Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Radu Gyr ( 2 Martie 1905 - 29 Aprilie 1975 )



N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.

Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara.

Toti cei care au cunoscut aceste versuri , le-au murmurat in vremuri de grea cumpana si au gasit in ele un izvor datator de noi elanuri.
Peste scurgerea vremii, ca si in perioada cand a fost compusa, opera lui Radu Gyr a fost receptata ca un imn al biruintei, a demnitatii, a tariei in convingerile proprii, chiar si atunci cand fiinta umana se afla pe cea mai de jos treapta a existentei.

Radu Gyr este pseudonimul lui Radu Coco Dumitrescu.
S-a nascut la 2 martie 1905 la Campulung Muscel, dintr-o veche familie botoseneana.
Devine oltean prin adoptie. S-a stins din viata la 29 aprilie 1975.
Este inmormantat la cimitirul catolic ”Bellu”, in Bucuresti.
A absolvit Literele si Filosofia la Bucuresti.
A fost conferentiar la catedra de estetica a lui Mihail Dragomirescu.
S-a impus ca poet chiar de la inceput. Primele sale plachete de versuri au fost premiate de Editura Soccec, de Societatea scriitorilor Romani ,in doua randuri si de Academia Romana care i-a acorda premiul “Adamachi”.
Pe langa poezii, a semnat studii critice, recenzii si eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine. I-au aparut pana in 1944 “Linisti pe schituri” (1924 – debut); “Caciulita rosie” 1926; “Plange Stramba Lemne” 1927; “Cerbul de lumina” 1928; “Stele pentru leagan” 1936; “Corabia cu tufanici” 1939; “Poeme de razboi” 1945; “Balade”1944. Dupa caderea comunismului, i-a aparut “Poezii” vol.1, 2 si 3 in 1992- 1993.

Pentru atasamentul sau inechivoc la miscarea legionara, Radu Gyr a patimit aprope 20 de ani prin diverse inchisori, in trei regimuri dictatoriale. In 1941, din temnita Aiudului, i se ingaduie sa mearga pe frontul antibolsevic, pe linia I , in misiuni de sacrificiu. Este ranit si adus in tara.
Multe si grele au fost suferintele prin care a trecut, dar anii de detentie din timpul regimului comunist au fost cei mai grei, au fost ani de exterminare fizica, a indurat un calvar aberant. A fost inchis pentru ca si-a mentinut verticalitatea. Dar ce poate sa fie mai aberant decat condamnarea la moarte pentru o poezie?
Pentru poemul “Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane”, a fost condamnat la moarte si tinut un an in lanturi pana la comutarea pedepsei in inchisoare pe viata. A fost un martir al inchisorilor comuniste. Viata lui Radu Gyr este o tragedie antica. A fost supus unor chinuri diavolesti, desi sanatatea lui era si anterior precara. A luptat cu umilintele unor boli si torturi fizice, fata de care moartea ar fi fost o dulce alinare. El este expresia vie a unui miracol. Mijloacele de exterminare insa, nu l-au doborat nici fizic si nici moral. Neclintita sa credinta o exprima in multe poezii, precum si speranta in schimbarea vremurilor.

Crezul
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrasnetul hain
si mii de lacate la use,
eu tot ceea ce-am fost raman.

Surpati asupra-mi munti si ape,
puteti chiar sa ma spanzurati,
cu grele, negre tarnacoape,
credinta nu mi-o sfaramati.

Tarati-ma, de vreti, sub santuri
Si ingropati-mi trupul stins.
Eu sorb ca Fat-Frumos din lanturi
Puteri adanci, de neinvins.

Puteti sa napustiti tot iadul
Ca sa ma franga pana-n miez.
Eu stau in viscole ca bradul
Si tare, tare, ca un CREZ.
xxx
Inteleptul
Nu scuip pe-nfrangerile mele!
Ce-am adorat, nu stiu sa ard
Si nu ridic in vant obiele
In locul ruptului stindard.

De funia spanzuratorii
Dezastrele nu mi le-agat
Si nici mandria din victorii
N-o pun sperietoare-n bat.

Cu-aceleasi zambete-ntelepte
Imi port si lanturi si cununi
Urcand spre soare clare trepte
Sau coborand printre furtuni.

Si merg pe-acelasi tarm ce suie,
La brat cu prieteni sau vrasmasi,
De-o fi sa-mi bata trupu-n cuie
Sau sa-mi presare crini sub pasi.
xxx
Indemn la lupta
Nu dor nici luptele pierdute,
Nici ranile din piept nu dor,
Cum dor acele brate slute
Care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta,
Ce-nseamna-n lupta un brat rapus?
Ce-ti pasa`n colb de-o spada franta,
Cand te ridici cu-n steag mai sus?

Infrant nu esti atunci cand sangeri,
Nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
Sunt renuntarile la vis.

Creata in cea mai mare parte in inchisori, poezia lui Radu Gyr, izvorata dintr-o traire adanca, incantand minti si suflete, a fost pentru cei intemnitati impreuna cu el miracolul care a transformat iadul suferintei in falfaire de inger, aducand intre zidurile reci ale puscariei un crampei de rai. Cei care au dus crucea Neamului Romanesc au trait poezia lui Radu Gyr cu toata fiinta lor, memorand-o vers cu vers, silaba cu silaba si recitand-o cu ochii inchisi si plini de lacrimi mangaietoare. Sunt versuri udate cu lacrimi de sange. Poeziile lui au circulat prin cele mai inimaginabile mijloace, in toate inchisorile apocalipsului. Au dainuit doar prin memorare si au circulat ca folclorul pe cale orala si de aceea se gasesc foarte multe variante, interpolari, lipsuri. Detinutii primeau versurile mai ales prin alfabetul Morse, batand in pereti si in tevi, memorau si apoi trimiteau mai departe. Este foarte interesant fenomenul cum detinutii puteau sa memoreze mii de versuri. In inchisoare s-a nascut si acea bijuterie in filigran care este “Cantec de leagan” cu care zecile de mii de detinuti politici de atunci si de mai tarziu si-au leganat copiii in gand sau aevea. Scanteietoarele “Metanie” si “Isus in celula” sunt piese mici ca intindere, dar de valoarea unor adevarate lectii de teologie, adevarate predici. Si cine ar putea sa uite sau sa faca abstractie de vreuna din marile balade ca: “Balada codrului fara haiduc”, “Ucenicul cu ochi albastri”, “Cetati fara icoane” sau capodopera sa ”Clopotarul din stele”?

Tudor Gheorghe, marele nostru artist cu aplecare spre traditia romaneasca, a pus in valoare unele poezii ale lui Radu Gyr creand melodii si interpretandu-le rascolitor. Tatal lui, Ilie Tudor, a facut parte din acei intemnitati cu Radu Gyr. El avea sa scrie: “pe langa rugaciune, lumina poeziei lui Radu Gyr a fost liantul care a legat inima de inima, suflet de suflet, cu zalele lanturilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se traia. Era pentru noi haina si hrana, apa si caldura”.
Adancul de jertfa si de suferinta a transformat patimirea intr-un urcus catre cer. “Metanie” transfigureaza durerea si iadul trait in chip vremelnic, intr-o presimtire a ceea ce ar putea fi raiul etern.
Metanie
Doamne, fa din suferinta
pod de aur, pod inalt
si din lacrima velinta
ca`ntr-un pat adanc si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte;
Din caderi, urcusi deplin.

Din otrava pusa-n cana,
Fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana,
O cadelnita spre cer.

Si din orisice dezastru
Sau crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
Si da zambet intelept.

In “Judecata din urma”, poetul spune ca a juns in fata Atotputernicului si i se cere sa se justifice si sa isi ceara iertare pentru pacatele ce le-a facut. Si atunci poetul care a petrecut o parte a vietii cu lanturi de maini si de picioare, care a suferit frig si foame, care a fost scuipat si torturat, in loc de a cere iertare, Ii spune Atotputernicului; “ Pentru toate ranile mele nedrepte, / Eu, Doamne, Te iert.” Poeziile lui Radu Gyr sunt “Acte Martirice”, fragmente de istorie sacra, marturie nemijlocita a lui Isus cel Viu. Taria morala depaseste aproape inchipuirea omeneasca. “ Ce tare sunt, Doamne, ce tare! Din fiece rupta otreapa/ urc iar pe catarg panza-nalta/ Mai tare-s cand prora mea crapa,/ mai pur cand veninul ma sapa./ mai alba fruntea mea salta din fiece balta./ Tare sunt, tare…”
Suferintele nu vor anihila intelectualul, ci fac sa se converteasca in giuvaiere alese si sa ii dea licarul de nadejde si credinta in Dumnezeu.
Prin felul propriu de a gandi, clar si ferm, romanul si crestinul Radu Gyr a ramas atasat conceptiei traditionaliste, academiste, clasice, in viziunea sa artistica. Nici una din expresiile poetului nu are aparenta unui ornament ori a vreunei podoabe literare sau artistice. Nici un efort de infrumusetare sau poetizare. Descrierile sau chiar trairile nu au nimic din bogata si insolita imagistica poetica a veacului in care a scris. Arta lui e simpla si este marturisita in poezia “Ingerul din jet”. Poetul conectat la conditia umana in care este tinut, sensibil la suferintele celor din jur si ale Neamului sau rastignit, adoarme – metaforic – si in timpul somnului, un inger ii ia o mana si scrie pe foaia pe care o apara albimea ei neatinsa, ca la Mallarme.
Coleg de generatie cu Nichifor Crainic, Radu Gyr se desprinde din generatia crestina a ortodoxismului romanesc ce a marcat deceniile de aur ale literaturii inceputului de secol XX.
Marele talent de bijutier a stiut sa isi puna amprenta inconfundabila si nepieritoare pe versul sau care curge intr-un tumult si un tempo inepuizabil. Din poeziile lui se desprinde exemplara rezistenta anticomunista, realizand totodata si performanta unei extraordinare frumuseti morale inchinate deopotriva lui Dumnezeu si Neamului Romanesc si ne aminteste ca in fiecare din noi se poate afla un Hristos rastignit.

Cantec de leagan
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii,
nu s-a mai intors taticul bun.

Dormi copilul mamii, toama plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
Si taticul nu a mai venit.

Nani, nani, maini de crin plapande,
la fereastra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.

Nani, nani, tata nu mai vine,
maica sta cu sufletul rapus.
Cine sa-ti mai spuna basmul, cine
sa-ti sarute pleoapele senine?
Maica plange si taticu-i dus.
xxx
Vezi, Viata?
Vezi, Viata? Eu inca mai traiesc
Si inca iti mai fac reverente
Cu-aceste gunoaie si zdrente,
Cu-n rest de prapad omenesc.

Vezi, Viata? Eu inca mai surad
Prin lacrima-acestei argile,
Cu moartea tipand in pupile,
Cu ochii dezastrului had.

Vezi, Viata? Eu inca ma scol
Din iad, din dezgust, din lesie,
Din ce-a vrut durerea sa fie,
Din crancenul meu vitriol.

Vezi, Viata? Eu inca mai lupt
Din bietele mele morminte,
Din dragostea-mi inca fierbinte,
Dur ne-mpacatul meu intrerupt.

Vezi, Viata? Eu inca mai sper
Si zilnic din mine mananca
Mocirla si inca , si inca…
Si eu tot te vreu, tot te cer.
xxx
Ingerul din jet
Adesea cand adormi, poete,
Pe-un stih zburlit de-mpotriviri,
Prin colturi luna isi trimite
Naluci cu harfele subtiri.

Atunci, la masa unde-aseara
Cuvantul darz ca un mistret
Sta ne-mblanzit in calimara,
Un inger fulgera in jet.

La masa-n locul tau el pune
Minunea lumii pe condei.
Tu dormi si ingerul supune
Silabe, strofe si trohei.

In zori e jiltul gol de raze,
Dar tot ce singur n-ai infrant,
S-a spart din roze in topaze
Si s-a-mblanzit de Duhul Sfant.
xxx
Isus in celula
Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri,
Luna-L batea cu argint pe vesminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
-Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezni avea urme de cuie si rugina,
Parca purtase lanturi candva.

Oftand, Si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui vargi.

Parea celula munte, parea capatana,
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi scapa capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani.

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Isus nu mai era nicairi.

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns!
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns.

-Unde esti, Doamne? Am urlat in zabrele,
Din luna venea un fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuilor Lui.
xxx
Voi n-ati fost cu noi in celule
Voi n-ati fost cu noi in celule
Sa stiti ce e viata de bezne,
Sub ghiare de fiare, cu guri nesatule,
Voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
Strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans in palme fierbinte,
Strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
Voi n-ati dus povara durerilor sfinte
Spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
Trecand printre umbre peretii,
Voi n-ati cunoscut frumusetea inalta,
Cum dorul irumpe, cum inima salta
Gonind dupa harfele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
Ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
Cum scartaie osul cand frigul patrunde,
Ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
Sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti in crunta-nchisoare
Cum minte speranta si visul,
Cand usile grele se-nchid in zavoare,
Si-n teama de groaznica lui inclestare
Pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
Gonind dupa fast si orgoliu,
Nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
Nici candela-aprinsa si nici libertate,
Doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
Ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
Cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
Gustam din osanda si spaima.

Cand portile sparge-s-or toate
Si mortii vor prinde sa urle,
Cand lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
Voi nu stiti ce-nseamna-nvierea din moarte,
Caci n-ati fost cu noi in celule.
xxx
Ofranda
Din ranile si-nfrangerile noastre,
Intindem punte noilor destine,
O punte de margean peste dezastre,
S-o urce pasii lumii care vine.

Cu orisicare rana care doare,
Din orice razvratire mai adanca,
Am pus o za pe piepturi viitoare
Si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

Iar de-am plans, din lacrima maiastra,
Va creste-o mangaiere de matase
Pe care unii, maine o s-o lase
La alte frunti ce cresc din fruntea noastra.

Iar daca-n noaptea smarcului si-a roatei
Inchidem lanturi, inima si rana,
Din daruirea noastra subterana,
Va creste paine pentru foamea gloatei.
xxx
Ruga nemernica
Nu ma-nvata sa fug ,Parinte,
De rani, de lacrimi de catran.
Ele dau freamat mai fierbinte
Acestui sange pamanten.

Nu fi nici pasilor mei paznic,
Nici de naparci nu ma pazi.
Numai veninul lor napraznic
Ma limpezeste zi de zi.

Si nu-mi trimite nici heruvii
Sa-mi deie zborul lor inalt,
Cand sunt facut sa fierb in fluvii
De crunta lava si asfalt.

Doar om ma vreau, rasfiert in smoala,
In uragane si-n caderi,
Mai bun prin plansul ce ma spala
Si tot mai om prin sfasieri.

Sa nu-mi pui aripa de inger,
Ci lasa-mi chipul meu de lut,
Sa iert, sa cant, sa gem, sa sanger,
In dorul raiului pierdut.
xxx
Hangiul
Afara-i vant si-i gol ulciorul.
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca zarea si ca dorul
Si cum e jalea de amar.

El insa-mi toarna in nestire
Un vin adanc, cu umbre lungi.
- Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi cand o alungi.

Ulcioru-i gol si-afara vantul…
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormantul
Si cum e moartea de amar.

Hangiul insa-mi pune-n fata
Un vin insangerat de vremi
- Bea! Este dulce ca o viata
Pe care-o ierti cand o blestemi.
xxx
O, brad frumos
O, brad frumos, ce sfant pareai
In alta sarbatoare.
Ma vad copil cu par balai
Si ochii de cicoare.
Revad un scump si drag camin
Si chipul mamei sfinte.
Imagini de Craciun senin
Mi-apar si azi in minte.

Un brad cu daruri si lumini
In amintiri se-arata.
In vis zambeste ca un crin
Copilul de-altadata.
Intregul cer era deschis
De-asupra fruntii mele.
Azi strang doar pulbere de vis
Si numai scrum din stele.

Copil balai, Craciun si brad
S-au stins in alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
Pe-ngalbenite file.
Azi nu mai vine mos Craciun
Cu barba-i jucausa,
Ci doar tristetile mi-adun
Sa-mi planga langa usa.

In bezna temnitei ma frang
Sub grele lespezi mute,
Si-mpovarat de doruri plang
Pe amintiri pierdute.
Omatul spulberat de vant
Se cerne prin zabrele
Si-mi pare temnita mormant
Al tineretii mele…
xxx
Da-mi chipul tau
Da-mi chipul tau, granit senin,
Da-mi duhul tau, senina iarba,
In ne-mpacatul meu destin,
Nici un tumult sa nu mai fiarba.

Sa nu mai spumege in piept
Sub indoieli, ori sub blesteme,
Nici cate-n pofta mea le-astept,
Nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
Si-a nepasarii voastre unde,
Cu negrul zbor de lilieci,
Nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
Dumnezeiasca-ti impietrire,
Pentr-o lumina fara chin
Si-o moarte fara rastignire.

Vreau, iarba,-ntelepciunea ta
De-a nu-ti aduce-n veci aminte,
Vreau harul tau de-a infrunta
Far-a privi nimic-nainte.

Sa cresc in timp si infinit
Din duhul tau, senina iarba,
Din duhul tau, senin granit,
In fericirea voastra oarba.
xxx
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!
Nu pentru-o lopata de rumena paine,
Nu pentru patule, nu pentru pogoane,
Ci pentru vazduhul tau liber de maine,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,
Pentru cantecul tau tinut in piroane,
Pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrasnita-n masele,
Ci ca sa aduni chiuind pe tapsane
O claie de zari si-o caciula de stele,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi
Si-n ea sa te-afunzi ca un cer in bulboane
Si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte
In praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
Pe toate ce slobode-ti ies inainte,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe pe lanturi de funii!
Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Si sus spre lumina din urma furtunii,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!







Elena Buica – Pickering - Ontario    3/2/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian