Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Legendina Hurdugaciu Di Paolo - Vlăstar glorios al Scolii Românesti de Pictură.

În lumea noastră super stresată si hiper agitată, bântuită fără încetare de vesti alarmante si curente artistice teribiliste în care numai trăznaia vulgară si kitschul lubric se mai bucură de apreciere, iar adevărata valoarea artistică nu mai are pret, este foarte greu de găsit artisti plastici ale căror lucrări să justifice cu adevărat exigenta asertiune a lui Leonardo da Vinci că “la pittura e una cosa mentale”. Ca o aparentă antiteză la acest pesimism blazat trebuie să mărturisesc că am avut de curând bucuria re-întâlnirii cu o asemenea rara avis care a reusit, în cele câteva decenii de când i-am pierdut urma, să creeze o operă unitară cu continut metafizic, într-un stil propriu si de un modernism elevat. Este vorba de pictorita elvetiană de origine română Legendina Hurdugaciu di Paolo.

Născută la Reghin, pictorita provine dintr-o familie de artisti consacrati, tatăl ei fiind un sculptor cunoscut local prin expozitii personale si de grup. După ce a absolvit liceul Legendina s-a mutat la Bucuresti ca să-si continue studiile universitare la Institutul de Arte Plastice.
Lucruri aberante se petreceau însă la mijlocul secolului trecut în România atunci când tânăra pictorită a pornit în lume. Operele de artă nu mai erau judecate după valoarea lor artisitică ci după continutul propagandistic si în timp ce nulităti smechere luau premii grase, bucurându-se de studiouri dotate cu tot confortul sau de “case de creatie” amenajate în palate princiare, numerosi artisti de valoare care n-au acceptat să-si prostitueze talentul trăiau în mizerie. Promitătorul sculptor Savargin de pildă a cărui notorietate antebelică se datora mai multor lucrări de exceptie, printre care si un bust al Profesorului Nicolae Iorga îsi cersea hrana zilnică – împreună cu sotia sa o pictorită subtilă si delicată – schitând portretele unor intelectuali marginalizati de viitura marxist-leninistă. Lipsiti ei însăsi prin forta împrejurărilor de mijloacele necesare acestia nu-i puteau patrona decât foarte modest pe artistii în nevoie. Asa se face că marele pictor de fresce A. Demian, autorul unor bijuterii murale ce împodobesc peretii mai multor lăcasuri de cult printre care si Stela Maris, bisericuta Reginei Maria de la Balcic, supravietuia zugrăvind sunci, torturi si galinacee moarte pe peretii alimentarelor din Timisoara unde asemene produse cel mai adesea nu existau decât în frescele sale publicitare. Cum numai putini dintre colegii ei trăiau din arta lor si Legendina a trebuit să se angajeze ca desenatoare tehnică la un institut de proiectări fiindcă din pictură câstiga numai simbolic.

Între 1969-1972 a avut norocul să fie acceptată să lucreze în atelierul de la sosea al cunoscutului portretist Corneliu Baba căruia i-a fost recomandată de o cunostintă comună, sculptorita Iulia Onită. Experienta anilor aceia petrecuti la o “scoală fără dascăl” s-a concretizat mai mult într-un fel de comuniune intelectuală stranie, maestrul încurajându-si mai de grabă elevii să-i “fure” secretele meseriei decât să le împărtăsească el direct.
Va mai trece probabil încă multă apă pe sub podurile Dâmbovitei până ce Corneliu Baba va fi reevaluat. Atunci însă când neghina concesiilor realist socialiste din opera sa va fi separată de ceea ce este artă adevărată se va vădi că în alte conditii mai normale si civilizate – în care viata cetăteanului nu depinde de moftul unui dictator năuc si incult înconjurat de o sleahtă de doctrinari îngusti la minte si de sicofanti însetati de sânge – ar fi putut deveni un tot atât de mare maestru ca si cei ce pe alte meleaguri mai fericite fac de secole fala artei lor, arta pe care si el a servit-o cu sârguintă si talent. Este fără îndoială că Baba a fost un foarte bun colorist, un fin psiholog si un iscusit mestesugar al penelului. Desi a avut nenorocul, ca noi toti cei sacrificati molohului sovietic, să se fi născut într-un loc nepotrivit si într-un moment nefast în istoria noastră, el a stiut să navigheze cu îndemânare apele tulburi ale “constructiei socialismului” ca să-si asigure conditii preferentiale de lucru si – fapt meritoriu – ca să formeze în jurul său sumedenie de ucenici, multi foarte dotati, care-i fac cinste. Legendina Hurdugaciu se numără si ea printre acestia.

Prima ei expozitie personală, în acelasi timp si ultima din tara de bastină, a fost organizată în 1972 de către Casa de Cultură a Tineretului din Bucuresti în fosta resedintă sibaritică a industriasului Nicolae Malaxa din Jianu. A expus cu acea ocazie câteva portrete si numeroase naturi moarte pline de lumină si culoare. Succesul obtinut i-a adus curând o bursă de studii UNESCO cu ajutorul căreia din 1976 până în 1980 Legendina a călătorit prin vestul Europei învătând de la marii maestri din trecut, consolidându-si un stil personal unic si lărgindu-si orizonturile creatiei.
O indiscretie privind viata politică din România scăpată în timpul acelor călătorii si ulterior delatiunea unei ex-conationale i-au adus, la revenirea în România, surpriza nedorită de a fi devenit obiectul atentiei securitătii. Au urmat interogatorii, urmăriri, tracasări, o viată de proscris ori de animal hăituit.

Pentru a pune capăt situatiei de-a dreptul periculoase si plină de incertitudini în care nici vorbă nu mai putea să fie despre creatie artistică Legendina a hotărât să-si părăsească tara. A plecat intempestiv împreună cu fetita ei de sapte ani, numai cu ceea ce a putut să ducă într-o valijoară si fără bani, dar a obtinut imediat azil politic în Elvetia unde s-a stabilit în orasul Lugano din cantonul de limbă italiană Ticino. Acolo a început o viată nouă făcând restaurări pentru muzee, lucrând ca desenatoare tehnică si ca vânzătoare într-un magazin. Treptat, beneficiind si de îndrumările maestrului elvetian pictorul Filippo Boldini, a ajuns să fie apreciată mai ales pentru pictura ei.

Au urmat apoi, de-a lungul a peste 25 de ani de activitate expozitională prodigioasă, natională si internatională, 18 expozitii personale si 5 de grup la care lucrările i-au fost remarcate, atrăgându-i acolade unanime din partea criticilor si amatorilor de artă. Asa se face că astăzi lucrările pictoritei Legendina Hurdugaciu di Paolo pot fi admirate în muzee si numeroase colectii private. Dar recunoasterea talentului ei s-a manifestat si sub alte forme, de exemplu în 1987 la expozitia Cercului International de Artă Contemporană de la Palatul Congreselor din Montreux a primit medalia de argint, iar în 1988 la Arles si la Marsilia, în Franta, Le Salon International des Seigneurs de l’Art i-a conferit câte o medalie de aur. Productia ei artistică impresionantă a făcut ca în 1988 să fie aleasă membră a Serviciului European de Informatie Ministerială si Parlamentară (SEIMP) cu sediul la Bruxelles. În acelasi timp Comisia Superioară de Recunostintă a SEIMP i-a conferit Le Grand Prix du Prestige Européen pentru contributia sa personală la patrimoniul artistic european. Nu putem însă încheia această listă succintă a succeselor ei fără să mentionăm că ONU i-a organizat în 2009 o mare retrospectivă personală prin expunerea a peste 100 de lucrări la Palatul Natiunilor din Geneva. Evenimentul a constituit o binemeritată încununare a eforturilor ei creatoare si totodată recunoasterea valorii universale a unei opere cu adevărat unice.

Împrejurările mi-au dat prilejul s-o cunosc pe artistă atunci când era abia la începuturi astfel încât am fost martorul primelor sale dibuiri în marea aventură care este arta si la primul ei succes: expozitia personală de la Bucuresti. Pe atunci era încă în faza descoperirilor naive, când ochii ei lacomi de culoare erau atrasi de frumusetile primare ale lumii – de flori în special. Nu-mi mai amintesc compozitia paletei cu care picta, dar n-am să uit niciodată entuziasmul aproape copilăresc pe care-l degajau picturile expuse, luminozitatea radiantă si exuberanta cromatică a acelor lucrări atât de deosebite de genul si stilul maestrului în atelierul si sub îndrumarea căruia se presupune că se forma autoarea lor.
Dar viata adultă nu a fost deloc usoară pentru pictorită si lucrul acesta este evident în opera ei ulterioară. Sufletul artistului adevărat este ca un barometru sensibil care înregistrează involuntar si fidel starea de spirit a societătii în care trăieste, în cazul Legendinei angoasa si nesiguranta inerente teroarei comuniste care au marcat-o si pe ea pentru totdeauna. Această traumă colectivă continuă să se reflecte chiar si în lucrările ei din faza creatoare cea mai productivă, perioada de după defectiunea în vest. Ca o consecintă în ansamblul lucrărilor ei de după 1982 foloseste o paletă cu tonuri sumbre în care predomină albul, negru si rosul pompeian asociate într-o mai mică măsură cu verde de china, verde smarald, albastru Rembrandt si albastru turcoaz. La acestea adaugă, dar mai rar galben auriu sau, inspirată de tehnica iconarilor bizantini, foită de aur de 24 de carate tratată după o retetă personală astfel încât să dea privitorului impresia de vechime.

Pentru cineva care, ca mine, reia contactul cu opera Legendinei, asa cum se prezintă ea după un hiat de foarte multi ani efectul este coplesitor. Din ceea ce cunosteam anterior nu mi-as fi putut închipui niciodata directia în care s-a dezvoltat creativitatea ei si nici nivelul atins. Distingem astăzi clar două perioade în evolutia ei ca pictorită, perioade între care de altfel se pare că nici măcar nu există o tranzitie, iar dacă totusi a existat a fost de foarte scurtă durată si productia ei de atunci a avut un caracter relativ restrâns.

Prima perioadă, începând din anii ’70 a durat până în 1982 si a fost aceea în care lucrărille expuse ne-au dezvăluit o coloristă talentată dublată de un caracter romantic. În cea de-a doua perioadă, lucrările de după 1982 si până în prezent demonstrează că privirea artistei nu se mai opreste la suprafata lucrurilor sau la aspectul exterior al fiintelor fiindcă ea nu mai explorează natura dinafară ci coboară în adâncuri si sondează subconstientul. În lumea stilizată si întru câtva abstractă populată de creaturi hieratice care evoluează în ambiante onirice, lume pe care o zugrăveste acum, nu se mai regăseste aproape nimic din începuturile ei figurative. Ca si Hieronymus Bosch, un precursor ilustru, Legendina ne spune în picturile sale numai cu foarte multă economie, sibilic, ceea ce face subiectul. Si într-adevăr o atmosferă de mister învăluie personajele ei. Dar nu numai atât, căci după părerea pictoritei tablourile trebuie să vorbească singure si de accea majoritatea lucrărilor ei nici nu poartă titluri, privitorul fiind invitat să interpreteze el însusi ceea ce vede. În picturile ei recente abundă nudurile femenine puternic conturate, de o prezentă statuară, deseori elegant drapate în văluri străvezii si care desi viguros redate sunt lipsite de senzualitate. Sunt eroine de basm cu fetele si trupurile sugerate de cele mai multe ori doar prin câteva linii si totusi deosebit de expresive. O altă prezentă în numeroase din tablourile ei sunt caii, animale nobile care în climatul fabulos pe care-l crează pictorita apar asexuate, aproape dematerializate si reduse la rol de arhetip asa cum se întâlnesc adesea în arta Egiptului, a Greciei antice sau în unele din cele mai reusite produse ale artei noastre populare. Foarte putin spatiu liber este lăsat în jurul personajelor principale, fundalurile fiind acoperite cu ansambluri arhitecturale clasice (arcade, coloane, logii, etc.) inexplicabil depopulate (a se vedea tabloul Doi Cai) ori cu peisaje stranii întepenite într-o asteptare plină de incertitudini în care uneori multimi ireale, numai partial schitate, par să participe la evenimente bizare fără legătură aparentă cu subiectul (a se vedea tabloul Odalisca). O privire mai atentă ne convinge că există totusi nenumărate conexiuni inefabile între elementele amintite. Rolul lor este să inspire privitorul si – cum spunea Odilon Redon, un alt precursor – să-i înalte spiritul asa cum face muzica, “spre ambiguul domeniu al nedefinitului si fermecătoarei sale nelinisti”. Dar pe lângă influentele posibile semnalate stilul matur al Legendinei Hurdugaciu di Paolo mărturiseste oarecari afinităti cu De Chirico din prima sa periodă metafizică si cu Brâncusi, cu acesta din urmă explicabile probabil prin rădăcinile lor comune în arta populară românească. Ea însă nu imită pe nimeni si tocmai în singularitatea exemplară a operei sale multiplă si variată constă si valoarea ei universală.
Lucrările Legendinei sunt pline de poezie, adevăr si contemporaneitate exprimate în general prin metafore, simboluri si asociatii. Să luăm de exemplu tabloul Dreptatea în care personajul principal foarte stilizat are, contrariu reprezentării traditionale, ochii acoperiti cu o esarfă transparentă ceea ce-i permite să vadă pe aceia a căror pricină o judecă. Procesul se decide în afara institutiilor, deci undeva într-un spatiu virtual, altul decât acela unde se desfăsoară legalitatea conventională. Iar balanta are oare numai platanele din aur? Nu cumva sunt acolo în cumpănă si două cantităti diferite de aur dintre care numai una va hotărâ soarta victimei dreptătii administrate în acest mod sui generis de o actualitate atât de stringentă? Al cui este capul surâzător pe care Dreptatea îl tine protector în mână sub prvirea indulgentă a cuiva sus pus care veghează în compania unor personaje neidentificabile împreuna cu care împarte un fel de walhallă aurită? Nu este aceasta o alegorie a realitătii zilnice, atât de comună din păcate pe toate meridianele?

În Scoala lui Sapho, tablou de dimensiuni mari (120x215 cm) inspirat de legenda apocrifă potrivit căreia Sapho ar fi înfintat o scoală de poezie pe insula Lesbos, o vedem pe poetesă în mijlocul unei suite de adepte, prezidând initierea a două novice. Lipsa de complexitate sufletească a noilor venite este evidentiată prin imaterialitatea corpurilor lor de altminteri puternic conturate dând astfel impresia unor vase goale, a unui vid intelectual, a lipsei de sentiment si inspiratie poetică. În contrast cu suplicantele, personajele din grupul admiratoarelor aflate în diferite stadii avansate de initiere sunt bogat învesmântate si împodobite cu gratie bizantină, detaliile sugerând multitudinea si varietatea cunoasterii. Poeta laureată se recunoaste fără dificultate prin statura ei usor dominantă si coroana clasică de laur, dar mai ales prin lumina blândă radiată de chipul ei, lumină în care cele două novice par a se scălda. Două arcade, în imaginea publicată aici prea putin vizibile din păcate datorită încadrării defectuoase la fotografiere, crează scenei un spatiu metafizic unde personajele au realitatea iluzorie a unui vis, atitudinile lor care exprimă simtăminte foarte felurite fiind guvernate de ritmuri enigmatice.
Odalisca este un vis în vis. Subiectul principal, o aparitie onirică, visează într-o stare de aparentă relaxare euforică, posibil erotică dacă ar fi să credem unele detalii anatomice indiscrete. Este o tânără gătită cu o diademă delicată din aur, care îsi odihneste capul împodobit de o frizură elaborată pe o pernă de asemnea aurită. Personajul, neglijent acoperit cu un val străveziu care mai degrabă evidentiază decât ascunde farmecele-i incontestabile, se poate presupune că a adormit asteptându-si iubitul ori poate că după plecarea lui. În contrast cu această imagine de completă liniste sufletească sau de secretă satisfactie, în fundalul scăldat în rosu pompeian ca într-o mare de sânge, pe alt plan al subconstientului, se petrec lucruri tulburătoare si învăluite în mister. Multimi învrăjbite, cai speriati si creaturi monstruoase, amenintătoare se amestecă de-a valma sub arbori halucinanti, chinuiti de vânturi adverse. Angoasă, un vis premonitoriu ori un cosmar?

În Doi Cai, animalele acoperite cu valtrapuri scumpe si împodobite cu fruntare pretioase plutesc într-o antantă tacită deasupra unor peisaje urbane însângerate, îndepărtate si pustii sub clar-obscururi quasi funerare. Impresia apăsătoare de singurătate si mister, este accentuată si de aparitii fantomatice, ectoplasmatice. Tabloul în sine, exceptând cele două animale fabuloase supravietuitoare inexplicabil ale unor evenimente misterioase, provoacă privitorului un sentiment de adâncă dezolare si înfricosată asteptare. Ca si în alte lucrări Legendina a creat si aici un univers în care fiecare element al compozitiei ne spune ceva într-un limbaj esoteric care se cere descifrat.

În România au apărut de-a lungul ultimei sute de ani numerosi artisti plastici care si-au încercat mâna imitând curente la modă pe alte meleaguri, afisându-si aderenta la tot felul de “isme” si deghizându-si lipsa de inspiratie si har sub forma iluzoriei goane după progres. “Aiasta-i cam de multisor poveste”, cum spunea cândva poetul, începând chiar de pe vremea când un Brâncusi – care se impunea în lume ca deschizător de drumuri prin arta sa originală si avangardistă – era aproape complet ignorat la el acasă, Dar în comparatie cu multimea epigonilor de mult uitati sau pe cale de disparitie ar fi foarte greu de pus o etichetă străină creatiei metafizice atât de modernă si actuală a Legendinei Hurdugaciu Di Paolo. Putem oare s-o clasificăm ca abstractă numai fiindcă se observă anumite tendinte abstractioniste la ea? Or cubistă? Fireste că nu. Că există influente suprarealiste în lucrările ei este în afară de orice îndoială. Tot asa de sigur este ca există în lucrările Legendinei si puternice ecouri bizantine, clasice sau de altă natură, în majoritate de sorginte mediteraneană, asa cum am semnalat mai sus. Adevărul este însă că ea nu face parte din nici un curent, din nici o coterie sau grupare artistică, la fel ca marele ei înaintas, unicul Brâncusi.

Legendina este unică în vremea noastră, iar singularitatea ei a fost. recunoscută ca atare în lung si-n lat. Din păcate nu si în tara de origine unde în ultimele patru decenii lucrările ei nu au fost expuse niciodată si sunt practic necunoscute. Si mă frământă bănuiala, cunoscând mersul traditional al lucrurilor în acel colt îndepărtat de Europă, că opera ei exemplară si unică – în loc să înfrumuseteze cum s-ar cuveni peisajul artistic bucurestean – se va bucura de soarta operei finale a lui Brâncusi, similar de exemplară si unică, care este astăzi mândria si atractia marelui muzeu parizian de arta modernă de la fostele hale ale acelui oras binecuvântat si iluminat.


.................................................................

LEGENDINA RAMADA La Palma au Lac Locarno 09 Marzo 2012


RAMADA La Palma au Lac
Locarno
Venerdě 09 Marzo 2012
alle ore 18.00
LEGENDINA
INVITO PERSONALE
Josč Paulo direttore dell`albergo RAMADA La Palma au Lac di
Locarno č lieto di annunciare la mostra personale pittorica
dell`artista LEGENDINA,
Vernisage
Venerdě 09 Marzo 2012
alle ore 18.00
Sarŕ presente la pittrice LEGENDINA accompa gnata dala figlia
Adriana Fiorentini cantante lirica E DAL PIANISTA ANTONIO GALINDO (che
alieterŕ IL Vernissage con le sue incantevoli interpretazioni).
La mostra, aperta al pubblico, durerŕ fino a Sabato 09 Giugno 2012.
RAMADA Hotel La Palma au Lac Locarno****
Viale Verbano 29, CH-6602 Locarno-Muralto
TEL: +41 (0)91 735 36 36, FAX: +41 (0)91 735 36 16
E-Mail: palma@ramada-treff.ch, www.ramada-treff.ch/palma





de Gabriel Watermiller    2/8/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian