Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Arizona - tinutul soarelui

Cu doi ani în urmă, când am vizitat Arizona, am simtit la plecare că nu ne putem desprinde total de aceste locuri. Ceva din noi a rămas acolo si ne chema înapoi. In vara acestui an, 2011, n-am rezistat si am răspuns chemării în aceeasi formatie, împreună cu fiica mea, Andaluza, sotul ei, Tibi si nepoata, Mara-Elena. Astfel, aceste însemnări iau forma unor completări si câteva reveniri a celor notate cu doi ani în urma cu titlul "Arizona - un tinut ivit în mijlocul desertului".

Când am hotărât că iarăsi vom merge în Arizona, am stat în cumpănă, ce să alegem, din cele trei zone atât de diferite. Să alegem partea mai din nord, muntoasă, scăldată în verdeată, cu întinse păduri de conifere, dar mai ales cu tulburătorul Grand Canion care ne-a fascinat? N-ar fi interesantă, ne-am zis noi, si partea de mijloc cu frumuseti specifice semidesertului? Dar dacă am alege partea de sud, zona desertului Sonora, unde mâna si mintea omului puse la lucru au făcut să înflorească viata plantelor si au creat locuitorilor un habitat unic? Am ales această parte pentru că ni s-a părut că soarele pe nicăieri nu e mai la el acasă ca aici, iar desertul a luat înfatisare unică. La această decizie a mai contribuit si atractia pe care am avut-o pentru urmele lăsate de cel mai mare arhitect al secolului 20, Frank Lloyd Wright care si-a trăit ultimii 22 de ani de viată chiar în această zonă, în localitatea Scottsdale. Asa am ajuns să ne petrecem vacanta de vară tocmai în localitatea Scottsdale, oras satelit al orasului Phoenix, capitala statului Arizona, dar având propria sa identitate culturală.

SOSIREA - 12 august 2011

După ce am mai petrecut o zi si-o noapte prin America, am sosit cu avionul la Scottsdale cam pe la mijlocul zilei, bucurosi de conditiile în care ne vom petrece vacanta. Si acum, ca si data trecută, primul contact cu acest tinut desertic ne-a trimis cu gândul că suntem pe altă lume. La început, a trebuit să ne tragem putin răsuflarea pentru a ne dezmetici si a ne convinge cu adevărat că nu visăm, că suntem tot noi, cei de dinainte. Abia după un timp, am putut intra în programul stabilit. Incă a stăruit o vreme senzatia că intrarea intr-o lume atât de diferită parca ne stergea de pe creier lumea din care am venit si ne simteam nou născuti pe aceste tărâmuri. După ce ne-am luat în primire frumosul apartament, am zbughit-o împreună cu Mara la bazinul de înot în aer liber, iar Andaluza cu Tibi au plecat să facă aprovizionarea cu alimente. Până să se întoarcă ei, a trecut ceva vreme. Noua ni s-a părut o adevarată vesnicie. Eram flămânde, nu mâncasem mai nimic toată ziua. Asa încât, când au sosit ei cu mâncarea, noi i-am întâmpinat cu gura mare ca de sarpe.
- Ia te uita, s-a mirat Tibi cu figura lui de mucalit, a trecut pe aici "marea foamete", iar în zilele urmatoare numai ce-i auzeam aruncând câte o vorbă de duh si de naduf: " Foamea îmi dă târcoale la stomac", auzeam cum mă citează si repede sosea si urmarea: "Si eu am foarte multe târcoale la stomac" asa cum zisese Mara crezând că târcoalele ar fi niste usturimi provocate de foame.

FRUMUSETEA UNICĂ A ARHITECTURII

Chiar de la primul contact cu aceste locuri, am fost ademeniti de frumusetea si particularitatea clădirilor. In fiecare zi, când veneam la bălăceală în bazinul de înot, spatiul din împrejurimi ne invita stăruitor la un dialog, ne îndemnna să observam detalii ale constructiilor specifice acestor locuri. Le mai văzusem si în trecerea spre locuintă, si în timpul vizitei făcute cu doi ani inainte si prin reviste, dar acum ne aflam chiar în "inima" locului de unde ne vorbeau în mod direct.
Conceptul acestor clădiri apartine în mare parte marelui arhitect american Frank Lloyd Wright, concept folosit si azi, desi acesta s-a stins din viată mai bine de 60 de ani si nu pare deloc a fi desuet sau inadecvat. Genialul arhitect s-a născut în alt stat al Americii si si-a purtat faima în mai multe state americane, dar după vârsta de 70 de ani, împins de nevoi medicale, s-a asezat în Arizona, în tinutul cel mai fierbinte, mai secetos si mai arid al USA, aici în apropierea capitalei, Phoenix, la Scottsdale, unde am avut si noi resedinta.
Oriunde ne aflam, privirea ne era atrasă de clădirile din împrejurimi, cladiri joase, cu acoperisuri plate. Reflectând la una din convingerile profunde ale lui Frank Lloyd Wright că omul trebuie să fie centrul tuturor proiectelor și realizărilor arhitecturale, mi-am amintit de preceptul filosofului grec Protagoras: "Omul este măsura tuturor lucrurilor". Aveam o oarecare saturatie privind pe internet sau la televizor imagini ale noii arhitecturi „trăznet” din Dubai sau din alte părti ale lumii, constructii fată de care omul mi se părea a fi un „nimic” încât acum, privind clădirile acestea mai joase, am simtit că omul îsi găseste valoarea lui adevarată si am înteles mai bine de ce Frank Lloyd Wright nu a luat niciodata în considerare un plan al zgârie-norilor. Exista un plan facut de el, dar, desi se spune că este inspiratia lui Burj Khalifa din Dubai, detaliile (lift, scări, apă) erau prea greu de satisfăcut în anii ’40.
Spatiul apartamentului pus la dispozitie pentru noi era destul de restrâns, dacă il comparăm cu ce ne-a oferit aceeasi companie turistică în Hawaii, când nu ne mai găseam unii pe altii în interiorul locuintei. Dar acest spatiu, asa restrâns cum era, a fost anume construit asa, în chip armonios si foarte atrăgător. Fiecare încăpere avea forme diferite, nicio dimensiune a peretilor nu se repeta formând nenumarate unghiuri, încât nu ne mai săturam privind fiecare coltitor si nu încetam număratoarea fetelor plane si a unghiurilor întregului interior, spatiu despre care marele arhitect spunea că este sufletul constructiei respective. Am admirat si felul cum era ilustrat conceptul său cu privire la zonele mari de aerisire si iluminare naturală, sprijinite pe structura de rezistentă care să asigure ventilatia naturală îmbunătătind astfel randamentul răcirii camerelor într-o zonă atât de fierbinte ca zona desertică a Arizonei. Nu de putine ori am trimis un gând de pretuire marelui arhitect Frank Llpzd Wright care a impus arta sa conform conceptiei:"Cladirile trebuie să bucure oamenii", bucurie pe care si noi am gustat-o din plin.
Pe unde am umblat ne-a încântat designul clădirilor care se integrează în peisajul locului. Unele case par că ies din pămant, nici nu bagi de seama prea bine unde se termină piatra si unde începe zidul clădirii. Se folosesc adesea materiale neprelucrate, care există în mediul înconjurător, materiale de mare efect. De fapt, toate creatiile acestui mare arhitect au forme care să se integreze perfect în natură, cuvânt pe care îl scria cu N. De fiecare dată când urcam scara exterioara a apartamentului în care ne-am instalat la etajul I al complexului, priveam cu multă plăcere si încântare treptele pavate cu pietris mărunt în diferite culori naturale; maro, gri, bej, alb, inglobate într-un strat subtire de ciment deschis la culoare. Am avut ocazia să vedem astfel de combinatii în variante nesfârsite peste tot pe unde am umblat. Peste tot ne+au încântat clădiri de o mare claritate a formelor geometrice, si de o aleasă simplitate obtinută prin înlăturarea oricărei tendinte de aparitie a elementelor inutile, nicio alta constructie adaugată suplimentar la casa, iar "garajul" asa cum îl vedeam asezat sub fereastra noastră, era ca peste tot, doar o structură foarte simplă, fără pereți, doar cu niste stâlpi care sustineau un acoperis. Incantătoare era simbioza clădire-natură pusă în valoare în mod reciproc de culorile naturale specifice zonei si a folosirii materialelor locale.

CLIMA

Clima este cea care da specificul acestui tinut. A fost si pentru noi una dintre cele mai importante aspecte ale acestei vacante de vară. Arizona are o gamă variata de climă locală datorită spatiilor mari si variate de altitudine, dar noi ne-am ales zona cu clima cea mai deosebită din câte am întâlnit până acum si ne-am bucurat din plin de aceasta.
Aici, în timpul lunilor de vară, iunie-septembrie, sunt călduri mari atingând si 48 grade Celsius, asa cum am întâmpinat si noi. Am putut să trecem cu bine prin asemenea văpăi ale soarelui, chiar dacă umblam cu apele siroi pe noi, deoarece aici umiditatea este scazută, atât de scăzută, încât, uneori picaturile de ploaie căzute din nori, nu mai apucă să ajungă pe pământ, fiind absorbite la inaltime de aerul fierbinte si uscat.
Ii fericesc pe localnicii care spun că se simt foarte bine în restul anului când sunt temperaturi acceptabile, cu doar cateva luni de iarnă blandă, fără zăpadă. Asa se explică de ce această climă este preferată de seniori având aici foarte multe case de retragere, cămine pentru seniori, cum le-am spunem noi. Si ce am mai aflat, a fost că cei mai multi angajati la aceste case sunt românii stabiliti în această zonă, care au preferintă pentru ub asemenea job.
In timpul verii, în perioada musonică, seceta este brăzdată, uneori de ploi iuti si trecătoare. Intr-una din zile, spre seară, când mă aflam cu Andaluza la bazinul de inot, ca din senin ne-am trezit că ne amenintă o furtună înspăimântătoare. Până să iesim din apă si să ne luam în brate hainele ca să fugim la adăpost, furtuna s-a si dezlăntuit. Pe lâgă gardul înalt de un stat de om, erau umbrele mari si grele, fixate în bucăti grele de beton. Când au început umbrelele să zboare peste gard cu stativul lor de beton cu tot, ti se păreau niste biete umbrele-jucării. Am fost chiar în primejdie de a mă lovi una dintre ele în zborul ei nestăvilit. Abia am avut timp să fac un pas în lături si umbrela m-a lovit doar usor în piept.
Dacă nu reuseam să fac acel pas, lovitura putea să fie fatală. Andaluza era la umarul meu, dar nu avea nicio putere să mă aparare, nici macar pentru ea. Până am ajuns la locuinta aflata în apropiere, în câteva minute, s-a pornit o ploaie torentială. Norii coborâseră foarte jos, acoperiseră tot cerul forfotind în vălătuci mari. Orizontul s-a întunecat si au început descărcări elecrice puternice, foarte spectaculoase, zguduind pământul si văzduhul. Ne-am dus pe terasă, ne-am luat prosoapele pe noi ca pe niste halate si, asezati în fotolii confortabile, am privit la acest spectacol de zile mari, de-a dreptul fascinant, mai ales in perioada lui de glorie, când stăpânea si cerul si pământul. Fulgerele, întrecandu-se unele pe altele, luminau cerul pe spatii mari făcând pentru o clipa din noaptea care părea că se lasase - o zi luminoasă, iar trăznetele care le însoteau concomitent, ne aminteau că sunt în imediata noastră apropiere. Spectacolul jocurilor de artificii pe care le vedem la diferite ocazii, oricât ar fi de fastuoase, rămân doar un biet joc fată de forta spectaculară a fulgerelor si trăznetelor la care am fost spectatori. Afară de acest fenomen la care priveam uimiti, nu mai era nimic de luat în seamă. După un timp, prăpădul lumii s-a domolit, cerul s-a linistit si aerul treptat si-a pierdut umiditatea si s-a mai luminat putin. A doua zi dimineată, însă, nimic nu mai amintea de spectacolul de cu seară. Cerul înalt, limpede, albastru-azuriu ne oferea un orizont larg, iar câteva făsii de nori albi desenau în miscarea lor fel de fel de figuri. Ca si în celelalte zile senine, norii înalti parcă n-aveau altă treabă, decât să facă forme diferite ca pe un mare ecran în care pictori talentati se întreceau în maestrie, pentru a ne oferi spectacole atractive.
Cu o lună înainte de a sosi aici, Phoenixul si zona în care ne aflam acum a fost scena unor uriase valuri de nisip de 30 de metri înaltime. Ne-au impresionat profund imaginile văzute la televizor sau pe internet, imagini apocaliptice, ca de sfârsit de lume. Credeam că vom vedea urmele acestui cutremurator fenomen. N-am găsit nicio urmă. Hărnicia oamenilor a sters totul. La fel si acum, a doua zi, nu era nici o urmă a acestei furtuni nici în complexul nostru unde locuiam, nici în oras.

PE DRUMURILE ARIZONEI

Asa cum ne planificasem, cercetând hărti, consultând informatii turistice, în fiecare zi ne-am aflat pe drumurile Arizonei ca să vedem, să întelegem si să cunoastem cât mai multe din ceea ce Creatorul lumii a zămislit în aceste locuri si cîte ceva din ceea ce oamenii au izbutit să facă si ei unele minuni după puterea lor. Instalati comod în masina închiriată, am străbătut multi kilometri lăsând să se preumble prin fata ochilor imagini ale naturii pentru care întelegerea mintii noastre nu părea întotdeauna pregătită să le întâmpine si nu de putine ori ne zvarleau parcă pe alt tărâm.
Prima impresie pe care o ai parcurgând drumurile prin Arizona este aceea a unei lumi linistite, o lume asternută pe treabă făcută în pace si în bună întelegere. Tot ce vezi în jur îti vorbeste pespre niste oameni pusi la lucru. Este lăudabilă buna organizare a edililor si a celor alesi să se ocupe de buna desfăsurare a vietii comunitătii. Fiind zonă turistică au învătat cum să încânte ochiul vizitatorului în fel si chip, lăsând imaginatia să-ti teasă frumusetile, dar fără să uite să le îmbine cu latura practică penru a oferi vacante de neuitat.
Soselele sunt ca-n palmă, nu le poti găsi cusur, poate si pentru că sunt mai usor de întretinut neavând diferente mari de temperatură. Traficul este relaxat. Indicatiile pentru circulatie foarte clare si uneori prezentând noutăti. La un moment dat, cand nu ne era prea clară indicatia GPS-ului, am fost ajutati de o indicatie: "loc de gândire" Ne-am oprit în acel spatiu circular si ne-am "gândit" încotro s-o luăm si cu zâmbetul pe buze am trimis un gând de admiratie celor care au avut această initiativă pusă la intersectii, nemaiîntâlnită până acum. Peste tot erau fel de fel de anunturi: "In această zonă pot veni spulberături de nisip care pot să vă intre în ochi".
Alergând cu masina de-a lungul soselelor, adeseori am întâlnit ziduri protectoare împotriva valurilor si furtunilor de nisip, ziduri în care au pus multă artă. Fantezia cu care erau colorate era parcă inepuizabilă. Erau vopsite în culori
luminoase, calme, relaxante, optimiste, aveau desene cu linii simple, vesele, sugerand ceva din mediul înconjurător si niciodată motivul decorativ nu se repeta, fiecare un unicat al bunului gust.

O altă atractie ne-o ofereau podurile, destul de dese, construite cum o fantezie inepuizabilă, unele chiar cu artă si fiecare cu forma ei distinctă. Cateva poduri arătau ca niste bijuterii. Cel mai mult mi-a placut un pod care avea părtile laterale făcute dintr-o tesătură metalică urcând până la înattimi diferite. Unindu-se deasupra podului, acestea luau forma muntilor. De la distantă vedeai strălucind în soare tesătura metalică a "muntilor" desfăsurându-se în zare spre marea încântare a privirii. Bucuria de a le descoperi si a le privi mai atent era repede stinsă fiindcă nu puteai să te opresti din drum să le admiri si treceai pe lângă ele cu regretul că au fost doar ca o fulgerar
Bucuria aceasta nu ar fi fost deplină daca nu s-ar fi adăugat si frumuseti născute din pământul desertic silit sa dea la lumină viata plantelor. Vegetatia cea mai des întâlnită este cea pitică formată din tufisuri verzi sau maro si fel de fel de boschete. Un peisaj deosebit îl formează spatiul dintre tufisuri. Acestea parcă sunt asezate de mâna omenească, având spatii mari între ele si dacă n-ar fi fost pe largi cuprinderi de teren, puteai să fii convins că au fost sădite de om. Informându-ne, am găsit explicatia de ce aveau atât de mare spatiu în jurul lor, rădăcinile se intindeau mai mult pe orizontală, în jos e doar stâncă. Mâna amului a mai intervenit si ea. Din loc în loc am întâlnit pâlcuri de pădurice, iar frumosii chiparoti străjuiau adesea lacuri artificiale. Dar imaginea cea mai captivantă a acestei zone o formează cactusii. Ei sunt mândria acestei zone, mai ales cactusii din specia Saguaro. Acestia traiesc sute de ani. In primii 10 ani de viată cresc mai putin de 25 de milimetri. Privindu-i străjuind desertul secetos, cu greu poti să-ti imaginezi că ei sunt plini de apă. Pe una din ilustratele aflate în magazinele de suveniruri este imaginea unui cactus Saguaro căzut peste un camion si greutatea sa a rupt în două camionul. Cred că cele mai multe fotografii le avem cu imagini stăpânite de cactusi. O mare si deosebită frumusete!

CÂTEVA ORASE
PHOENIX
(Fiinix in pronuntia localnicilor)

Phoenix este un oras nou, construit pe spatii mari, pe câmp deschis, fără zgârie-nori si de aceea nu îti pare aglomerat. Are un centru oarecum restrâns, cu clădiri mai mari, moderne respirând prospetime, mall-uri, parcuri, câteva lacuri artificiale inconjurate de palmieri cu frunzele sclipind în soare oarecum ca sticlele, căci sunt acoperite cu o peliculă subtire de ceară ca să retină apa. Are multă verdeată proaspătă în ciuda zonei de desert în care este situat orasul. Totul îti lasă impresia de curătenie, de aerisit, nou, frumos si ingrijit. Multe case au verdeată în balcoane si pe acoperis, nu rare ori chiar pomi cocotati pe clădiri. Mi-au plăcut si tramvaiele după care m-am uitat lung ca să le văd forma ceva mai diferită decât cunosteam eu din alte părti. Nu întâlnesti oameni pe stradă, dar e firesc, sunt la muncă sau în case ferindu-se de soarele arzător. Restul orasului are clădiri joase construite cu bun gust. Planetarium lor foarte interesant a fost vizitat aproape o zi întreagă de Mara si Tibi, in timp ce Andaluza si cu mine am cotrobăit prin magazine, am umblat pe multe străzi cu gândul ca poate dăm din întamplare peste prietenii mei de la Phoenix Mission Magazine - prestigioasa revistă a romanilor din Arizona si în special de dragul, apreciatul si neobositul jurnalist, scriitor si poet, Octavian Curpas. Am fi putut sa-l cunoastem si pe nea Mitică, figură emblematică a diasporei românesti, facut cunoscut de scrierile jurnalistului Octavian Curpas dar din păcate, ne-am întors fără niciun rezultat.

TUCSON

Cel mai mare oras al sudului Arizonei, al doilea după Phoenix, Tucson ne-a atras atentia si el prin frumusetea clădirilor, chiar si a tramvaielor, prin calmul vietii, desi era ziua în care forfota elevilor si a studentilor veniti la prestigioasa "University of Arizona " anima orasul. Aici scolile si universitătile îsi deschid anul de învătământ în ziua de 15 august. Dacă s-ar fi întâmplat să mă rătăcesc si să mă întrebe cineva în care oras mă aflu, mi-ar fi fost greu să deosebesc Tucsonul de Phoenix, bizuindu-mă doar pe prima impresie generala si tinând cont de putinătatea datelor pe care le aveam despre cele două orase. În schimb, Andaluza care este o pasionată a arhitecturii, cred că ar putea da detalii captivante, pe măsura trăirilor ei si a capacitătii de a retine detalii semnificative.
SEDONA
Ardeam de nerăbdare să vină ziua planificată pentru a vizita Sedona, oras exclsiv turistic care se află în zona numită Verde Valley. Am mai scris despre această bijuterie pământească si nepământească în unele privinte, dar nu am putut opri condeiul care a alergat prea repede să noteze dând viată a ceea ce am văzut si revăzut. Imprejurimile ni s-au părut la fel de fascinante, frumuseti pure si exuberante în fata cărora rămâi înmărmurit. Sunt grupuri de roci neobisnuite, cu sigurantă un loc unic în lume cunoscut mai ales ca fundal pentru multe filme. Când rocile sunt luminate la răsăritul si apusul soarelui, culoarea rosie devine un portocaliu vibrant. Faimoasele roci Belle Rock si Cathedral Rock seamănă cu niste castele naturale pe care nu le mai poti uita niciodată. Nu stii ce să admiri mai întâi, toată zona de aici e ceva cu totul special. Are vegetatie vesnic verde. Pentru aspectele ei unice în lume, Sedona este răsplătită prin admiratia celor 3,5 milioane de vizitatori pe an pe care îi atrage si îi uimeste. E considerată ca locul care are o fortă miraculoasă adunând în preajmă tămăduitori de tot felul pentru care au dat nastere mai multor centre spirituale cu activităti paranormale, ori de meditatii spirituale. Aici se află portaluri energetice - vortexuri vindecătoare, care insuflă energie, întinereste, stimulează viitorul si cu efecte si asupra vizitatorilor. Extraterestrii iubesc si ei aceste locuri, dovadă fiind nenumărate fotografii ale OZN-urilor.
Cum am ajuns acolo, ne-am asezat pe treabă. Ne-am încumetat să batem străzile si să vizitam câteva Vortexuri răspândite prin prin diferite locuri.
Marea aventură a fost un tur cu elicopterul împreuna cu Andaluza. Mara cu Tibi au făcut un tur cu Jeepul Roz, cunoscutul "Pink Jeep" apartinând unei companii turistice înzestrată cu mai multe zeci de astfel de masinute care se strecurau pe terenuri cu mari denivelări, încât uneori ti se părea că merge numai în doua roti, iar la hurducăieli mai mari te putea zvârli afară ca pe un bolovan, daca nu te tineai bine pe picioare.
Usor de înteles de ce nu m-am lăsat si eu astfel hurducată si am preferat zborul cu elicopterul, dar pentru ei a fost o aventură de zile mari, răsplătită de noutătile frumusetilor de exceptie Dar nici turul cu elicopterul n-a fost ca-n palma. Ne-a creat o senzatie ametitoare de plutire în mare viteză printre stâncile rosiatice. Pentru că în tinerete am zburat câtiva ani cu avioane sanitare, Paul, sotul meu fiind pilot, mie mi-a fost mai familiar acest zbor. Mi se părea că eu mă tineam mai bine decât Andaluza care stătea în scaun crispată. Totusi, când elicopterul înclina planul pentru a se strecura printre stânci, văzând cât eram de aproape de ele, mi-a trecut prin trup fiorul marii primejdii si, în momente mai periculoase, am crezut că mă cheamă Paul la el, pe celălat tărâm într-un sfârsit asemănător cu al lui. Atunci mi- am zis în gând: "Doamne, poate nu apuc nici o cruce să-mi fac". Dar dincolo de aceste senzatii, imaginile pe care le-am văzut atunci au fost cele care au încununat zilele petrecute în Arizona. Nu încerc să le descriu de teamă să nu le stirbesc aura cu care s-au asternut în mine.
Când ne-am întâlnit toti patru, se băteau turcii la gura noastră de câte aveam de povestit. Impreună am urcat, am coborât, am bătut drumuri si am admirat frumusetea stâncilor rosii cu înfătisare de castele care păreau crescute din pământ, privindu-le acum de jos în sus. Am ajuns si la câteva vortexuri, în preajma cărora noi parcă am simtit mai multă relaxare si un fel de împăcarea cu viata asa cum ne este dată. Mi-amintesc de o scenă din timpul drumului cu masina. Andaluza, fire intreprinzătoare, conducea masina, ea era căpitanul grupului, coordonator si răspunzător de buna desfăsurare a programului. Obosită si însetată, opreste masina si ne roagă să ne ducem să-i aducem o sticlă de apă proaspătă si rece, până se mai odihneste ea. Coplesiti de căldură si de oboseală, fiecare am strecurat printre dinti câte un motiv de refuz si apoi s-a asternut o deplină liniste. Vazând scena, Andaluza s-a ridicat spunând ca pentru sine o dezaprobare făcută cu cea mai deplină împăcare: "Doamne, ce familie!" si s-a dus tot ea să aducă apă si pentru noi.
Cât am umblat pe strazile Sedonei, am admirat creatiile artizanale ale localnicilor întâlnite la tot pasul si n-am încetat să ne minunăm de tot ce vedeam în jur. Intr-un timp am dat peste o minune de brutărie cu cateva zeci de feluri de pâine făcută din fel de fel de seminte indigene. Am cumparat si noi cateva feluri, dar ne-am lasat loc bun în stomac pentru mâncare specifică zonei si am intrat într-un atfel de restaurant. Pe lista de meniuri erau trecute felurite mâncăruri care noua nu ne spuneau nimic. Frozen Mango Marguerito cu Tequila Patron ori cu Jose Cuervo, fujitas, quesadillas, buritos, mâncare cu corizo, calamar si vangole. L-am rugat pe ospătar să ne servească mâncarea specifică localnicilor. A ales el pentru noi si când am întrebat ce a pus în farfuriile noastre, am aflat că erau bucăti de carne de bizon, de sarpe, de vacă, cactusi prăjiti si un sos din plante locale.
Ne-am uitat lung la carnea de sarpe, albă si plăcută la vedere, dar având-o înaintea ochilor, simteam că pofta de mâncare s-a oprit în gât. iar imaginea unui sarpe parcă dădea ocol farfuriei. Am cercetat-o cu atentie mai întâi în farfurie, apoi răsucită putin în vârful furculitei, am mirosit-o, ne+am uitat unii la altii, am respirat adânc si încetul cu încetul ne-am îndemnat si am gustat-o cu vârful limbii. Imediat ni s-au luminat privirile, fetele ni s-ai destins si fiecare a scos câteva interjectii admirative. Nu stiam cum să facem să nu o mâncăm prea repede. Pentru cactusii prăjiti am prins mai mult curaj, gustosi si ei, mâncati cu economie, în bucătele mici. Carnea de bizon semăna cu carnea bovinelor noastre, dar am înregistrat-o si pe ea într-un fel tot la notăti pentru noi. Nu a fost singura dată când am sevit meniuri specifice zonei. Am mai fost de cateva ori la restaurante de lux "The Cheesecake Factory"pe care îl cunosteam dintr-un film serial pentru tineret, la un restaurant grecesc din Phoenix, ori la RESTAURANTUL.......si am cerut mancaruri specifice lor, dar n-am mai întâlnit carne de sarpe. Am mâncat si mâcare făcută în fata noastră de mâna indienilor care se instalaseră într-o piată în fata Mănăstirii greco-catolice San Xavier Del Bag, nu departe de Tucson. Peste tot am cerut mâncaruri specifice lor, dar cu carnea cea dulce de sarpe n-am mai fost serviti, spre regretul nostru.
Ne-am despărtit cu strângere de inimă de Sedona. La plecare ne mângâiam cu gândul că în drumul de rămas bun mai aveam de văzut una din minunătiile aflate pe acest pământ, Capela Sfintei Cruci, o alta importantă atractie turistică din imediata apripiere a Sedonei. Am ajuns si la această deosebită capelă romano-catolică, amplasată într-o stâncă de culoare rosie, cu o panoramă incredibilă. A fost construită de Marguerite Brunswig Staude, o studentă a celebrului architect Frank Lloyd Wright. A fost finalizată în 1956 si de atunci a rămas pentru Sedona un reper. Se spune că această capelă îi poate misca si pe cei nereligiosi.
Capela a fost construită pe temelia a două stânci si străjuieste singuratică frumusetile naturale ale zonei în care monoliti de gresie rosie formează fundalul ca un orizont. Impresia care te cucereste pe loc este cea născută din frumusetea simplitătii. Fatada capelei este o singură cruce mare sustinută de peretii laterali si închisă cu geamuri colorate. Bratul lung al Crucii merge în jos printre cele două stânci de la bază. Ca să intrăm în capelă am urcat cu masina. apoi pe jos pe un drum deosebit de frumos construit prin spatele Capelei. Zidurile care margineau drumul erau făcute din pietris colorat aflat în zonă. Din loc în loc, întâlneai flori, adevarăte minunătii si ele pentru aceste locuri. Era miscătoare delicatetea cu care ele se adresau cu alese cuvinte turistilor ca să fie protejate: "Vă rugăm să nu ne rupeti. Noi am venit pe lume ca să vă facem viata mai frumoasă si să Ii zâmbim lui Dumnezeu". Erau anunturi si pentru pietre: "Va rugăm să nu ne spargeti, suntem totusi fragile si dorim să vă întâmpinăm întregi si cu bucurie".
Partea din spate a Capelei este la fel de frumoasă. Usi mari din sticlă colorată te invită în interiorul deosebit de simplu si de frumos. Nuantele luminii din interior sunt determinate de culorile prin ferestrele frumos colorate.
CASTELUL LUI MONTEZUMA
Pe drumul de înapoiere de la Sedona, am tras o fugă si la castelul lui Montezuma, pe care nu-l putusem vizita mai de aproape acum doi ani, zona aceasta era închisă. Atunci am putut vizita numai împrejurimile. Trebuia să revenim la acest monument national, fiindcă aici sunt conservate cel mai bine ruinele în stâncă din toată America de Nord. Aici sunt păstrate locuinte antice indiene, din tribul Sinagua, datând cam din anii 700 ânaintea erei noastre.
Castelul Montezuma nu este cu adevarat un castel, ci o serie de locuinte vechi săpate într-o stâncă, în parte laterală a unui munte situat în desert cam la 90 mile nord de Phoenix. Am privit de jos peretele abrupt cu găuri din loc în loc, fostele locuinte săpate în stânca perpendiculară pentru a fi protejati de animale, în primul rând, dar si de dusmani. Accesul se făcea pe scări de lemn si sfori de yukka, dovadă că acei indieni erau inteligenti si agili. Au stiut cum să se folosească de energia solară, alegând o stâncă orientată spre sud care tinea umbră în timpul verii fiindcă soarele se afla la mai mare înaltime si mentinea căldura prin iradiere în timpul iernii, când soarele se afla mai aproape de pământ. Ecoul din zonă permitea conducătorului lor, Montezuma, să se adreseze supusilor si să fie auzit. Ne-am ascutit si noi urechile să prindem sunetele acestor locuri si ne-a plăcut ce am putut percepe.
"Castelul" propriu-zis a lui Montezuma era compus din câteva camere suprapuse si acoperite cu zidărie. Am închis ochii si m-am lăsat furată de un gând năstrusnic. Mi-ar fi plăcut ca viata să întoarcă foaia si să-i văd asezati acolo pe politicienii nostri, "conducătorii" tării care n-au făcut altceva decât să conducă afaceri pentru a-si construi din ape tulburi mărete castele si averi fabuloase.
Am plecat de acolo continuând să reconstruim în minte modul de viată al oamenilor din acele timpuri si locuri atât de deosebite de modul nostru de a trăi.

Pentru mine a fost o vizită plăcută si confortabilă, o plimbare usoară pentru că nu am avut nimic de urcat si nici drum lung de făcut. Am pasit lejer pe zona pavată care sepuieste prin zonă cu plante si faună sălbatică specifică desertului, dar si cu atentie de frica serpilor cu clopotei pentru care eram avesrtizati prin plcute pe care scria: "Stay on trail" (stai pe cărare) cu un sarpe desenat pe ele.
La plecare ne-am oprit la magazinul de suveniruri. Aici Mara a cumpărat ce si-a dorit în mod special, un magnet de pus pe frigider cu imaginea acelui cactus urias din soiul Saguaro care căzuse pe un camion si greutatea lui a rupt camionul în două.
In drum spre casă am fi dorit să revedem locurile din împrejurimi, dar se apropia seara, care în această zonă durează numai un sfert de oră până la înnoptarea deplină. Ne-ar fi bucurat să revedem frumosul lac numit si el Montezuma, cu maluri parcă stabilite cu ajutorul compasului si cu apă venind din necunoscute adâncuri tulburător de clară si de albastră. Lacul e străjuit de stânci în care au fost săpate locuintele fostilor indieni care mai apoi au disparut în mod misterios, fără să lase nicio urmă.
Am avut parte de imagini de neuitat si în ziua când am vizitat localitatea Fountain Hills (Dealurile Fântânii) care are o fântână arteziană în mijlocul unui lac artificial, numită "Fântâna" al carei jet de apă se ridică până la înăltimea de 183 de metri. Această fântână, la data constructiei, în anul 1971, avea cel mai mare jet de apă din lume. Acum ocupă locul patru. Parcul din apropiere ne-a oferit locuri de odihnă în care să ne adăpostim la umbră sub niste constructii făcute în stilul locului, după ideea dominantă, cea a integrării formelor în natura înconjurătoare si a folosirii materialelor de constructie din mediul înconjurator, etalând frumuseti rezultate din mare simplitate.

ZIUA PLECĂRII - 19 august

Cu mult regret, ne-am îndemnat să ne facem bagajele pentru plecare si mai aveam atâtea de văzut. Ar mai fi posibil să mai călcăm vreodată pe aceste meleaguri care mai avea încă multe să ne spună? Ne-ar trage inima bucuros, dar când te gândesti câte alte minunătii sunt pe lume si viata noastră este atât de măsurată, încât nu le poti cuprinde nici măcar în mică măsură, e posibil să ne fi luat rămas bun cu probabilitatea de a nu mai reveni, dar cu gândul si inima să fim prezenti acolo cu nestrămutată admiratie pentru tot ce am văzut, dar, mai ales, oamenii care stiu si pot să lupte cu lipsa apei, cu căldurile si fenomenele naturii, uneori devastatoare, făcând colturi de rai în mijlocul pustietătilor arse de soare.






Elena Buică    12/2/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian