Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cărti in lucru ( fragment ) : În Rusia lui Gorbaciov - Decembrie 1989

M-am reîntors în Rusia în anul 1989 pentru a prezenta proiectul unei fabrici de capsule la compania MosMed Preparati. Spun m-am reîntors, pentru că prima mea călătorie în Uniunea Sovietică a fost în anii în care am lucrat la Portile de Fier. Am descris-o în povestirea La Balakov, pe Volga.
Înfiintată înainte de Revolutia din Octombrie de un farmacist german, compania MosMed Preparate s-a numit initial Ferren si a luat numele unui comisar politic din Armata Rosie după nationalizare. Am răspuns invitatiei conducerii fabricii de medicamente din Moscova de a prezenta proiectul unei operatiuni de capsule si, în decurs de câteva luni, am fost în Rusia de patru ori. Mă împrietenisem cu inginerii Sarkov, Resikov, Kaitmazov si revenirea mea era, atât pentru ei, cât si pentru mine prilej de bucurie. De fiecare dată în escalele pe care le făceam, fie pe aeroportul din Amsterdan, fie din Frankfurt, cumpăram câteva sticle cu whisky, coniac, vodcă din care degustam cu totii. Seara mergeam la restaurant unde discutam până noaptea târziu când se termina programul.
Am avut întotdeuna o mare admiratie pentru poporul rus care, în ciuda vremurilor de urgie prin care a trecut de-a lungul istoriei, si-a păstrat identitatea prin realizările literare, artistice, culturale si stiintifice. Expresia curajului, inteligentei si creativitătii spiritului rus a fost reprezentată de tarul Petru cel Mare, pe care îl caracteriza atât de minunat Puskin, citez din memorie:
“Când om de stiintă, când erou,
Fierar, dulgher, navigator
Atotcuprinzătorul fost-a
Pe tron un vesnic muncitor.”
Si în viata socială si politică, poporul rus a fost promotor de drumuri noi. Rusia este tara în care masele populare s-au ridicat pentru a instaura o ordine nouă. Din păcate, Revolutia din Octombrie nu le-a adus schimbarea de care ar fi avut nevoie. Dictatura comunistă a inhibat creativitatea si spiritul liber al rusilor. Comunistii au distrus valorile Rusiei tariste, copiind în schimb Ohrana, sistemul de represiune, după modelul din timpul lui Ivan cel Groaznic. A luat astfel nastere securitatea sovietică, numită la început Cheka si mai târziu KGB prin care regimul comunist a dezlăntuit crime, deportări, gulaguri. Securitatea a reprezentat un mecanism de teroare si un instrument abuziv de care oamenii erau înspăimântati doar la simpla rostire a numelui.
Preluând conducerea Uniunii Sovietice în 1985, Mihail Gorbaciov a introdus o serie de reforme economice, politice, sociale si culturale care au dus la declansarea reactiilor anticomuniste în tările din fostul bloc sovietic si în cele din urmă la eliminarea acestui regim politic. Conducător vizionar, acesta a înteles că comunismul era un regim politic anacronic care trebuia reformat din temelii. Ca si canadian, sunt mândru că un rol important în constientizarea lacunelor comunismului si promovarea reformelor care au dus la schimbările democratice din Uniunea Sovietică l-a avut vizita lui Gorbaciov, pe când era ministru al agriculturii, în Canada. Ministrul agriculturii canadian, Mister Eugene Whelan, fermier în orăselul Amherstburg, situat la 20 de km de orasul Windsor, l-a invitat pe Mihail Gorbaciov să petreacă o zi la ferma lui. L-am cunoscut personal pe Mister Whelan care mi-a povestit că viitorul presedinte rus a fost impresionat de viata fermierilor canadieni, casele comfortabile, curate, masinile personale, si de modul în care se făcea agricultură în Canada, masinile agricole moderne si de mare capacitate, organizarea muncii.
Un tânăr autor canadian, originar din Windsor, Christopher Shulgan, a publicat în 2008 o carte intitulată Ambasadorul Sovietic sau Forta din spatele Perestroikăi, în care prezintă vizita lui Gorbachev în Canada în 1983 si cina pe care a avut-o în casa familiei Whelan din Amherstburg. Cu umor, autorul povesteste cum delegatia în care se afla Gorbaciov a ajuns la casa ministrului canadian în lipsa acestuia. Mr. Whelan se întorcea de la Ottawa, dar a ajuns cu trei ore întârziere. Sotia lui a primit si întretinut înaltii, printre care se afla si Alexander Yakovlev, fost ministru al propagandei Partidului Comunist din Uniunea Sovietică care fusese “exilat” la Ottawa ca Ambasador al URSS, un om politic capabil cu idei reformiste. În asteptarea stăpânului casei, Gorbaciov a stat de vorbă cu Yakovlev. La un moment dat, a întrebat-o pe doamna Whelan unde ar putea să aibă o convorbire particulară cu ambasadorul.”Mergeti în grădină”, le-a sugerat sotia ministrului. Timp de aproape trei ore, Gorbaciov si Yakolev au vorbit cu sinceritate si fără teama de a fi interceptati de cei trimisi să-l „supravegheze pe Gorbaciov” despre problemele interne si despre strategia de democratizare a Rusiei. După câteva luni de la această întâlnire, Yakovlev s-a întors la Moscova, unde a avut un rol important în reformele economice, politice si culturale care au dus la înlăturarea comunismului si sfârsitul războiului rece, cel mai costisitor si periculos război pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.
În decembrie 1989, eram pentru câteva zile la fabrica din Moscova împreună cu Mark Habuda, vicepresedintele cu probleme de marketing al companiei mele. Ne-am întâlnit cu inginerii rusi si, în timp ce degustam continutul sticlelor, am început să discutăm despre schimbările din fabrică ca urmare a miscărilor sociale si politice din tările din fostul bloc comunist, care au culminat cu căderea zidului Berlinului.
- S-a schimbat ceva în desfăsurarea activitătii fabricii? Ce rol mai are organizatia de partid? i-am întrebat.
- O să-ti povestim ce s-a întâmplat în ultimul timp, a răspuns Sarkov, pufnind în râs.
- Îl stii pe Yuri Cherkesov, secretarul de partid, a început Kaitmazov povestirea. Până acum câteva săptămâni se purta ca un zbir. Când te chema la el, parcă te duceai la Lublianka (clădirea KGB-ului). Ieseai năucit de incertitudine si de frică. Într-o dimineată, la începutul lunii decembrie, Sarkov, în calitate de inginer sef al fabricii a intrat, fără să bată la usă, în biroul lui Cherkesov, si i-a spus: ”În trei ore trebuie să eliberezi biroul. Avem nevoie de cameră.” „Pentru ce, a sărit ca ars Cherkesov. Nu plec nicăieri.” „Dacă în trei ore nu ai părăsit biroul, sudez usa, i-a spus Sarkov fără a-i da nici o altă explicatie.” Usa era din otel .Nu stiu dacă Sarkov chiar avea intentia să sudeze usa, dar pentru a fi mai convingător, după două ore, a pus în scenă toată recuzita. A trimis un sudor cu un aparat să astepte în fata usii. Acesta s-a asezat pe un scaun si a fumat, uitându-se din când în când la ceas. Văzând că nu-i de glumă, secretarul de partid s-a dus la Sarkov în birou si i-a spus:”Bine, plec, dar îmi dai un alt birou”. Avea biroul chiar la intrarea în clădire. „Niet birou”, a replicat Sarkov.”Si ce fac cu toate documentele de acolo, a întrebat Cherkesov, de-acum speriat”. „Nu-ti face griji că de asta ne ocupăm noi, i-a retezat-o Sarkov scurt”.
După câteva zile, a venit spăsit si l-a rugat pe Sarkov să-i dea orice de lucru. L-a angajat la departamentul de transporturi interioare. Acum transportă cutii de capsule cu căruciorul. Si, stii ceva, Herman, ar trebui să fie bucuros că nu s-a întâmplat mai rău, a încheiat Kaitmazov, prin alte întreprinderi, unii secretari de partid au fost aproape linsati.
Auzind ce i se întâmplase lui Cherkesov, m-am gândit la vremelnicia functiilor si la faptul că si „oamenii mici” pot să cadă de la înăltime. Am trăit atâtia ani în România comunistă si am cunoscut secretari de partid care au abuzat de puterea pe care le-o dădea functia. Se înconjurau de o clică de lingusitori, dar oamenii cinstiti îi detestau si desconsiderau. După căderea comunismului, secretarii de partid au fost înlăturati din functii, unii dati afară definitiv, altii au primit un loc de muncă pentru a nu rămâne pe drumuri.
Evenimentele de la Timisora m-au prins în Rusia. Am vorbit la telefon cu sotia mea si mi-a spus ce s-a întîmplat acolo. Legăturile telefonice se obtineau însă greu si nu puteam afla informatii atât cât îmi doream. Eram nerăbdător să ajung acasă. În dimineata zilei de 22 decembrie eram încă în fabrică. Urma să pecăm în Canada a doua zi. Terminasem prezentarea tehnică a masinilor si Mark Habuda începuse discutiile comerciale. Îsi făcea treaba foarte bine. Era un adevărat profesionist. Mă plictiseau detaliile legate de pretul echipamentelor si modalitatătile de plată. Am fost bucuros când l-am văzut pe Kaitmazov că-mi face semn să ies din sala de conferinte:
- Gherman (în loc de Herman), idi suda! (vino încoace). S-a corectat apoi în engleză: I want to see you right now! ( Vreau să te văd chiar acum). Adu o sticlă din geanta ta! Sper că mai ai, mi-a spus cu glas autoritar după ce am iesit afară.
- Olga, trei pahare, i-a strigat secretarei, văzându-mă cu sticla de vodcă în mână.
- Tocmai am auzit la radio o veste mare, pe care vreau să o împărtăsesc cu tine. Ceausescu kaput.
- Este adevărat? Cum s-a întâmplat asta? S-a încheiat transmisiunea?
Eram profund emotionat. Sistemul comunist, care timp de aproape cincizeci de ani a fost ca un blestem asupra poporului român, era zgâltâit din temelii de vointa maselor. Paradoxal, primeam vestea în tara care a instaurat comunismul în România. Mi-as fi dorit din tot sufletul să particip si eu alături de toti românii la acest eveniment istoric, dar nu era posibil. Plecam din Rusia a doua zi la ora amiezei. Eram într-o stare de euforie si agitatie. Voiam să urmăresc ce se întâmpla în România, însă nu s-a mai transmis nimic la televizor în seara aceea si nu am putut prinde legătura cu Canada. În timpul cinei, văzînd starea în care mă aflam, prietenii rusi au încercat să mă înveselească spunând tot felul de glume si bancuri. Îmi amintesc si acum unul din bancurile lui Kaitmazov.
- Doi amici mergeau pe stradă si povesteau.”Am o mare putere de predictie”, a spus unul dintre ei. ”Chiar asa” ? s-a mirat celălalt. ”Pot să-ti dovedesc. Vezi femeia aceea bătrână care traversează acum strada?” „Da”. „Se va opri si se va aseza pe banca din fata clădirii de vis a vis , va scoate un covrig dintr-o pungă si-l va mânca.” Spre mirarea celuilalt, s-a întâmplat exact cum a prezis prietenul său. „Este uimitor, a răspuns acesta, dar poate este numai o coincidentă.” „ Nu-i coincidentă, este predictie. Uite, vezi fetita din fata ta? Când va traversa strada, va începe să sară într-un picior si se va opri să se uite în vitrina magazinului de acolo.” „Esti formidabil, dar încă mă gândesc că s-ar putea să fie doar o coincidentă.” „Coincidentă? a replicat prietenul. Vezi blocul de vis a vis, cel cu zece etaje. Acum uită-te la ceas. În trei minute, un cetătean va deschide o fereastră si-si va arunca televizorul.” Într-adevăr, exact după trei minute fereastra s-a deschis si un cetătean smulgându-si cămasa de pe el a strigat: ”N-am televizor.”
Ascultându-i pe prietenii mei, mi-am dat seama de forta de a glumi a poporului rus, care prin râs au făcut fată multor situatii dificile. M-am gândit la marii scriitori umoristici, Ilf si Petrov, care au încântat generatii întregi cu Vitelul de aur si Douăsprezece scaune, satire savuroase la adresa societătii comuniste ruse.
În perioada dictaturii comuniste, oamenii făceau haz de necaz spunând bancuri prin care ironizau racilele sistemului. Îmi amintesc cu duiosie curajul, câteodată aproape nebunesc, cu care repetam bancurile auzite unii de la altii riscând, dacă am fi fost ascultati, să sfârsim în cine stie ce închisoare.
Ca să mă înveselească, prietenii mei au rugat-o pe cântăreata de la restaurant, o rusoaică între două vârste, dar care păstra încă din frumusetea tineretii, să cânte vechi cântece rusesti care stiau că îmi plac. Cu o voce puternică, cântăreata a interpretat: Serile de lângă Moscova, Volga, Volga, Katiusa si o altă romantă veche rusească Paragnidi ( O pereche de cai murgi). La ora de închidere, nu am mai fost rugati să plecăm, ci seful restaurantului si cântăreata, au venit la noi la masă si au băut si cântat împreună cu noi. Resitov, sprijinit de o parte si de alta de colegii lui, a recitat din Esenin.
A doua zi am decolat de pe aeroportul Seremitov spre Satatele Unite. Am făcut o escală la Chicago, urmând ca de acolo să zbor la Detroit. Era duminică după amiaza. Aeroportul era gol. Chioscurile de ziare erau închise. Ardeam de dorinta de a afla informatii despre ceea ce se petrecea în România. Pe o bancă stătea un tânăr care citea un ziar.
-Pot să răsfoiesc putin ziarul? l-am întrebat.
-Take it,(ia-l) a răspuns.
Pe prima pagină erau prezentate evenimentele din tara noastră. Emotionat, m-am dus la o cabină telefonică si am sunat acasă. Sotia se uita la televizor. Se transmitea în direct din România. Printre tipete si plânsete, îmi relata ce se întâmpla acolo.
- Se împuscă. Mor oameni.
Toată perioada cât am asteptat avionul spre Detroit mi-am petrecut-o la telefon cu sotia mea.
Am trăit cu toată fiinta evenimentele ca si cum as fi fost acolo. Am fost mândru în acea perioadă că sunt român. Prietenii canadieni îmi telefonau si îmi cereau informatii despre ce se întâmplă în România. Televiziunea natională canadiană a făcut niste transmisiuni extraordinare în direct (s-a vorbit mai târziu că a făcut cele mai bune emisiuni) si niste documentare care au stârnit interesul si simpatia întregii natiuni pentru curajosul popor român care a declansat o revolutie pentru a înlătura tirania.
Am avut sufletul plin de sperantă că românii vor avea o viată mai bună si că, odată cu doborârea comunismului si a dictatorilor ei, cei care vor urma la conducere vor pune mai presus de orice interesul tării si al poporului român. Am fost dezamăgit când mi-am dat seama că revolutia românilor a fost furată de o clică de fosti comunisti care, ajunsi la putere, au vândut la tarabă întreprinderi, terenuri sau alte proprietăti ducând astfel la aparitia unei clase de îmbogătiti. Acestia au fost si sunt pentru tară mai răi decât odiosii dictatori din perioada comunismului. Unii dintre ei ocupă si astăzi, la peste douăzeci de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, functii politice si publice importante. Cu regret am constatat, în anii care s-au scurs, că dintre tările din fostul bloc comunist, România a făcut progresele cele mai mici în ceea ce priveste dezvoltarea economică si socială. A fost însă pe un loc fruntas în ceea ce priveste coruptia si traficul de influentă. Ca un strigăt de revoltă, am scris atunci câteva versuri:
“O sleahtă de misei la cârma tării
Îmbogătiti prin furturi, farisei
O, Doamne, dac-ar fi să am putere,
As dărâma Carpatii peste ei”
Am vizitat de câteva ori cimitirul eroilor care au murit în Revolutia anticomunistă din România. Am vărsat o lacrimă pe mormântul unui necunoscut, gândindu-mă că a murit pentru ca cei care trăiesc acum în România să ducă o viată liberă.
-Vă multumesc din suflet, dragi eroi. Prin jertfa voastră românii au scăpat de dicatură si au redobândit demnitatea de a fi liberi. Împreună cu milioanele de români însă, îmi cer iertare, că nu am reusit să îndeplinim idealurile în care voi ati crezut si pentru care v-ati dat viata. Să vă fie tărâna usoară.

Windsor/ martie 2012




Herman Victorov    3/18/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian