Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Glasul tăcerii

Versuri (spicuiri)


Îndemn la Unire


Când Mihai intra în Alba
Consfintind prima Unire
El venea să împlinească
A românilor gândire.

Toti stiau ce-nseamnă asta
Un îndemn strigat pe fată
Pentru-o unică Natiune
Pentru limbă, pentru viată.

A fost o idee mare
Ce-a speriat pân’ hăt departe
Negăsind o altă cale
Unii s-au gândit la moarte.


Capul lui căzu când visul
Părea gata împlinit
A rămas însă îndemnul
Peste vremuri mostenit.

Două veacuri jumătate
Au trecut făr’ să aline
Dorul pentru liberate
Gândul c-o să se împline.


Când sub Cuza Voievod
S-a cântat Hora Unirii
Toti simteau că-i un îndemn
Primul pas al împlinirii.

Milcovul era secat
De doi frati, dintr-o sorbire
Gândul le era-ndreptat
Spre toti cei de o simtire.

Cei căzuti la Mărăsesti
S-au gândit la dezrobire
Pacea care a venit
A-nsemnat, de fapt, Unire!

Astăzi când al nost’ Pământ
E ciuntit prin siluire
Plini suntem de-un vechi îndemn
Pentru marea împlinire.

19 nov.’77
Maputo




Contrast de decembrie

Aici, în decembrie
Un gând de vecernie
Se-ndreaptă cu dor
Pe-un val călător
Colo, departe
Pe-a Dunării parte
Spre-orasul albit
Ismailul iubit.


Gândul se-opreste
Si-uimit si-amineste
De podul de ghiată
Ce-i stă parcă-n fată
De apa ce trece
Sub lespedea rece
C-asa-i în vecernie
Acolo-n decembrie.

Si gândul porneste
Pe ghiată, se-opreste
Ascultă cum gerul
Sub pasu-i trosneste
Se uită în zare
Si vede cum cerul
Cu albii săi nouri
Coboară-n nămeti si se odihneste.

Apoi, cu privirea-i
De gând zburător
Fixează peisajul de alb curgător
Ce-acoperă case cu uliti cu tot
Si-asa el aude un clinchet de dor
Al biciului sunet
Al troicilor cor
Ce parcă-l îndeamnă, îl cheamă de zor.

O, iarnă pufoasă
Ce mult te doresc!
O, casă din basme
Ce clar te zăresc!
Acolo lăsat-am eu sufletul meu
Acolo se-ndreaptă si gândul mereu
Si-n miez de decembrie, pe mal indian
Eu simt cum se-ncinge, un dor moldovean...


19 dec.’77
Maputo


Mihai

Te stim din cronici si portrete,
Din ce-au transmis atâtea generatii;
Te stim făuritorul unei natii,
Ce faptele încearcă să-ti repete.

Tu esti viteazul cu securea,
Călare îndemnându-si oastea;
Te stim trădat atunci când vestea
Victoriilor, depăsise zarea.

Călare, falnic, ai intrat în Alba,
Dar ochii i-ai întors spre soare:
Acolo unde el răsare,
Erau românii de pe Molda.


Si-asa sfintit-ai tronul care,
Un Decebal lăsase mostenire,
Dând pentru prima oară împlinire,
Dorintei de-a rămâne un Neam Mare.

30 aug.’81
Bucuresti


Hora unirii...

Hai, să ne unim toti glasul!
Să vibreze-ntreg pământul!
La nevoie chiar si bratul -
Să ne apărăm cuvântul!

Si s-o spunem sus si tare -
Să ne-audă astfel gândul
Ce-l nutrim cu înfocare
Ca să apărăm pământul!

Va fi hora bărbătiei -
Vom lua frânele-n mână -
Din moment ce-s paranoici,
Să-i întoarcem în tărână!


Să chemăm cu noi savantii,
Cei ce uită în nestire,
C-a lor vise minunate,
Pot sfârsi o omenire.

Si în hora asta mare -
Nu tu grai, nu tu frontiere -
Să clădim o lume-a păcii,
Fără boli, fără durere.

Hai, să ne unim cu totii!
Să vibreze-ntreg pământul!
Să-năltăm un imn al păcii,
Până nu ne-au furat gândul!...

14 0ct.’81
Bucuresti


Din jurnalul unui proscris...

Nu mă-ntrebati...

Nu mă-ntrebati de ce-am plecat!
Nu mă-ntrebati dacă mi-e dor!
N-atrag pe nimeni în păcat,
Vreau linistit să pot să mor.


Nicicând eu Neamul n-am trădat -
Nici când am stat, nici când m-am dus-
De Tara mea am fost legat,
În toate sufletul mi-am pus.

De ce-am plecat? De ce m-am dus?
Sunt treburi care-mi apartin!
Sunt liber, parcă am mai spus,
Si nimănui nu mă închin!

Bine-nteles că as fi vrut
Să pot pleca fără să fug -
Da, cât de mult mi-ar fi plăcut
Să nu cunosc ce-i aia jug!

De când românu-i obligat
Să moară doar în patul lui?!
Dacă esti om, ne-nstrăinat
Rămâi – o spun eu orisicui.

Si-atunci, de ce să fiu proscris?
Doar pentru dragostea-mi de drum?!
De ce să sufere si-n vis,
Ai mei, ce-acasă-s si acum?!

Cu ce-a gresit al meu copil.
Sau fratii mei, sau verii buni?!
Ca mâine poate-un ruso-fil,
Va fi trecut printre nebuni!

Ne tragem, doar, din neam străvechi
Ce-n lume s-a făcut iubit,
Si s-ar putea să fie vechi
Tot ce e astăzi preaslăvit.

Să nu uităm, suntem putini -
Vecinii nu ne-au prea crutat –
S-avem în lume pelerini,
Să vindem tot ce-am învătat.

În lume-s multi de pe la noi
De care-adesea nici nu stim -
Întâmplător aflăm că-s soi,
Si-abia atuncea, ne mândrim.


Enescu, Neamul n-a trădat
Murind departe de ai săi -
Brâncusi, cu-o treaptă s-a-năltat,
Luptând cu anii cei mai grei.

De ce atuncea mă-nfierati?!
De ce stigmatul pe-al meu tors?!
De ce azi nu mai suntem frati?!
De ce n-am cale de întors?!...



Toti vorbim...

Toti vorbim de Eminescu,
Ca de un trecut;
Nu-ntelegem c-acest Escu,
Nici nu s-a născut.

El există precum lumea,
Fără început;
Între El si noi, genunea -
Noi suntem din lut.

El e spirit ce-ntrupează,
Forta unui Zeu;
Cine oare mai cutează,
Să mai spună, Eu?!

El va fi întotdeauna -
Noi murim pe rând;
El, purtând mereu cununa,
Noi, cârtind în gând.

Căci, ce-i drept, n-avem curajul,
Să-l înmormântăm;
Dar al nostru-i apanajul,
Să ne-ncumetăm.

Ce-i mai trist, că ne prefacem,
Că suntem umili;
Printre versuri proaste zacem,
Vrând să fim utili!?

Epigonii lui suntem dar,
Si vom fi în veci!
Nu se poate naste-un Hrist iar -
Spiritele-s reci...


Prin ochii mei...

Prin ochii mei privesc poetii
Scrutând al mării nesfârsit;
Cu toti încearcă să dezlege
Al visului dor infinit.

De ce? Se-ntreabă ei întruna,
Dorul de ducă-i nesecat;
Când valul înspumat se stinge,
Zarea te cheamă înc-o dat’.

Si toti rotesc a lor privire
Un punct de sprijin căutând;
Spre care tări de farmec pline,
Le scapă oful alergând?

Si ochi-acestia melancolici
Rămân pe loc si nu mai pleacă
Sclipind de dorul infinit...

25 mai ’89
Bucuresti





Daris Basarab    1/23/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian