Semne de intrebare : Cugetări
După o sedere indelungată la o coadă intr-un magazin pentru a achizitiona cateva ouă de ciocolată si prinsă apoi, din cauza intarzierii, in traficul greoi al unei ore tarzii de după amiază, am realizat deodată că nu mă situez departe de acei localnici care, in primul meu an aici, mă uimiseră spăland rufe in ziua de Crăciun sau inghesuindu-se la cumpărături la mall in ziua de Paste. Mă consolasem atunci cu idea că, cine stie, poate respectivii au alte zile de sărbătoare in care se reculeg, insă am realizat curand că, pentru multi, sărbătorile sau zilele libere nu inseamnă decat un alt prilej de petrecere, si atat.
Au trecut multi ani de la acele uimiri, si intre timp am invătat să trăiesc intr-o societate multiculturală, cu obiceiuri si traditii diverse, sau chiar fără traditii… Am incetat să mă mai mir că ceilalti nu zugrăvesc ouă sau frămantă cozonaci o dată cu mine. Si am apreciat cu atat mai mult cand am gasit totusi oameni care să facă aceste lucruri.
Nostalgia după Acasă, mai ales in preajma sărbătorilor, insă a rămas, nostalgia după acea bisericută pe care o intalneai aproape la fiecare pas, si care era mereu deschisă pentru a te primi in linistea ei răcoroasă pentru a te reculege.
Nostalgia după duminicile in care se auzeau clopotele trase, si mai ales după zilele cu cer albastru de primăvară, cand oamenii, cunoscuti si mai putin cunoscuti, se indreptau in haine de sărbătoare către aceeasi destinatie pentru a se ruga impreună.
Nostalgia după spatiile de acasă, care iti ingăduiau să mergi pe jos, oferindu-ti astfel tihna si răgazul necesare pentru a te regăsi pe tine insuti.
Viata omului modern s-a schimbat insă, tot ce se poate, pretutindeni in lume si poate si nostalgiile mele nu mai sunt decat un vis al unor alte timpuri. Agresivitatea reclamelor, viteza, stirile care continuă să curgă indiferent de ora zilei, magazinele deschise si serviciile oferite non-stop, aparent in dorinta de a te ajuta, insă răpindu-ti – prin aceea că te invadează - si cea mai neinsemnată clipă de reculegere, ne-au indepărtat atat de mult de ceea ce suntem si ceea ce ar trebui să fim, potrivit creatiei noastre, incat pană la urmă nu mai suntem decat niste umbre virtuale care se miscă haotic intr-un dans frenetic si absurd a cărui finalitate nu poate fi una de dorit, decat dacă, trezindu-ne la vreme din această goană, vom incetini si ne vom opri să ne bucurăm de o rază de soare, de un fir de iarbă, de un cantec de pasăre, de o soaptă inăltată către cer…
Toronto/ aprilie 2012
|
Eliza Ghinea 4/14/2012 |
Contact: |
|
|
