva:
(însufletindu-se la rândul ei)

De necrezut ce potrivire!
Acelasi vis îl am si eu,
doar că-n final mie-mi apare
un sarpe-duh cu cap de zeu,

care cu voce mătăsoasă
si vorbe dulci ca un poem,
mă-ndeamnă firea să mi-o tin
si de urmări să nu mă tem.

Abel:
(adînc tulburat)

O, dragi părinti nepretuiti,
e minunat să poti visa!
Dar un miracol se petrece
când visu-n doi e ca-ntr-aievea.

Cum la visări sunt ne-nzestrat
(posibil să le uit pe toate),
mult mi-ar plăcea să pot zbura,
ca de la vis să trec la fapte.

Pe soimi si vulturi să-i întrec
când spre tării m-oi avânta
si-apoi pe Lună să cobor
de fortele mi s-or găta...

Cain:
(nemultumit de întrega discutie,
dar pornit mai ales împotriva lui Abel)

Poftim de ce-i în stare tontul!
Stând toată ziua lângă vite
precum măgarul între oi,
el crede că-i un stup de minte.

Cum de pământ s-a săturat
umblând cu turmele haihui,
priveste zi si noapte cerul
de parc-ar fi mosia lui.

Dar l-as vedea să stea pe brazdă
si să lucreze cum fac eu;
atunci de stele nu i-ar arde,
ci patul l-ar căta cu greu...

(Adresându-se de data asta direct lui Abel):
Coboară, frate, pe pământ,
menirea să ne-o împlinim!
La tarină vom arde jertfe
ca Domnului să-I multumim.


Scena 2

Abel jertfeste un miel, iar Cain aduce jertfă din roadele pământului.
Numai jertfa lui Abel este primită de Dumnezeu cu plăcere.

Cain:
(clocotind de furie)

Nu-i drept ca jertfa ta infectă
să-i pară Domnului aleasă,
pe când a lutului rodire
să fie cu dispret respinsă!

Abel:
(foarte surprins)

Vai, frate, cât de aspru esti!
Să-mi spui cu ce sunt vinovat
de-alegerea făcută-n cer.
Ori crezi că-n spate te-am lucrat?

Nu doar că-i practic imposibil
cu Domnul să te târguiesti,
dar alta-i conduita mea:
Mi-esti drag si vreau să mă-ndrăgesti!

Cain:
(scrâsnind din dinti)

Să taci din gură, secătură,
că nu mai sunt stăpân pe mine!
Vrei armonie si iubire
când jertfa mi-a adus rusine?

O, ce de ură-am adunat
de când te stiu si până azi!
Chiar firea ta mă îmboldea
să te împiedic ca să cazi...

Abel se întoarce cu spatele pentru a-si sterge lacrimile,
timp în care Cain se apleacă,
pune mâna pe-o piatră si-l loveste cu ea în cap.
Abel cade.
De-abia când constată că si-a ucis fratele,
Cain se dezmeticeste si începe să plângă.


Scena 3

Cain:
(smulgându-si părul din cap)

O, Doamne, ce-am putut să fac
cu bestia ce-n mine zace!
L-am omorât pe blândul Abel
ca niciodată să n-am pace.

Întreaga viată-i voi vedea
figura tristă, iubitoare
din clipa când l-am repezit
cu ura mea ucigătoare,

ce inima i-a sângerat-o
ʼnainte să lovesc cu piatra,
si-oi fi întâiul fratricid
sătul să-si mai suporte mutra.

(Se opreste din plâns, îsi duce mâna la frunte si vorbeste precipitat):

Am omorât...Sunt criminal...
Să fug! Dar cum poti să te-ascunzi
de tine însuti?...Grea povară
să fugi când vrei să te înfunzi...

(Priveste-n jur năuc):

Nu-l voi lăsa pe bietul Abel
să fie sfârtecat de fiare!
Am să-l îngrop, ca la-nviere
să sară sprinten în picioare...

(Acoperă cadavrul, apoi o ia la fugă.)


Scena 4

Glasul de tunet al Domnului îl încremeneste:

Unde-ai pornit în fuga mare
tu-ntruchipare-a rătăcirii?
Ai mâinile scăldate-n sânge,
iar firea ta-i dusmană Firii...

Credeai că poti să te ascunzi
de ochiul meu preavigilent,
când sângele lui Abel strigă
că te-ai purtat ca un dement?

(Cain tremură si cade cu fata la pământ, murmurând: Îndurare, Doamne!)

Domnul continuă:

Nu îndurare ti se cade
după a ta nesocotintă,
ci de căintă si ispasă
e mare, mare trebuintă...

Dar dacă viata-ti este dragă
chiar cu torturi de nedescris,
ti-o dăruiesc, ca traiul zilnic
să te scufunde în abis:

Un semn te va feri de moarte,
luându-ti dreptul de-a muri
până ce Eu voi socoti
că le-ai plătit din plin pe toate.


Scena 5

Apare Ispititorul în chip de om, schiopătând usor si cu fata numai zâmbet:

Mă bucur mult, iubite Cain,
că te-ntâlnesc si-om vorovi –
acuma că sentinta-i dată,
gândeste-te la ce va fi:

Ca să-ti trăiesti cu cap viata
de mititel nemuritor,
nu doar de sfaturi e nevoie,
ci si de-un brat ocrotitor.

Cain:
(încă vizibil marcat de „întâlnirea” cu Domnul)

De unde naiba-ai apărut,
că nu te-am mai văzut pe-aici?

Ispititorul:

Sunt bratul care-ti trebuieste
si vreau să devenim amici.

Cain:
(neîncrezător si ironic)

Ia uite ce noroc pe mine
cu-asa o faină întâmplare!...
De nu ti-i cu bănat, amice,
as vrea să stiu în ce esti tare.

Ispititorul:
(rânjind)

Destule pot părintii tăi
să îti vorbească despre mine;
(apoi foarte serios)
Oricum, te pot asigura
că fac de toate foarte bine.

Cain:
(dând să plece)

Esti un ridicol fanfaron!

Ispititorul:
(apucându-l de mână)

Mă rog matale, ce-ai dori
să fac ca să te pot convinge?
Poate rotundu-l vrei zări?

De-abia rosteste întrebarea si amândoi se înaltă atât de sus,
încât Pământul le apare în fata ochilor ca o bilă rotundă.

Cain:
(stergându-si sudoarea de pe frunte după revenirea instantanee,
exact pe locul de unde s-au înăltat)

Halal să-ti fie de ispravă,
da’ stiu că ai putere multă!
(cu îngrijorare)
N-oi fi cumva chiar Necuratul?

Ispititorul:
(cu trufie)
Ce-ti pasă cine te ajută

când pân’ la gât esti îngropat?
Dar oamenii asa-s făcuti,
ca firu-n patru să-l despice
si-apoi să cadă în rahat…

Vizibil multumiti de cum a decurs întâlnirea dintre ei,
Cain si Ispititorul îsi strâng mîinile, astfel pecetluind prietenia.





Actul III

Aceeasi căsută din Actul II.
În ea trei persoane: Adam si Eva, deja bătrâni de-a binelea,
împreună cu flăcăiandrul Set, ultimul lor născut.

Scena 1

Adam:

Si iac-asa trecură anii,
iar noi trecutu-ne-am cu ei,
încât din junii de-altădată,
azi am ajuns doi bătrânei.

Dar nu din bătrânete vine
durerea noastră, scumpă Eva,
- stiut fiind că-i inerentă -,
ci seva-i vine din altceva:

Pierduti sunt primii doi născuti
- Abel ucis din invidie,
Cain ucigasul dus în lume –
si-n veci cu noi n-o să mai fie!

Sau poate-n mare mila Sa,
Domnul mai iute ne-a uni
- prin moarte ori prin înviere –
si-n inimi pacea va veni…

Set:
(foarte agitat)

Mă mir că până azi n-ati spus
un cuvintel de fratii mei!
Nu credeti că sunt demn să stiu?
Sau e tabú să pomeniti de ei?

Eva:

Să nu ne judeci, fiu iubit,
pentru o vină-nchipuită!
N-am abordat această temă,
căci drama prin tăcere-i domolită.


Scena 2

Intră Ispititorul, ca întodeauna tânăr si surâzător:

Ce mult mă bucur, dragii mei,
că ne-ntâlnim din când în când!
Numai atunci putem vorbi
de cele care zac în gând…

O, stiu, vi-i greu să tot truditi,
captivi cu gându-n tragedie!
Nici mie nu-mi este usor
având Pământu-n custodie.

Tot alergând să pregătesc
terenul pentru viitor,
ca oamenii ce vor veni
să se urască cu mult spor,

nu stiu odihna cum arată,
nici dacă-i zi ori noapte-adâncă.
(cu fină ironie)
Cu slujba nu-i de suguit,
c-o pierzi si naiba de mănâncă…

(Apoi, după ce oftează adânc):

Pesemne vouă vi se pare
că-i fericire-n nemurire.
Vă dau cuvântul meu de-onoare
(pe care o posed din fire),

Că nemurirea-i o năpastă
si-un jug de fier pe gâtul meu,
de care mi-as dori să scap
la schimb c-un alt model de eu.

Dar ăsta-i jocul: Muritorii
vor moartea s-o îngenuncheze,
pe când nemuritorii-ar vrea
ca efemerul să-i distreze…

(Dă să iasă, dar se întoarce si adaugă):

Tot trăncănind era să uit:
Din Nod aveti urări de bine
de la feciorul vostru Cain!
Amic la toartă e cu mine…
(Iese)


Scena 3

Set
(înfiorându-se)

Văleu cât poate să vorbească
fiinta asta reptilină!
Mi-a provocat aceeasi silă
pe care-o simti lâng-o jivină.
(Adam si Eva se privesc semnificativ.)

Adam:
(visător)

L-am cunoscut si noi cândva
în circumstante mai aparte;
părea un vis, dar astăzi stiu
că n-am visat, ci c-au fost fapte.

Eva:
(adânc miscată)

Din tot ce-a fost, ne-a mai rămas
doar nostalgia nesfârsită –
puteam fi tineri si eterni
de făceam fată la ispită…

(Eva plânge încetisor, Adam cade pe gânduri.
Desi foarte nedumerit, Set crede că părintii lui aiurează,
asa că nu-i mai întreabă nimic.)


Scena 4

Glasul Domnului:

Voi oameni osânditi de timp
după edenica ratare,
aveti acuma de luptat
pentru a voastră înăltare.

În lupta fără de răgaz
cu rău-n inimi încuibat,
veti arăta spre ce optati:
Vecia sau canonul ne-ncetat!

Eu v-am făcut si vă iubesc
cu dragoste de Absolut;
dar veti putea veni la Mine
doar după ce de rău v-ati rupt,

smulgând adică fără milă
păcatul care v-a-nrobit,
ca iar să fiti ce-ati fost cândva
când în Eden v-am găzduit.


Corul îngerilor:

Lăudat să fie-n veci
Cel ce toate le-a făcut;
Lui să-I multumim,
pe El să-L iubim.


Sighetul Marmatiei, George PETROVAI
Aprilie 2012




































George Petrovai    5/5/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian