Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Las Fallas de Valencia

Călătorule, de te nimeresti prin Valencia în preajma idelor lui Marte, păzeste-ţi pielea de para focului!
„Mare scofală!” – vor protesta cârcotasii, convinsi de pe acum că au văzut destule rituri arhaice, de prin mosi strămosi. Care mai de care se grăbesc să „ardă” iarna grea si să renască natura din cenusă. Dacii si romanii, vichingii, maiasii si aztecii, mongolii, egiptenii si întreaga Ţară a Oasului, chiar si păstorii románsi de prin Alpii elveţieni, toţi, fără excepţie, par a se fi înţeles să aprindă ruguri dogorâtoare la venirea primăverii, pasămite pentru a alunga spiritele rele.
În cazul valencienilor, pasiunea cu care se dedau acestui obicei barbar trezeste bănuiala că folosesc tradiţia doar pe post de pretext, pentru a deschide larg porţile nestăvilitei lor pofte de viaţă si pasiunii pentru fiesta îndrăcită.
Nu mă miră asadar fireasca delăsare cu care mă tratează localnicii când e să stabilim ceva pentru perioada de faţă. Buteliile se livrează în graba mare, cu avans de o zi; posta nu lucrează; rezultatele de la analize vin abia săptămâna viitoare. Nu e critică, doar constatare, anume că ai de ales între „acum” sau „după”, de la caz la caz.
Analog calendarului crestin, calendarul valencian are două ere: înainte sau după adoratele Fallas. Ce s-o mai învârtim încolo sau încoace? Nici nu se pune problema dacă ne place sau nu. La modul la care li se dedică toată lumea, trebuie să fii de piatră ca să nu te molipsesti de la ei, fericit că te primesc. Pentru că „permis de intrare” avem toţi, fără restricţii: popularele Fallas sunt cunoscute pentru toleranţa cu care absorb toată suflarea, indiferent de varstă, sex, naţionalitate, rasă, religie sau mai stiu eu ce ciudăţenii absurde, care i se pot năzări doar unei minţi înguste, de suflet rătăcit. Dovadă stau cohortele de turisti, veniţi din te miri unde, chiar si din cele mai ascunse unghere ale planetei.
Aparent dificila problemă a cazării lor se rezolvă mai usor decât s-ar crede, într-un mod inedit: nu se doarme deloc, decât pe apucate, la schimb, printre picături, în puţinele răstimpuri dintre asurzitoarele parade si focuri de artificii, care oricum ne menţin „alerţi”. Un factor important în reusita nebuniei generale rămâne clima blândă a Mediteranei, aptă să primească generos masele de entuziasti fără frică de îngheţ.
Ghidurile turistice respectabile somează amatorii să nu subestimeze zgomotul infernal al pocnitorilor de toate calibrele, îndemnând la purtarea obligatorie de dopuri în urechi. Proba de rezistenţă maximă pentru timpane este canonada zilnică de la orele 14, ritual care se ţine cu sfinţenie, cu începere din prima zi a lunii, până într-un „final furioso” la cumpăna dintre 19 si 20 martie.
De ce ora 14, în plină zi, pentru un spectacol de focuri de artificii? Asa cere tradiţia, chiar dacă nu se vede nimic. În schimb, se aude. Monstruos, cum ar zice Caragiale. Desi e păcat că se propulsează spre ceruri adevărate simfonii pirotehnice, care ameninţă cu falimentarea fondurilor publice ale municipalităţii, administraţia Valenciei se conformează fără a clipi. Clipim doar noi, gură-cască adunaţi ciorchine în piaţa din faţa Primăriei, intimidaţi de compoziţia sonoră monumentală, vestita „mascletŕ”. La ora 14 trecute fix, se avântă spre văzduh o rachetă răzleaţă, vestitoare timidă a spectacolului care va veni. Îi urmează un evantai de durduieli consecutive, ca un staccatto, amintind de Bach. Apoi un tunet prelung din mai multe guri de foc, sincronizate perfect. Nu degeaba e nevoie aici de peste o sută de kilograme de praf de puscă! Finalul apoteotic, supranumit „cutremurul”, face să trepideze pământul sub picioarele noastre, ducând cu gândul la arii triumfale din Korsakov sau Stravinsky. Începând cu 15 martie, nu doar unul, ci peste o sută de pirotehnicieni sunt responsabili pentru extazul luxuriant cu care se cuvine întâmpinată primăvara. „Echipa” completă angrenată în organizarea vestitelor „Fallas” numără nici mai mult nici mai puţin decât 50.000 de localnici, grupaţi în 400 de comitete si comisii.
Nu focurile de artificii, ci „las fallas” propriu-zise, figurinele multicolore dispuse pe 400 de străzi sunt adevărata atracţie. Înalte cât clădirile din jur, modelate cu migală de îndrăgostit, colorate strident, par viziuni alegorice dintr-un vis halucinant. Fiecare din ele este o adevărată operă de artă barocă, un caleidoscop umoristic pe teme actuale din viaţa publică a contemporanilor nostri mai mult sau mai puţin vestiţi. Suspendate în echilibru incredibil între cer si pământ, amintesc parcă de judecata de apoi, ne fac să râdem sau să fim tristi, lasă să adie boarea efemerului, pe fondul unei intuiţii care nu ne mai dă pace. Descumpănit, privitorul oscilează ades între lacrimi si veselie, pentru a depune armele în final, abandonându-se frecvent unui râs nervos, care pare să pună stăpânire pe el, obsedant, irezistibil.
Nu ajunge o săptămână pentru a le vizita pe toate, ca să le înţelegi îndeajuns tâlcul ascuns. Gândul că rodul muncii de un an al artistilor de-a dreptul geniali va fi sacrificat fără drept de apel si va dispărea fără urme, mistuit de flăcările nopţii „de San Juan”, ne strânge inima în menghină. Cu cât e mai mare valoarea grupurilor statuare din lemn si carton presat
– unele depăsesc un milion de Euro – cu atât mai mare pare să fie entuziasmul localnicilor, în asteptarea distrugerii lor din noaptea care întruchipează cosmarul celor mai bravi pompieri din lume.
Bineînţeles că - la fel ca-n cazul criticilor corridei sângeroase - există voci care condamnă vehement obiceiul „iresponsabil” de a aprinde focuri cât casa în mijlocul orasului, sub iminenţa unui incendiu devastator, într-o adevărată orgie de fum si cenusă, dăunătoare mediului înconjurător dar si... portofoliului public. Până la ora actuală, nimeni si nimic nu a a împiedicat buna desfăsurare, lipsită ca prin farmec de incidente grave, a visului devenit realitate, de oras al libertăţii perfecte, fără dusmănii, prejudicii sau tabuuri. Valencia tresaltă, zguduindu-se de râsete!
În valul de bună dispoziţie si usurinţă de a fi, există totusi momente de liniste deplină si seriozitate maximă. Cum altfel s-ar putea, stiut fiind că spaniolii sunt catolici din convingere, mereu gata să guste din cupa vieţii până la fund, dar fără să uite vreodată să mulţumească sorţii pentru darurile cu care au fost înzestraţi?! Orasul care trăieste în stradă nu se dezminte de vocaţia sa religioasă în zilele de 17 si 18 martie, când mii de localnici împânzesc străzile, aducând ofranda de flori Fecioarei adorate. Îmbrăcate în straiele tradiţionale de sărbătoare, confecţionate din dantelă, catifea si mătase, cu părul împodobit de piepteni preţiosi, legendarele femei valenciene par adevărate prinţese. Rochiile lor sunt rodul economiilor întregii familii, echivalând uneori la preţ un automobil.
După ore si ore de ofrandă neîntreruptă, florile depuse pe soclul statuii adorate rămân dispuse simetric într-o trenă imensă, ca un covor multicolor. Odată încheiată festivitatea religioasă cu cel mai puternic foc de artificii pe 18 martie – „la nit del foc”, noaptea de foc - nimic nu mai stă în calea ameţitorului crescendo către punctul culminant: „la Cremŕ” (arderea). În seara de 19 martie, masele de oameni se îndreaptă spre locurile în care sunt dispuse colosalele statui, care urmează să fie date pradă focului devorator. La miez de noapte, întregul oras pare cuprins de flăcări.
Nici cea mai frumoasă dintre Fallas nu se sustrage destinului implacabil, chiar dacă i se rezervă ultimul loc la rând. Doar una din figurinele mai mici, supranumită „ninot” (copilul) este desemnată, de comun acord cu participanţii, pentru a supravieţui în muzeul special amenajat. Se poate spune asadar că tot ce ţine de trecut, de iarnă, de bagajul apăsător, a fost înlăturat temeinic.
Chiar din ziua următoare, artistii „falleros” se vor încuia în atelierele lor, în asteptarea inspiraţiei, începând să modeleze statuile pentru anul care va urma. Doar municipalitatea va mai lupta scurt cu sechelele nopţii de pomină, trimiţând armate de angajaţi pe străzi, să elibereze urbea de resturile „luptei” dintre bine si rău.
Focul consumă, dar si creează, îndeosebi spaţiu. De pe acum, totul se reia de la zero, cu poftă nestăvilită, fără compromisuri. Pentru că „fallar” înseamnă „a rata, a esua”, putem spune că am ars tot ce poate nu ne-a reusit sută la sută în anul care a trecut.
Sunt sanse să nu ne mai confruntăm cu aceleasi esecuri de aici înainte? Un lucru e sigur: neuitate rămân „las Fallas”, „esecurile” pe care ar fi fost păcat să le ... ratăm.

primăvara 2012











Gabriela Căluţiu Sonnenberg     3/1/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian