Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Jurnal de călătorie : Toronto- Vancouver - Calgary

Toată ziua de miercuri mi-am petrecut-o făcând bagaje. Parcă plecam în concediu pentru săptămâni întregi. Si ce am avut în plus, au fost doar hainele groase. Se încălzise din acea zi. Până atunci, a plouat, a fost vânt si frig, o vreme câinească. Dar si de data asta, Dumnezeu ne-a ajutat si ne-a răsplătit cu timp bun, ba prea cald si prea mult soare...
Pentru ei, ne-am gândit să luăm vin si sampanie din România, tuică-fruntea, de la mama, de la Armeni, afinată, coniac Napoleon. Asa că s-au strâns 12 sticle. Cum mai aveam si restul de cadouri, ziare românesti, mărar, pătrunjel, leustean, stevie, ceaiuri - de la mama, de la Armeni, cărti în română, m-am trezit că trebuie să fac două 2 bagaje pentru cală. Plus bagajele de mână, cu hainele noastre Seara, ne-am culcat la 11, dar am adormit pe la 2, iar la 3:30 ne-am sculat. La 4:45 am plecat la aeroport.

Avionul nu a fost aglomerat, fiind prima cursă. Zborurile sunt dese, lumea se duce zilnic la muncă, la Vancouver, oameni de afaceri, bancheri, evident. La îmbarcare, am nimerit la o tânără care, ori dormise cu fata la cearsaf, ori era ea neagră în cerul gurii. Am dat bagajele de cală si, căzându-i ochii pe geanta pilot, explodează că este prea mare, că nu se încadrează în dimensiunile pentru bagajul de mână. Am scos din ea o sticlă si o agendă, dar tipa urla si se înfoia ca o closcă.
De nervi (circulasem cu geanta asta în câteva rânduri), am transpirat amândoi, din cap până în picioare, si am făcut si criză de bilă. I., în disperare, a cerut să vorbească cu cineva din conducere. {ntâmplător, la câtiva metri, lângă noi, era sefa ei. Tipa se uita stupefiată la geantă si o întreaba pe isterică, soptit, care-i problema, fiindcă geanta este conform normelor si se încadra. Mi-a făcut semn că totul este în regulă. Dar, ce folos ? Ne- a stricat ziua, eram extenuati din cauza nervilor.

Am avut locuri pe coada avionului. Scaunele erau foarte înguste, noroc ca am stat doar noi, pe trei scaune -si, ridicând cotiera, am mai căpătat putin spatiu, altfel I. era cu cotul în coastele mele. Nu aveam eu loc, dar el ?! La zborul intern, desi a durat peste 5 ore, nu capeti nimic de mâncare, doar apă, cafea, ceai si doi biscuiti.
Asa că ne-am dus, ca tot românul, cu casoleta cu avogado, branză Brie, muschi de porc, castravete, fructe. O cutie cu bere, cu gust de lesie, a costat 5 $. Zborul a fost lin, fără probleme.

La sosirea în Vancouver, Cristina, fosta colegă de bancă a Anei, si mama ei ne asteptau la bandă. Bucuria a fost enormă. Au zis că suntem neschimbati. Dar noi nu ne-am mai văzut de la plecarea lor în Canada, adică din 1993. Probabil că, având mereu fotografii de la noi, stiau cum arătăm. Vorbeam care mai de care, de nu ne mai întelegeam, puneam întrebări, parcă doream să aflăm totul, în câteva minute. Cristina tocmai îsi luase masină nouă- Mazda 3. Au fost primele bagaje puse în ea.

Pentru a ajunge la casa lor, situată pe o colină, într-o zonă rezidentială cu case, care de care mai spectaculoase, am traversat orasul. Distantele sunt enorme, cred că, până la aeroprt, de la casa ei, sunt 50 de km. Distantele se măsoară în timp de mers. Era ora 9,30-10,00 – si cred ca am prins forfota de dimineata, când lumea se ducea la serviciu.

Clădiri impozante, moderne, verdeată, flori , brazi si cedri, la tot pasul. Nu cred că în alt oras am mai văzut atâta verdeată. Cartierele se întind pe coline, casele intrând, din ce în ce mai adânc, în pădurea care este sacrificată. Asa că nu-i de mirare să te trezesti cu căprioara sau cu ursul în grădină, sau pe scară.
Pacificul, ca o panglică serpuitoare, cristalină, spală faleza, care se întinde pe zeci de kilometri, formând o multitudine de fiorduri. Apa aduce totul la mal, inclusiv bustenii, care circulă din exploatările forestiere, spre sud, pentru prelucrare, precum plutele pe Bistrita. Asa că plajele sunt pline de busteni, folositi drept rezămătoare pentru cei care stau la soare.
.
Casa Cristinei este elegantă, luminoasă, aerisită, cu spatii mari, culorile peretilor alese cu grijă si în concordantă cu mobila si cu destinatia încăperii. Casa se întinde pe trei nive- le, are două balcoane si grădină, pline de flori si verdeată. Fiecare coltisor al casei emană căldură si elegantă. In fata casei, ne asteptau sotul Cristinei si copilul.
Desi canadian, din bunici suedezi, sotul a fost deschis si apropiat din primul moment, încântat să ne cunoască, interesat de povestirile noastre. Copilul, la 3 ani, plin de enrgie, de o inteligentă uimitoare, când a văzut mingea, s-a luminat la fată si a întrebat dacă un anumit steag, desenat pe minge, este steagul Braziliei. Am rămas năuci. Deci stie semnificatia cuvin- telor "tară" si "steag"...Copilul întelege româna, dar răspunde în engleză. Ne-au arătat casa si ne-au invitat la masă. Un adevărat festin. Brânzeturi fine fratuzesti, servite pe fund din lemn de plută cu un cutitas special, preparate din carne, salate, 5-6 tipuri de pâine, legume, fructe, plăcinte, prăjituri, ceai, cafea.... După masă, am plecat la mama Cristinei, pentru a ne lăsa bagajele si a ne instala.

Părintii Cristinei locuiesc într-o casă, la 20 de minute de la Cristina, într-o zonă care se construia în mometul sosirii lor în Canada. Casa este pe două nivele, cu dormitoarele la etaj. Bucătăria enormă, luminoasă, are iesire în grădina din spate, mare, plină de verdeată, cu brazi si cedri seculari, cu trandafiri si flori care revărsau din vase.
Am lăsat bagajele si am plecat cu masina. {ntâi, ne-am învârtit pe străzile din jur, admirând, în extaz, casele, care de care mai mărete si mai frumoase, cu grădini superbe, englezesti, apoi am străbătut centrul orasului, Downtown, situat pe malul oceanului, cu clădiri monumentale sau cu zgârie-nori.

Până în 1774, aceste locuri nu au fost atestate documentar.
Navigatorul spaniol Juan Perez, venind în expeditie în nordul Californiei, a descoperit aceste insule, dar nu a coborât din ambarcatiune. Primul care a atins pământul, aici, a fost James Cook, care, în 1776, a zăbovit pe o insulă pentru a-si repara ambarcatiunea.
Apoi, în 1792, Spania l-a trimis pe căpitanul George Vancouver pentru a cartografia acest nou pământ. Zona a avut o dezvolare impresionant de rapidă, datorită aurului din râul Fraser, pădurilor seculare care au început să fie expoatate, animalelor - care însemnau piei, toate acestea conducând la construirea, în 1871, a primei căi ferate, Canadian Pacific Railway, care usura accesul din America si traversa aceste întinse teritorii. .
După comunitatea anglo-saxonă, cea mai răspândită este cea chineză care, în febra aurului, de după 1850, a venit din America sau direct din China.
Recentele constructii pe verticală, din centrul orasului, sunt finantate, aproape în toatalitate, din Hong Kong.

Altă caracteristică a orasului este clima, blândă, Vancouverul fiind protejat de vânturile reci, canadiene, prin lantul Cordilierilor Nordamericani, în timp ce curentii veniti din Japonia si Hawaii aduc ploi intermitente, 9 luni pe an, asa încât vegetatia este abundentă tot timpul anului.
La tot pasul, orasul este presărat cu câmpuri de golf, tenis, parcuri imense. Vancouverul este considerat ca o adevărată Mecca, pentru cei care doresc un înalt nivel de muncă si viată.

Centrul orasului – Downtown – în stil englezesc, este situat în partea orientală a peninsulei, unde se află mai multe porturi turistice, de unde pornesc, în croazieră, vase către Columbia Britanică si Alaska. Alături, se afla portul comercial, prin care trec anual 3000 de vase. Clădirile impresionante din Coal Harbour (portul carbonifer) sunt Harbour Centre, Bay Shore Inn Marina, Canada Place, care se întinde spre mare, precum o barca imensă cu pânze, Marine Building, sugerând o rocă ce se înaltă din mare, decorată cu faună si floră marină, Galeria de Artă, Tribunalul, hoteluri impresionante, cel mai elegant fiind Hotel Vancouver, inaugurat în 1939, în cinstea Regelui George al VI-lea si a Reginei Elizabeth (Queen consort), biserici, Catedrala Sf. Rosario. De asemenea, sunt străzi cu magazine faimoase, italienesti, englezesti sau frantuzesti, de modă, sau cofetărie- patiserie fină, asemănătoare celor din Beverly Hills, restaurante, baruri, unde se întrepătrund bucătăria japoneză cu cea chinezească, mexicană, vegetariană, până la bucătăria californiană. Chinatown este unul din cele mai antice cartiere, fondat fiind în 1858, de comunitatea chineză. .
De amintit o curiozitate, o strădută în imediata apropiere a inimii orasului, pe care circulau în voie tineri si bătrâni care se drogau pe stradă, în văzul lumii, prostituate mai mult dezbrăcate, decât îmbrăcate, metalisti...coborâti parcă direct din iad. Nu departe de centrul orasului, se află Stanley Park, un paradis natural, unul din cele mai întinse parcuri din lume (405 ha.),care închide peninsula si care găzduieste TOTEMAS, sculpuri în trunchiuri de cedri, cu figuri stilizate, multicolore, ale animalelor divine, din religia amerindiană, religia triburilor băstinase. {n punctul cel mai occidental al parcului, se află spectaculosul Lions Gate Brige, un pod suspendat, la 60 de metri deasupra apei si cu o lungime de 2 km., care face legătura cu cea mai nouă si mai bogată zonă rezidentială, construită prin defrisarea, din aproape în aproape, a pădurii. .

Stând pe o bancă, pe malul oceanului, ne-am întors privirile spre un ghem de copilas, care alerga pe lângă noi, vorbind spaniola cu tatăl său. Intrând în vorbă cu fetita, în spaniolă, tatăl a fost atent la discutia noastră si atunci ne spune, în română, proverbul “Iubeste ce ai si...” Am rămas năuci. Era sudamerican si avea un prieten român. .

Seara, la ora 6, după ce am colindat parcul, ne-am întâlnit cu Keith, sotul Cristinei si, împreuna si cu mama ei, am mers la un restaurant pe malul oceanului, de unde se vedea o portiune de plajă, cu statuia din cinci lespezi enorme de piatră, sub forma unui trup omenesc, simbol al Jocurilor Olimpice din 2010. Restaurantul avea si grădină, cu o fântână mare, cu tuburi, în mijloc. Ne-a impresionat eleganta, tinuta si rafinamentul ospătarei, care putea concura cu un profesor în arta culinară, prezentarea fileului de salmon de Pacific, pe un fund de lemn, înconjurat de legume gratinate...Preturile-enorme. Crisina a fost cea care a oferit cina. Ii multumim. Clientii mai frigurosi, fiind în grădină, erau acoperiti cu pleduri.

Apoi ne-am dus la părintii Cristinei. Cum Iulian, tatăl Cristinei, si el fost coleg de liceu cu I, a venit târziu de la muncă, ne-am pus la sporovăit, amintindu-si fiecare nebuniile din timpul liceului, colegii, profesorii. Pe la 10 noaptea, se gusta tuica de la Armeni.
Am dormit în fostul dormitor al Cristinei, cu pat pe măsura noastră si ticsit cu cărti românesti si fotografii de familie, aduse în Canada cu valiza.
.
A doua zi dimineata, pe un pod paralel cu Lions Gate Brige, am traversat oceanul în North Shore, cartierul englezesc, cel mai bogat al orasului, aflat la poalele muntilor Lions, separat de acestia prin Canyon Capilano, săpat în munte de râul Capilano.
Traversarea este emotionantă si se realizează pe un pod îngust, suspendat, oscilant, lung de 137 de metri si la o înăltime de 70 de metri, construit în 1889. Podul a fost reconstruit în anii 50. Râul este ca de cristal ; se vedeau pietrele de pe fund si salmonul.
Traseul continuă pe poteci si poduri miscătoare, suspendate, ancorate pe tulpinile cedrilor bătrâni de 300 de ani, imaginile fiind de vis. Am facut fotografii, am colindat toate potecile, inclusiv cu Craig, care, desi doar la 3 anisori, alerga si nu simtea oboseala.
După un mic popas, ne-am îndreptat către portul din nord, unde se află Londale Quay Market, o piată acoperită, cu tot felul de produse, de la galerii de artă si modă, până la preparate din carne, peste, scoici, patiserie, legume, fructe, flori...Am cumpărat scoici, pâine, cirese, caise. Preturile, mai mari ca în Toronto. In toate intersectiile, cântăreti ambulanti.

Ne-am întors acasă, fărâmati de oboseală, dar cu sufletele încărcate. Ne-am răcorit si ne-am apucat să pregătim masa. Cristina si Keith, sotul ei, grătarul si garniturile, eu cu I., scoicile si sosul de rosii cu ulei, usturoi si alte condimente, după reteta spaniolă. Masa a fost aranjată în grădină.
Tanta, mama Cristinei, îngrijorată, a remarcat că Bogdan, fratele Cristinei, întârzie.
La care Craig, cel mic, îi spune în engleză : “Stii, Bogdan nu întârzie. Dar munceste foarte tare si vine mai târziu”. Am rămas stupefiati..
Apoi a venit si Bogdan, un tânăr înalt, bine făcut, cu ochii albastri, sfredelitori, serios, responsabil, cu o gândire foarte clară asupra viitorului. Craig, nepotul său, s-a aruncat în bratele lui, s-au jucat, au bătut mingea. Ne-a impresionat acest copilas, cu câtă fortă si precizie dădea cu piciorul stâng în minge, sau lovea o minge mică de plastic, cu crosa de golf.
Scoicile au făcut furori, iar noi am fost mândri când Bogdan ne-a spus că marile restaurante din Vancouver ar plăti bani grei pe o asemenea retetă. După masă, a urmat deschiderea sticlei de sampanie, tăierea tortului, în urale si cântec, pentru aniversarea mea, despachetarea cadourilor aduse de noi, a celor primite de la ei. {ntre timp, a venit si Iulian, tatăl Cristinei si s-a bucurat si el alături de noi, de festin. Ne-am culcat târziu, iar dimineata la ora 9 am plecat la aeroport. Ne-au condus Cristina si părintii ei.


Avionul a fost plin, zborul până la Calgary doar de un ceas. Zborul spre Calgary a fost scurt si plăcut, iar imaginile care ni se perindau prin fata ochilor, mirifice. Muntii Stâncosi, acoperiti cu zăpadă, iar în găletile dintre piscuri, lacuri într-o sinfonie de culori - verde, albastru, mov- culori pe care le-am mai văzut doar la un lac în Spania, lângă Ciudad Real, în sudul Madridului.

Acum, când citesc cartea despre Alberta, - CANADIEN ROCKIES, constat că acesti munti s-au format în urmă cu 120 mil. de ani, fiind cei mai vechi munti între Himalaia, Alpi si American Rockies.
Cu 11.000 de ani în urmă, aceste tinuturi erau în totalitate acoperite de ghetari. Pe la 1750, exploratorii europeni au început să se aventureze în aceste tinuturi, locuite de aborigeni, locuri numite acum Alberta. {n 1793, exploratorul Alexander Mackenzie a condus primul grup de europeni, de la oceanul Pacific către muntii Rockies, bogati în zăcăcaminte de cărbune , talc, fier, plumb, argint, zinc, aur, sulf . O altă mare bogatie o reprezintă lemnul.

Aterizarea la Calgary a fost lină si fără emotii, iar aeroportul te familiarizează din primul moment cu mestesugurile strămosilor, benzile de bagaje înconjurând expresive grupuri statuare care reprezintă aceste mestesuguri.
Simona, nepoata lui I., ne-a descoperit imediat si a venit radioasă spre noi. Pentru mine, era prima întâlnire cu ea si cu Mihai, sotul ei. I. cred că n-o mai văzuse din copilărie. Asa că întâlnirea a fost încărcată de emotie. Ne-am luat bagajele si am plecat către casă, străbătând orasul prin Downtown, unde ne-au arătat si companiile la care lucrează ei.

Frumoasa lor casă se află în partea de S-V a orasului, către Vancouver, o zonă rezidentială cu multă verdeată, coline împădurite, vile elegante, fiecare cu un stil arhitectonic diferit, îmbogătite de garduri vii si aranjamente florale.Sunăm, ne deschid usa,emotionati la lacrimi, părintii Simonei - tanti Florica si Vică - si dăm să intrăm în casă. Cred că în secunda următoare mi s-a tăiat respiratia. {n fata mea se deschidea un salon enorm, cu mobile si obiecte de decor clasice către antique, cu tablouri în argint, perdele si draperii, precum în casele nobiliare, parchet ca oglida, din cires rosiatic, pus de ei, semineu enorm, cu ustensilele necesare, un pian care îl astepta pe Adrian să exerseze (a doua zi avea concert), masa frumos aranjată, ca pentru o cină de sărbătoare. Am fost instalati în dormitor. Un pat mare, de lemn, acoperit cu o cuvertură de mătase, pe care se lăfăiau câteva perne decorative, lenjerie fină de mătase, fosnind precum frunzele în bătaia vântului. S-au asezat cu totii la masă ; eu, reporterul de ocazie, făceam poze cu sârg, până nu se strica ordinea casei. Am desfăcut bagajele, cadourile, am gustat tuica, am ciocnit, ne-am urat... si, încet, încet, stângăcia ne-a dispărut, sângele rudeniei spunâdu-si cuvântul.
Cred că tanti Florica a fost cea care a pregătit sarmalele si rulada de carne, precum drobul, iar în zua următoare am avut surpriza ca Simona să ne ofere gaspacho, supă din crudităti după reteta spaniolă, apoi mămăligă cu brânză, peste si friptură la grătar, sucuri naturale de fructe, câte si mai câte. Toate prezentate cu elegantă si rafinament, ca într-un restaurant respectabil.

S-au depănat amintiri, ne-au povestit despre ei, despre băiatul lor cel mare, Bogdan, care studiază stomatologia la Bucuresti, despre munca lor si despre viitoarea lor casă, în care urmează să se mute în următoarele zile.
Noua casă este mărginită în spate de pădure, iar pe două laturi serpuieste un râulet cristalin de munte. Să îi ajute Dumnezeu si în acest nou cămin, realizat cu multă trudă !

Imediat după masă, am plecat în prima drumetie, pe malul râului Elbow, într-un parc natural, unde oboseala ne-a fost răsplătită cu privelistea cascadei ca de cristal, în lumina apusului de soare. Apa limpede lăsa să se vadă pietrele de pe fund, trilurile păsărilor se auzeau până departe, poteca era străjuită de arbori imensi si trandafiri sălbatici, ici-colo câte o floare punea o pată de culoare pe covorul verde. Am privit minute întregi, am făcut fotografii, ne-am odihnit privirea pe luciul apei.
Ne-am întretinut cu un gardian care supraveghea respectarea regulilor pentru pescuitul sportiv. La întoarcere, Mihai ne-a aratat casele nativilor, care bordau pădurea si o zonă privată, cu cele mai bogate vile-palate pe care le-am putut vedea în călătoriile noastre. Nu mă aventurez să le descriu, le vedeti în pozele pe care urmează să le mai trimitem.
Vorba lui I. - unii stiu pentru ce s-au născut, altii stiu doar să muncească...
Dar Dumnezeu stie mai bine unde este locul fiecaruia dintre noi.
.
A doua zi dimineata, Simona, ca o mamă grijulie, a pregătit merindele pentru drum si am plecat în expeditie, împreună cu ea si cu Mihai- un om extraordinar, cu suflet mare, deschis, cald, apropiat, vesel. De Simona, ce să spun ?!
Un chip expresiv, bine conturat, o fire deschisă, îi plac sandalele fine din Spania si taioarele elegante din santung, românesti, pe care le cumpără cu mândrie din Calgary ; cu o minte clară si bine organizată, iute în tot ce face, avidă de nou si de lucruri interesante.
Am mers cam 160 Km, spre Vancouver, pe soseaua ce serpuia printre muntii semeti, cenusii, uneori stropiti cu verdele unui pâlc de brazi care, prin nu stiu ce minune a naturii, reuseau să-si extragă seva care îi hrănea. Ne-am oprit în Jasper National Parc unde am urcat pe un drum săpat în munte, pe Bow Valley, până în dreptul cascadei Johnston Canyon.

Muntii, fiorosi, doar piatră, muschi, licheni si ici si colo căte un pâlc de brazi, au o vechime
de peste 8000 de ani.
Apa, în zbuciumul ei milenar, erodează roca dură a muntelui si se prăvăleste cu putere, de la o înăltime de 30 de metri, formând o ghirlandă de cascade, în trepte înguste de doar 6 m.
Drumul de acces, săpat în rocă, te face să ajungi până în dreptul căderii de apă, simtindu-i atingerea înfiorător de rece. La întoarcere, am mai zăbovit prin magazinul ticsit de suveniruri si cărti ilustrate, apoi ne-am întors către Banff, o localitate celebră pentru Alberta, prin pitorescul asezării, ca într-o găleată, în mijlocul muntilor, unde turistii îsi desfătau privirile în elegantele magazine de bijuterii, suveniruri, pietre semipretioase, blănuri, piele...

Erai ca într-un muzeu, alergai de la o vitrină la alta, de la un exponat la altul. Mi-am oferit bucuria de a cumpăra niste trăistute pe care le umpleai singur cu pietrele care-ti plăceau. Simona, răbdătoare, s-a asezat în genunchi si s-a pus pe scotocit si ales pietre, pentru mine si pentru (vorba Vioricai, prietena noastră) - alte fetite care îsi doresc si nu au posibilitatea să-si cumpere...
Străzile erau ca în sărbătoare, florile împodobeau clădirile si stâlpii, totul emana bucurie, căldură, curătenie, bogătie. Strada principală se îndrepta spre podul care traversa Bow River si, de acolo, pe o potecă, serpuind prin pădure ( pe plăci, turistii erau informati asupra speciilor de flori ), pe malul apei, am mers până la un lant de cascade, mai mult pe orizontală, în care apa fierbea, parcă, precum Dunărea la Cazane. }i, aici, Mihai si-a amintit de primul lor drum până în acest punct, pe care l-au făcut după sosirea în Canada,iarna, prin zăpadă, încăltati elegant, cu ghetute fine, de sa- lon. Acum, era cald, eram obositi, asa că, la întoarcere, Mihai,în pas de mars, s-a dus singur pâ- nă în parcarea unde aveam masina si ne-a iesit în întâmpinare, pe podul care ne scotea din oras.

Am mai făcut un popas la Banff Springs Hotel, pe malul râului Bow, un castel în stilul baronilor scotieni, construit în anul 1888, care, în acea vreme, era cel mai mare hotel din lume, având 250 de camere. I-am străbătut parterul, am admirat vitrinele magazinelor elegante, candelabrele, receptia, am făcut fotografii. Spatele hotelului, cu o grădină stropită cu petunii de toate culorile, dădea către râu si lantul de munti. Turistii, în grădina interioară, sub nivelul la care ne aflam noi, stăteau pe sezlonguri, la soare.
In drumul spre casă, am mai făcut un popas la Hotelul Delta, într-o pădure, parc national, în Kananaskis Country, hotel care a găzduit în anul 2002 întâlnirea G8, cei care gândesc si pentru noi...
.
După 4 ani, am văzut Canada cu alti ochi. Ontario oferă multe locuri de muncă , dar Vestul si Nord-Vestul Candei îti descoperă un tinut, mai frumos si mai bogat, parcă, decât Elvetia.
In a treia zi, am iesit putin în oras, ne-am făcut bagajele si, după masa de prânz, am plecat spre aeroport. Mini-marea noastră vacantă se sfârsise. .
Acum, la o săptămână după călătoria noastră maraton, îi multumim lui Dumnezeu că ne-a oferit această sansă- si vouă, tuturor, care ne-ati dăruit în câteva zile, cât altii nu primesc într-o viată. Sperăm să ne revedem, nu are importantă când si unde...













Mirela Ionel    1/25/2012


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian