Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Poveste de iarnă – Ce ti-ai dori de ziua ta, Nicolae?

Se povesteste… că într-o dimineată de iarnă, un bătrânel, tare împovărat de sărăcia si necazurile avute în viată, porni spre cișmea, să aducă apă în umila sa locuintă. Era si bătrân si bolnav, iar fără apa cea de toate zilele nu se putea. Făcea economie si la apa de băut, căci găleata pe care o căra i se părea din ce în ce mai grea. Povestea sa - povestea oricărui părinte, luptând cu greutătile vietii pentru a-si creste pruncii, dăruindu-le din puterea lui. Si mare este bucuria părintelui când îsi vede copiii rostuiti, oameni cu carte, învătati si așezati la casele lor. Numai că, după ce îsi iau zborul, copiii, prinsi fiind în problemele zilnice, încet…încet, îsi aduc aminte din ce în ce mai rar de părintii lor.
Unii dintre ei zboară departe, departe, acolo unde dragostea părintească ajunge la ei, doar printre rândurile scrisorii scrise cu lacrimi de sânge.

Asa păti si bătrânelul nostru care, ducându-si cu greu zilele, se simtea din ce în ce mai singur. Sau, poate nu era chiar atât de singur. Era el si Dumnezeu! Cel care, indiferent necazul în care s-ar fi aflat, nu l-ar fi abandonat, niciodată! Nădejdea pe care bătrânelul si-o punea în Dumnezeu era la fel de mare si de fierbinte precum ruga lui de dimineată sau cea din noaptea târzie! Credea cu putere în El! Simtea că, desi sărac, sufletul lui se îmbogăteste pe zi ce trece cu glasul lui Dumnezeu. Nu mai auzea atât de bine vocile oamenilor dar, atunci când tăcerea era profundă, auzea cântările îngerilor slavei, auzea cerurile fosnind de aripile heruvimilor, simtea că Păzitorii sunt…aproape.

În dimineata aceea, cerul era ca de lapte. Pe marginea drumului, copacii cu vârfurile legănate de vântul răcoros, se zgribuleau, încercând să-si ascundă goliciunea. Gerul era puternic, până si fumul care iesea pe hornurile caselor tremura de frig. Bătrânul, îmbrăcat cu o haină peticită, cu blănita de la mâneci roasă, purta pe cap o căciulă de miel, cu marginile îndoite. Pe sub haina de iarnă, purta un pulover rosu, împletit, de pe vremea când buna sa sotie trăia. Iesind din casă, fu întâmpinat de glasurile zgomotoase ale copiilor, care erau cât pe ce să-l dea jos din picioare. Dar, poti să te superi pe glumele lor, pe veselia si pe glasurile sunând a clopotei? Văzându-i, îi trecură prin fata ochilor imaginile chipurile copii săi dragi, de vârsta lor. Asa erau si ei – năstrusnici si ghidusi dar, parcă putin mai respectuosi si mai cuminti.

Tinând strâns în mână găleata, păsea încet si apăsat pe zăpada proaspăt căzută. Poate cu putină teamă, să nu cumva să alunece si să cadă. Nu de căzătură îi era teamă, ci de faptul că nu s-ar mai putea ridica. Dar, chiar si asa, îndrăzni. „Apără-mă, Doamne, să ajung cu bine înapoi!”, murmura bătrânelul. Zărea deja marginile înghetate ale cismelei, peste care se prelingea un firisor de apă limpede. Grăbindu-se să ajungă cât mai repede, piciorul drept îi alunecă peste marginea înghetată a unei pietre, ce se rostogoli de îndată. Căzu în genunchi, dar nu se lovi prea tare. „Doamne, dacă ar fi vreun copil de-al meu aici, m-ar ajuta să mă ridic! M-ar ajuta să car si găleata asta, care e din ce în ce mai grea!”.

Nu termină de rosti cuvintele că înaintea sa apăru un tânăr, înalt si subtire, îmbrăcat frumos, cu haine rosii de catifea. Purta pe deasupra un mantou soldătesc, cu blană de astrahan negru la mâneci si la guler. Capul îi era descoperit, vântul fluturându-i pletele aurii, de culoare grâului de vară. Ochii săi scânteiau ca două stele, emanând bunătate si căldură. Întinse mâna bătrânelului, spunându-i: „Haide, tată-mosule, ridică-te!”. Mirat de o astfel de aparitie, bătrânul întinse mâna tânărului si se ridică. După ce-i umplu găleata cu apă, tânărul se oferi să îl conducă până acasă. Tot drumul înapoi, bătrânelul se tot gândea, trăgând pe furis cu ochii spre tânărul misterios: „ Ce minune să mai fie si asta?”.

Mergând în tăcere pe drumul troienit, bătrânelul îsi aminti de vremurile când - în putere fiind - petrecea ziua de Sfântul Nicolae, acasă, lângă copiii săi frumosi. Pe fiul cel mare îl chema Nicolae, iar pe una dintre fete Niculina. Si unde mai pui că si el era tot Nicolae, botezat asa, pentru că se născuse chiar de ziua Sfântului Mare Ierarh. Masa lor era plină de bucatele de post, căci era Postul Crăciunului, respectat cu mare strictete la el în casă. Sotia sa, o foarte bună gospodină, făcea plăcinte cu mere si plăcintele cu dovleac – favoritele fiului cel mare. Pe masa gătită cu un acoperământ brodat fin, îi asteptau sarmalele de ghebe, frumos aliniate pe platoul de portelan. „Ei, ce vremuri! De s-ar mai întoarce, măcar si pentru o clipă!”.

Sprijinit de bratul tânărului, bătrânelului îi veni aproape să lesine, căci poarta era întredeschisă. Pe aleea înzăpezită ce ducea spre usa de la intrare, se vedeau urme de pasi. „Sigur m-au călcat hotii!”, îsi zise bătrânelul, în gând. Dar, nu de hoti îi era frică, sigur n-ar fi avut ce să ia, căci era umil si, în afară de un câine si o pisică, nu avea nimic. Tânărul de lângă el ridică găleata si o aseză pe holul întunecos de la intrare, pe un taburet. Tinându-l pe bătrânel de mână, îl împinse către odaia din spate, unde se retrăsese de gerul de afară. Deschise încet usa la cameră si bătrânelul amutise. Odaia era caldă, focul îsi arăta limbile rosietice, prin zăbrelele portitei de la sobă. Pe perete, candela era aprinsă, împrăstiind în jur pace si liniste. Masa de la perete era gătită deja de sărbătoare si bucatele aburinde stăteau frumos aliniate! Mirosea a sarmale de ghebe, a plăcinte de mere cu scortisoară si rom!

Credea că visează sau că a murit si a ajuns în rai. Nu atât în raiul lui Dumnezeu, ci în raiul care făcuse parte din viata lui, odată. Se trezi buimac, luat pe sus de feciorul său cel mare - Nicolae. Erau cu totii acolo – copiii si nepotii săi, care veniseră de departe, să-i facă o surpriză, chiar de ziua lui. O putere de neimaginat îl cuprinse pe bătrânel. Uitând pentru o clipă de copii, el căută cu privirea pe tânărul care-l însotise. Alergă încoace si încolo ca să-l găsească! Dar, în zadar! Ajungând la usa de la intrare, zări dincolo de poartă silueta unui bătrânel, îmbrăcat în haină de arhiereu, ce se depărta prin neaua sclipitoare. Avea în mână un toiag mare, cu o cruce în vârf, iar fata îi strălucea ca soarele. Era chipul din icoana pe care o păstra în camera din fată. Abia atunci, cu lacrimi mari în ochi, bătrânelul realiză: „Era El…era chiar Sfântul Nicolae! Venise să-l ajute, să-i aducă din nou pe copii aproape, să-i pună belsug pe masă. Venise să-i spună: LA MULTI ANI…NICOLAE!”

După ce-l petrecu pe sfânt cu privirea, se întoarse în casă, ca să-si strângă copiii si nepotii în brate. Era fericit, cum nu mai fusese demult. Se simtea mai tânăr, mai vioi. Nu-l mai durea nimic și de rana de la genunchi, deja uitase. Si de data aceasta, simti că mâna celui Atotputernic era deasupra sa. A fost cea mai mare minune pe care i-a fost dat s-o trăiască. Era umil, nici vorbă de mândrie, dar în sinea lui îsi spunea: „Cine poate îndura bucuria de i se spune LA MULTI ANI, de ziua sa, chiar de Măritul său Ocrotitor?”

Oare, era un semn, era o prevestire? Si ce dacă? Trăise deja multe si văzuse si mai multe în viata lui. Tot atâtea, câte vă doreste si vouă să ajungeti să vedeti si să trăiti, dragi copii!

LA MULTI ANI, NICOLAE! LA MULTI ANI, DRAGII MEI!







Gheorghe A. Stroia    12/6/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian