Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Luftarii în excursie la Perchtoldsdorf

“Luăm bilete până la Mödling si veseli o pornim la drum. La dreapta fumuri, nesfârsita Vienă, în stânga vasta câmpie presărată cu diverse așezări rurale.
Ceata se destramă, nici urmă de fum, o proaspătă înviorătoare, dimineată de primăvară. Soarele străbate în plină strălucire prin ferestrele deschise ale compartimentului. Pasagerii se întind în locusoarele lor. Eu unul, cu ochii mari, scrutez zările, noile privelisti, căutând doritele sătulete, mult asteptata tară.
Dar, încă nimic de văzut!
Abia, patru minute de călătorie, Hetzendorf! Multime de lume urcă, gata! Si locomotiva iar se năpusteste înainte!
Deodată, în dreapta, un tren trece fulger înainte, altul la sânga. La naiba! Ce-o mai fi si asta? Trei linii alături!
Hetzendorf! Peisajul devine mai rustic. La dreapta, în fundal, castelul si parcul de la Schönbrunn. Abia te-ai întors, Atzgersdorf! Si aici o oprire numai de douăzeci-douăzeci si cinci de secunde, ca la fiecare haltă.
Cât ai clipi si urcă o sută de insi si altă sută coboară. Nici un conductor, nimeni n-are grijă de pasageri. Biletul se marchiază la statia respecivă si se înapoiază la statia de destinatie. Iată tot controlul!
tara, unde-i tara? Nima! Fabrici si iar fabrici, furnale si cosuri si hornuri înalte, care, chiar si astăzi, în duminica Pastilor, îsi pufăiesc negrele rotocoale de fum pe cerul senin.

Palatul Schonebrunn din Viena
Liesing! În sfârsit, apar dealuri si păduri, acolo, departe, departe… Perchtoldsdorf – Brunn. Frumos, minunat de frumos! Totul scânteie în razele aurii. Începe si tarina, conacuri… Si ar fi si mai si, dacă ar dispare îngrămădeala asta de fabrici!
Mödling! Asadar, am scăpat!
Mi-e atât de aromit tot sufletul! Parcă visez. Te simti atât de străin, de singur, departe, în tară străină, între oameni nestiuti! Nimeni nu se uită la tine, nimeni nu se sinchiseste de noi!
Ca unul care a mai fost prin partea locului, Ratiu ni-i călăuză. Mödling e frumos, foarte frumos. Străzi largi, frumoase, trotuare, becuri cu gaz aerian, amenajări de capitală! Dar e atât de linistit! Abia ici colo câte un om pe stradă.
Ce deosebire fată de Viena! Ici, Strada Mare, nr. 79, căci pe aici până si în comunele rurale străzile au nume si casele sunt numerotate.
O casă străveche, încă din secolul trecut. Sus, o placă comemorativă: În această casă a trăit Beethoven, în vara anilor 1818, 1819 si 1820.
Asadar, aici si-a compus sonatele marele maestru. Mi-as scoate pălăria în fata acestei case.
Când, un căpusor bălăior se uită din fereastră. Beethoven n-a fost blond. Bălăioara asta se vede că n-are nimic a face cu marele Beethoven!


Perchtoldsdorf

Dar, iată si muzică răsună de sus! Un pian… Poate o sonată… Nici urmă! Valsul din Boccacio!
Deci, iar la drum! Si tot la drum până la Vorderbruhl. Descindem la un han si luăm masa. Comentăm, apoi, peisajul.
Jur-împrejur stânci cu larite si pini, din care răsar ruinele unui vechi castel, scări artificiale, chioscuri, puzderii de vile minunate, grădini pitoresti, căsute în stil elvetian, destulă priveliste superbă!
După masă, la picior, înainte, în sus, la Templul husareilor. Sus, în vârf de deal, panoramă magnifică! Apoi pe Tâmpa câinelui, o ruină peste Hinterbrühl, peste podgorii si câmpii si tarina de la Giesshubel, localitate mică. Si apoi, peste deal, în curmezis, la Perchtoldsdorf, un târg mititel, cât Ilisestii de mare si frumos ca Rădăutul, dacă, anume, Rădăutul ar fi mai frumos cu jumătate de cum este.
Suntem morti de oboseală, trecem, apoi, prin fata casei lui Dr. Hirtl, vestitul Hirtl, care s-a retras aici.
Traversăm piata, trecem prin strada Glogauer, în strada Vienei, nr. 23, la ospătăria Cununa verde. Ne adăpostim aici veseli si gălăgiosi. Ratiu îl cunoaste pe birtas de mai înainte.
Înfulecăm pâine cu unt si brânzoaice cu ridichi, carne afumată si mai tragem câte o bere, care, aici, costă sase cruceri litru.
La ora sapte e Învierea. La opt si jumătate trebuie să fim la gară, la Liesing, pentru a ne înapoia încă astăzi. Acum e ora sapte si jumătate, se pare că nu mai plecăm. Ne stergem ghetele, ne curătăm hainele, ne îndreptăm cravatele, suntem doar studenti vienezi si trebuie, cât de cât, să ne impunem perchtoldsdorfilor acestora.
La mine si la Codru treaba merge lesne. Ratiu însă avea pantalonii cu desăvârsire rupti pe jos si destrămati, încât trebui să-i suflece ca la noroi. Pe brat purta, cochet, un pardesiu rupt, pălăria veche, găurită, barba tepoasă, o bâtă de salcâm în mână, cui naiba să-i impună!
Intrarăm, deci, în biserică, o veche, străveche, uriasă biserică. Procesiunea iese, acum, din biserică afară.
- Har Domnului! Christos îi gata de înviat! Deodată, ce aud? Muzică!
Imediat după prapuri, păseste un taraf format numai din cetăteni. Numai alămuri. Fără să vreau, mi-adusei aminte de muzica lui Timiger, din Clit. Că, zău, nu era mai bună!
Bietii oameni nu stiau, se vede, ori poate că asa e obiceiul, ca să trâmbiteze înviatului Christos, în toiul procesiunii, si, fiindcă, probabil, nici nu prea stiau altceva, îi trăgeau, pur si simplu, o polcă veselă, într-un tempo ceva mai lent, dar cu o nepăsare, care mă făcu să mă prind de pântece.
Si nici c-o uit! Merge asa… asa… si încă o dată tot cam asa, în vreme ce-o cârjobătură si stiurlubătură de helicon si o hodorogitură de bombardon cântau consecvent si în loc de do si la, sol!
Cornii si trompetii făceau obligatul secund, cu hmtratarata, de-ti venea, mai curând, să tragi o tropotică, decât să fii pios.
Iată-l, apoi si baldachinul. În frunte trei fetiscane în alb, cu rochite scurte si pulpe groase cât donitele, pe brate cu pernite, pe care se vedeau sculele: Sfântului Aer, cununa de spini, piroane, ciocane etc.
Sub baldachin veneau patru târcovnici cu saisprezece clopotei si trei popi cu Sfânta Sfintelor. Pe dreapta si stânga, în spalier, trei cavaleri din Perchtoldsdorf, în haine negre, cu cravate albăstrui, înflorite, mănusi galbene ori albe, cu lumini de milly si cilindroane în mâni.
Pe urmă, norodul, care Dumnezeu stie ce cânta, de vreme ce când unul, când altul, ba începea, ba isprăvea litania, ori ce-o mai fi fost aia…
De la Mödling, trebuie că privelistea acestei procesiuni să fi fost văzută frumoasă. De aproape, însă, om să fi fost ca să o suporti! Dinainte muzică, în dos cântec! Să mori nu alta! În sfârsit, ocolind toată piata, casele si piata erau luminate, cortegiul reintră în biserică.
Ne urcăm în cafas, unde se înfiintase si Societatea de cântare si Filarmonica perechtoldosdorfeză, reprezentată prin: un tenor prim, un al doilea tenor, un bas secund, basul prim lipsea, două clarinete, un corn, două viori si două timpane.
Primul tenor era, din întâmplare, un cunoscut al lui Ratiu. Îi fui prezentat ca “expert” si suplinii baritonul. Deci, îi dădurăm drumul! Cântarăm mai stiu eu ce imn: Din slava Ta, Doamne! etc.
Primul tenor stătea pe un scăunel si dădea măsura în trei pătrimi, piesa fiind în patru pătrimi.
Cântarea a fost groaznică. Cei doi tenori distonau cumplit, basul doi nu se auzea deloc, nici nu stiu dacă si el cânta cu noi. Noroc că orga si timpanele înăbuseau totul. Timpanistul bubuia atât de furios, fusese soldat si făcuse campania în Italia, de parcă s-ar fi aflat în toiul unei bătălii.
O cârâială si o miorlăială, de parcă toti strigoii s-ar fi fost năpustit prin văzduh. Viorile tălălăiau ca niste pui de vrabie, cornul zbârnâia ca o drâmbă stricată, clarinetele târâiau ca niste lilieci.
- Dar cui ce-i păsa? Asa au tot dus-o până la sfârsit.
În cele din urmă mi-au multumit pentru binevoitoarea colaborare si, când ajunserăm la critica fiecărui cântăret, atunci primul tenor îmi spuse, asa, de tot confidential, prieteneste, că în cutare loc asi fi gresit, dar lucru nu s-a observat, fiindcă orga a acoperit totul cu al ei forte.
Asta-mi fu multumita!…
Intrarăm într-o ospătărie, cinarăm, mai făcurăm cunostintă cu un bărbat de la tară, sas din Medias, care vorbea foarte bine româneste si ne duserăm la culcare, în camera destinată pentru noi, o enormă sală de dans.
Noaptea fu rece, chilota îngustă si scurtă, dârdâii de frig ca un pui de bogdaproste. În sfârsit, adormii.
La o bucată de vreme mă trezesc. Unul hodorogea, ca acela!
- Care-i acolo?
În bătaia luminii zăresc o arătare albă, Ratiu!
- Da, eu îs, frate!…
- Da, ce faci?
- Caut niste chibrituri!
- La ce, dracu, ti-s bune chibriturile?
- Apoi, să aprind lumânarea, că mă sfârsesc plosnitele!
În adevăr, aprindem noi o lumânare si dăm iama prin plosnite… Pe mine, din întâmplare, nu erau asa de multe, la cei doi, însă, plin! Ce te faci, acu!
Ratiu îsi luă pardesiul si pantalonii si-si asternu pe o masă si dormi acolo mai departe. Eu rămăsei în pat. Codru iesi afară, în curte si se culcă într-un omnibus.
Dimineata, ne plătim gazda si-o luăm înainte. Ratiu scuipa foc, blestemând, oasele si încheieturile îi erau zdrobite.
Era însă o dimineată senină si înviorătoare si astfel le uitarăm pe toate. Cântând si săltând voiosi, descinserăm la berăria Liesingului. Dejunarăm aici, ne urcarăm, apoi, pe un deal cu o minunat de frumoasă priveliste.
E o regiune încântătoare, departe, în întinsul zării, se vedea apeductul, care vine din Schneberg, de le aduce vienezilor apa de izvor de munte. Canalul traversează câmpia, fabrici, berării, castele, vile, sate înfloritoare, uriase întinderi industriale, pretutindeni semne ale hărniciei si strădaniei omenesti, ale talentului si binecuvântatei culturi.
Lumea aici si pretutindeni, e atât de prietenoasă, de parcă ne-am cunoaste de cine stie când. Ne credeau, fiindcă îndeolaltă vorbeam româneste, unguri. Unul, care se credea mai destept, îsi dădu cu părerea că am fi italieni. Si când le spuserăm că suntem români, încremeniră si nu mai izbutiră să-si închidă gurile căscate, de parcă am fi fost provenit din fundul Asiei.
În Liesing, luarăm trenul si plecarăm la Laxemburg, locul de viligiatură al împăratului, localitate mică, alcătuită, mai ales, din clădiri ale curtii, care toate-s zidite în stil de vile.
Cel mai frumos e parcul castelului. Acesta a fost clădit în stil vechi, german, încununat cu creneluri, turnuri, portaluri, diferite metereze si un lac cu lebede, rate, gâste etc.
Parcul e o minune. Multime de pârâiase se strecoară printre plantatii, cele mai fantastice poduri se arcuesc peste atâtea pârâiase. Ici un bazin, colo o colnice artificială cu plante, ici imitatia unei grote, colo un foarte pitoresc chiosc, un iaz mic cu crapi enormi, arbori si arbusti de toate varietătile.Totul conferind parcului un aspect impozant, grandios.
La ora cinci pornirăm. La ora sase am fost în Viena. De la Laxemburg la Viena e tot atât cât e de la Suceava la Humor" .


[Paul Leu: Luftarii în excursie la Perchtoldsdorf – de Ciprian Porumbescu, în Revista No. 14 Plus Minus, Contemporary Music Journal, ediție electronică, numărul 41, din 25 noiembrie 2011, Posted on 25 noiembrie 2011 by no14plusminus, în Pagina principală].


Notă

În primăvara lui 1880, Ciprian Porumbescu simtindu-se apăsat de zidurile metropolei danubiene, sufocat de negura ce plutea pe străzi si peste acoperisuri, a hotărât, împreună cu medicinistul Codru si cu Ratiu, student, în ultimul an la Politehnică, să organizeze, cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Pastelui, o evadare la aer curat si iarbă verde, în afara Vienei.
Prezentarea obiceiurilor Pascale austriece e făcută cu umor, în imagini plastice, memorabile și constituie un veritabil jurnal de călătorie, ce poate fi inclus, fără ezitare, printre realizările memorialisilor de seamă ai literaturii Române.
Fragmentul epistolar publicat mai sus, a fost redactat în limba germană, cu litere gotice, sub forma a două scrisori adresate surorii sale, pe care noi l-am tradus și stilizat în limba română și le-am intitulat Luftarii în excursie la Perchtoldsdorf. El demonstrează, după 131 de ani, că Ciprian Porumbescu este un veritabil scriitor german de origine română.
Scrisorile, din 29 și 30 martie 1880, au fost realizate în momentul când pionierul memorialisticii nationale, Ion Ghica, abia începuse [1880] a-si redacta Scrisorile către Vasile Alecsandri și dovedesc faptul că Ciprian Porumbescu era, la acea dată, un autentic scriitor memorialist, umoristico-satiric, calități literare pe care le dezvăluim, în premieră, prin publicarea eșantionului de față.
Memorialistica ramăsă de la Ciprian Porumbescu evidentiază, cu prisosintă, locul de frunte al artistului de la Stupca în peisajul literar al epocii sale, a literaturii germano-română din Bucovia aflată sub ocupație austriacă și în istoria literaturii române dintotdeauna.

Prof. Paul LEU - Kenmore / Washington

















de Ciprian Porumbescu    12/3/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian