Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De la Buzesti, pâs, pâs, spre Londra

Drumul spre Craiova mi-a stârnit un alt fel de curiozitate, iar faptul că Maria devenise, dintr-o dată, si gânditoare si tăcută, mă nelinistea. Voiam să întreb si să stiu ce si cum, însă un fel de funie imaginară mă sugruma. Si asta mai ales când am văzut că lumea nu se termină deasupra dealurilor, adăpost al satului în care văzusem lumina zilei, si că orizontul, locul în care cerul curgea parcă deasupra pământului, îmi fugea de sub priviri.
- Mami, ce e cu tine? – m-a întrebat Maria simtindu-mi emotia.
- Mai nimic! Mă tot întreb dacă lumea de dincolo de ce văd eu, e lumea ailaltă...
- Ailaltă?!
- Da, aia despre care vorbea când mos Gheorghe, când Bunica?
- Mda! Nu prea stiu ce ti-a spus mamaie si nici ce e acum în capul tău, însă se poate spune si asa.
- Atunci marginea cerului de ce nu stă locului? Să ajungem cumva la ea si să ne oprim.
- Eventual să ne întoarcem sau să trecem prin ea, dincolo de ea, după cum ne convine.
- Păi, da, că altfel tot o să mergem si...
- Oamenii merg de când se stiu si de ajuns tot nu au ajuns.
- Bine, dar eu sunt mică si o să obosesc.
- E! Atunci o să pui căpsorul ăsta frumos la mine în poală si ai să te culci.
- Fără să stiu unde am ajuns? Fără să văd?
- Ai vreme să privesti, ai vreme să si... Totul e să vezi ce e de văzut.
- ...Că dacă nu, vine sarsailă. Asa mi-a zis, într-o zi, bunica. Iar ăsta, adică sarsailă, întelegi tu, cică ar avea o coadă...
- Da?
- Da! Că nu l-a putut păcăli nici baba, nici vulpea.
- Bă, puiul meu mic! Mânca-o-ar mama! Ce o să mă mai mândresc eu cu tine la Londra!
- Pentru că sunt desteaptă si frumoasă, asa e?
- Daaa!
- De-aia zicea si mos Gheorghe, că altfel se lua cu joarda după mine ca după nevastă-sa. ,,Fă, hârca dracu, mi-ai mâncat zilele!” Si zvrrr, cu bătul după ea. ...Doar când se supăra.
- Ca să vezi!
- Cum vine aia?
- Aia fiind ce?
- Mâncatul zilelor.
- Mâncatul zilelor?! Doamne, cum să-ti explic eu tie?...
- Păi dacă se mânâncă asa, puse pe pâine, cum îmi punea bunica margarină si magiun, înteleg, însă am încercat, într-o seară, să întind întunericul si... nimic. Pâinea, tot pâine! Ziua, nici gând. Lumina nu se lasă, cu una, cu două, prinsă.
- Da?! Adică, da... Păi... Nuuu! E, cum Dumnezeu, nu?! Daaa... Sigur că da.

***
- Doamne ce mai complicati voi, oamenii mari, lumea! – voiam să-i reprosez Mariei, însă masina cu care goneam spre oras ajunsese deja în fata gării. Am coborât. Forfota din jur, multimea de taxiuri însirate de-a lungul peronului, asemenea sărmanilor la cantina săracilor, m-au năucit. Dacă mami stia bine ce să facă si încotro să se îndrepte, eu păream căzută ca de pe Marte si priveam cu disperare, mai ceva decât omul înainte de moarte, spre un alt fel de necunoscut. La prima vedere, singura mea scăpare ar fi fost întoarcerea acasă, în sat la bunica, însă curiozitatea, vesnicul sarpe din om, mă trăgea spre înainte. Buimăcită de tot ce mi se întâmpla, nici nu mi-am dat seama când am ajuns în tren. Compartimentul nu era aglomerat. Pe banca din fata noastră, doar un bătrânel cu barba si mustătile căzute, ce venea parcă de peste timp. Cu sigurantă nu se urcase din Craiova, însă aveam sentimentul că ne fusese permanent alături. Mami l-a salutat înainte de a-si aseza bagajele pe etajerele de deasupra capului. Eu însă am zăbovit cu privirile în privirile lui. Abia târziu, când ne-am găsit cumva locul, am zis si eu sfioasă: ,,sărut mâna!” Bătrânul si-a trecut degetele calde prin buclele mele, m-a sărutat pe frunte, apoi a iesit pe coridorul vagonului. În urma sa, mi-am rezemat fruntea de sânul Mariei si am adormit instantaneu, ca după botezul pe care parcă îl aveam încă în minte. M-am trezit târziu într-un suierat al trenului amestecat, oarecum, pe nepoftite, în trăncănitul rotilor. Când am privit pe fereastră câmpurile ce îmi fugeau de sub priviri, am avut sentimentul că totul îmi scapă că ,,vin de niciunde si merg spre nicăieri”. Atunci, parcă si satul si bunica se topiseră în nu mai stiu ce si mă urmau într-un fel de călătorie cosmică al cărui început si sfărsit se rotea într-un real mai evident ca oricând. Taca-taca, taca-taca, rotile de tren, hodoronca-tronca, hodoronca-tronca, universul în mijlocul căruia mesteca, precum mos Gheorghe în ceaunul cu mămăligă, bătrânul ce mă sărutase pe frunte.


***

Gara de Nord din Bucuresti, un fel de balamuc. Călători, gânduri, valize, cărucioare, hamali, rătăciti si câini rătăciti. De toate! Si toate într-un vesnic du-te-vino. Dincolo de ea, spre răsărit, statia de metrou. Alături, pe scările ce mi-au părut treptele căderii, aurolaci, drogati, cersetori. Majoritatea, copii ai străzii. Dintre ei mi-a sărit în ochi o fetită. Ciufulită si tuciurie toată. Nu avea chilotei. Pe ea, doar un fel de cămăsută. Mânca dintr-un colt de pâine si am poftit.
- Sara! – m-a apostrofat Maria. Nu e frumos, mami!
- Vreau si eu!
- Doamne, nu se poate! Avem, în bagaje, sandwichuri. Pui de la mamaie... Doar să ajungem la aeroport si...
Mi-a venit să plâng, însă am mai făcut câtiva pasi. La fiecare din ei, întorceam privirile. La un moment dat, fetita mi-a zâmbit. Abia atunci i-am văzut albastrul ochilor de sub genele lungi si prăfuite.
- As vrea acum. Acum, acum... - am insistat si m-am oprit.
Maria a scos, usor agitată, un pachetel cu mâncare dintr-o geantă mai la îndemână. Când l-am primit, am rupt-o la fugă înapoi, spre copilă. M-a primit cu bratul întins. Mânuta ei mirosea a pâine.
***
Aeroportul, un alt fel de adunătură. Totusi ceva parcă mai selectă si mai ordonată. După ce Maria a întrebat, despre una, alta, la un birou de informatii, ne-am asezat într-un rând. Nu după mult timp, când am ajuns la un pupitru, în fată, un domn elegant ne-a lut bagajele.
- Mami! – m-am speriat eu.
- Da, draga mea!
- Ni le mai dă înapoi?
- Nu! Acum nu.
- ...Si hăinutele mele?
- O să aibă domnul grijă de ele.
- Ba, o să le fure!
- Sara, se poate? Cum să?...
- Asa cum fură hotii de cai caii. Cică după miezul noptii. Si cum i-a luat Florea chilotii de pe sârmă, Anicăi lui Nae, de a rămas aia în curul gol.
- Sara, mă faci de râs!
- Nu te păcălesc. Mi-a spus mie mamaie.
- Ca să vezi si cu bunica. Numai prostii te-a învătat.
- Da? Păi atunci se schimbă socoteala. Când o să ne întoarcem, ar trebui să-o iei cu joarda.
- Ar cam trebui, dar o s-o doară!
- Păi da, dar trebuie să-i vină cumva mintea la cap! ...Că asa îmi zicea si ea.
- Si dacă până atunci o să-i vină?
- Nu prea cred, dar fie! Stii ce? Mi-e deja dor de bunica!
- Draga mea, tu esti de groază!
- Stiam eu. Că l-am speriat odată până si pe mos Gheorghe, când m-am prefăcut moartă, în putinica aia, din fata casei. ,,Fă, ce ti-am spus eu, fă, tie, să nu o umpli cu apă!’’ I-a zis femeii lui. Apoi, ,,fă, fir-ai a dracu, dacă o fi pătit ceva fata, te tai bucăti si te dau pe baltă!’’
- Aoleu, dar multe le-ai mai făcut?!
- Eu?! Eu am fost cuminte. Că de-aia mi-ai adus tu si bomboane, si hăinute... Ei au ce au... Că nici eu nu mai stiu ce au!

***
Odată cu înserarea, am urcat în avion. Maria m-a asezat pe un scaun, lângă fereastră mi-a pus centura de sigurantă, m-a sărutat pe frunte apoi si-a făcut semnul crucii. Gestul ei m-a surprins. Mă asteptam să mă închine si pe mine, cum proceda, seară de seară, bunica, dar nu a făcut-o. M-a îndemnat însă din priviri.
- Mami, eu spun ,,Înger îngerasul meu’’…
- Atunci, spune-l!
- Acum?
- Nu, adică, dacă vrei, da…
- Păi, gata, ne si culcăm? Asa ca gloaba lui Staros, din picioare?
- Ăsta cine mai e?
- Cum, nu stii? Vinde cu baba lui înghetată. Duminica, prin sat pe la noi, că sâmbăta se duce la ăia din Prejoi. Am auzit că ar fi si pe acolo copii. Că babele nu prea mânâncă. Cică ar fi si stirbe, si cu dureri de burtă. Eu cred că doar de zgârcite…
- Ai luat si tu?
- Daaa! Îmi cumpăra mos Gheorghe, că mamaie nu prea vrea. Dădea vina când pe gâtul meu, când pe gura ta. Că o fi si o păti… Taca-taca! Taca-taca! Norocul meu cu… În cazul în care nu ai bani, doar trei ouă, luate din cuibar, înghetata. ,,Ai grijă să nu te vadă asta a mea sau hârca!’’ ,,Am’’- îi ziceam eu, îl trăgeam de mustăti si îl rugam să îmi mai cumpere încă una.
- Si vrea?
- Daaa! Când terminam de mâncat, mă pupa pe năsuc. … Si gata!
- Aoleu, ce-am să mă fac?
- Acolo, în Londra nu o să vină Staros cu baba?
- E, si cu tine!
- Trebuia să-mi dau seama. Cum să-l primească în avion cu gloaba? Iar el, un avion al lui… nu are! Nu, că dă banii, de-aiurea, să-i treacă de junghiuri. Mamaie ar avea un secret, ceva, dar tine pentru ea.
- Este, cum s-ar zice, egoistă!
- Nuuu, cică leacul ar vindeca doar pe lumea ailaltă… Iar el nu e dus definitiv. Doar uneori, juma, juma. Si află că am crezut-o, că asa zicea si baba Ioana. Iar asta e femeie… După mos Gheorghe, ba hoasca, ba hârca. După cum îl scotea din minti. …Păi da, si zvârr cu bătul după ea. Că nu era cuminte.
- Da?
- Păi da, că altfel ar fi pupat-o el cumva. Pe năsuc, la fel ca si pe mine, însă nasul, la ea, cât flasneta. În plus, vesnic îi curgea. Si, hapciuu! Iar mos Gheorghe, zvârrr!... ,,Ti-am spus, fă, să te duci dracu la doftor?... Poate îmbolnăvesti fata, să nu mai am trai cu asta’’ – adică… la bunica se gândea - că dracii toti o să te ia’’.
- Si-au luat-o?
- Nu, că e bătrână si nu mai au ce face cu ea. Daaa, nu te mira! Că tot mos Gheorghe mi-a zis. De-ai sti tu câte prostii stia. Stai să-ti spun si tie una: râzând asa ca prostul, de câte si mai câte îsi amintea, într-o zi, l-a apucat cufureala…Ca pe bocii ăia betejiti...
- Sara, ne aude lumea!
- Nu, stai si ascultă! …Deci cufureala si nici măcar izmene pe el nu avea.
- Scumpo, taci că îmi vine să vomit.
- Si mie. Vai, ce pute! Vino să-ti spun la ureche!
- Zii!
- Cred că a scăpat vreun pârt careva.
- E, si cu tine!
- Daaa! Ca bunica, numai că ea: pârt! pârt! …Si purecii o luau la sănătoasa…
- Sara!
- Dacă nu-ti place, spune-mi măcar dacă mai e mult până la Londra!
- Cam cât de o idee… Si dacă o fi si o fi, vom mai vedea…






Nicolae Bălasa    11/18/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian