In vizită la Casa Memorială I.L. Caragiale
Pe soseaua Ploiesti - Târgoviste, la jumătatea dintre cele două orase se întinde comuna dâmboviteană Ion Luca Caragiale - denumită astfel după numele autorului primei capodopere a teatrului satiric românesc, „O scrisoare pierdută“.
Localitatea Ion Luca Caragiale se află la granita actuală dintre judetele Prahova si Dâmbovita de vreo 400 de ani. Aici avea să se nască, mereu contemporanul nostru, Caragiale.
Până în 1952, localitatea a purtat numele de Haimanale. Aici s-a născut în 1852, pe 30 ianuarie, marele scriitor.
Comuna Caragiale are trei sate: Ion Luca Caragiale, Colonia Mija si Ghirdoveni. Căsuta clasicului nu se mai păstrează, doar un obelisc cu numele lui indică faptul că „aici s-a născut si a locuit patru ani“. Pe sosea, ceva mai departe, există si casa memorială. Autoritătile intentionează să facă aici un centru cultural precum cel de la Ipotesti, creat în memoria lui Eminescu.
Familia sa era descendentă din greci (insula Idra). Bunicul său, Stefan, a venit în tară pe timpul domnitorului Caragea (de la care si numele de Caragiale). Dintre fiii săi: Luca, Costache si Iorgu – ultimii doi au fost talentati în teatru. Costache Caragiale a avut o influentă deosebită asupra nepotului său, I.L.Caragiale. Tatăl său, Luca, si el o perioadă actor, rămâne însă administratorul mosiei din Mărgineni, avocat si magistrat la Ploiesti.
În căsuta obisnuită acestor locuri, nenea Iancu nu a stat decât patru ani, mutându-se apoi cu familia la Ploiesti. Dar în acest timp nenea Iancu s-a jucat, cum spun azi localnicii, „turca“ si „lapte gros“ cu copiii de români, dar si cu cei de tigani care, trebuie spus, la vremea aceea existau cu duiumul la Haimanale. Chiar mai multi ca azi... Uneori, ceata de copii dădea o fugă la Mănăstirea Vornicu din marginea comunei si trăgea cu ochiul la călugării ce trebăluiau în spatele zidurilor. Lăcasul atrăgea ca un magnet pustimea din sat. Pe vremea copilăriei lui Caragiale se zvonea că monahii sunt uneori, în noptile întunecate, hoti la drumul mare
Mai târziu, când Alexandru Ioan Cuza se afla prin aceste locuri, s-a confirmat: călugării au încercat să-l prade de bani si arme chiar pe domnitorul tării, aflat în găzduire la mănăstire. Prinzându-i asupra faptului, Cuza s-a supărat: „Ocnă să se facă de azi acest sfânt lăcas, căci cei ce stau aici nu merită să trăiască într-o mănăstire, ci să fie închisi ca niste hoti ce se află!“ În locul ei functionează azi Penitenciarul Mărgineni.
Prima încercare a fost făcută înainte de 1968 când în casa” mosierului “Marinescu”s-a deschis o expozitie permanent.Printr-o întâmplare,casa aceasta,care nu era a lui Caragiale,a luat foc. S-a discutat mult si public de fostul ministrul adjunct al Ministerului Culturii, Tamara Dobrin că ar fi luat foc casa lui Caragiale. Acest fapt nu corespunde adevarului. Expozitia era improvizată într-o casă unde, în spate, mai era si o cizmărie. S-a gândit să se realizeze un complex Caragiale, cu sală de conferinte, cu săli de expozitie, parcare, sursă de apă, instalatii sanitare, asa încât să poată satisface civilizat pe vizitatorul interesat de viata si opera marelui dramaturg.
S-a consultat multi specialisti ( arhitecti, istorici literari, critici, documentaristi, arhivisti, muzeografi etc.) pentru găsi solutia cea mai potrivită. S-a cercetat catagrafia judetului Dâmbovita pe 1802, s-au urmărit informatiile date de Barbu Theodorescu- fostul secretar al lui Nicolae Iorga-, încât casa să corespundă specificului arhitectural local dar cu o tratare modernă în interior si mai ales cu o valorificare muzeistică superiară.
Dorinta conducătorilor de atunci nu era acoperită nici de aprobările forurilor vremii, nici de fonduri.S-a început lucrarea, evident pe baza unui proiect adecvat, dar fără să existe fonduri. A venit o comisie de la Banca Natională si a constatat că” într-adevăr nu era investitie, ci o reparatie capitală a unei clădiri care luase foc”(de fapt nu mai exista, nici fizic, nici ca amplasament, fiindcă noul edificiu era asezat mai în spate pentru a avea si un spatiu de parcare. Mai mult, se putea vedea si unde a fost pivnita fostei clădiri care s-a acoperit cu brazde de iarbă, cu ajutorul puscăriasilor de la închisoarea din Caragiale turistic).Cu asemenea tertipuri s-a reusit ,în vremea comunistă ,să se facă acte de cultură.
Reînfiintată în anul 1982 prin efortul conjugat al profesorilor si oamenilor de cultură Ion Gavrilă si Mihai Oproiu, într-o casa construită în stil rustic, casa memorială “Ion Luca Caragiale” adăposteste mărturii scrise ale vietii si activitătii marelui dramaturg,născut la Haimanale.
Muzeul prezintă vizitatorului mărturii documentare, cărti în editii princeps, fotografii, afise, mobilier de epocă, obiecte personale, care au rolul de a aduce în atentia vizitatorului viata cu frământările si împlinirile sale, ale geniului dramaturgiei românesti.
În vitrine sunt expuse copii ale fotografiilor lui Caragiale, cărti si obiecte de epocă, însă nici un exponat nu a apartinut dramaturgului. Sunt doar obiecte menite a-i ajuta pe vizitatori să-si închipuie epoca în care a trăit si a scris Caragiale. Sunt expuse piese de mobilier, , editii ale operelor si afise artistice ale pieselor lui I. L. Caragiale, jucate pe mari scene ale lumii: New York, Londra, Roma, Milano, Tokio, Paris.
Mai există însă în comună ceva care merită să fie văzut. Este vorba despre un mic monument ce marchează locul pe care se afla casa în care s-a născut drama¬turgul. E pe drumul spre Moreni, la mai putin de 500 de metri.
Casa Memorială “I. L. Caragiale” a fost trecută din domeniul public al statului si administrarea Ministerului Culturii si Cultelor în domeniul public al judetului Dâmbovita si în administrarea Consiliului Judetean Dâmbovita, începand cu anul 2007.
Casa Memorială “I. L. Caragiale”, are o suprafata de 550 metri pătrati. Imobilul face parte din Complexul National Muzeal “Curtea Domnească” din Târgoviste.
|
Stoica Ion 2/20/2012 |
Contact: |
|
|
