Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Fiat voluntas tua! (Facă-se voia ta!)

Actul I
Adam si Eva în grădina Edenului, îndată după săvârsirea păcatului.

Scena1

Glasul Domnului:

O, voi misei fără de minte,
vicleni ortaci ai ispitirii,
ce voia Mea ati necinstit-o
ca servi să-i fiti neascultării,

aflati că dup-această faptă
o altă viată veti avea –
sunteti nedemni de nemurire,
asa că mortii vă voi da!

Veti părăsi fără zăbavă
Edenul cu grădina lui,
ca-n chin si trudă să aflati
tristetea efemerului.

N-ati vrut ca noi să fiti eterni,
desi ati fost avertizati –
veti sti ce-nseamnă suferinta,
ca ce-ati pierdut să regretati.

Iar cel cu care-ati uneltit
- Ispititorul fără leac –
ca umbra-l va-nsoti pe om
din clipa asta până-n veac

- acel moment al judecătii
ce doar de Mine-i cunoscut –
si ne-ncetat se vor lupta
stiind că este-un Absolut,

doar El capabil să oprească
a răului înversunare,
astfel ca dreptii să acceadă
la liniste si mântuire.


Scena 2
Adam si Eva sunt foarte speriati de cele auzite.

Adam:
(cu năduf)

Doar tu, femeie preavicleană,
pentru bucluc esti vinovată!
Mai bine nu te zămisleai
decât s-o pat cu-asa netoată...

Cum naiba te-ai lăsat momită
să iei din pomul interzis,
când ni s-a spus cu străsnicie
că rodul lui nu ni-i permis?!

Ba si mai si, mi-ai dat si mie
să musc din mărul otrăvit,
ca vina să o poti divide
pentru-al tău gest nesocotit.

Eva:
(cu dispret)

Mai ai obraz să strigi la mine
când stii prea bine cum a fost?
De-ai fi bărbat cum te pretinzi,
pe sarpe l-ai lua la rost.

El, spirit mlădios în voce,
mai insistent ca un păcat,
m-a îndemnat ca fără teamă
să iau din pom, si am luat.

Nu cred să fie vreo fiintă
care să-i poată rezista.
(cu un dram de nostalgie)
I-am rezistat cât am putut,
dar e o dulce piază-rea...

Adam:
(îsi pune mâinile în cap si geme sfârsit)

O, Doamne, ce mai ticăloasă
fără rusine de păcat!
În loc să-si plângă-n hohot fapta,
ea vrea cu dracu să mă bat...


Scena 3

Apare Ispititorul cu trup de sarpe si cap de arhanghel:

Preascumpii mei, ce bine-mi pare
că vă-ntâlnesc pe amândoi!
Am auzit acea sentintă
si m-am grăbit să fiu cu voi,

ca să vă spun că nu-i o dramă
a noastră din Eden plecare –
Pământu-i mare si ne-asteaptă
să-l călărim fără crutare.

Al meu e tot acest rotund
cu ape, munti si largi câmpii;
veti constata c-aici vi-i locul,
căci numai astfel veti fi vii

în gânduri, fapte si-aspiratii,
iar nu-n Eden – o zonă fadă
cu interdictii si pedepse,
unde doar robii vor să sadă...

E drept că nu va fi usor
să vă produceti toate cele,
după ce-n rai ati trândăvit
si v-ati format deprinderi rele.

Dar n-aveti teamă, sunt cu voi
si vitregia vom învinge,
ca din tărână să răsară
o dragoste ce nu se stinge.

(Adam si Eva se relaxează vizibil si pe fata femeii chiar apare o umbră de zâmbet.)

Ispititorul îi priveste cu multumire vicleană si continuă:

În schimbul dărniciei mele,
vă cer o justă chezăsie:
Să dati uitării Paradisul
si să vă-nchinati doar mie!

(Văzând că fetele celor doi se alungesc, el adaugă repede):

E timp destul de parafări
după uscheala din grădină...
Căci, dragii mei, mari transformări
v-asteaptă-n suflet si-n inimă,

alunecând ca-ntr-un cosmar
prin suplul timpului tunel,
ce leagă-n tot armonios
lumi paralele fel de fel...

Mai bine însă mă opresc
să debitez anticipări
si către poartă ne-ndreptăm
ca să zburăm spre alte zări.

Se îndreaptă toti trei spre poarta păzită de un arhanghel cu palosul de foc în mână.
Poarta se deschide pentru a-i lăsa să iasă, apoi se închide si arhanghelul continuă să-si rotească palosul.





Actul II
O căsută modestă din lemn si chirpici.
În ea, patru persoane: Adam si Eva, mult schimbati,
împreună cu fiii lor Cain si Abel, doi flăcăi chipesi si zdraveni.

Scena 1 – În faptul zilei

Adam:
(cu însufletire)

De nopti si nopti îmi dă târcoale
un vis profund si insistent:
(adresându-se cu deosebire Evei)
Întâi doar eu, apoi cu tine
mă văd în al meu element,

o stare fără de egal
dintr-o grădină, situată
în altă lume, fără timp,
unde iubirea-i laolaltă

cu tineretea-nvesnicită,
iar din văzduh se-aud cântări
divin soptite de viori
si-ntreaga lume-i fericită.

Deodată pacea-i tulburată
de-un gest al tău nesocotit
si-un glas de tunet ne anuntă
că raiul nostru s-a sfârsit...

Atât de mult îmi place visul,
c-as vrea să tin-o vesnicie
cu-a sale bucurii divine
cum pe Pământ nu-i chip să fie.

Eva:
(însufletindu-se la rândul ei)

De necrezut ce potrivire!
Acelasi vis îl am si eu,
doar că-n final mie-mi apare
un sarpe-duh cu cap de zeu,

care cu voce mătăsoasă
si vorbe dulci ca un poem,
mă-ndeamnă firea să mi-o tin
si de urmări să nu mă tem.

Abel:
(adînc tulburat)

O, dragi părinti nepretuiti,
e minunat să poti visa!
Dar un miracol se petrece
când visu-n doi e ca-ntr-aievea.

Cum la visări sunt ne-nzestrat
(posibil să le uit pe toate),
mult mi-ar plăcea să pot zbura,
ca de la vis să trec la fapte.

Pe soimi si vulturi să-i întrec
când spre tării m-oi avânta
si-apoi pe Lună să cobor
de fortele mi s-or găta...

Cain:
(nemultumit de întrega discutie,
dar pornit mai ales împotriva lui Abel)

Poftim de ce-i în stare tontul!
Stând toată ziua lângă vite
precum măgarul între oi,
el crede că-i un stup de minte.

Cum de pământ s-a săturat
umblând cu turmele haihui,
priveste zi si noapte cerul
de parc-ar fi mosia lui.

Dar l-as vedea să stea pe brazdă
si să lucreze cum fac eu;
atunci de stele nu i-ar arde,
ci patul l-ar căta cu greu...

(Adresându-se de data asta direct lui Abel):
Coboară, frate, pe pământ,
menirea să ne-o împlinim!
La tarină vom arde jertfe
ca Domnului să-I multumim.


Scena 2

Abel jertfeste un miel, iar Cain aduce jertfă din roadele pământului.
Numai jertfa lui Abel este primită de Dumnezeu cu plăcere.

Cain:
(clocotind de furie)

Nu-i drept ca jertfa ta infectă
să-i pară Domnului aleasă,
pe când a lutului rodire
să fie cu dispret respinsă!

Abel:
(foarte surprins)

Vai, frate, cât de aspru esti!
Să-mi spui cu ce sunt vinovat
de-alegerea făcută-n cer.
Ori crezi că-n spate te-am lucrat?

Nu doar că-i practic imposibil
cu Domnul să te târguiesti,
dar alta-i conduita mea:
Mi-esti drag si vreau să mă-ndrăgesti!

Cain:
(scrâsnind din dinti)

Să taci din gură, secătură,
că nu mai sunt stăpân pe mine!
Vrei armonie si iubire
când jertfa mi-a adus rusine?

O, ce de ură-am adunat
de când te stiu si până azi!
Chiar firea ta mă îmboldea
să te împiedic ca să cazi...

Abel se întoarce cu spatele pentru a-si sterge lacrimile,
timp în care Cain se apleacă,
pune mâna pe-o piatră si-l loveste cu ea în cap.
Abel cade.
De-abia când constată că si-a ucis fratele,
Cain se dezmeticeste si începe să plângă.


Scena 3

Cain:
(smulgându-si părul din cap)

O, Doamne, ce-am putut să fac
cu bestia ce-n mine zace!
L-am omorât pe blândul Abel
ca niciodată să n-am pace.

Întreaga viată-i voi vedea
figura tristă, iubitoare
din clipa când l-am repezit
cu ura mea ucigătoare,

ce inima i-a sângerat-o
ʼnainte să lovesc cu piatra,
si-oi fi întâiul fratricid
sătul să-si mai suporte mutra.

(Se opreste din plâns, îsi duce mâna la frunte si vorbeste precipitat):

Am omorât...Sunt criminal...
Să fug! Dar cum poti să te-ascunzi
de tine însuti?...Grea povară
să fugi când vrei să te înfunzi...

(Priveste-n jur năuc):

Nu-l voi lăsa pe bietul Abel
să fie sfârtecat de fiare!
Am să-l îngrop, ca la-nviere
să sară sprinten în picioare...

(Acoperă cadavrul, apoi o ia la fugă.)


Scena 4

Glasul de tunet al Domnului îl încremeneste:

Unde-ai pornit în fuga mare
tu-ntruchipare-a rătăcirii?
Ai mâinile scăldate-n sânge,
iar firea ta-i dusmană Firii...

Credeai că poti să te ascunzi
de ochiul meu preavigilent,
când sângele lui Abel strigă
că te-ai purtat ca un dement?

(Cain tremură si cade cu fata la pământ, murmurând: Îndurare, Doamne!)

Domnul continuă:

Nu îndurare ti se cade
după a ta nesocotintă,
ci de căintă si ispasă
e mare, mare trebuintă...

Dar dacă viata-ti este dragă
chiar cu torturi de nedescris,
ti-o dăruiesc, ca traiul zilnic
să te scufunde în abis:

Un semn te va feri de moarte,
luându-ti dreptul de-a muri
până ce Eu voi socoti
că le-ai plătit din plin pe toate.


Scena 5

Apare Ispititorul în chip de om, schiopătând usor si cu fata numai zâmbet:

Mă bucur mult, iubite Cain,
că te-ntâlnesc si-om vorovi –
acuma că sentinta-i dată,
gândeste-te la ce va fi:

Ca să-ti trăiesti cu cap viata
de mititel nemuritor,
nu doar de sfaturi e nevoie,
ci si de-un brat ocrotitor.

Cain:
(încă vizibil marcat de „întâlnirea” cu Domnul)

De unde naiba-ai apărut,
că nu te-am mai văzut pe-aici?

Ispititorul:

Sunt bratul care-ti trebuieste
si vreau să devenim amici.

Cain:
(neîncrezător si ironic)

Ia uite ce noroc pe mine
cu-asa o faină întâmplare!...
De nu ti-i cu bănat, amice,
as vrea să stiu în ce esti tare.

Ispititorul:
(rânjind)

Destule pot părintii tăi
să îti vorbească despre mine;
(apoi foarte serios)
Oricum, te pot asigura
că fac de toate foarte bine.

Cain:
(dând să plece)

Esti un ridicol fanfaron!

Ispititorul:
(apucându-l de mână)

Mă rog matale, ce-ai dori
să fac ca să te pot convinge?
Poate rotundu-l vrei zări?

De-abia rosteste întrebarea si amândoi se înaltă atât de sus,
încât Pământul le apare în fata ochilor ca o bilă rotundă.

Cain:
(stergându-si sudoarea de pe frunte după revenirea instantanee,
exact pe locul de unde s-au înăltat)

Halal să-ti fie de ispravă,
da’ stiu că ai putere multă!
(cu îngrijorare)
N-oi fi cumva chiar Necuratul?

Ispititorul:
(cu trufie)
Ce-ti pasă cine te ajută

când pân’ la gât esti îngropat?
Dar oamenii asa-s făcuti,
ca firu-n patru să-l despice
si-apoi să cadă în rahat…

Vizibil multumiti de cum a decurs întâlnirea dintre ei,
Cain si Ispititorul îsi strâng mîinile, astfel pecetluind prietenia.





Actul III

Aceeasi căsută din Actul II.
În ea trei persoane: Adam si Eva, deja bătrâni de-a binelea,
împreună cu flăcăiandrul Set, ultimul lor născut.

Scena 1

Adam:

Si iac-asa trecură anii,
iar noi trecutu-ne-am cu ei,
încât din junii de-altădată,
azi am ajuns doi bătrânei.

Dar nu din bătrânete vine
durerea noastră, scumpă Eva,
- stiut fiind că-i inerentă -,
ci seva-i vine din altceva:

Pierduti sunt primii doi născuti
- Abel ucis din invidie,
Cain ucigasul dus în lume –
si-n veci cu noi n-o să mai fie!

Sau poate-n mare mila Sa,
Domnul mai iute ne-a uni
- prin moarte ori prin înviere –
si-n inimi pacea va veni…

Set:
(foarte agitat)

Mă mir că până azi n-ati spus
un cuvintel de fratii mei!
Nu credeti că sunt demn să stiu?
Sau e tabú să pomeniti de ei?

Eva:

Să nu ne judeci, fiu iubit,
pentru o vină-nchipuită!
N-am abordat această temă,
căci drama prin tăcere-i domolită.


Scena 2

Intră Ispititorul, ca întodeauna tânăr si surâzător:

Ce mult mă bucur, dragii mei,
că ne-ntâlnim din când în când!
Numai atunci putem vorbi
de cele care zac în gând…

O, stiu, vi-i greu să tot truditi,
captivi cu gându-n tragedie!
Nici mie nu-mi este usor
având Pământu-n custodie.

Tot alergând să pregătesc
terenul pentru viitor,
ca oamenii ce vor veni
să se urască cu mult spor,

nu stiu odihna cum arată,
nici dacă-i zi ori noapte-adâncă.
(cu fină ironie)
Cu slujba nu-i de suguit,
c-o pierzi si naiba de mănâncă…

(Apoi, după ce oftează adânc):

Pesemne vouă vi se pare
că-i fericire-n nemurire.
Vă dau cuvântul meu de-onoare
(pe care o posed din fire),

Că nemurirea-i o năpastă
si-un jug de fier pe gâtul meu,
de care mi-as dori să scap
la schimb c-un alt model de eu.

Dar ăsta-i jocul: Muritorii
vor moartea s-o îngenuncheze,
pe când nemuritorii-ar vrea
ca efemerul să-i distreze…

(Dă să iasă, dar se întoarce si adaugă):

Tot trăncănind era să uit:
Din Nod aveti urări de bine
de la feciorul vostru Cain!
Amic la toartă e cu mine…
(Iese)


Scena 3

Set
(înfiorându-se)

Văleu cât poate să vorbească
fiinta asta reptilină!
Mi-a provocat aceeasi silă
pe care-o simti lâng-o jivină.
(Adam si Eva se privesc semnificativ.)

Adam:
(visător)

L-am cunoscut si noi cândva
în circumstante mai aparte;
părea un vis, dar astăzi stiu
că n-am visat, ci c-au fost fapte.

Eva:
(adânc miscată)

Din tot ce-a fost, ne-a mai rămas
doar nostalgia nesfârsită –
puteam fi tineri si eterni
de făceam fată la ispită…

(Eva plânge încetisor, Adam cade pe gânduri.
Desi foarte nedumerit, Set crede că părintii lui aiurează,
asa că nu-i mai întreabă nimic.)


Scena 4

Glasul Domnului:

Voi oameni osânditi de timp
după edenica ratare,
aveti acuma de luptat
pentru a voastră înăltare.

În lupta fără de răgaz
cu rău-n inimi încuibat,
veti arăta spre ce optati:
Vecia sau canonul ne-ncetat!

Eu v-am făcut si vă iubesc
cu dragoste de Absolut;
dar veti putea veni la Mine
doar după ce de rău v-ati rupt,

smulgând adică fără milă
păcatul care v-a-nrobit,
ca iar să fiti ce-ati fost cândva
când în Eden v-am găzduit.


Corul îngerilor:

Lăudat să fie-n veci
Cel ce toate le-a făcut;
Lui să-I multumim,
pe El să-L iubim.


Sighetul Marmatiei, George PETROVAI
Aprilie 2012




































George Petrovai    5/5/2012


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian